ICCJ. Decizia nr. 878/2010. Comercial. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 878/2010
Dosar nr. 1888/99/2008
Ședința publică de la 4 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 2941/Com din 28 noiembrie 2008 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamntei SC R. SA şi excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului A.M. ca neîntemeiate.
De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC R. SA Iaşi în contradictoriu cu pârâţii SC M. SA cu sediul social în sat Lunca Cetăţuii com. Ciurea Judeţ Iaşi şi A.M. domiciliat în Bucureşti.
Excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului A.M. a fost găsită neîntemeiată întrucât din petitul acţiunii reiese că acesta a fost chemat în judecată doar pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2 decembrie 2005, la care pârâtul este parte.
Şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost apreciată neîntemeiată întrucât reclamanta, beneficiară a promisiunii de vânzare-cumpărare făcută de pârâta SC M. SA justifică interesul procesual şi implicit calitatea procesuală activă de a solicita pe cale judiciară să se constate încheierea valabilă din punct de vedere al cauzei a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2 decembrie 2005.
Pe fondul cauzei s-a reţinut, că reclamanta a încheiat cu pârâta SC M. SA la data de 24 decembrie 2003 antecontractul de vânzare-cumpărare cu privire la suprafaţa de 10.933,45 mp teren cu construcţii amplasat în municipiul Bârlad.
Prin acelaşi antecontract părţile au convenit ca vânzarea-cumpărarea în formă autentică să se încheie la data la care pârâta SC M. SA va dobândi titlul de proprietate cu privire la imobile dar nu mai târziu de data de 30 septembrie 2004.
Ulterior, bunurile ce au făcut obiectul promisiunii de vânzare au fost vândute prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat din 2 decembrie 2005 la B.N.P. F.L., pârâtului A.M., certificatul de atestare a dreptului de proprietate, fiind eliberat pârâtei SC M. SA la data de 8 decembrie 2004 de către M.E.C.
Contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 2 decembrie 2005 la B.N.P. F.L. are o cauză valabilă, acesta nefiind încheiat în frauda drepturilor reclamantei, cauza actului juridic nefiind ilicită, contrarie bunelor moravuri sau ordinii publice, întrucât la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare (2 decembrie 2005) încetase să-şi mai producă efectele antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantă cu pârâta SC M. SA.
Astfel, antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 24 decembrie 2003 cuprinde două modalităţi ale actului juridic:
- o condiţie suspensivă legată de dobândirea de către pârâtă a certificatului de atestare a dreptului de proprietate;
- şi un termen limită până la data la care trebuia îndeplinită condiţia suspensivă, şi implicit, în caz de neîndeplinire, încetează efectele antecontractului de vânzare-cumpărare, şi anume 30 septembrie 2004. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 8 decembrie 2004 nu a fost eliberat pârâtei SC M. SA până la data de 30 septembrie 2004, astfel încât nu s-a îndeplinit condiţia suspensivă convenită de părţi în antecontractul de vânzare-cumpărare.
Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, prin Decizia nr. 23 din 30 martie 2009 a admis apelul reclamntei SC R. SA împotriva sentinţei civile nr. 2941/Com din 28 noiembrie 2008, aTribunalului Iaşi, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis acţiunea reclamntei SC R. SA în contradictoriu cu pârâta SC M. SA şi a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare cu SC R. SA privind imobilul format din teren, platformă betonată şi construcţii în suprafaţă de 10.933,45 mp din Bârlad, Judeţul Vaslui.
A mai fost obligată pârâta şi la plata de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în sumă de 500 lei pe zi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare.
Au fost respinse excepţiile prescrierii dreptului la acţiune privind al doilea capăt de cerere şi a lipsei de interes privind primul capăt de cerere invocate de SC M. SA.
În final, au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia, în urma examinării cronologice şi a efectelor produse de actele prezentate de părţi, că este lovit de nulitate contractul autentificat din 2 decembrie 2008 a B.N.P. F.L., deoarece are o cauză ilicită, contravenind bunelor moravuri şi ordinii publice.
Greşit prima instanţă a reţinut că actul sub semnătură privată încheiat între SC R. SA şi SC M. SA are eficienţă în timp doar până la 30 septembrie 2009, deoarece înscrisul fixează ca termen de autentificare această dată, pârâta având până atunci obligaţia să obţină titlul de proprietate. O astfel de interpretare nu este posibilă câtă vreme vânzătoarea nu a obţinut titlul până la acel termen, din culpa sa, nedovedind că ar fi făcut toate demersurile să obţină certificatul de atestare până la acea dată.
Împotriva Deciziei nr. 23 din 30 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, au promovat recurs pârâţii SC M. SA şi A.M. care au criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, după cum urmează.
Recurenta SC M. SA în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. a solicitat în principal desfiinţarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel în vederea administrării de probe asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţinue, iar în subsidiar modificarea în tot a aceleiaşi decizii, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte capătul de cerere şi respectiv a excepţiei lipsei de interes în ceea ce priveşte capătul unu de cerere, cu consecinţa respingerii acţiunii introductive.
