ICCJ. Decizia nr. 913/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 913/2010
Dosar nr. 4362/3/2008
Şedinţa publică de la 5 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea reconvenţională formulată în cadrul Dosarului nr. 8750/303/2006 al Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti pârâta reclamantă SC R. SA în contradictoriu cu reclamanta pârâtă SC H.P. SRL a solicitat obligarea reclamantei pârâte la plata penalităţilor de întârziere în valoare de 28.902,45 lei, valoare calculată la data de 31 august 2006 şi în continuare până la ridicarea bunurilor cumpărate.
În motivarea cererii, pârâta a arătat că între părţi s-au încheiat contracte de vânzare cumpărare a bunurilor adjudecate de reclamant în cadrul procedurilor de valorificare organizate de CN R. SA, iar art. 54 din contract prevede perceperea de penalităţi de 0,1% din valoarea totală a bunurilor preluate pentru fiecare zi calendaristică. Cuantumul penalităţilor nu a fost limitat prin voinţa părţilor în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 469/2002. Întrucât reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de ridicare a bunurilor, conform art. 3.3. din contract în 30 de zile de la data plăţii, pârâta are dreptul în temeiul art. 1081 şi 1085 C. civ. la perceperea penalităţilor.
Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, unde prin încheierea din data de 31 mai 2007 pricina a fost suspendată din vina reclamantei, pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de către instanţă. Pârâta a formulat cerere de repunere pe rol prin care a solicitat disjungerea cererii reconvenţionale de cererea principală, iar prin încheierea din data de 24 ianuarie 2008 instanţa a dispus menţinerea măsurii suspendării cererii principale, repunerea pe rol a cererii reconvenţionale şi disjungerea acesteia. Cauza nou formată a fost înregistrată sub nr. 4362/3/2008, cererea reconvenţională devenind cerere principală.
În faţa tribunalului reclamanta şi-a majorat cuantumul pretenţiilor la suma de 56.398,3387 lei.
Pârâta prin întâmpinare a invocat excepţia tardivităţii acţiunii completatoare.
Instanţa a dispus decăderea pârâtei din dreptul a de formula probe şi a invoca excepţii, având în vedere că întâmpinarea nu a fost depusă la termenul legal.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 4386 din 3 aprilie 2008 a admis în parte cerere formulată de reclamanta CN R. SA Bucureşti şi a obligat pârâta SC H.P. SRL Berevoieşti să plătească reclamantei suma de 12.107,65 lei penalităţi de întârziere.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că având în vedere că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală asumată prin contract, de a ridica bunurile adjudecate în termen de 30 de zile de data plăţii, datorează penalităţi de întârziere conform art. 5 din contract, limitând cuantumul penalităţilor la contravaloarea mărfurilor vândute conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.
Criticile pârâtei SC H.P. SRL au constat în faptul că disjungerea cererii reconvenţionale de acţiunea principală a fost în mod greşit dispusă, în lipsa sa, de asemenea au fost majorate pretenţiile ; instanţa i-a încălcat dreptul la apărare respingând cererea pentru imposibilitatea de apărare a apărătorului ; în mod nelegal instanţa a decăzut partea din dreptul de a invoca excepţii şi a formula probe; textul art. 3.3. din contract a fost redat parţial.
Criticile reclamantei CN R. SA au constat în faptul limitării cuantumului pretenţiilor.
În faţa Curţii pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, în raport de art. 5.5. din contract, reclamanta fiind un simplu intermediar, proprietarul fiind îndreptăţit la plata penalităţilor.
Curtea de Apel analizând excepţia invocată a apreciat-o neîntemeiată, în raport de probele administrate, care au demonstrat că reclamanta SC R. SA a avut calitatea de vânzător în contractele de vânzare cumpărare încheiate cu pârâta, fiind mandatată să valorifice bunurile M.A.N.
Curtea de Apel analizând criticile apelantei pe fondul cererii, a apreciat ca fondate celelalte critici ale pârâtei.
Astfel, a constatat că instanţa de fond a încălcat dreptul la apărare al pârâtei, prin faptul că nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra cererii de amânare, decăzând pârâta din dreptul de a formula probe şi invoca excepţii. În ceea ce priveşte fondul cauzei, curtea a reţinut că din actele depuse la dosarul cauzei a rezultat că motivul pentru care pârâta nu a mai preluat bunurile adjudecate şi achitate a fost starea modificată, iar pentru rezolvarea acestei situaţii pârâta a chemat în judecată reclamanta, cu o cerere ce a format obiectul Dosarului nr. 35803/3/2006 pe rolul Tribunalului Bucureşti.
În ceea ce priveşte apelul reclamantei, curtea a apreciat criticile nefondate, şi în lipsa culpei pârâtei la ridicarea bunurilor, obligarea la plata penalităţilor este nefondată.
În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 574 din 2 decembrie 2008 a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentinţa atacată şi pe fond a admis acţiunea reclamantei ca nefondată.
Decizia sus menţionată a fost recurată de către reclamantă CN R. SA Bucureşti în cadrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurată, respingerea apelului pârâtei şi pe fond admiterea apelului reclamantei.
