ICCJ. Decizia nr. 1024/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1024/2011
Dosar nr. 5588/1/2010
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa comercială nr. 576 din 5 mai 2008, Tribunalul Arad, secţia comercială, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Municipiul Arad – prin primar în cererea privind constatarea încetării contractului de asociere în participaţiune nr. 1/1996 încheiat între S.S.95 şi S.S..
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.S.95 în cererea privind constatarea încetării contractului de asociaţie în participaţiune nr. 1/1996 încheiat între această pârâtă şi pârâta S.S..
A admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei pentru pretenţii constând în despăgubiri calculate pentru perioada anterioară datei de 19 august 2002.
A respins excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâtul S.S., în cererea reclamantului privind constatarea conform art. 111 C. proc. civ.
A admis, în principiu, cererea de intervenţie în interesul reclamantei formulată de intervenienta SC T. SA Arad. A luat act de renunţare la judecata cererii în pretenţii formulată de intervenientă.
A respins capătul de cerere al intervenientei privind constatarea încetării contractului de asociere în participaţiune sus menţionat.
A admis în parte acţiunea principală astfel cum a fost precizată de reclamantul Municipiul Arad, reprezentat prin primar G.F., împotriva pârâtului S.S. Arad.
A constatat că pârâtul S.S. ocupă fără titlu valabil, suprafaţa de 2646 m2 din Piaţa S., situată în Municipiul Arad, aflată în domeniul public al Municipiului Arad.
A respins acţiunea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant reconvenţional S.S. împotriva reclamantului pârât reconvenţional Municipiul Arad având ca obiect pretenţii rezultând din investiţii şi drept de retenţie.
A dispus evacuarea necondiţionată a pârâtului S.S. de pe suprafaţa de 2646 m2 mai sus evidenţiată.
L-a obligat pe pârâtul S.S. la plata sumei de 4.109.634,90 RON cu titlu de taxă ocupare domeniu public şi penalităţile de întârziere aferente, respectiv 0,1% pe zi, pentru perioada 1 aprilie 2006 - 31 decembrie 2007, conform Legii nr. 210/2005, faţă de reclamant.
L-a obligat pe acelaşi pârât să-i plătească reclamantului suma de 1.200 RON, reprezentând onorariu expert şi suma de 7,30 RON taxe de timbru parţiale faţă de intervenienta SC T. SA Arad.
A obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtului S.S.95 suma de 2.200 RON cheltuieli judiciare constând în onorariu avocaţial.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că S.S. ocupă suprafaţa de 2646 m2, nefiind dovedită ocuparea, de către pârât, a diferenţei de 4911 m2; că, această ocupare a terenului de 2646 m2 nu se justifică, întrucât începând cu data de 1 martie 2006 a încetat „orice titlu valabil" – în speţă, contractul de asociere, data de 1 martie 2006 fiind termenul contractului; că, întrucât a ocupat fără drept domeniul public, S.S. este ţinut a plăti taxa pentru ocuparea domeniului public, în cuantumul stabilit prin HCL Arad 210/2006 şi HCL Arad 1/2007, începând cu 1 martie 2006 şi respectiv pentru anul 2007, cu penalităţi de întârziere calculate conform Legii nr. 210/2005. În aceste limite, este admisă în parte cererea introductivă de instanţă, reţinându-se obligaţia de plată a sumei de 4.109.634,90 RON din care 1.376.449,20 RON pentru anul 2006 – 1,70 RON/m2/zi, conform HCL Arad 210/2006, şi 2.733.185,70 RON pentru anul 2007 – 2,83 RON/m2/zi, conform HCL Arad 1/2007, sume asupra cărora se aplică penalităţi de 0,1% pe zi întârziere, calculate după termenul legal de 30 de zile de la data primei scadenţe până la data achitării efective a acestor sume.
În ce priveşte cererea reconvenţională, prima instanţă a reţinut că aceasta nu este întemeiată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantul Municipiul Arad, cât şi pârâtul S.S. şi prin Decizia civilă nr. 248 din 25 noiembrie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamant împotriva Sentinţei comerciale nr. 576 din 5 mai 2008 a Tribunalului Arad, secţia comercială.
A admis apelul declarat de S.S. Arad împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:
A constatat că pârâtul S.S. Arad ocupă fără titlu valabil suprafaţa de 2646 m2 din Piaţa S., situată în Municipiul Arad.
A dispus evacuarea necondiţionată a pârâtului S.S. de pe suprafaţa de 2160 m2 evidenţiată mai sus.
L-a obligat pe pârâtul S.S. la plata sumei de 49.406,29 RON cu titlu de taxă ocupare domeniu public şi penalităţi de întârziere aferente respectiv 0,1% pe zi pentru perioada 1 aprilie 2006 - 31 decembrie 2007, potrivit HCML Arad nr. 144 din 20 iunie 2005, raportat la suprafaţa de 2160 m2, sumă ce urmează să fie achitată reclamantuliui Municipiului Arad, reprezentat de Primar.
