ICCJ. Decizia nr. 953/2010. Comercial. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 953/2010
Dosar nr. 652/1/2010
Şedinţa publică de la 9 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC C. SA Aninoasa prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni a chemat în judecată pe pârâta SC G.P.C. SRL Gura Ocniţei solicitând evacuarea acesteia din spaţiul comercial proprietatea reclamantei şi obligarea acesteia să le lase în deplină proprietate şi posesie acest spaţiu comercial situat în municipiul Moreni, (secţia 20), imobil compus din clădirea cu destinaţie de brutărie P+1, în suprafaţă de 456 mp (anexa 1 - extras C.F. din 2 februarie 2008).
Judecătoria Moreni, prin sentinţa civilă nr. 379 din 19 mai 2008 a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza la Tribunalul Dâmboviţa, având în vedere dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1192 din 24 noiembrie 2008 în temeiul art. 158 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moreni şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Ploieşti pentru soluţionarea conflictului.
Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că s-a solicitat de către reclamantă evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Moreni, spaţiu pe care solicită a i-l lăsa în deplină proprietate şi posesie. Însăşi formularea cererii face trimitere directă la invocarea dreptului de proprietate asupra imobilului, iar motivarea în drept aminteşte dispoziţiile art. 480 C. civ.
Având un puternic caracter revendicativ acţiunea reclamantei este de competenţa judecătoriei ca instanţă de drept comun, căci litigiile legate de rezolvarea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile sunt de drept comun.
S-a mai reţinut că acţiunea în evacuare nu a fost promovată ca urmare a expirării contractului, nu s-au solicitat pretenţii izvorâte din închirierea spaţiului, pretenţii evidenţiate ca venituri realizate prin respectarea serviciilor de închiriere.
Prin Decizia nr. 526 din 1 aprilie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul reclamantei SC C. SA aninoasa, a modificat în tot sentinţa nr. 1192 din 24 noiembrie 2008 a Tribunalului Dâmboviţa în sensul că a respins excepţia de necompetenţă materială a tribunalului şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut în esenţă, că petitul principal al acţiunii este evacuarea pârâtei dintr-un spaţiu, iar acest capăt de cerere fiind neevaluabil în bani, a determinat competenţa tribunalului în primă instanţă. De altfel, indicarea temeiului de drept al acţiunii a dispoziţiilor art. 480 C. civ. nu este de natură a atrage o altă competenţă, întrucât potrivit art. 17 C. proc. civ. cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
În continuarea judecăţii, Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa nr. 456 din 19 iunie 2009 a admis acţiunea reclamantei SC C. SA Aninoasa şi a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul proprietatea reclamantei, compus din clădire P+1 în suprafaţă construită de 235 mp şi terenul aferent în suprafaţă de 456 mp - situate în Moreni, (secţia 20) Judeţul Dâmboviţa, ce a format obiectul contractului de închiriere din 2001. A respins, ca prematur formulată cererea reconvenţională a pârâtei SC G.P.C. SRL Gura Ocniţei.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond analizând cererea reclamantei, aşa cum a fost formulată şi calificată, inclusiv prin Decizia nr. 526/2009 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a stabilit competenţa tribunalului în soluţionarea cauzei, ca fiind o acţiune în evacuarea pârâtei dintr-un spaţiu comercial, cu obiect neevaluabil în bani, a reţinut că aceasta este întemeiată.
Prin Decizia nr. 132 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dâmboviţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut în esenţă că instanţa de fond în mod eronat a apreciat a prematur formulată cererea reconvenţională depusă de pârâtă, soluţionând, fără a intra în cercetarea fondului şi că instanţa de fond nu a motivat soluţia pronunţată cu privire la cererea reconvenţională.
A mai reţinut că instanţa de fond nu a administrat toate probatoriile necesare aflării adevărului în ceea ce priveşte acţiunea introductivă, întrucât nu a stabilit cu certitudine dacă între părţi a intervenit tacita relocaţiune prin acceptarea plăţii chiriei ulterior expirării contractului de închiriere sau dimpotrivă, dacă a existat opoziţia reclamantei la aceasta.
Astfel că a aplicat dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. cu privire la soluţionarea cererii reconvenţionale şi a reţinut că între aceasta şi cererea de chemare în judecată există o strânsă legătură, motiv pentru care a dispus desfiinţarea în totalitate a sentinţei, urmând ca instanţa de fond să rejudece pe fond ambele cereri.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC C. SA Aninoasa întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii apelului şi menţinerea sentinţei de fond, ca fiind legală.
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 11 şi 20 alin (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare excepţia insuficientei timbrări a cererii de recurs, având în vedere că invocarea acesteia primează înaintea oricăror alte cereri şi excepţii, formulate în faţa instanţelor de judecată şi a reţinut:
Art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de către instanţă.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Faţă de dispoziţiile legale evocate se constată că recursul declarat de către reclamanta SC C.N SA Aninoasa nu a fost însoţit de dovada achitării taxei judiciare de timbru, recurenta fiind citată pentru termenul de judecată din data de 9 martie 2010 cu menţiunea de a achita, taxa judiciară de timbru in suma de 4 lei şi de a depune timbrul judiciar in valoare de 0,15 lei (fila 8 dosar recurs).
În raport de împrejurarea că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia emisă pentru termenul de judecată din data de 9 martie 2010, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi pct. 3 din Legea nr. 146/1997, modificată şi respectiv art. 30 pct. 1 şi pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, precum şi ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare şi să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta SC C. SA Aninoasa împotriva Deciziei nr. 132 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 928/2010. Comercial. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 967/2010. Comercial. Contestaţie la... → |
|---|
