ICCJ. Decizia nr. 934/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.934/2010
Dosar nr. 1534/63/2007
Şedinţa publică din 5 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova a chemat în judecată SC S.I. SA solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 8.123.397.732 lei reprezentând majorări de întârziere calculate conform clauzei stipulată în art. 9.2 din contract, calculate până la data de 10 octombrie 2004 şi în continuare până la data plăţii integrale a debitului, la 10.447.623.777 lei reprezentând reduceri tarifare acordate în mod eronat în perioada 26 martie – 6 iulie 2004, cu dobândă legală şi reactualizarea sumelor în funcţie de rata inflaţiei.
În cauza care a format obiectul dosarului nr. 1460/COM/2004, pârâta SC S.I. SA a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova la plata sumei de 1.250.000 ron reprezentând asigurare plăţi facturi prin depozit bancar constituit la contract.
Potrivit SC S.I. SA, suma de 1.250.000 ron s-a achitat cu ordinele de plată menţionate în cererea reconvenţională, astfel că în raport şi de concluziile expertizei efectuate în dosarul nr. 1460/2004, prin care se soluţionează cererea principală, reţinerea sumei achitate din depozitul constituit pentru contractul încheiat în anul 2004 este nejustificată.
Cererea reconvenţională al cărei conţinut a fost rezumat mai sus a fost disjunsă şi s-a pronunţat sentinţa nr. 1430 din 3 iulie 2008 de către Tribunalul Dolj. Prin această sentinţă a fost admisă acţiunea SC S.I. SA iar reclamanta-pârâtă SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova a fost obligată la plata sumei de 1.250.000 lei reprezentând asigurare plăţi facturi prin depozit bancar constituit la contract şi la plata sumei de 17.754 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că acest dosar a fost format în urma disjungerii cererii reconvenţionale pe care a formulat-o la data de 11 noiembrie 2004 SC S.I. SA Bucureşti împotriva SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova, obiectul cererii reconvenţionale constituindu-l plata sumei de 1.250.000 lei, reprezentând asigurare plată facturi prin depozit bancar constituit la contract.
Pe fondul cererii reconvenţionale, tribunalul a stabilit că raportul juridic dintre părţi are la bază contractul, prin care o parte, reclamanta, se obliga să restituie un depozit bancar în sumă de 12.000.000.000 lei la dispoziţia pârâtei iar aceasta în conformitate cu prevederile art. 8.5 alin. (2), în cazul în care SC S.I. SA Bucureşti nu achita facturile în termen de 5 zile putea opera decontarea asupra depozitului constituit asupra contractului, încheiat la 8 ianuarie 2008, ale cărui efecte s-au produs până la 13 august 2004 când a fost reziliat.
În continuare, tribunalul a avut în vedere expertizele extrajudiciare şi a stabilit că depozitul care s-a constituit prin contractul din 2004 a fost folosit de către SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova pentru achitarea facturilor aferente contractului, încălcându-se prevederile art. 8.5 din contractul încheiat în anul 2004 în care nu se prevedea posibilitatea ca SNTFM C.M. SA Craiova să utilizeze depozitul constituit în anul 2004, pentru achitarea facturilor restante.
Împotriva sentinţei nr. 1430/307/2008 şi a încheierii de şedinţă din data de 5 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia comercială, în dosarul nr. 1534/63/2007, a declarat apel SNTFM C.M. SA, Sucursala Craiova.
În argumentarea criticilor aduse încheierii, apelanta a susţinut că în mod greşit instanţa de fond după suspendarea acestei cauze admisă în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ. a revenit asupra suspendării, iar după repunerea cauzei pe rol a pronunţat sentinţa nr. 1430/2008 fără să ţină seama de faptul că prin încheierea din 6 decembrie 2007 instanţa a menţinut măsura suspendării.
