ICCJ. Decizia nr. 877/2010. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 877/2010
Dosar nr. 21960/3/2007
Şedinţa publică de la 4 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Judecătoria sectorului 4 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 2933 din 15 mai 2007 a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei invocată de pârâte şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii formulate de reclamanta SC A.S. SRL Otopeni în contradictoriu cu pârâtele SC M.V. SRL Bucureşti şi SC A.D. SA Mioveni în favoarea Tribunalului Bucureşti, având în vedere că obiectul litigiului este neevaluabil în bani, devenind aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 5993 din 30 aprilie 2008 a admis în parte cererea precizată a reclamantei SC A.S. SRL împotriva pârâtelor SC M.V. SRL şi SC A.D. SA, a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii, prematurităţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive şi a obligat pârâtele să remedieze în mod gratuit defecţiunile apărute la automobilul, cumpărat de reclamantă conform contractului de leasing.
Au mai fost obligate pârâtele la plata de daune cominatorii în valoare de 500 lei pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei de reparare a autoturismului.
A fost respins capătul de cerere privind plata ratelor de leasing ca neîntemeiată.
În final, pârâtele au fost obligate în solidar la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.526 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în principal, că excepţia prematurităţii nu poate fi primită deoarece aceasta se referă la capătul 3 de cerere privind plata ratelor de leasing, ori acest capăt de cerere este accesoriu cererii principale, nefăcând aplicabile dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.
Excepţia inadmisibilităţii a fost respinsă având în vedere pe de o parte precizarea făcută de reclamantă cu privire la capătul de cerere al daunelor cominatorii, iar pe de altă parte argumentele pârâtei SC A.D. SA reprezintă apărări de fond.
Neîntemeiată a fost apreciată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, ridicată de pârâta SC M.V. SRL Bucureşti, prin prisma obligaţiilor ce-i incumbă acesteia în conformitate cu carnetul de întreţinere şi garanţie şi bonul de comandă.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că reclamanta a achiziţionat prin intermediul SC E.L. I.F.N. SA un automobil, în baza unui contract de leasing financiar, vânzătorul autoturismului fiind pârâta SC M.V. SRL iar producător SC A.D. SA.
În luna februarie 2007 autoturismul a prezentat defecţiuni la motor şi a devenit inutilizabil şi a fost prezentat pârâtei SC M.V. SRL pentru reparaţii.
Ambele pârâte au refuzat însă să remedieze defecţiunile constatate, cu motivarea că ele se datorează exploatării necorespunzătoare, supraîncălzirii motorului, originii antigelului şi nerespectării instrucţiunilor de utilizare faţă de martorul luminos.
Din cuprinsul raportului de expertiză auto şi răspunsului la obiecţiuni a reieşit că exista un viciu de fabricaţie, care exclude exploatarea necorespunzătoare a autoturismului.
Astfel pârâtelor le revine obligaţia să remedieze defecţiunile apărute în perioada de garanţie, cu obligarea şi la plata daunelor cominatorii.
A fost respins capătul de cerere privind plata ratelor de leasing, acestea fiind în sarcina reclamantei conform contractului de leasing în baza căruia a fost obţinut autoturismul, obligaţia de a le achita fiind independentă de folosirea bunului aflat în regim de leasing.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 75 din 16 februarie 2009 a admis apelurile pârâtelor SC A.D. SA şi SC M.V. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 5993 din 30 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins cererea de obligare a pârâtelor la plata daunelor cominatorii.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În fundamentarea acestei soluţii s-a stabilit că obligaţia de prestare de servicii cade în sarcina unei societăţi comerciale, aleasă prin contract de către producător în considerarea calităţii serviciilor, devenind o obligaţie intuitu personae nesusceptibilă de executare silită în natură. Creditorul are, în caz de neexecutare voluntară, doar dreptul de a pretinde şi de a obţine plata de daune interese, iar nu de daune cominatorii, fiind incidente dispoziţiile art. 5803 alin. (1) şi (5) C. proc. civ.
Împotriva Deciziei comerciale nr. 75 din 16 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, au declarat recurs pârâtele SC A.D. SA şi SC M.V. SRL care au criticat pentru nelegalitate această hotărâre judecătorească, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului şi casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, deoarece corect ar fi fost ca intimata reclamantă să suporte integral costul reparaţiei.
Defectarea şi consecinţele sale au fost produse din neglijenţa utilizatorului autovehiculului, acesta se afla în paza sa juridică şi toate riscurile au fost transferate asupra sa.
Dacă utilizatorul ar fi oprit motorul, fiind avertizat de aprinderea martorilor luminoşi, care funcţionau, ar fi fost necesară doar înlocuirea termostatului şi nu s-ar fi deteriorat motorul.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse prin cererile de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondate recursurile, pentru următoarele considerente.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au fost preocupate în egală măsură de a stabili o corectă situaţie de fapt şi de drept în legătură cu identificarea completă a defecţiunilor autoturismului, precum şi determinarea cauzelor acestor defecţiuni, respectiv dacă au survenit ca urmare a unor defecte de material, de montaj, de fabricaţie sau ca urmare a exploatării necorespunzătoare.
În acest context, la cererea reclamantei, în faza procesuală a fondului a fost dispusă efectuarea unui raport de expertiză tehnico-judiciară de ing. G.B., fiind conferite răspunsuri concrete la obiecţiunile formulate de pârâta SC A.D. SA.
Mai mult, acelaşi expert a fost convocat, la cererea părţilor, pentru a oferi lămuriri cu privire la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, la termenul din 16 aprilie 2008 fiind date răspunsuri la toate întrebările care i-au fost adresate.
La rândul ei şi instanţa de apel a dispus prin încheierea din 29 septembrie 2008 completarea raportului de expertiză tehnică auto, în scopul de a se stabili dacă calculatorul de bord funcţiona corespunzător la data producerii defecţiunii.
Fără putere de tăgadă, amplu documentat şi bine argumentat, expertul tehnic judiciar a concluzionat că este exclusă o exploatare necorespunzătoare a autoturismului sau folosirea unui antigel de provenienţă necunoscută, altul decât cel agreat de producător. Detaliat a fost explicată şi cauza supraîncălzirii motorului, generată de un viciu de fabricaţie al termostatului sau al sistemului electronic de comandă al electroventilatorului.
Apare cât se poate de evident că, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţele au exercitat un rol activ şi au stăruit prin toate mijloacele legale în aflarea adevărului, au ordonat administrarea probelor necesare şi au respectat cu rigurozitate drepturile procesuale ale părţilor litigante.
Nu pot fi primite criticile aduse de recurente, prin aceea că, aşa cum a demonstrat expertiza tehnică auto şi cum rezultă din întreaga documentaţie existentă la dosar, indiferent de conduita conducătorului auto, defecţiunea de fabricaţie este evidentă, intrând sub incidenţa clauzelor contractuale ale obligaţiei de garanţie.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondate recursurile pârâtelor împotriva Deciziei comerciale nr. 75 din 16 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială , nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâtele SC A.D. SA Mioveni şi SC M.V. SRL Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 75 din 16 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 876/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 878/2010. Comercial. Acţiune în constatare.... → |
|---|
