ICCJ. Decizia nr. 843/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 843/2010
Dosar nr. 892/1285/2008
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj la 17 iunie 2008 sub nr. 892/1285/2008, reclamantul I.B. i-a chemat în judecată pe pârâţii P.C., N.H. şi SC B. SRL, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se încuviinţeze retragerea sa din societatea pârâtă, cu obligarea pârâţilor, în solidar, la plata drepturilor cuvenite pentru cele 7 părţi sociale deţinute de reclamant, corespunzătoare cotei de 33,34% din capitalul social al pârâtei, la valoarea ce va fi stabilită de un expert, precum şi modificarea actelor constitutive ale pârâtei SC B. SRL cu privire la participarea la capitalul social, respectiv la beneficii şi pierderi, corespunzătoare retragerii sale din societate, cu cheltuieli de judecată.
La data de 5 septembrie 2008, reclamantul şi-a precizat acţiunea, solicitând să se constate că la data de 5 mai 2008 a operat retragerea sa din societatea pârâtă SC B. SRL prin acordul tuturor asociaţilor şi a solicitat să se dispună modificarea actelor constitutive ale pârâtei SC B. SRL, cu privire la participarea la capitalul social, respectiv la beneficii şi pierderi, corespunzătoare retragerii la data de 5 mai 2008 a reclamantului şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata drepturilor cuvenite pentru cele 7 părţi sociale, reprezentând 33,34% din capitalul social al SC B. SRL deţinute de reclamant, valoare ce va fi stabilită de un expert la data retragerii sale cu acordul tuturor asociaţilor, 5 mai 2008, cu cheltuieli de judecată.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 191 – art. 194, art. 197, art. 224, art. 225, art. 226 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, art. 969 C. civ.
Pârâţii SC B. SRL, P.C. şi N.H. au formulat întâmpinare la data de 8 septembrie 2009, solicitând respingerea cererii ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apărărilor propuse, în legătură cu primul petit din cererea iniţială, au precizat că soluţia retragerii judiciare, în conformitate cu art. 226 lit. c) din Legea nr. 31/1990 actualizată, este o cale de rezervă, accesibilă doar pentru motive temeinice, dacă actul constitutiv nu defineşte cauzele exprese de retragere sau dacă lipseşte acordul tuturor celorlalţi asociaţi cu privire la retragere.
În ceea ce priveşte al doilea petit al cererii iniţiale, au arătat că soluţionarea acestuia este condiţionată de admiterea primului petit.
Au mai arătat că nu sunt de acord cu cesiunea părţilor sociale ale reclamantului, ci cu retragerea sa din societate, motiv pentru care singura persoană care poate fi obligată la plata contravalorii acestor părţi sociale este societatea pârâtă şi nu asociaţii.
Cu privire la capătul de cerere referitor la modificarea actelor constitutive ale pârâtei SC B. SRL, au arătat că, în condiţiile în care nu s-au opus la admiterea retragerii reclamantului din societate, sunt de acord şi cu modificarea actelor constitutive.
Au concluzionat în sensul că lipsa caracterului contencios al cererii de chemare în judecată cu privire la toate capetele de cerere o face inadmisibilă în condiţiile art. 226 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 31/1990, actualizată. Au solicitat exonerarea lor de plata cheltuielilor de judecată în condiţiile art. 275 C. proc. civ.
La data de 8 octombrie 2008, pârâţii SC B. SRL, P.C. şi N.H. şi-au completat întâmpinarea, exprimându-şi poziţia asupra precizării de acţiune depuse de reclamant, reiterându-şi acordul cu privire la retragerea din societate, arătând însă că nu pot fi de acord cu luarea în considerare a datei de 5 mai 2008, ca dată a retragerii reclamantului din societate.
La data de 5 noiembrie 2008, reclamantul a depus o cerere de disjungere a petitului III, referitor la obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cotei - părţi din valoarea societăţii corespunzătoare cotei sale de participare la capitalul social, aferentă celor 7 părţi sociale deţinute, de petitele I şi II, referitoare la constatarea retragerii sale din societate la data de 5 mai 2008 şi stabilirea structurii participării asociaţilor pârâţi la capitalul social al pârâtei SC B. SR.
La termenul din data de 3 decembrie 2008, reprezentantul reclamantului, dl avocat R.Ş., în numele reclamantului, în temeiul procurii speciale autentificate din 8 septembrie 2008 de BNP P.I., a arătat că înţelege să renunţe la judecarea acestui petit, în conformitate cu dispoziţiile art. 246 C. proc. civ.
