ICCJ. Decizia nr. 1020/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1020/2011
Dosar nr. 7936/2/2009
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa arbitrală nr. 142 din 16 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în Dosarul nr. 265/2006, s-a respins, ca fiind prescrisă, acţiunea reclamantei SC G.T. SA împotriva pârâtei A.V.A.S., având ca obiect diminuarea creanţei pârâtei faţă de reclamantă cu suma de 681.733 dolari SUA.
Pentru a pronunţa Sentinţă nr. 142 din 16 iunie 2009 instanţa arbitrală a avut în vedere susţinerile părţilor, probele administrate în cauză şi dispoziţiile legale în materie, respectiv Legea nr. 409/2001 de aprobare a OUG nr. 51/1998, care a intrat în vigoare la data de 19 iulie 2001, când a fost publicată în Monitorul Oficial al României, în raport de care s-a calculat termenul de prescripţie pentru acţiunea reclamantei, acţiune care s-a întemeiat pe acte şi fapte ce au avut loc anterior intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei.
Tribunalul arbitral a apreciat că acţiunea împotriva A.V.A.S. putea fi exercitată cel târziu pană la 19 iulie 2002, însă aceasta a fost înregistrată la Curtea de Arbitraj la 30 august 2006, după împlinirea termenului de prescriptie, aşa încât se impune respingerea acesteia.
Prin Sentinţa comercială nr. 10 din 26 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare a Sentinţei arbitrale nr. 142 din 16 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în Dosarul 265/2006, promovată de SC G.T. SA.
Curtea de apel a reţinut în considerente că, în mod corect a fost pronunţata sentinţa arbitrală de către tribunalul arbitral, acesta aplicând cu întâietate dispoziţiile OUG nr. 51/1998 după ce au fost examinate în fapt şi în drept pretenţiile deduse judecăţii şi după ce a apreciat asupra înscrisurilor de la dosar.
S-a reţinut că reclamanta critică hotărârea tribunalului arbitral prin care i s-au respins ca fiind prescrise pretenţiile de diminuare a valorii creanţei preluate de A.V.A.S. prin Contractul de cesiune nr. 090575 din 7 iulie 1999, susţinând ca prin pronunţarea acesteia şi luarea în considerare a dispoziţiilor OUG nr. 51/1998 şi a Legii nr. 409/2001, de aprobare a OUG nr. 51/1998, au fost încălcate ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţiile imperative ale legii.
S-a reţinut că o altă critică adusă de către reclamantă este aceea că, nu s-a specificat în mod corect cum ar fi fost încălcate prin Sentinţa arbitrală nr. 142 din 16 iunie 2009 ordinea publică şi bunele moravuri şi că în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii au fost invocate argumente în favoarea aplicării Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă de care ar fi trebuit să se ţina seama la momentul soluţionării excepţiei de tardivitate a cererii de arbitrare.
Aşadar, deşi nu se ridică problema inadmisibilităţii acţiunii în anulare, cum pretinde pârâta A.V.A.S., care se referă la aspecte ce ţin de netemeinicia acţiunii, curtea de apel a constat că pe calea prezentului mijloc de desfiinţare a hotărârii arbitrale reclamanta a înţeles să supună atenţiei aprecierile, constatările şi concluziile instanţei arbitrale fundamentate pe prevederile OUG nr. 51/1998 şi pe Legea nr. 409/2001.
Reclamanta a susţinut că în speţă trebuiau să fie aplicate normele Decretului nr. 167/1958 şi nu prevederile OUG nr. 51/1998 cu toate că cererea sa de arbitrare a fost formulată în contradictoriu cu A.V.A.S., care a preluat de la SC B. SA creanţa deţinută împotriva societăţii.
Instanţa a reţinut că, soluţia a fost dată cu deplină convingere a arbitrilor desemnaţi în Dosar, cum prevăd dispoziţiile 35811 alin. (4) C. proc. civ., iar o nouă judecată a cererii reclamantei cu nesocotirea prevederilor OUG nr. 51/1998, cum doreşte aceasta, nu poate avea loc pe calea prezentei acţiuni în anulare câtă vreme litigiile în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică, în care A.V.A.S. (fostuI AVAB) este parte, se soluţionează cu respectarea prevederilor capitolului intitulat "Reguli speciale privind soluţionarea litigiilor" din OUG nr. 51/1998, completate în mod corespunzător cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.
Împotriva Sentinţei nr. 10 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel a declarat recurs reclamanta SC G.T. SA Bucureşti, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinţei comerciale recurate în sensul admiterii acţiunii în anulare, cu consecinţa anulării Hotărârii arbitrale atacate nr. 142 din 16 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial International, în Dosarul nr. 265/2006, să se respingă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar prin evocarea fondului sa fie admisă acţiunea formulată în contradictoriu cu A.V.A.S. şi să se dispună diminuarea creanţei pretinsă de aceasta de la SC G.T. SA, cu suma de 681.733 dolari SUA (echivalând 1.874.833,92 RON la 26 august 2006).
Recurenta reclamantă formulează în recurs următoarele critici:
Curtea de Apel Bucureşti a interpretat în mod greşit asupra prescripţiei acţiunii, reţinând că "o nouă judecată a cererii reclamantei cu nesocotirea prevederilor OUG nr. 51/1958, nu poate avea loc pe calea prezentei acţiuni în anulare, câtă vreme litigiile în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică, la care A.V.A.S. este parte, se soluţionează cu respectarea prevederilor capitolului intitulat "Reguli speciale privind soluţionarea litigiilor din OUG nr. 51/1998 completate în mod corespunzător cu dispoziţiile Codului de procedură civilă".
