ICCJ. Decizia nr. 876/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 876/2010
Dosar nr. 10833/3/2007
Şedinţa publică de la 4 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta P.M. L.T.D. prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta SC M. SRL la plata sumei de 475.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru executarea cu întârziere a transportului maritim pentru care s-a încheiat contractul între C.P. L.T.D. şi pârâtă.
Tribunalul Bucureşti prin sentinţa comercială nr. 5723 din 21 aprilie 2008 a respins acţiunea reclamantei P.M. L.T.D. reţinând, în esenţă, că nu s-au respectat cerinţele prevederilor art. 7201 C. proc. civ. întrucât pe de o parte nu s-au comunicat pârâtei documente ce făceau referiri concrete la cuantumul prejudiciului invocat iar, pe de altă parte convocarea la conciliere a fost predată pârâtei cu mai puţin de 15 zile libere anterior datei fixate pentru întâlnirea părţilor. În acest fel s-au încălcat prevederi de ordine publică cuprinse în art. 7201 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. nefiind atins obiectivul concilierii prealabile, cererea neputând fi primită.
Pârâta a formulat cerere de completare a dispozitivului, cerere soluţionată prin sentinţa comercială nr. 7413 din 16 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în sensul admiterii şi completării sentinţei nr. 5723/2008 astfel „Obligă reclamanta să plătească pârâtei 10.000 lei cheltuieli de judecată”.
Împotriva sentinţei nr. 5723/2008 a Tribunalului Bucureşti au declarat apel atât reclamanta P.M. L.T.D. cât şi pârâta SC M. SRL.
Prin Decizia comercială nr. 54 din 3 februarie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelurile declarate şi cererea de aderare la apel formulată de P.M. L.T.D., a desfiinţat sentinţele atacate şi s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut că vicierea procedurii concilierii directe trebuia invocată în faţa instanţei de fond, de către pârâtă, la prima zi de înfăţişare şi să fi făcut dovada vătămării sale pentru că, această excepţie este una relativă.
Totodată, susţine instanţa de apel, pârâta nu numai că nu a invocat această excepţie ci, la punerea acesteia în discuţie, din oficiu de către instanţă, aceasta a pus concluzii de respingere arătând că, deşi procedura este viciată solicită respingerea excepţiei, nerecunoscând pretenţiile reclamantei.
Împrejurarea că instanţa de fond nu a luat act de acest renunţ ignorând principiul disponibilităţii părţii este că aceasta a considerat greşit că această excepţie este de ordine publică.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta SC M. SRL întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamantei şi admiterii apelului pârâtei, schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul obligării reclamantei la plata diferenţei de 27.704,74 lei datorată cu titlu de cheltuieli de judecată şi menţinerea dispoziţiei instanţei de fond privind suma deja acordată în cuantum de 10.000 lei, respingerea cererii de aderare la apelul pârâtei formulată de reclamantă şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în apel şi recurs.
În dezvoltarea criticilor de recurs recurenta-pârâtă invocă, în esenţă, următoarele aspecte, în ceea ce priveşte soluţia dată de instanţa de control judiciar apelului reclamantei:
- apelanta reclamantă a expus fragmentar situaţia de fapt încercând să atribuie părţilor în proces o altă conduită procesuală decât cea care rezultă din actele şi lucrările dosarului.
- instanţa de apel a dat o interpretare greşită normei cuprinse în art. 7201 C. proc. civ. în raport de situaţia de fapt a cauzei care vizează ultima invitaţie la conciliere directă transmisă orin D.H.L.
- instanţa de apel dă o dublă calificare termenului de 15 zile prevăzut de art. 7201 C. proc. civ., fără a tranşa clar acest aspect şi fără a reţine regimul sancţionator determinat de caracterul imperativ al acestui text de lege.
- instanţa de apel nu a analizat concordanţa între invitaţia la conciliere şi completarea cererii de chemare în judecată efectuată de reclamantă.
În ceea ce priveşte soluţia pronunţată de instanţa de control judiciar cu privire la apelul pârâtei, criticile recurentei vizează neacordarea de către instanţă a întregii sume datorate cu titlu de cheltuieli de judecată.
Înalta Curte examinând recursurile sub aspectul criticilor constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Instanţa de control judiciar a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., în raport de situaţia de fapt reţinută, condiţia convocării la conciliere fiind realizată, aspect ce rezultă din adresa de la 30 octombrie 2006 semnată de reprezentantul serviciului de curierat rapid care a confirmat sub semnătură înmânarea documentului reprezentând invitaţia la conciliere.
Reţinând efectuată concilierea prealabilă, instanţa de control judiciar nu avea cum să aplice regimul sancţionator al art. 7201 C. proc. civ. decât în situaţia nerespectării procedurii prevăzute de evocatul text de lege.
În ceea ce priveşte a treia critică şi acesta va fi respinsă întrucât deşi afirmă inexistenţa unui acord între concilierea directă şi cererea de chemare în judecată, recurenta-pârâtă nu indică concret în ce constă lipsa de identitate împrejurare faţă de care această critică nu poate fi analizată.
Referitor la criticile formulate de recurenta-pârâtă privitor la soluţia pronunţată de instanţa de control judiciar apelului său, se constată ca acestea sunt nefondate întrucât art. 274 C. proc. civ. acordă judecătorilor facultatea de a interveni asupra cuantumului cheltuielilor de judecată în raport de valoarea pricinii de gradul de complexitate al acestuia.
Celelalte critici invocate vizează susţinerile apelantei reclamante, situaţii de fapt şi administrarea probatoriului administrat, aspecte ce vizează netemeinicia deciziei recurate şi care nu poate face obiect de analiză în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC M. SRL Constanţa împotriva Deciziei comerciale nr. 54 din 3 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat .
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 874/2010. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 877/2010. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