Ca urmare, prin sentinţa comercială nr. 4939/C din 10 decembrie 2008, Tribunalul Comercial Cluj a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea petitului cererii precizate având ca obiect obligarea pârâţilor, în solidar, la plata drepturilor cuvenite reclamantului pentru cele 7 părţi sociale reprezentând 33,34% din capitalul social al pârâtei SC B. SRL deţinute de reclamant, având în vedere patrimoniul pârâtei SC B. SRL la data operării retragerii prin acordul tuturor asociaţilor, 5 mai 2008.
A respins, ca rămasă lipsită de obiect, cererea reclamantului de disjungere a petitului descris la pct. 1 şi judecarea sa pe cale separată, a admis cererea precizată, în limitele modificate ale sesizării, prin renunţarea la judecarea petitului descris la pct. 1 şi, în consecinţă, a constatat retragerea reclamantului I.B. din societatea pârâtă SC B. SRL la data de 5 mai 2008 şi a stabilit, în urma retragerii asociatului reclamant I.B. din societatea pârâtă SC B. SRL, la data de 5 mai 2008, că structura participării la capitalul social a asociaţilor rămaşi, pârâţii P.C. şi N.H. este următoarea:
- P.C.- 50%
- N.H. - 50%
A dispus redistribuirea celor 7 părţi sociale care au aparţinut asociatului retras, către cei doi asociaţi rămaşi, conform noilor cote de participare ale acestora la capitalul social, mai sus arătate şi a dispus efectuarea menţiunilor corespunzătoare în registrul comerţului, obligând pârâţii în solidar, la plata către reclamant a sumei de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reţinut, în esenţă, că, în cauză, există un acord al asociaţilor în privinţa retragerii din societate, astfel că reclamantul nu ar mai justifica un interes să promoveze o asemenea cerere în temeiul art. 226 (1) lit. c) din L.S.C. dar dat fiind faptul că efectuarea modificărilor corespunzătoare în registrul comerţului este, în speţă, condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti, conform art. 204 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată, cererea adresată instanţei de judecată se justifică faţă de dispoziţiile art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel pârâţii, solicitând schimbarea sentinţei şi respingerea acţiunii.
Prin Decizia civilă nr. 77 din 7 mai 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de pârâţii P.C., N.H. şi SC B. SRL Cluj – Napoca, şi a schimbat hotărârea în parte în sensul că a respins cererea precizată privind retragerea reclamantului din SC B. SRL.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A obligat reclamantul să achite pârâţilor 5.969,65 lei, cheltuieli de judecată la fond şi în apel.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prima instanţă nu avea legal posibilitatea de a constata că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru exercitarea dreptului de retragere, operând retragerea reclamantului din societatea comercială la data de 5 mai 2008 având în vedere că o atare cerere se circumscrie dispoziţiilor art. 226 alin. (1) lit. c) şi este astfel incompatibilă cu temeiul juridic invocat şi reţinut de instanţă, respectiv art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată, şi nici de a dispune asupra structurii participării la capitalul social al celorlalţi asociaţi, deoarece o astfel de soluţie este compatibilă exclusiv cu ipoteza prevăzută la art. 226 (1) lit. c) din lege, care nu era dată în speţă.
Faţă de cele ce preced, instanţa de apel a reţinut că tribunalul comercial, ca jurisdicţie de primă instanţă, a aplicat şi interpretat greşit şi dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. raportat la art. 226 din Legea nr. 31/1990, republicată, faţă de natura juridică de acţiune în realizare a cererilor întemeiate pe aceste dispoziţii legale, pronunţând astfel o sentinţă nelegală şi netemeinică în cadrul şi limitele analizate de instanţa de apel.
Reclamantul a formulat recurs, în termenul legal solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei în totalitate în sensul respingerii apelului formulat de către pârâţi.
A invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat, în esenţă, că hotărârea este nelegală, deoarece în mod greşit instanţa a reţinut că toate cererile întemeiate pe dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, sunt acţiuni în realizarea unor drepturi, deşi, prin textul de lege se reglementează trei modalităţi de retragere a unui asociat din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau din societatea cu răspundere limitată, cele reglementate prin art. 226 alin. (1) lit. a) şi b) vizând posibilitatea constatării acestui drept.
În aceste ipoteze instanţa constată intervenirea convenţiei private a asociaţilor (lato sensu) de retragere a asociatului care îndeplineşte condiţiile agreate prin actul constitutiv sau care a obţinut acordul unanim al tuturor asociaţilor, iar în cauză există acest acord, conform adresei din 5 mai 2008.
Pe de altă parte, indiferent de modalitatea de retragere a asociatului, asociaţii pot cădea de acord cu privire la valoarea drepturilor patrimoniale aferente retragerii, conform art. 226 alin. (3) din lege, iar dacă nu, partea are dreptul la justiţie, fiind greşită interpretarea dată de către instanţă acestui text de lege, în sensul că trebuie să existe un acord şi cu privire la valoarea părţilor sociale.
