ICCJ. Decizia nr. 928/2010. Comercial. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 928/2010
Dosar nr. 8195/221/2009
Şedinţa din camera de consiliu de la 5 martie 2010
Asupra conflictului negativ de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea adresată Judecătoriei Deva.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Deva, creditoarea RN P.R. RA Bucureşti - D.S. Hunedoara a solicitat emiterea unei ordonanţe prin care debitoarea SC A.C.A.C. SRL să fie obligată la plata sumei de 35.595,52 lei reprezentând contravaloare material lemnos fasonat şi penalităţi de întârziere. Creditoarea şi-a motivat cererea pentru emiterea ordonanţei invocând contractul de vânzare-cumpărare în temeiul căruia a livrat materialul lemnos fasonat pârâtei beneficiare care nu şi-a respectat obligaţia de plată a contravalorii materialului primit. A mai susţinut creditoarea că i-a fost pus la dispoziţie un bilet la ordin de către debitoare, care nu a putut fi pus în executare întrucât nu a fost corect întocmit.
În drept au fost invocate prevederile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007.
2. Sentinţa Judecătoriei Deva nr. 5964/2009.
Sesizată cu această cerere, Judecătoria Deva, după examinarea prevederilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007 coroborate cu art. 2 din O.G. nr. 5/2001 a stabilit că cererea pentru emiterea somaţiei de plată se introduce la instanţa competentă să judece cauza în fond iar această instanţă se stabileşte în condiţiile art. 5 C. proc. civ., prin care se dispune că instanţa competentă teritorial se determină în funcţie de domiciliul pârâtului. A mai avut în vedere instanţa investită de creditor faptul că, în cauză, nu a intervenit o convenţie pentru prorogarea competenţei în condiţiile art. 19 C. proc. civ. şi raportând aceste dispoziţii la art. 158 C. proc. civ., Judecătoria Deva şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Bozovici Caraş-Severin.
3. Primind dosarul Judecătoria Bozovici la rândul său, prin sentinţa nr. 18 din 19 ianuarie 2010 şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Deva, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi pentru regulator de competenţă.
Judecătoria Bozovici şi-a argumentat admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale pe clauza existentă în contractul de vânzare-cumpărare prin care părţile au stabilit, pentru situaţia în care neînţelegerile derivând din contract nu se pot soluţiona amiabil, să se adreseze instanţei de la domiciliul vânzătorului D.S. Deva subunitate a RN P.R. SA.
4. Asupra conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte va reţine:
S-a solicitat Înaltei Curţi să emită regulator de competenţă în temeiul art. 21 C. proc. civ. Emiterea regulatorului de competenţă presupune mai întâi verificarea existenţei conflictului negativ de competenţă în conformitate cu art. 20 alin. (2) C. proc. civ. şi sub acest aspect s-a constatat că cele două judecătorii s-au declarat necompetente prin hotărâri irevocabile şi că cel puţin una din acestea este competenţă să judece cererea reclamantei.
În speţă, conflictul de competenţă vizează competenţa teritorială care, în principiu, este relativă aşa încât părţile interesate pot să deroge de la aceste norme. În acest context văzând dispoziţiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007 coroborate cu art. 1 din O.G. nr. 5/2001, prin care se dispune că cererea se introduce la instanţa competentă să soluţioneze cauza în fond, concluzia care se impune este aceea că, în cazul somaţiei de plată reglementată de dispoziţiile amintite nu s-au stabilit reguli speciale în legătură cu instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza, în fond. Trimiterea la instanţa competentă să judece fondul, în contextul arătat se supune regulilor generale. Această dispoziţie neavând caracter imperativ, concluzie care se desprinde din raportarea acestor reglementări la art. 159 C. proc. civ., părţile au fost în măsură să stabilească instanţa competentă teritorial prin art. 9 din contractul de vânzare-cumpărare. Stipulaţia expresă prin care s-a prevăzut că litigiile ocazionate de derularea contractului se soluţionează de instanţa de la domiciliul vânzătorului D.S Deva, subunitate a RN P.R. RA , este în deplină concordanţă cu prevederile art. 19 C. proc. civ. potrivit cărora părţile pot conveni prin înscris ca pricinile, cu excepţia celor prevăzute de art. 13, 14, 15, 16 C. proc. civ., să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competenţa teritorială.
În contextul argumentelor de mai sus este important să se precizeze că atunci când necompetenţa teritorială nu are caracter imperativ, alegerea o are partea care sesizează instanţa, în speţă reclamantul, conform art. 19 C. proc. civ. După această alegere reclamantul nu poate reveni asupra ei, pârâtul nu ar putea să ceară declinarea competenţei iar instanţa nu ar putea să o dispună din oficiu.
În fine, prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 5/2001 şi art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 119/2007 prin care se dispune că judecătorul verifică din oficiu competenţa instanţei procedând conform legii, instanţa iniţial sesizată nu a observat că în ce priveşte competenţa teritorială în măsura în care aceasta nu este exclusivă, reclamantul are alegerea instanţei, acesta procedând conform dispoziţiilor art. 19 raportate la art. 12 C. proc. civ.
Pentru argumentele expuse Înalta Curte va decide în sensul dispozitivului stabilind competenţa în favoarea Judecătoriei Deva.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului dintre petenta RN P.R. RA Bucuresti - prin D.S. Deva şi intimata SC A.C.A.C. SRL Bozovici, în favoarea Judecătoriei Deva.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 927/2010. Comercial. Procedură... | ICCJ. Decizia nr. 953/2010. Comercial. Evacuare. Recurs → |
|---|
