ICCJ. Decizia nr. 884/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 884/2010
Dosar nr. 4914/62/2008
Şedinţa publică de la 4 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanţii R.N.C., I.A.C. şi I.A.D. prin acţiunea formulată în nume personal şi în calitate de reprezentant legal al minorei D.M.N. introdusă pe rolul Tribunalului Braşov, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta SC A.R.A. SA la plata sumei de 9.000 lei cu titlu de daune materiale şi 496.000 lei cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Braşov prin sentinţa civilă nr. 221/C din 25 februarie 2009 a admis în parte acţiunea reclamanţilor a obligat pârâta la 8.060 lei daune materiale, 252.000 lei daune morale şi 5.792,12 lei cheltuieli de judecată şi a respins restul pretenţiilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că aşa cum rezultă din Rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara din 2 noiembrie 2007 coroborat cu înscrisurile emise de Poliţia Sighişoara, vinovăţia exclusivă în producerea accidentului revine numitului D.N.P.
Întrucât autoturismul condus de către asiguratul Deneş Nicolae Pavel beneficia de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto conform poliţei de asigurare seria HN nr. 5315815 încheiată cu pârâta, în urma cererii de despăgubiri 11603/2007 s-a întocmit dosarul de daună nr. 523 achitându-se reclamantei suma de 7.075,80 lei titlu de cheltuieli de înmormântare şi ritualuri religioase conform înscrisurilor doveditoare.
Cuantumul daunelor materiale suportate de reclamanţi constând în cheltuieli legate de transportul victimelor, spitalizarea şi ritualurile religioase au fost dovedite cu martorii C.G. şi O.A.
Potrivit înscrisurilor emise de Fundaţia pentru Autocunoaştere, contravaloarea cursului de recuperare efectuat de reclamanta R.N.C. a fost stabilită la suma de 2.060 lei.
Referitor la cuantumul daunelor morale solicitate instanţa de fond având în vedere prejudiciul moral efectiv suferit, consecinţele negative suferite de reclamanţi pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale legate (sentimentele de dragoste şi afecţiune existente între membrii familiei) măsura în care au fost legate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către aceştia, despăgubirea s-a evaluat la suma de 252.000 lei.
Apelul declarat de pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA împotriva sentinţei instanţei de fond, a fost respins de Curtea de Apel Braşov prin Decizia nr. 84/Ap din 8 octombrie 2009, reţinând în ce priveşte dovedirea daunelor materiale, că reclamanţii au făcut dovada unui prejudiciu mai mare decât cel acceptat de pârâtă, cu martori şi că ar fi fost nefiresc să li se pretindă reclamanţilor ca într-o situaţie atât de tragică, pierderea a trei rude apropiate şi rămânerea altor două, să aibă vigilenţa de a păstra toate înscrisurile doveditoare ale cheltuielilor provocate de acest accident.
Referitor la cursul psihologic urmat de reclamanta R.N.C., instanţa de apel a reţinut că apelarea la un astfel de tratament este o necesitate în situaţia acestei reclamante, astfel că, indiferent de eficienţa finală a acestuia cheltuielile legate de acest curs constituie o pagubă produsă ca urmare a evenimentului tragic.
Cât priveşte cuantumul daunelor morale, s-a apreciat că prima instanţă a făcut o corectă apreciere a prejudiciului moral suferit de reclamantă, raportat la împrejurările concrete ale cauzei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA Bucureşti întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a deciziei recurate şi a sentinţei în sensul înlăturării obligaţiei de plată a sumei de 238.060 lei şi acordarea cheltuielilor de judecată în toate căile de atac.
În motivarea recursului său, pârâta a arătat că instanţa de apel a reţinut greşit că şi-ar fi recunoscut vinovăţia asiguratului în baza procesului-verbal de cercetare la faţa locului când de fapt instanţa de apel a confundat vinovăţia din sfera răspunderii civile delictuale cu noţiunea de culpă contractuală al asiguratorului - din sfera răspunderii contractuale.
Totodată susţine recurenta-pârâtă instanţa de apel a rămas la soluţia greşită pronunţată din partea primei instanţe de judecată cu privire la acordarea pretenţiilor formulate cu titlu de daune materiale şi nedovedite cu înscrisuri când de fapt răspunderea era una contractuală care este derogatorie faţă de răspunderea civilă delictuală.
Instanţa de apel, susţine recurenta, a menţinut şi soluţia acordării unui cuantum exagerat al daunelor morale considerând că precedentul judiciar nu poate avea o mare relevanţă în cauză or dacă practica judiciară a fost şi este singurul izvor de reglementare în materia daunelor morale înseamnă că nu mai există nici o normă de referinţă nici măcar cutumiară şi atunci s-ar dispune în arbitrariu nu mai este doar o practică de drept ci din contră un abuz de drept.
Prin concluziile scrise depuse la dosar reclamanţii au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi să se constate că soluţia pronunţată de Tribunalul Braşov este temeinică şi legală şi în mod corect a fost păstrată de instanţa de apel.
Recursul este nefondat.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greşită a legii. Niciuna din cele două ipoteze nu a fost argumentată. Analiza probelor (a înscrisurilor şi declaraţiile martorilor) nu constituie argument suficient pentru a susţine lipsa de temei legal a deciziei criticate.
Cu toate acestea răspunzând criticii recurentei-pârâte prin care a arătat că odată ce asiguratorul răspunde în baza unui contract, dovada îndeplinirii condiţiilor atragerii răspunderii sale trebuie făcută pe temeiul răspunderii contractuale şi nu în baza regulilor aplicabile răspunderii civile delictuale, se reţine că nu există un regim derogatoriu pentru proba îndeplinirii condiţiilor răspunderii contractuale de cel al răspunderii delictuale, în cazul ambelor forme de răspundere proba putând fi făcută prin orice mijloc, instanţa de apel în mod corect a apreciat la stabilirea despăgubirilor datorate că acestea trebuie stabilite potrivit dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale.
Cât priveşte susţinerea că proba daunelor materiale nu se poate face decât prin înscrisuri inclusiv în condiţiile în care despăgubirile sunt stabilite prin hotărâre judecătorească, nu poate fi reţinută întrucât am fi în ipoteza unei excepţii de la dreptul comun, caz în care legea ar trebui să conţină o dispoziţie expusă în acest sens. Or, Legea nr. 136/1995 ce reglementează regulile răspunderii asiguratorului de răspundere civilă obligatorie nu cuprinde nici un fel de dispoziţie obligatorie cu privire la mijloacele de probaţiune a prejudiciului.
Critica privind acordarea daunelor morale nu poate fi supusă analizei fiind un aspect de netemeinicie ce nu poate fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. De altfel instanţele au apreciat în mod corect prejudiciul moral suferit de reclamanţi, raportat la împrejurările concrete ale cauzei.
În consecinţă, faţă de cele de preced potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozitivului, stabilite în baza actelor doveditoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA Bucureşti împotriva Deciziei nr. 84/Ap din 8 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la 6000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 881/2010. Comercial. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 885/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