În fine, a arătat că modificarea actelor constitutive ale societăţii este consecinţa imediată, logică şi indispensabilă a retragerii unui asociat, indiferent de modalitatea retragerii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a pus în discuţie, ca motiv de recurs de ordine publică, nelegalitatea căii de atac şi compunerea instanţei care a pronunţat hotărârea atacată în raport de limitele învestirii instanţei şi de dispoziţiile art. 226 alin. (1) Legea nr. 31/1990, republicată.
Analizând recursul prin raportare cu prioritate la acest motiv de recurs de ordine publică, faţă de efectele juridice pe care le produce admiterea acestuia, se reţin următoarele:
Potrivit art. 226 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, privind societăţile comerciale, asociatul în nume colectiv, în comandită simplă sau în societatea de răspundere limitată se poate retrage din societate:
a) în cazurile prevăzute în actul constitutiv
b) cu acordul tuturor celorlalţi asociaţi
c) în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai recursului în termen de 15 zile de la comunicare.
Potrivit alin. (2), în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), instanţa de judecată va dispune prin aceeaşi hotărâre şi cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi.
Potrivit alin. (3), drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părţile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaţilor ori de un expert desemnat de aceştia sau, în caz de neînţelegere de tribunal.
Prin urmare, din interpretarea textului de lege rezultă că legiuitorul atunci când a reglementat condiţiile retragerii asociaţilor din societate a avut în vedere, pe de o parte, principiul libertăţii convenţiilor, acordând asociaţilor dreptul de a reglementa modalităţile de retragere din societate, fie prin acordul unanim în lipsa unei convenţii materializat printr-o hotărâre a acestora, fie pe cale judecătorească, în această situaţie stabilindu-se că hotărârea pronunţată de admitere a cererii, este supusă numai recursului. per a contrario, numai dacă cererea de retragere se respinge, aceasta este supusă căii de atac prevăzută de dreptul comun, respectiv apelului.
În cauză, este evident şi necontestat şi de către instanţa de apel, că prima instanţă şi-a fundamentat juridic hotărârea pe dispoziţiile legale care constituie dreptul comun în materie, ale art. 226 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, privind societăţile comerciale, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, trimiterea instanţei de fond şi la dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., nefiind de natură a schimba cadrul procesual ci doar pentru a justifica, în opina instanţei calificarea juridică ce ar trebui dată unei asemenea cereri, întemeiată pe art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată.
Normele juridice invocate şi reţinute au fost raportate la situaţia de fapt, considerându-se de către prima instanţă utilă pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de admitere a cererii în temeiul art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, chiar şi în situaţia existenţei unui acord, atât timp cât acesta nu s-a mai materializat într-o hotărâre a asociaţilor, în vederea modificării, potrivit legii, a actului constitutiv.
Ori, prioritar analizei pe fond a temeiniciei unei asemenea cereri faţă de statutul juridic al retragerii asociaţilor, astfel cum este reglementat de sediul materiei, arătat mai sus, instanţa de control judiciar avea obligaţia să verifice în raport de dispoziţiile legale incidente şi limitele în care a fost soluţionată cauza, legalitatea învestirii sale din punctul de vedere al căii de atac.
Aşa cum s-a arătat, în precedent, şi a reţinut şi instanţa de apel, judecata s-a limitat doar la petitul privind operarea retragerii şi stabilirea cotei de participare la capital al asociaţilor rămaşi, pentru rest luându-se act de renunţarea la judecată.
Prin urmare, acestea fiind limitele judecăţii şi constatându-se, totodată, că cererea de retragere a fost admisă şi nu respinsă, calea de atac era aceea a recursului, conform art. 226 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, prin derogare de la dispoziţiile art. 282, art. 284 C. proc. civ. şi nu a apelului, iar compunerea legală a completului este de 3 judecători, potrivit Legii de organizare judecătorească şi nu de 2 judecători cum a fost cauza soluţionată.
Aşa fiind, Înalta Curte, faţă de acest motiv de recurs de ordine publică, invocat, din oficiu, şi subsumat dispoziţiilor art. 304 pct. 1, 5 şi 9 C. proc. civ. şi dând, totodată, eficienţă dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa hotărârea şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea căii de atac ca fiind recurs, în compunerea legal constituită.
Cu această ocazie, instanţa va avea în vedere şi celelalte motive de recurs privitoare la fondul litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul I.B. împotriva deciziei civile nr. 77/2009 din 7 mai 2009, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează Decizia şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea căii de atac ca fiind recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 840/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 846/2010. Comercial → |
|---|
