ICCJ. Decizia nr. 835/2010. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 835/2010
Dosar nr. 5831/63/2008
Şedinţa publică de la 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 102 din 10 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia comercială, în Dosarul nr. 5831/63/2008 a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul T.T.A. împotriva pârâtei SC C.E.Z.D. SA Craiova şi s-a luat act că reclamantul a renunţat la capătul de cerere având ca obiect obligaţie de a face.
În considerentele sentinţei s-a reţinut faptul că reclamantul a chemat în judecată pârâta solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa pârâta să mute transformatorul situat pe proprietatea sa din Craiova, şi să-i plătească suma de 9.000 Iei reprezentând despăgubiri pentru trecut -lipsa de folosinţă a terenului, iar pentru viitor chirie. Prin precizarea depusă la data de 27 ianuarie 2009 reclamantul a declarat că renunţă la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului să mute postul de transformare.
S-a reţinut faptul că la data cumpărării cât şi la data edificării construcţiei P+3 E, reclamantul a cunoscut atât existenţa postului de transformare cât şi amplasamentul acestuia; postul de transformare existent pe proprietatea reclamantului este de utilitate publică, pârâtul beneficiind temeiul art. 16 şi 19 din Legea nr. 13/2007 de un drept de uz şi un drept de servitute. Totodată, s-a reţinut că terenul pentru a cărui lipsă de folosinţă reclamantul solicită despăgubiri cât şi chirie pentru viilor poate fi folos către reclamant, iar din probele administrate acesta nu a dovedit că pârâtul ar fi luat angajamentul de a muta postul de transformare.
Împotriva sentinţei nr. 102 din 10 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia comercială, în Dosarul nr. 5831/63/2008 a declarat apel reclamantul T.T.A. criticând-o pentru nelegalilate netemeinicie.
Criticile apelantului-reclamant s-au referit la faptul că avizul pe eliberarea construcţiei şi pentru amplasamentul acestuia implică faptul intimata pârâtă şi-a asumat toate obligaţiile prevăzute de lege.
Apelantul reclamant a invocat şi prevederile art. 16 din legea energiei electrice care stipulează că societatea de distribuţie are obligaţia să plătea daune pentru lipsa de folosinţă a terenurilor private.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 127 din 4 iunie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantului reţinând, în esenţă, că în speţă nu îşi au aplicare nici prevederile art. 16 alin. (5) şi nici cele ale art. 19 alin. (5) din Legea nr. 13/2007 întrucât postul trafo datează din anul 1995 şi este permanent şi că, prin avizarea de către pârâta - intimată a realizării construcţiei de către reclamant, pârâta nu şi-a luat angajamentul mutării postului trafo pe un alt amplasament.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul T.T.A. solicitând admiterea recursului său şi, pe fond, admiterea acţiunii în sensul obligării pârâtei al plata despăgubirilor civile solicitate.
În motivarea recursului său, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul reclamă aplicarea greşită a prevederilor art. 480 C. civ., coroborate cu prevederile Constituţiei şi ale art. 1 din Primul Protocol al C.E.D.O. prin raportare la prevederile art. 16 şi urm. din Legea nr. 13/2007. Recurentul susţine că instanţele nu au observat că el a invocat şi prevederile art. 480 C. civ. şi cele constituţionale şi că legea nu poate face o discriminare între proprietarii terenurilor pe care pe care sunt investiţii vechi ale pârâtei şi cei pe ale căror terenuri se vor face lucrări după adoptarea legii iar prevederile art. 16-19 din Legea nr. 13/2007 nu exclud aplicarea prevederilor art. 480 şi urm. C. civ. şi ale Constituţiei şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Examinând recursului reclamantului prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat pentru motivele care se vor arăta în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată iniţială reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la mutarea punctului trafo de pe terenul proprietatea reclamantului, la despăgubiri în valoare de 9.000 lei pentru lipsa de folosinţă şi la chirie sau despăgubiri pentru lipsa de folosinţă pe viitor. Ulterior prin precizarea la acţiune din 27 ianuarie 2009 reclamantul a renunţat la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la ridicarea/mutarea postului trafo şi şi-a precizat contravaloarea despăgubirilor solicitate la 42.000 lei pentru trecut şi 8.500 lei lunar pentru viitor. În raport de aceste precizări excepţiile nelegalităţii căii de atac a apelului şi a inadmisibilităţii recursului reclamantului în prezenta cauză, invocate de către pârâta - intimată, apar ca nefondate.
Din formularea art. 480 C. civ., în privinţa limitelor exerciţiului dreptului de proprietate, cu raportare la art. 44 din Constituţia României şi în mod corespunzător, art. 136 alin. ultim, rezultă că proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.
În acest context, art. 53 din Constituţia României, suplimentar faţă de art. 44 poate fi temei al unor restrângeri ale dreptului de proprietate, încât se poate concluziona că ansamblul limitelor prevăzute de Constituţie şi de acte normative cu forţă inferioară constituie regimul juridic al acelui bun.
Atât în Constituţie, (art. 44), cât şi în art. 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se face distincţie între limitele şi sarcinile proprietăţii, dar ele dau expresie aceleiaşi idei de limitare a exerciţiului dreptului de proprietate.
Astfel, în interesul desfăşurării unor activităţi economice, s-au prevăzut prin art. 16 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, drepturile de uz şi servitute, a căror constituţionalitate faţă de art. 44 din Constituţie a fost statuată de instanţa de contencios constituţional.
Aceste limite legale, în situaţia în cauză, nu pot, însă, prin exercitarea activităţii economice, să piardă, în totalitate, de conţinut atributul folosinţei bunului, deoarece la baza instituirii acestora stă echilibrul între interesul general şi imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului.
Ori, în speţă, se constată că instanţa de apel îşi motivează soluţia doar pe baza interpretării date dispoziţiilor legale incidente, fără a verifica, în baza rolului activ, pe baza unor probe concludente, cu raportare la limitele investirii prin cererea de apel, în ce măsură, în accepţiunea principială conferită, a unei limitări proporţionale rezonabile, nu se încalcă, de fapt, legea, prin exercitarea efectivă a activităţii economice de către intimata - pârâtă şi dacă, în consecinţă, aceasta nu vine în coliziune cu interesele legitime ale recurentului - reclamant, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată care priveşte atât plata unor despăgubiri civile, pentru lipsa de folosinţă a terenului atât pentru trecut cât şi pentru viitor.
Făcând doar referire la caracterul gratuit al limitelor legale constând în drepturile de uz şi servitute, fără a stabili pe baza unei expertize de specialitate, în ce proporţie este afectată folosinţa terenului din perspectiva tuturor consecinţelor legale ale exercitării acestor drepturi, pe baza unor criterii reale (nu numai prin raportare la suprafaţa efectiv ocupată), instanţa de apel, de fapt, nu a răspuns motivelor de apel, cu respectarea cerinţelor art. 261 C. proc. civ., făcând imposibil controlul judiciar, şi cum, totodată, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite, pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recursul este fondat şi atrage casarea cu trimitere.
Cu ocazia rejudecării instanţa va administra toate prevederile necesare, inclusiv expertiza de specialitate, pentru a putea stabili în ce măsură amplasarea postului trafo pe terenul reclamantului afectează folosinţa acestui teren şi, în continuare, pentru stabilirea existenţei prejudiciului şi cuantificării acestuia.
Faţă de cele de mai sus Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., să admită recursul şi că caseze hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul T.T.A. împotriva Deciziei nr. 127 din 4 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, casează decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe de apel, pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 817/2010. Comercial. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 852/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