Cât priveşte fondul cauzei, apelanta a criticat faptul că prima instanţă a soluţionat cererea reconvenţională în lipsa oricăror probe, bazându-se pe extrase din expertizele extrajudiciare care nu reflectă concluziile finale, încălcând astfel principiul rolului activ şi al aflării adevărului.
În continuare, pe fondul cauzei, SNTFM C.M. SA a arătat că s-a încheiat contractul din data de 8 ianuarie 2004 numai cu condiţia preluării debitului aferent anului 2003 în cadrul noului contract aşa cum reiese din prevederile art. 12.12 şi a achitării acestuia conform angajamentului asumat prin adresa din 8 ianuarie 2004. A mai arătat că respectivul depozit bancar a fost constituit la dispoziţia SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova pentru a asigura plata facturilor de transport neachitate de SC S.I. SA Bucureşti, iar cu suma de 1.250.000 lei au fost achitate facturile restante aflate în soldul debitor al SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova.
În ce priveşte modalitatea de operare a facturilor restante a arătat că a respectat art. 8.11, 8.12 din contract, art. 2 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 operarea fiind notificată şi reclamantei reconvenţionale. În dovedirea criticilor aduse sentinţei fondului apelanta a depus sentinţele şi deciziile pronunţate în soluţionarea acţiunii principale din care a fost disjunsă cererea reconvenţională, încheierile din 5 iunie 2008 şi 6 decembrie 2007, dispoziţia nr. 75 din 31 decembrie 2003, notificările 23 martie 2004,din 4 martie 2004 adresele din 26 martie 2004 şi din 3 ianuarie 2004 nota din 12 ianuarie 2004, contractul din 2004.
Prin susţinerile din întâmpinare intimata a combătut toate susţinerile apelantei, iar ca probe au fost depuse telegrama din 19 ianuarie 2004, facturile fiscale din 16 ianuarie 2004 din 23 ianuarie 2004 precum şi situaţia facturilor aflate în sold la data de 8 ianuarie 2004, concluzia finală a intimatei fiind aceea că soluţia instanţei de fond este temeinică.
Prin Decizia nr. 32 din 18 februarie 2009 a fost respins apelul pârâtei SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova.
Analizând sentinţa primei instanţe prin prisma motivelor invocate Curtea de Apel a apreciat că nu au fost încălcate formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. prin respingerea cererii de conexare a dosarelor. Referindu-se la dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Curtea a stabilit că se află într-un caz de suspendare facultativă, instanţa fiind în măsură să aprecieze asupra legăturii dintre cele două cauze pendinte. A confirmat instanţa de apel faptul că dezlegarea cauzei dată în acest dosar nu depinde de dezlegarea acţiunii principale care se judecă în cadrul dosarului.
Pe fondul cauzei a reţinut încălcarea de către apelantă a clauzelor contractului care aveau ca obiect plata centralizată a tarifelor de transport şi a tarifelor accesorii precum şi acordarea de reduceri tarifare la expediţiile de marfă derulate în trafic local. Citând dispoziţiile art. 977 C. civ., şi art. 8.5 alin. (1) din contract, Curtea de Apel a ajuns la concluzia că apelanta era îndreptăţită să folosească depozitul constituit conform contractului încheiat pentru anul 2004 numai pentru debitele aferente anului 2004 nu şi pentru restanţele provenind din anul 2003. Având în vedere şi concluziile expertizelor extrajudiciare care au atestat faptul că depozitul bancar a fost utilizat de SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova pentru achitarea facturilor provenind din anul 2003, cât şi clauzele contractului (8.11 şi 8.12), Curtea de Apel a ajuns la concluzia că sentinţa tribunalului este legală şi temeinică.
Împotriva deciziei nr. 32 din 18 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova, prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susţinut:
1. - Actele procedurale efectuate în dosarul disjuns sunt nule întrucât au fost făcute în baza unor hotărâri judecătoreşti care au fost pronunţate cu neobservarea formelor legale. Conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., vătămarea suferită de societatea recurentă constă în obligarea nelegală la plata sumei de 1.250.000 ron.