Ca ultimă posibilitate s-a mai cerut şi admiterea recursului şi modificarea deciziei date în apel în sensul respingerii apelului formulat de SC R. SA şi a menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei dată de Tribunalul Iaşi.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat, în esenţă, că nu au fost avute în vedere prevederile art. 967 şi 1169 C. civ., potrivit cărora sarcina probei aparţine reclamntului şi cauza este prezumată până la dovada contrarie, în speţă cauza ilicită şi reaua credinţă nefiind dovedite.
La rândul său recurentul A.M. în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii recurate şi prin rejudecare respingerea cererii formulate de reclamanta SC R. SA, cu motivarea că, în principal, antecontractul de vânzare-cumpărare din 24 decembrie 2003 era afectat de un termen, data până la care trebuia încheiat contractul de vânzare-cumpărare fiind 30 septembrie 2004, astfel că după această dată contractul a devenit caduc.
Intimata-reclamantă SC R. SA Iaşi a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse prin cererile de recurs, constată că acestea sunt justificate, urmând a admite recursurile pârâţilor SC M. SA şi A.M., în limitele şi pentru următoarele considerente.
Potrivit cererii de chemare în judecată, precizată, reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâţii SC M. SA şi A.M.M. a solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2 decembrie 2005, obligarea primei pârâte să se prezinte la notariat şi să încheie contractul autentic promis prin antecontractul de vânzare-cumpărare numit promisiune de vânzare din data de 24 decembrie 2003 privind imobilul format din teren, platformă betonată şi construcţii în suprafaţă de 10.933,45 mp din localitatea Bărlad, Judeţul Vaslui, cu acordarea de daune cominatorii de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere.
Din verificarea documentaţiei, rezultă că între SC M. SA Iaşi, în calitate de promitentă vânzătoare şi SC R. SA Iaşi în calitate de promitentă cumpărătoare, la data de 24 decembrie 2003 a fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare (promisiune de vânzare-cumpărare) sub semnătură privată având ca obiect imobilul format din teren, platformă betonată şi construcţii, aflat în Judeţul Vaslui, Municipiul Bîrlad.
Valoarea totală a imobilului a fost menţionată la suma de 70.000 dolari SUA fără T.V.A., sumă ce trebuia achitată până la data de 6 ianuarie 2004.
Tot prin acordul lor de voinţă, părţile antecontractului au stipulat că încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică se va efectua la data când se va obţine titlul de proprietate de promitenta vânzătoare, cel mai târziu până la data de 30 septembrie 2004.
Dreptul de proprietate asupra terenului a fost dobândit de SC M. SA, aşa cum o dovedeşte certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, eliberat la data de 8 decembrie 2004 de M.E.C.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 2 decembrie 2005 la Biroul Notarului Public F.L. din municipiul Bîrlad, SC M. SA, în calitate de vânzător, a vândut cumpărătorului A.M.M. terenul în suprafaţă de 10.933,78 mp situat în Bîrlad, Judeţul Vaslui, preţul fiind de 200.000 lei.
De remarcat că, prin voinţa liber exprimată la data de 24 decembrie 2003 când a fost semnat antecontractul de vânzare-cumpărare (promisiune de vânzare-cumpărare) s-a precizat că în cazul în care promitentul vânzător va fi în imposibilitatea perfectării actelor sau nu va mai fi de acord cu încheierea acestora în formă autentică, el va fi obligat la restituirea avansului primit. Mai mult, explicit s-a mai stipulat că acest antecontract nu ţine loc de contract de vânzare-cumpărare.
Este unanim admis de doctrină şi jurisprudenţă că promisiunea de vânzare poate fi nu numai unilaterală, dar şi bilaterală, de a vinde şi a cumpăra, în care ambele părţi se obligă să încheie în viitor contractul de vânzare-cumpărare, aşa cum se regăseşte situaţia de fapt şi de drept în prezenta cauză.
Promisiunea de vânzare cumpărare fiind un antecontract, în caz de neexecutare a obligaţiei asumate intervine răspunderea contractuală, iar potrivit antecontractului părţilor regimul sancţionator este restituirea avansului primit de SC M. SA.
Corect a apreciat prima instanţă că faptul deţinerii de către reclamantă a bunurilor ce au făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare în baza unui contract de închiriere şi că preţul a fost plătit în avans constituie elemente care nu prezintă relevanţă de natură a conduce la nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2 decembrie 2005, deoarece închirierea constituie un act juridic de sine stătător, distinct şi fără legătură de cauzalitate cu promisiunea de vânzare cumpărare.
Pentru aceste raţiuni, urmează a admite recursurile declarate de pârâţii SC M. SA şi A.M.M. împotriva Deciziei nr. 23 din 30 martie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, împotriva Deciziei nr. 23 din 30 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, urmând ca în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 3 C. proc. civ. să modifice decizia atacată în sensul că va respinge apelul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâţii SC M. SA Lunca Cetăţuii şi A.M.M. împotriva Deciziei nr. 23 din 30 martie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială.
Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul reclamantei ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 877/2010. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 879/2010. Comercial. Acţiune în anulare a... → |
|---|