Criticile recurentei au fost încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În concret, criticile recuretei au constat în următoarele:
- Instanţa de apel a considerat în mod greşit că pârâta avea dreptul să depună întâmpinare, în acest fel fiind interpretate greşit dispoziţiile art. 115 şi 118 C. proc. civ. În speţă formularea întâmpinării nu este obligatorie, astfel încât pârâta nu poate invoca propria culpă drept motiv de apel.
- Cererea formulată pentru lipsă de apărare nu se încadrează în dispoziţiile art. 156 alin. (1) Cpod procedură civilă, fiind respinsă în mod corect de către instanţa de fond.
- În ceea ce priveşte temeinicia cererii privind obligarea pârâtei la penalităţi, arată că procedura valorificării bunurilor se desfăşoară după Regulamentul nr. 13/03/2002, aprobat de Hotărârea nr. 262/2002 şi de Ordinul M.A.N din 8 ianuarie 2004 ; invocă aplicabilitatea disp. art. 5 și 6 alin. (1) şi art. 24 alin. (1) şi (2) din Regulament, potrivit cărora bunurile se valorifică în starea în care se găsesc la data transmiterii docmentelor pentru aprobarea valorificării; cumpărătorul acestora poate inspecta bunurile, iar renunţarea la dreptul de a inspecta bunurile nu constituite temei pentru rezoluţiunea totală sau parţială a contractului de vânzare cumpărare;
- Concluzionând recurenta arată că în oricare situaţie, fie că au inspectat sau nu bunurile, obligaţia de ridicare a acestora în termen subzistă ; din acest punct de vedere, susţine recurenta instanţa a interpretat greşit clauza 5.2. din contract.
Recursul este nefondat.
Prealabil examinării motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recurenta a invocat în motivarea recursului, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. porc. civ..
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu a fost explicitat clar în ce constă contradictorialitatea argumentelor instanţei de natură să conducă la conlcuzia lipsei de fundament a raţionamentului expus, motiv pentru care acest motiv nu poate fi analizat.
Prin motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a pus în discuţie ambele teze ale acestuia şi a susţinut interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 115 şi 118 C. proc. civ.
Critica va fi respinsă. Considerentele deciziei recurată demonstrează contrariul celor afirmate de recurentă. Astfel, instanţa de apel a dat eficienţă scopului depunerii întâmpinării, şi anume acela de a face posibilă cunoaşterea reciprocă a poziţiei părţilor, ceea ce creează premisele unei judecăţi optime şi rapide, ceea ce corepunde interesului părţilor, în condiţiile în care instanţa de fond a procedat la decăderea părţii din dreptul de a mai propune probe şi invoca excepţii, în condiţiile în care alin. (2) al art. 118 era abrogat la data luării acestei măsuri. În condiţiile în care prin încheierea din data de 27 martie 2008 a Tribunalului Bucureşti s-a reţinut că pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare şi cerere pentru lipsă de apărare, în mod evident a fost încălcat dreptul la apărare în sensul expunerii pârâtei la consecinţe defavorabile, în sensul decăderii acesteia din dreptul de invoca împrejurări de fapt şi de drept în sprijinul apărării sale.
În ceea ce priveşte cererea pentru lipsă de apărare formulată de către pârâtă, considerentele instanţei de apel privind neanalizarea acesteia de către instanţa de fond sunt corecte. Dispoziţiile art. 156 alin. (1) C. proc. civ. impun motivarea dispunerii măsurii, atât în situaţia admiterii cererii cât şi în situaţia respingerii ei. Măsura adoptată de către instanţă, în sensul neanalizării cererii formulată de către apărătorul părţii, pentru imposibilitate de prezentare la termenul de judecată acordat, constituie o omisiune esenţială de natură să conducă la nelegalitatea hotărârii.
În consecinţă, criticile întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vor fi respinse.
Susţinerile recurentei privind aplicabilitatea dispoziţiilor din Regulamentul privind organizarea procedurilor pentru valorificarea bunurilor aflate în administrarea M.A.N., aprobat prin Hotărârea nr. 262/2002, în sensul existenţei obligaţiei de ridicare a bunurilor cumpărate, independent de efectuarea inspecţiei bunurilor, nu pot fi analizate, omisso medio, având în vedere că aceste critici nu au fost susţinute în faţa instanţei de apel şi nu au constituit obiect de analiză al instanţei. În acest sens, considerentele instanţei de apel reţin că reclamanta nu a combătut susţinerile pârâtei şi nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte că starea bunurilor corepunde celei existentă la momentul adjudecării acestora. În lipsa invocării acestor motive înaintea instanţei de apel, care în virtutea rolului devolutiv era îndreptăţită să exercite controlul judiciar, instanţa de recurs nu poate exercita controlul asupra acestor temeiuri de fapt şi de drept.
În aceeaşi ordine de idei se înscrie şi critica privind interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 5.2 din contractul de vânzare cumpărare încheiat între părţi, dispoziţiţii contractuale care nu au format obiectul interpretării instanţelor anterioare.
Pentru raţiunile înfăţişate mai sus, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta CN R. SA Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 574 din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 912/2010. Comercial. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 917/2010. Comercial. Acţiune în constatare.... → |
|---|