- Disjungerea ca măsura luată prin sentinţa desfiinţată nu se putea dispune după ce s-au închis dezbaterile şi s-au pus concluzii în fond.
2. - În argumentarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (8) şi (9) C. proc. civ. s-a invocat interpretarea greşită a actului dedus judecăţii, contractul, care avea ca obiect plata centralizată a tarifelor de transport şi a tarifelor accesorii, precum şi acordarea de reduceri tarifare la expediţiile de mărfuri derulate în trafic local. Potrivit autoarei recursului la finele contractelor încheiate, care aveau ca obiect plata centralizată a tarifelor de transport şi acordarea de SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova a reducerilor tarifare, trebuia realizată regularizarea finală, scop în care s-au emis un număr de 5 facturi enumerate în cererea de recurs. Pentru anul 2004, intimata a solicitat încheierea unui nou contract obligându-se prin înscrisul din 8 ianuarie 2004 să achite restanţele existente, până la data de 31 ianuarie 2004. Întrucât intimata a beneficiat de această facilitate acordată la încheierea contractului pe anul 2004, în baza art. 12.12 introdus în contract, SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova a încercat recuperarea creanţei restante din depozitul constituit aşa cum s-a convenit de părţi cu scopul de a continua relaţiile contractuale pe anul 2004. Din modul de efectuare a plăţilor în perioada mai-iulie 2004, din contabilitatea SC S.I. SA şi documentele privind exerciţiul financiar al anului 2004 precum şi din punctajul din 30 august 2008 rezultă că debitul aferent celor 5 facturi a fost lichidat prin utilizarea depozitului aşa cum s-a stabilit la încheierea contractului.
3.- În acelaşi sens, recurenta a susţinut că suma de 1.250.000 lei a fost achitată aşa cum rezultă din evidenţa contabilă a ambelor părţi, astfel că în mod greşit a fost obligată la plată, soluţiile pronunţate fiind rezultatul greşitei interpretări a clauzelor contractului. În legătură cu acest mod de stingere a obligaţiilor restante, recurenta a arătat că acest procedeu a fost utilizat şi în anii 2002-2003, fără ca intimata să aibă o poziţie de inducere în eroare a instanţelor.
Recurenta a conchis că numai prin interpretarea greşită a voinţei părţilor, încălcând dispoziţiile art. 977 C. civ., instanţele au ajuns la o concluzie greşită urmare căreia a fost obligată la plata sumei reţinută în contul datoriei restante provenind din anul 2003 sub pretextul că nu aceasta a fost intenţia părţilor, reţinută prin contractul încheiat pentru anul 2004.
4.- În încheiere, recurenta a reluat susţinerile privind respingerea greşită a cererii de suspendare a cauzei de faţă în condiţiile în care acţiunea principală era, după desfiinţare, pe rolul Tribunalului Dolj cu termen de judecată la 3 aprilie 2009, iar soluţia din acţiunea principală este în strânsă legătură cu cererea reconvenţională.
Pentru toate aceste motive recurenta s-a considerat îndreptăţită să solicite admiterea recursului şi în fond modificarea deciziei şi sentinţei în sensul respingerii reconvenţionalei formulată de SC S.I. SA Bucureşti.
Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului apreciind că suspendarea cauzei din acest dosar în mod corect a fost respinsă, concluzie faţă de care a arătat că nu sunt încălcate prevederile art. 105 alin. (2) şi art. 244 alin. (1) C. proc. civ.
Şi, celelalte critici au fost apreciate ca nefondate, intimata invocând în acest sens dispoziţiile art. 969 C. civ. şi prevederile art. 8.3, 8.4 şi 8.5 din contract.
