ICCJ. Decizia nr. 1779/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1779/2011
Dosar nr. 3659/118/2009
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I Obiectul cauzei şi hotărârea pronunţată de Tribunalul Constanţa ca primă instanţă.
Reclamanta SC C. SA Constanţa, a solicitat prin acţiunea introductivă înregistrată la data de 31 martie 2009 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia comercială, evacuarea pârâtei SC M.I.E. SRL din spaţiul comercial situat în Constanţa în suprafaţă de 80 m2 parter şi 100,48 m2 subsol.
În motivare reclamanta a arătat că printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă a fost obligată să încheie cu pârâta pentru spaţiul comercial susmenţionat un contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare cumpărare prin novarea contractului de asociere în participaţiune preexistent. Că pârâta a refuzat negocierea directă a elementelor esenţiale ale contractului context în care obligaţia societăţii de a încheia contract de leasing a devenit lipsită în cauză şi ineficace, astfel că pârâta nu mai are nici un titlu legal pentru a deţine spaţiul comercial.
Tribunalul Constanţa, secţia comercială, astfel investit, prin Sentinţa civilă nr. 1487 din 2 martie 2010 a admis acţiunea reclamantei şi în consecinţă a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul în litigiu.
Prima instanţă a reţinut din analiza înscrisurilor administrate în cadrul probatoriilor încuviinţate că dreptul de folosinţă asupra spaţiului comercial a fost transmis pârâtei printr-un contract de asociere, contract care şi-a încetat efectele.
Cu privire la cele statuate prin Sentinţa comercială nr. 1895/2000 irevocabilă, instanţa a apreciat că obligaţia reclamantei de a încheia cu pârâta contract de leasing asupra spaţiului comercial nu consacră şi dreptul pârâtei de a deţine şi folosi spaţiul până la încheierea contractului, iar imposibilitatea executării hotărârii nu poate conduce la interpretarea drepturilor consacrate de aceasta într-un sens mai larg decât a decis instanţa care a pronunţat-o, cu atât mai mult cu cât executarea obligaţiei nu este condiţionată de deţinerea spaţiului de către pârâtă.
II Apelul. Decizia Curţii de Apel Constanţa din data de 11 noiembrie 2010.
Prin Decizia nr. 154/ COM din 11 noiembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta împotriva sentinţei fondului.
Răspunzând motivelor de apel formulate, motiv care au vizat atât stabilirea situaţiei de fapt cât şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente, instanţa de control judiciar constată că dreptul de folosinţă asupra spaţiului comercial dobândit de pârâta în temeiul Contractului de asociere nr. 4253/1991 încheiat cu reclamanta a fost stins ca efect al novaţiei fiind înlocuit cu dreptul şi obligaţia corelativă de a încheia contract de leasing, iar prin Sentinţa nr. 1895/2000 care consacră dreptul pârâtei de a obţine încheierea contractului de leasing nu se stabileşte dreptul de a deţine posesia şi folosinţa activului până la încheierea contractului.
Totodată instanţa reţine în sprijinul dezlegării date şi faptul că printr-o sentinţă civilă pronunţată la 2 februarie 2009 de Tribunalul Constanţa a fost respinsă acţiunea formulată de pârâtă în contradictoriu cu societatea reclamantă având ca obiect pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de leasing cu motivarea că instanţa nu poate suplini consimţământul părţilor în ceea ce priveşte clauzele esenţiale ale contractului.
Concluzionând instanţa apreciază că posesia şi folosinţa bunului nu este de esenţa dreptului la încheierea contractului de leasing iar reclamanta este îndreptăţită să solicite evacuarea pârâtei din spaţiul pentru care nu mai are un titlu legal.
III Recursul. Motivele de recurs.
Împotriva Deciziei nr. 154/ COM din 11 noiembrie 2010 dată în apel precum şi împotriva încheierii din data de 2 noiembrie 2010 pronunţată de un complet legal constituit din cadrul Curţii de apel prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată de pârâtă împotriva judecătorilor investiţi cu judecata apelului, societatea SC M.I.E. SRL a declarat recurs la data de 20 decembrie 2010.
