ICCJ. Decizia nr. 870/2010. Comercial. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 870/2010
Dosar nr. 2179/110/2006
Şedinţa publică de la 4 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1247 din 13 iulie 2007 a admis excepţia lipsei calităţii de folosinţă a reclamantului invocată de pârât şi a respins acţiunea reclamantului SC S. SA prin lichidator judiciar SC S.Q. SRL Bacău în contradictoriu cu pârâta SC E.I.E. SRL Bucureşti şi pârâta H.D.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut, în principal, că în speţă capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice SC S. SA aflată în lichidare se realizează prin intermediul lichidatorului judiciar SC S.Q. SRL, societatea fiind dizolvată şi, ridicându-i-se dreptul de administrare, situaţie în care capacitatea de folosinţă a fost limitată la aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii necesare realizării activului şi plăţii pasivului rezultate din Legea nr. 86/2006.
Din analiza cererii introductive s-a apreciat că obiectul acesteia este constatarea nulităţii mandatului administratorului societăţii pârâte şi nulitatea absolută a actelor de administrare, obiect ce nu poate fi încadrat în limitele legii la drepturile şi obligaţiile necesare realizării activului şi plăţii pasivului.
Astfel, acţiunea reclamantei nu se regăseşte în atribuţiile lichidatorului judiciar potrivit reglementărilor art. 25 din Legea nr. 85/2006.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 39 din 27 mai 2008 a respins ca nefondate excepţiile procedurale ale inadmisibilităţii, tardivităţii şi netimbrării apelului formulate de intimata SC E.I.E. SRL Bucureşti şi a admis apelul declarat de reclamanta SC S. SA Bacău împotriva sentinţei instanţei de fond în sensul că a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis aceleiaşi instanţe cauza spre rejudecare .
Excepţia inadmisibilităţii apelului a fost găsită neîntemeiată, prin aceea că obiectul acţiunii este neevaluabil în bani, iar art. 2 şi următoarele C. proc. civ. nu prevăd un termen de declarare a recursului, consecinţa fiind aceea că se aplică cadrul general vizând căile de atac, în cauză tribunalul fiind instanţa de fond, calea de atac fiind cea a apelului şi competenţa de soluţionare a pricinii revine curţii de apel.
Apelul este formulat de lichidator în condiţiile în care art. 77 din Legea nr. 85/2006 prevede că acţiunile lichidatorului şi administratorului judiciar, precum şi căile de atac, sunt scutite de plata taxei de timbru.
Sentinţa a fost comunicată apelantului la 12 noiembrie 2007 iar apelul a fost declarat la 28 noiembrie 2007, deci în termenul prevăzut de lege.
Societatea debitoare, odată intrată în procedura falimentului, potrivit Decretului nr. 31/1954 cât şi Legii nr. 85/2006 nu mai are capacitate de exerciţiu.
Instanţa de fond a respins acţiunea însă pentru lipsa capacităţii de folosinţă, deşi SC S. SA nu era radiată.
Până la radiere, nu se poate susţine lipsa capacităţii de folosinţă, societatea având drepturi şi obligaţii, numai că drepturile sau apărările pentru obligaţiile ce îi incumbă nu mai pot fi exercitate de aceasta.
Reclamanta a arătat că s-a dat mai mult decât s-a cerut, prin aceea că a stabilit că lichidatorul nu ar avea calitate procesuală activă determinată de lipsa capacităţii de folosinţă. Această susţinere nu este corectă, avându-se în vedere că acţiunea a fost formulată de societatea comercială debitoare prin lichidator.
Împotriva Deciziei nr. 39 din 27 mai 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, au promovat recurs pârâtele H.D. şi SC E.I.E. SRL Bucureşti care au criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., fiind pricinuită o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea deciziei, a fost acordat ceea ce nu s-a cerut şi acţiunea reclamantei falite nu are legătură cu procedura insolvenţei.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul pârâtelor pentru următoarele considerente.
Corect a procedat instanţa de apel atunci când, amplu motivat şi bine documentat a respins ca nefondate excepţiile procedurale ale inadmisibilităţii, tardivităţii şi netimbrării apelului formulate prin întâmpinarea din data de 8 aprilie 2006 de SC E.I.E. SRL.
Din verificarea dispozitivului sentinţei civile nr. 3894 din 13 iulie 2007 a Tribunalului Bacău Secţia comercială şi contencios administrativ apare cât se poate de evident că s-a precizat că această hotărâre a fost dată cu recurs în termen de 15 zile de la pronunţare.
De remarcat că reclamanta SC S. SA prin lichidator a precizat că exercită împotriva sentinţei fondului calea de atac a apelului, astfel că la data de 28 noiembrie 2007, a înaintat prin poştă, apelul motivat în fapt şi în drept.
Nu poate fi primită critica recurentei potrivit căreia, prin încheierea din 15 ianuarie 2008 instanţa de apel s-a antepronunţat, deoarece a calificat calea de atac ca fiind apelul, declarat în termen şi scutit de plata taxei de timbru.
Exercitarea căii de atac a apelului este imperativ reglementată de dispoziţiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ. în sensul că hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanţă la tribunal sunt supuse apelului, la curtea de apel. În speţă, hotărârea primei instanţe, este supusă apelului, deoarece, legiuitorul a expus în continuare, la art. 282 alin. (1) C. proc. civ., cu maximă rigurozitate care sunt hotărârile judecătoreşti ce nu sunt supuse apelului.
Din această perspectivă excepţia inadmisibilităţii apelului, invocată de pârâtă apare ca nefondată.
Deşi recurenta expune detaliat împrejurarea că sentinţa civilă nr. 1247 din 13 iulie 2007 a Tribunalului Bacău a fost comunicată reclamantei SC S. SA la data de 12 noiembrie 2007 iar apelul a fost declarat la data de 28 noiembrie 2007, consideră greşit că a fost depăşit termenul legal de 15 zile care impune exercitarea căii de atac a apelului.
În calcularea corectă a termenului de 15 zile, înlăuntrul căruia se poate exercita apelul, s-a avut în vedere că art. 101 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte că termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul.
De asemenea a fost dată eficienţă juridică dispoziţiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006 care stabileşte că şi căile de atac pe care le întreprinde lichidatorul sau administratorul judiciar sunt scutite de plata taxei de timbru.
Nici ultima critică a recurentei nu este justificată. Semnificaţia reglementărilor cuprinse în art. 41 alin. (1) C. proc. civ. conduce la teza că orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată.
Constant, jurisprudenţa şi doctrina, pornind de la dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, au stabilit că întotdeauna capacitatea procesuală de folosinţă apare ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual. Astfel, persoana care are capacitatea de folosinţă a drepturilor civile are şi capacitatea de folosinţă - legitimatio ad procesum - în legătură cu drepturile şi obligaţiile sale.
Demersul judiciar al SC S. SA Bacău este însă susţinut de lichidatorul judiciar SC SC S.Q. SRL Bacău, care are capacitate de folosinţă.
Pentru aceste raţiuni urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele H.D. şi SC E.I.E. SRL Bucureşti împotriva Deciziei nr. 39 din 27 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtele H.D. şi SC E.I.E. SRL Bucureşti împotriva Deciziei nr. 39 din 27 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios-administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 864/2010. Comercial. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 874/2010. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