După analiza facturilor şi a plăţilor efectuate cu ordinele de plată la care a făcut referire, intimata a ajuns la concluzia că adresa din 8 ianuarie 2004 se referă la soldul facturilor înregistrate în contabilitate la data de 8 ianuarie 2004 şi pentru că facturile au fost primite la 9 ianuarie 2004 şi contabilizate la data de 12 ianuarie 2004 şi respectiv la 23 ianuarie 2004 a considerat că nu puteau face obiectul adresei nr. 048 din 8 ianuarie 2004.
În final, intimata a arătat că nu s-au încălcat prevederile art. 8.3 din contract, art. 969 şi art. 977 C. civ., soluţiile anterior pronunţate fiind legale şi temeinice.
Recursul este fondat.
Înalta Curte va lua în examinare motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când instanţa interpretând greşit actul dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În temeiul acestor prevederi recurenta a reproşat instanţelor anterioare faptul că au încălcat principiul pacta sunt servanda întrucât nu au ţinut seama de regulile de interpretare a clauzelor contractelor.
Sub aspectul evocat trebuie precizat mai întâi că interpretarea contractului, atunci când este necesară, este un atribut al instanţelor devolutive. Cu toate acestea instanţei de recurs i se poate aduce spre analiză interpretarea contractului atunci când pe calea interpretării sau a neimplicării instanţelor anterioare în lămurirea clauzelor convenţiei nu s-au putut stabili drepturile şi obligaţiile care izvorăsc din convenţie pentru că nu s-a determinat înţelesul vădit neîndoielnic al acesteia.
În fine, nedeterminarea corectă a voinţei reale a părţilor are drept consecinţă imposibilitatea de a analiza legalitatea deciziei anterior pronunţată întrucât de determinarea raporturilor juridice dintre părţi depinde controlul de legalitate.
Din istoricul litigiului dedus judecăţii rezultă că între părţile în proces s-au derulat raporturi juridice în perioada 2002-2004 convenţiile având ca obiect plata centralizată a tarifelor de transport şi accesorii şi acordarea de către SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova a reducerilor tarifare convenite prin contractele încheiate. În discuţie este contractul care s-a încheiat în condiţiile în care pentru anul 2003 nu s-a realizat regularizarea finală a plăţilor. În acest context în care a existat un debit nelichidat, prin adresa din 8 ianuarie 2004 s-a solicitat încheierea contractului de plată centralizată pe anul 2004, societatea intimată, iniţiatoarea acestei solicitări, indicând, pe de o parte, debitul existent la data de 8 ianuarie 2004 iar, pe de altă parte, angajându-se să facă plăţile prin compensare, sau în alt mod. În continuare, s-a precizat de debitoare prin aceeaşi adresă faptul că suma respectivă reprezintă datorii operative care urmează să fie lichidate.
Mai este de observat că voinţa intimatei de a proceda conform propunerii făcute prin înscrisul înaintat recurentei se regăseşte în cuprinsul contractului, în art. 12.12, prin care se reconfirmă existenţa la data de 8 ianuarie 2004 a creanţei stabilită prin adresa SC S.I. SA şi se stabileşte de comun acord eşalonarea plăţilor.
Din acest context al negocierii anterioare încheierii contractului şi al modului în care s-au derulat plăţile, trebuia desprinsă de instanţele anterioare, intenţia comună a părţilor la momentul încheierii contractului. În acest sens, art. 977 C. civ. trebuia observat de instanţa de apel într-o analiză mai profundă a declaraţiilor de voinţă, iar intenţia comună trebuia desprinsă nu după sensul formal exprimat prin apărările care s-au formulat în cauză. Din acest punct de vedere între declaraţiile părţilor şi intenţia lor reală în măsura în care există contradicţie dreptul de a lămuri această contradicţie îi revenea, în temeiul art. 977 C. civ., instanţei anterioare. Nu în ultimul rând, în materie comercială, pentru securitatea convenţiilor, supremaţia voinţei reale nu se poate desprinde doar din sensul literal al contractului ci şi din elementele extrinseci ale acestuia din împrejurările în care a fost încheiat contractul şi din modalitatea de lucru, sau altfel spus din,,obişnuinţele" sau uzanţele care s-au stabilit între părţi în derularea raporturilor juridice. Din conţinutul deciziei Curţii de Apel, Înalta Curte a constatat că instanţa de control devolutiv s-a mulţumit să se refere strict formal la dispoziţiile art. 8.5 alin. (1) din contract, fără să observe dispoziţiile art. 12.12 şi consecinţa acestora în raport de voinţa reală existentă la momentul încheierii contractului. În sensul acestei concluzii, a insuficientei analize a contractului, este şi faptul că s-au utilizat expertizele extrajudiciare sub aspect formal fără să fie integrate concluziile utilizate, în determinarea raportului juridic dedus judecăţii prin cererea reconvenţională, care, în mod evident, au legătură cu acţiunea principală din care s-a disjuns această cauză.
