ICCJ. Decizia nr. 886/2010. Comercial. Constatare nulitate act. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 886/2010
Dosar nr. 48713/3/2008
Şedinţa publică de la 4 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul Spitalul de Psihiatrie Titan „Dr. C.G.” prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC M.R. SRL ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună constatarea nulităţii absolute a contractului de furnizare de medicamente din 29 septembrie 2006 şi obligarea pârâtei la ridicarea produselor farmaceutice din cadrul spitalului.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 13850 din 30 octombrie 2008, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Prin sentinţa comercială nr. 103 din 6 ianuarie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 146/1997 a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul de Psihiatrie Titan „Dr. C.G.” ca netimbrată.
Apelul declarat de reclamantul Spitalul de Psihiatrie Titan „dr. C.G.”, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 343 din 1 octombrie 2009, reţinând, în esenţă, că reclamantul nu a formulat cerere de reexaminare conform art. 18 din Legea nr. 146/1997 şi nici nu a îndeplinit obligaţia de a timbra corespunzător acţiunea.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Spitalul de Psihiatrie Titan „Dr. C.G.” întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 şi 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată şi completată şi la dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., a luat în examinare excepţia netimbrării cererii de recurs şi a reţinut:
Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepţional până la termenul stabilit de instanţă.
Având în vedere criticile formulate în recurs, raportat la soluţia instanţei, Înalta Curte în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 a stabilit în sarcina recurentului obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei, fiind citat cu această menţiune (fila 6 dosar recurs).
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul din 4 martie 2010, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, Înalta Curte, urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi să dispună anularea recursului reclamantului ca insuficient timbrat.
În ce priveşte solicitarea intimatei-pârâte privind obligarea recurentului - reclamant la plata cheltuielilor de judecată, aceasta va fi respinsă întrucât nu au fost depuse înscrisurile originale care justifică această cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamantul Spitalul de Psihiatrie Titan „Dr. C.G.” Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 343 din 1 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca insuficient timbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 885/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 887/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
---|