Recurenta arată că întrucât pretenţiile reprezintă daune pentru prejudiciu cauzat, termenul de prescripţie aplicabil este cel de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958 care curge de la data de 25 septembrie 2003, data comunicării de către A.V.A.S. a sumei rămase de achitat de 3.228.183, 22 dolari SUA.
Curtea de Arbitraj International nu a avut în vedere nici faptul că reclamanta a efectuat plaţi parţiale şi faptul că fiecare plată reprezenta un act de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, principiu ignorat de instanţa arbitrală, mai ales că aceste plăţi parţiale au fost evidenţiate şi în rapoartele de expertiză contabilă efectuată într-o cauză anterioară, respectiv în Dosarul nr. 366/2003.
Instanţa arbitrală a reţinut contrar legii că "întrucât toate faptele şi actele pe care se întemeiază acţiunea au avut loc înainte de intrarea în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei, acţiunea împotriva A.V.A.S. putea fi exercitată cel mai târziu până la 19 iulie 2002, ori aceasta a fost înregistrată la Curtea de Arbitraj, la 30 august 2006, după împlinirea termenului de prescripţie".
Recurenta susţine că prescripţia specială se aplică numai cererilor generate de acţiunile, faptele şi măsurile luate de A.V.A.S., în baza competenţei şi finalităţii pentru care au fost create respectiv valorificarea unor active bancare, iar pretenţiile solicitate prin acţiunea introductivă nu se referă la asemenea acţiuni sau măsuri întreprinse de A.V.A.S., acestea fiind situatii şi fapte petrecute anterior înfiinţării A.V.A.S., în cadrul raporturilor juridice existente între reclamantă si SC B. SA, iar actiunilor izvorâte din acestea, nu le pot fi aplicabile decât prevederile legale privitoare la prescripţia extinctivă generală, cuprinse în Decretul nr. 167/1958, aşa încât recurenta consideră că termenul de prescripţie începe sa curgă de la data de 25 martie 2003.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea susţinerilor formulate în recurs de reclamantă, în raport de actele dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în speţă, se constată următoarele:
Recurenta-reclamantă apreciază în esenţă că în mod greşit i-a fost respinsă acţiunea ca fiind prescrisă, soluţie confirmată de curtea de apel prin respingerea ca neîntemeiată a acţiunii în anulare, câtă vreme în prezenta cauză se impunea a fi aplicate dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 şi nu prevederile OUG nr. 51/1998, chiar dacă cererea sa de arbitrare a fost formulată în contradictoriu cu A.V.A.S., care a preluat de la SC B. SA creanţa deţinută împotriva societăţii sale.
Toate criticile formulate în recurs sunt axate pe această susţinere esenţială prin care se combate dezlegarea dată cauzei atât de instanţa arbitrală, cât şi de curtea de apel şi acestea sunt neîntemeiate deoarece:
Pârâta-intimată a invocat, pe cale de excepţie, prescripţia dreptului la acţiune, raportându-se la obiectul cererii reprezentat de diminuarea creanţei pârâtei faţă de reclamantă, respectiv modificarea unui drept de creanţă izvorât din convenţia de angajament, or, o astfel de acţiune este prescriptibilă în termenul special de prescripţie prevăzut de art. 49 din OUG nr. 51/1998, republicată.
Astfel, potrivit acestui taxt legal, termenul de prescripţie a acţiunilor îndreptate împotriva AVAB este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acţiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt.
Termenul mai sus menţionat pentru actele sau faptele anterioare legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă curge de la data intrării în vigoare a acesteia, respectiv de la 19 iulie 2001, data publicării Legii nr. 409/2001 prin care s-a introdus în OUG nr. 51/1998 art. 49.
În speţă, se constată că acţiunea reclamantei întemeiată pe acte şi fapte ce au avut loc anterior intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei a fost introdusă la Curtea de Arbitraj la data de 30 august 2006, deci după împlinirea termenului de prescripţie, -împrejurare în raport de care în mod corect acţiunea reclamantei a fost respinsă, ca fiind prescrisă.
Se mai constată că prin confirmarea acestei soluţii, luând în considerare dispoziţiile OUG nr. 51/1998 şi ale Legii nr. 409/2001 de aprobare a OUG nr. 51/1998, cărora li s-a dat o apreciere corectă în ce priveşte interpretarea legală dată asupra prescripţiei acţiunii şi considerând că în speţă nu au fost încălcate dispoziţii imperative ale legii, respectiv ale Decretului nr. 167/1958, inaplicabil în cauză Curtea de Apel a reţinut judicios că nu au fost încălcate ordinea publică şi bunele moravuri prin Sentinţa nr. 142 din 16 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul arbitral.
În consecinţă, întrucât recurenta reclamantă nu a formulat în recurs nicio critică întemeiată care să conducă la casarea sau modificarea Deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi se va respinge recursul declarat de reclamantă ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta SC G.T. SA Bucureşti prin administratori judiciari R. SPRL Bucureşti şi T.T.I. IPURL Piteşti împotriva Sentinţei comerciale nr. 10 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 982/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1024/2011. Comercial → |
|---|