Cu privire la cererea de recuzare a judecătorilor cauzei, soluţionată prin Încheierea din 2 noiembrie 2010, recurenta a arătat că şi-a întemeiat acest demers procedural pe dispoziţiile art. 27 pct. 3 C. proc. civ., în condiţiile în care argumentele pentru care a fost respinsă cererea sa de suspendare a judecăţii apelului în baza art. 244 C. proc. civ., se converteau într-o antepronunţare asupra fondului apelului, ceea ce impunea soluţia admiterii cererii de recuzare.
În consecinţă recurenta solicită admiterea recursului, modificarea încheierii în sensul admiterii cererii de recuzare, constatarea nulităţii actelor de procedură săvârşite de judecătorii recuzaţi cu trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de apel.
Cu privire la soluţionarea apelului în sensul respingerii sale prin Decizia atacată, recurenta şi-a întemeiat criticile formulate pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit recurentei, dreptul său locativ este izvorât din contractul de asociere în participaţiune, contract care a fundamentat soluţia statuată prin Sentinţa nr. 1895/2000 de obligare a reclamantei să încheie contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare, posesie şi folosinţa bunului fiind de esenţa dreptului la încheierea contractului de leasing.
Sub un al doilea aspect, recurenta relevă refuzul nejustificat al reclamantei de a încheia acest contract, în condiţiile în care, în ceea ce o priveşte, a epuizat toate formele legale de executare a obligaţiei de a face inclusiv prin sancţionarea reclamantei cu o amendă civilă în favoarea statului urmare refuzului de a executa obligaţia instituită în sarcina sa.
În sfârşit, recurenta consideră că dreptul său locativ izvorât din contractul de asociere, subzistă cât timp dreptul statuat prin Sentinţa nr. 1895/2000 nu este prescris, aşa cum au reţinut şi instanţele care s-au pronunţat în litigiile derulate ulterior pronunţării Sentinţei nr. 1895/2000.
Pentru acele motive recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei şi pe fond respingerea acţiunii reclamantei .
IV Asupra recursului.
Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate hotărârile atacate în raport de motivele invocate constată următoarele:
1. Criticile aduse încheierii din data de 2 noiembrie 2010 dată în Camera de Consiliu prin care a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorilor membrii în completul de judecată investit aleatoriu cu soluţionarea apelului, se vădesc nefondate.
Argumentele instanţei de apel cu privire la respingerea cererii de suspendare a judecăţii apelului în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. expuse în considerentele încheierii din 30 septembrie 2010 nu semnifică o antepronunţare asupra fondului cauzei, ci se circumscriu numai chestiunea suspendării judecăţii şi a modului în care litigiul existent pe rolul unei alte instanţe ar avea o influenţă asupra dezlegării din apel.
Este adevărat că instanţa de apel s-a raportat la obiectul prezentului litigiu şi la cel în legătură cu care se solicită suspendare judecăţii, dar aceasta era conduita de urmat în vederea soluţionării acestui incident procedural, ceea ce nu echivalează cu o antepronunţare în sensul art. 27 alin. (3) C. proc. civ.
2. Dezlegarea dată de prima instanţă şi menţinută de curtea de apel prin Decizia ce face obiectul prezentului recurs în sensul inexistenţei unui titlu locativ al pârâtei asupra spaţiului comercial ocupat, cu consecinţa evacuării sale din spaţiu, este însă greşită, urmare încălcării dispoziţiilor legale incidente şi nesocotirii celor statuate printr-o hotărâre irevocabilă intrată în puterea lucrului judecat prin care a fost confirmat dreptul pârâtei de a folosi în continuare spaţiul comercial în litigiu.
Obligaţia stabilită în sarcina reclamantei de a încheia cu pârâta contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare potrivit Sentinţei comerciale nr. 1895/2000 a Tribunalului Constanţa rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4860 din 23 noiembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este o obligaţie de a face, de rezultat, în condiţiile în care debitorul acestei obligaţii este ţinut la un rezultat determinat.
Fundamentul acestei obligaţii, izvorul ei, este legea aşa cum rezultă explicit din considerentele hotărârilor susmenţionate întemeiate pe dispoziţiile art. 27 din OUG nr. 88/1997 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 99/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale.
Îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 27 din OUG nr. 88/1997 modificată, respectiv utilizarea spaţiului în temeiul unui contract de asociere în participaţiune şi efectuarea unor investiţii în activul astfel deţinut, au fost verificate la data pronunţării hotărârilor judecătoreşti, statuându-se irevocabil asupra dreptului pârâtei şi respectiv obligaţia reclamantei de a încheia în continuare pentru spaţiul comercial respectiv contract de leasing cu clauze irevocabile de vânzare.
Prin urmare, dreptul pârâtei de a folosi spaţiul comercial nu a încetat la data expirării contractului de asociere aşa cum, fără nici un temei, reţine instanţa de apel, ci a continuat să subziste în virtutea obligaţiei reclamantei de a încheia pentru acelaşi spaţiu contract de leasing, obligaţie pe care în mod incontestabil a refuzat să şi-o îndeplinească.
În acest sens, printr-o hotărâre judecătorească nr. 918/2003 a Judecătoriei Constanţa s-a dispus şi obligarea reclamantei la plata unei amenzi civile în favoarea statului, constatându-se refuzul său nejustificat cu privire la executarea obligaţiei prevăzute în Decizia comerciale nr. 1895/2000.
Alegaţia instanţei de apel în sensul că posesia şi folosinţa bunului nu este de esenţa dreptului la încheierea contractului de leasing este eronată deoarece leasingul semnifică prin definiţie o transmitere a folosinţei unui bun utilizatorului în anumite condiţii.
Ca regulă generală, încheierea unui astfel de contract nu este condiţionată de existenţa unor drepturi locative preexistente, dar, în circumstanţele concrete ale cauzei şi având în vedere temeiul legal în baza căruia reclamanta a fost obligată să încheie contractul de leasing pentru spaţiul deţinut deja de pârâtă, ignorarea acestor drepturi locative pe care instanţele şi-au întemeiat hotărârea de obligare a reclamantei, reprezintă o abordare greşită a cauzei, prin eliminarea unui aspect esenţial în raporturile dintre părţi astfel cum s-au derulat.
Raţionamentul instanţei de apel referitor la aplicarea dispoziţiilor novaţiei (art. 1271-1281 C. civ.) raportului juridic obligaţional dedus judecăţii, este ambigu şi în bună măsură formalist.
Este adevărat că novaţia stinge o obligaţie veche făcând să se nască o nouă obligaţie, care deşi diferită de vechea obligaţie, este legată de ea, deoarece vechea obligaţie este cauza obligaţiei noi, cu alte cuvinte noua obligaţie este o schimbare în cadrul continuităţii, respectiv obligaţia debitorului de a asigura folosinţa spaţiului comercial asumată în contractul de asociere în participaţiune a fost schimbată cu obligaţia de a asigura folosinţa aceluiaşi spaţiu în temeiul unui contract de leasing cu clauza de vânzare şi prin urmare nu se susţine concluzia instanţei în sensul că, creditorul obligaţiei şi-a pierdut drepturile locative asupra spaţiului.
Noutatea noii obligaţii constă în posibilitatea creditorului de a încheia pentru spaţiul folosit contract de vânzare-cumpărare în anumite condiţii la expirarea duratei de leasing, fără însă ca această nouă obligaţie să-i afecteze dreptul de a continua folosinţa spaţiului, ci, dimpotrivă, constituie o recunoaştere şi o consolidare a acestui drept prin legătura care se păstrează între obligaţia veche şi cea nouă şi care transformă o relaţie economică în cadrul continuităţii.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte găsind întemeiate motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. va admite recursul împotriva Deciziei nr. 154/ COM din 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa pe care o va modifica în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă şi schimbării în tot a sentinţei fondului cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei ca nefondată.
Recursul declarat de recurentă împotriva Încheierii din 2 noiembrie 2010 va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC M.I.E. SRL CONSTANŢA împotriva Deciziei civile nr. 154/ COM din 11 noiembrie 2010, pe care o modifică şi în consecinţă:
Admite apelul pârâtei împotriva Sentinţei civile nr. 1487/ C din 2 martie 2010 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC C. SA Constanţa.
Respinge recursul declarat de pârâta SC M.I.E. SRL Constanţa împotriva Încheierii din 2 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1643/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1793/2011. Comercial → |
|---|
