ICCJ. Decizia nr. 804/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 804/2010
Dosar nr. 25446/3/2008
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 12676 din 21 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI - a comerciala, instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC U.P. SA, în contradictoriu cu pârâta SC R. SA, având drept obiect obligarea pârâtei la emiterea facturilor aferente plăţilor făcute în avans pentru lunile septembrie - noiembrie 2007 în baza contractului de prestări servicii pază şi protecţie din 24 noiembrie 2006.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut faptul ca dispoziţiile art. 16 Cap. III din contractul de prestări servicii încheiat de părţi nu pot justifica incidenţa dispoziţiilor art. 155 alin. (1) teza finală din codul fiscal, clauza penală neputând primi calificarea unor plăţi făcute în avans, aşa cum a solicitat reclamanta.
Împotriva acestei sentinţe comerciale, reclamanta SC U.P. SA a declarat apel criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin decizia nr. 194 din 13 aprilie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC U.P. SA, reţinând că la termenul din 13 aprilie 2009, apelanta a renunţat la judecata capătului doi de cerere privind obligarea intimatei la plata daunelor cominatorii de 1.000 lei/ zi întârziere până la executarea obligaţiei de emitere a facturilor.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că între apelantă, în calitate de beneficiar şi intimată, în calitate de prestator la data de 24 noiembrie 2006 s-a încheiat contractul de prestări servicii de pază, iar prin clauza inserata la cap. III art. 16, părţile au convenit ca în cazul în care beneficiarul constată prin orice mijloace că un agent de pază nu respectă fişa postului, prestatorul sa fie obligat la plata unei penalităţi de 10% din valoarea facturata, pentru fiecare caz in parte.
S-au avut în vedere dispoziţiilor art. 969 C. civ., potrivit căruia, convenţiile legal încheiate au putere de lege între părţile contractante, astfel că, obligarea intimatei la emiterea facturilor aferente plăţilor făcute în avans pentru lunile septembrie-noiembrie 2007, în baza contractului din 24 noiembrie 2006 s-a apreciat că, întrucât părţile nu au stabilit convenţional o astfel de obligaţie in sarcina intimatei, aceasta nu putea fi obligata pe cale judecătorească la emiterea unei facturi de stornare cu privire la sumele facturate în conformitate cu dispoziţiile art. 1 cap. V din contract.
De asemenea, s-a constatat ca şi instanţa de fond, că aplicarea clauzei penale de către apelantă, raportat la prestaţiile facturate de intimată pentru lunile septembrie - noiembrie 2007, nu poate fi calificată drept plaţi făcute în avans, astfel că, în cauză nu pot fi incidente dispoziţiile articolului 155 alin. (1) teza finala din C. fisc.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC U.P. SA a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului formulat şi obligării intimatei la emiterea facturilor aferente plăţilor făcute în avans pentru lunile septembrie, octombrie si noiembrie 2007, plăţi făcute în baza contractului de prestări servicii pază şi protecţie din data de 24 noiembrie 2006.
Critica adusă deciziei atacate, se referă în esenţă la faptul că instanţa de apel nu arată motivele pentru care înţelege să nu facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. fisc., iar în considerentele deciziei nu se regăseşte vreo referire la aspectele invocate cu privire la aplicabilitatea art. 155 alin. (1) din C. fisc.
Se mai susţine că cele două instanţe nu au avut în vedere faptul că art. 16 din Cap. III din Contractul de prestări servicii a fost stipulat pentru garantarea calităţii serviciilor prestatorului, astfel că beneficiarul nu este ţinut să achite decât valoarea reala a prestaţiilor care poate fi obţinută scăzând din suma totală penalităţile pentru neregulile constatate.
O altă critică vizează faptul că, clauzele contractuale nu au fost raportate la prevederile legale interpretate în sensul aplicării art. 155 alin. (1) din C. fisc., astfel încât, intimata-pârâtă SC R. SA era obligată să emită facturile pentru sumele încasate, chiar daca părţile nu au prevăzut expres în contract emiterea unei facturi pentru serviciile efectiv prestate.
Analizând critica adusă deciziei atacate se constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respins recursul pentru următoarele considerente:
Susţinerea recurentei, potrivit căreia, instanţa de apel nu arată motivele pentru care înţelege să nu facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. fisc., nu poate fi primită, deoarece în considerentele deciziei recurate s-a reţinut, în raport de dispoziţiile art. 4 cap. V din contract, că obligarea intimatei la emiterea facturilor aferente plăţilor făcute în avans pentru lunile septembrie - noiembrie 2007, nu poate fi dispusă, întrucât părţile nu au stabilit convenţional o astfel de obligaţie în sarcina intimatei, astfel că aceasta nu putea fi obligată la emiterea unei facturi, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 cap. V din contract.
De asemenea, s-a apreciat în aceste condiţii, că aplicarea clauzei penale de către apelantă, astfel cum a fost menţionată în art. 16 cap. III din contract, raportat la prestaţiile facturate de intimată pentru lunile septembrie - noiembrie 2007, nu poate fi calificată drept plaţi făcute în avans, astfel că, în cauză nu pot fi incidente dispoziţiile art. 155 alin. (1) teza finala din C. fisc.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC U.P. SA Ilfov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC U.P. SA Ilfov împotriva deciziei nr. 194 din 13 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 803/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 808/2010. Comercial → |
|---|
