ICCJ. Decizia nr. 922/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 922/2010
Dosar nr. 9502/1/2009
Şedinţa publică din 5 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reclamanta SC T. SA prin mandatar LL C.R.D. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC E. SRL, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună rezilierea contractelor de abonament ca urmare a neexecutării obligaţiilor de plată de către pârâtă şi obligarea acesteia la daune interese în valoare de 3764,96 lei reprezentând penalitate de nerespectare a perioadei obligatorii de menţinere a contractelor şi obligarea la plata penalităţilor de întârziere la plată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că între părţi s-a încheiat la data de 17 martie 2003, primul contract de abonament şi al doilea, contracte prin care reclamanta s-a obligat să furnizeze servicii de telecomunicaţii către pârâtă pentru un număr de 8 telefoane mobile, iar pârâta s-a obligat să achite contravaloarea acestora. Ulterior îndeplinirii serviciilor de telecomunicaţii, reclamanta a emis facturile fiscale, care nu au fost achitate în termenul de scadenţă, motiv pentru care se impune rezilierea contractelor cu daune interese la valoarea convenită de părţi prin prevederile art. 9 pct. 2 din contractul de abonament. Pârâta datorează şi penalităţi de întârziere ca urmare a achitării cu întârziere a facturilor.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969, art. 1020, art. 1073 C. civ., art. 274 C. proc. civ. şi pe prevederile contractului de abonament.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa nr. 7611 din 5 iunie 2008, a admis excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, în raport de natura comercială a cauzei şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, verificându-şi propria competenţă, admite excepţia necompetenţei materiale şi declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, prin sentinţa comercială nr. 163 din 13 noiembrie 2008 stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind acţiunea reclamantei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, investit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă, prin sentinţa comercială nr. 2332 din 11 februarie 2009 a admis acţiunea formulată de reclamantă, a constatat reziliate contractele de abonament ca urmare a neexecutării obligaţiilor de plată din partea pârâtei; a obligat pârâta să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plăţii efective, funcţie de cursul oficial leu dolar stabilit de B.N.R. a sumei de 1600 dolari S.U.A. cu titlu de penalităţi de nerespectare a perioadei obligatorii de menţinere a contractelor şi de asemenea a obligat pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 9016,99 lei.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că pârâta nu a înţeles să respecte obligaţiile contractuale, neachitând la scadenţă contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă, ci cu o întârziere de 2 ani, motiv pentru care datorează penalităţi de întârziere.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind rezilierea contractelor de abonament, tribunalul a constatat că art. 11 pct. 2 din contract reprezintă un pact comisoriu de ultim grad, care are drept efect desfiinţarea necondiţionată a contractului. Faţă de nerespectarea art. 9 pct. 2 din contract, pârâta a fost obligată la achitarea unei penalităţi de încetare înainte de termen a contractului, egală cu echivalentul în lei a sumei de 200 dolari S.U.A.
Cu referire la penalităţile de întârziere, instanţa a făcut aplicarea art. 9 pct. 1 din contract, care privesc aplicarea unei penalităţi de 1% pe zi de întârziere, penalităţi care nu pot depăşi cuantumul sumei datorate asupra căreia sunt calculate potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002.
Împotriva acestei decizii a declarat apel pârâta, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 404 din data de 19 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa apelată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC E. SRL Baia Mare, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată în sensul respingerii ca nefondată a cererii de chemare în judecată.
Recurenta nu a încadrat criticile formulate în motive de nelegalitate, conform cerinţelor art. 304 C. proc. civ.
În concret, prin criticile formulate, recurenta a susţinut următoarele:
-Ambele instanţe au reţinut o situaţie de fapt eronată; instanţa de apel s-a mărginit a relua motivarea instanţei de fond, deşi în virtutea rolului devolutiv instanţa de apel trebuia să rejudece în ansamblu cauza;
-Susţine că a contestat încă de la început existenţa şi întinderea cuantumului pretins de reclamantă, rezilierea contractelor de telefonie datorându-se culpei reclamantei care a avut o atitudine necorespunzătoare clauzelor contractuale;
-Întrucât rezilierea nu s-a datorat culpei pârâtei, nu poate fi obligată la plata penalităţilor de întârziere;
-Reclamanta este cea care a încetat contractul în mod unilateral;
-Nici una dintre instanţe nu s-a referit la tipurile diferite de condiţii generale de furnizare a serviciului Z., ceea ce are o importanţă deosebită asupra modului de soluţionare al capătului de cerere privind penalităţile de întârziere;
-Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra nulităţii absolute invocată de pârâtă în ceea ce priveşte clauza penală;
Recursul nu a fost motivat în drept.
Înalta Curte, a invocat, din oficiu, excepţia de nulitate a recursului raportat la dispoziţiile art. 137 coroborat cu art. 3021 litera c C. proc. civ.
Prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 3021 şi 304 C. proc. civ. Exigenţele impuse prin cele două articole au în vedere faptul că recursul în concepţia actuală este cale extraordinară de atac şi în consecinţă, ca ultim nivel de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului ci o examinare a legalităţii hotărârilor în condiţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. Proc. civ.
Faţă de aceste considerente se constată că recurenta nu a făcut trimitere la nici unul dintre punctele art. 304 C. proc. civ., iar din argumentele aduse pentru susţinerea criticilor deciziei pronunţată de instanţa de apel, nu rezultă nicio referire la dispoziţii legale încălcate.
Potrivit textelor sus citate, hotărârea se poate recura pentru unul sau mai multe motive expres prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., partea având obligaţia să indice şi să dezvolte aceste motive, sub sancţiunea nulităţii, greşita încadrare neatrăgând nulitatea căii de atac dacă este posibilă încadrarea motivelor în unul din cele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Recurenta pârâtă, nu şi-a întemeiat, în drept recursul pe nici unul din motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Întrucât recursul nu are caracter devolutiv, ci pe această cale se verifică dacă judecata a avut loc cu respectarea dispoziţiilor legale pe care s-a fundamentat soluţia, recurentei îi revenea obligaţia să indice temeiurile legale încălcate şi să îşi dezvolte în fapt şi în drept criticile.
Aşa fiind, în lipsa unor motive care pot fi încadrate în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., se va admite excepţia şi se va constata nul recursul reclamantei.
În ceea ce priveşte cererea formulată de către intimată privind acordarea de cheltuieli de judecată aferente căii de atac a recursului, Înalta Curte urmează să o respingă, constatând că justificarea cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat, nu a fost efectuată în condiţiile legii, prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanţei care să ateste această plată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâta SC E. SRL Baia Mare împotriva deciziei comerciale nr. 404 din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Respinge cererea intimatei SC T. SA Bucureşti privind acordarea de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 921/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 934/2010. Comercial → |
|---|