Rezumând, argumentele de mai sus, se va reţine că, în adevăr, în interpretarea contractului s-a dat eficienţă art. 977 C. civ. pentru a se admite puterea de lege a convenţiei pentru ca, apoi să se stabilească fără dubiu, obligaţiile asumate de părţi, urmare voinţei lor reale.
În consecinţă, pentru reanalizarea eficientă a clauzelor contractului se va ţine seama de lipsa de concordanţă dintre sensul literal al stipulaţiilor contractuale şi intenţia reală a părţilor în contextul adresei şi a "modalităţii de lucru" care s-a stabilit între părţi la negocierea şi încheierea contractelor anterioare a modalităţilor de lichidare a datoriilor anterioare încheierii convenţiilor, precum şi a comportării ulterioare a părţilor în legătură cu utilizarea depozitului. În contextul acestei analize se va aprecia şi dacă este cazul să se completeze probele cu verificări contabile punctuale în legătură cu facturile în litigiu şi cu modalitatea lor de stingere operată în contabilitatea ambelor părţi.
De asemenea, sub aspectul interpretării contractului se va ţine seama şi de faptul că o clauză este stipulată de părţi cu scopul de a produce efecte juridice (regula potius ut valeat) sens în care se impune examinarea în context a art. 12.12, dar şi în raport de intenţia fiecărei părţi, cunoscută la momentul încheierii contractului.
Pentru argumentele expuse şi având în vedere că pentru determinarea corectă a raporturilor juridice dintre părţi se impune reanalizarea clauzelor contractului, analiză care nu este distinctă de contextul probator, care urmează să fie reconsiderat şi completat, în raport şi de dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., care vor fi raportate la art. 304 alin. (8) C. proc. civ., recursul conform art. 312 C. proc. civ. va fi admis în sensul dispozitivului.
În ce priveşte critica adusă modului de aplicare a art. 244 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va reţine că aceste prevederi vizează suspendarea facultativă a judecăţii, aprecierea aplicării lor fiind la îndemâna instanţei anterioare în vederea bunei administrări a justiţiei, aşa încât critica nu va fi reţinută. În rejudecare se va stabili dacă, după analiza raporturilor juridice care izvorăsc din cererea reconvenţională, dezlegarea pricinii ţine de existenţa sau inexistenţa dreptului care face obiectul judecăţii din cererea principală.
Această apreciere va avea în vedere faptul că în urma desfiinţării hotărârilor din acel dosar, cauza a fost trimisă pentru rejudecare, iar la acest moment trebuie stabilit şi dacă acea cauză este pendinte, respectiv dacă face obiectul altei judecăţi. Nu este lipsit de relevanţă ca în această apreciere să se ţină seama de dispoziţiile art. 7205 C. proc. civ., potrivit cărora cererea reconvenţională a fost primită apreciindu-se că derivă din acelaşi raport juridic. În fine, facultatea de a aprecia asupra suspendării faţă de contextul cauzei aparţine instanţei de trimitere.
În consecinţă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova declarat împotriva deciziei comerciale nr. 32 din 18 februarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, casează Decizia recurată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 922/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 936/2010. Comercial → |
|---|