Au fost menţinute în rest dispoziţiile apelate.
L-a obligat pe reclamantul apelant să-i plătească pârâtului apelant S.S. Arad suma de 300 RON, reprezentând contravaloare Raport de expertiză contabilă judiciară - Noile obiective, întocmit de expert C .
A fost respinsă cererea formulată de intimata intervenientă S.S.95 Arad privind obligarea pârâtului apelant S.S. Arad la plata sumei de 3660 RON cheltuieli de judecată.
Analizând apelul pârâtului, instanţa de apel a apreciat ca neîntemeiată excepţia lipsei concilierii prealabile, constatând că s-a făcut dovada concilierii directe; s-a înlăturat excepţia lipsei calităţii procesuale active, în considerarea calităţii reclamantului de proprietar asupra imobilului; excepţia „de tardivitate şi inadmisibilitate a cererii de despăgubiri" a fost de asemenea respinsă ca neîntemeiată, constatându-se că în speţă nu este vorba de modificarea cererii iniţiale, ci de o precizare a pretenţiilor conform concluziilor raportului de expertiză, precizarea fiind conformă art. 132 alin. (2) C. proc. civ.
Cât priveşte suprafaţa ocupată fără drept de pârât, instanţa de apel a considerat că, în mod greşit prima instanţă s-a raportat la o suprafaţă de 2.646 m2, cât timp pentru 486 m2 din această suprafaţă pârâtul justifică un titlu de proprietate. Cât priveşte temeiul despăgubirilor datorate, instanţa de apel şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză prin care despăgubirile sunt calculate raportat la HCL 144/2005 – potrivit dispozitivului Deciziei civile nr. 248 din 25 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara. În ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa de apel a reţinut că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală.
Împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs ambele părţi – reclamantul-pârât şi pârâtul-reclamant.
Prin Decizia nr. 3327 din 11 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, au fost admise ambele recursuri, fiind casată în parte Decizia recurată, cauza fiind trimisă spre rejudecarea apelului pârâtului S.S..
Instanţa de recurs a constatat că, asupra suprafeţei de 486 m2, dedusă din suprafaţa totală de 2.646 m2, s-a tranşat irevocabil prin Decizia nr. 571 pronunţată în contencios, astfel că, concretizarea dreptului propriu-zis cu privire la această suprafaţă de teren de 486 m2, prin rezolvarea dată judiciar în contencios a intrat sub protecţia lucrului judecat.
În aplicarea dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de recurs a reţinut că „suprafaţa de 2.646 m2 este cea care trebuia luată în discuţie şi că de această suprafaţă depinde modul de calcul şi cuantumul sumei care a fost solicitată… pentru stabilirea corectă a sumei de plată şi a titlului în baza căruia poate fi pretinsă, chestiune nerezolvată corect de Curtea de Apel, recursul reclamantului Municipiul Arad prin Primar se va admite iar Decizia va fi casată în partea care priveşte admiterea apelului declarat de pârâtul S.S. cu referire la constatarea suprafeţei ocupate fără titlu, la evacuare şi la obligaţiile care derivă din suprafaţa ocupată, care urmează să fie reconsiderate sub aspectul cuantumului sumei şi a temeiului în baza căruia pot fi acordate". În acest sens a fost admis şi recursul pârâtului, criticile acestuia vizând cererea reconvenţională nefiind reţinute de instanţa de control.
În rejudecarea apelului, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 47.1/108/2006. La termenul acordat – 13 aprilie 2010 – reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 8.195.390,34 RON, reprezentând 1.376.449,20 RON – sumă aferentă anului 2006, 2.733.185,70 RON – sumă aferentă anului 2007 şi 1.379.994,84 RON – sumă aferentă anului 2008, cu penalităţi calculate conform Legii nr. 210/2005; totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata onorariului de expert, în cuantum de 1.200 RON.
Prin Decizia civilă nr. 81/A din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât S.S. împotriva Sentinţei comerciale nr. 576 din 5 mai 2008 a Tribunalului Arad.
A respins cererile apelantului S.S. şi intimatului pârât S.S.95 Arad privind acordarea cheltuielilor de judecată.
În ce priveşte temeiul juridic al acordării despăgubirilor datorate proprietarului, ca urmare a ocupării fără drept a suprafeţei de 2.646 m2, instanţa de apel a constatat că, spre deosebire de prima instanţă, ce a acordat despăgubiri reprezentând taxă pentru ocuparea domeniului public, în apel instanţa şi-a însuşit concluziile expertizei ce se raportează la nivelul redevenţei concesiunii aprobate prin HCL Arad 144/2005. Soluţia instanţei de apel a fost criticată în recurs însă, contrar opiniei pârâtului, ce a susţinut că despăgubirile nu pot fi datorate decât cu titlu de redevenţă, instanţa de recurs nu a răspuns acestei critici, apreciind că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra temeiului acordării despăgubirilor şi, pe cale de consecinţă, trimiţând cauza spre rejudecare tocmai pentru ca soluţia primei instanţe să fie reexaminată sub acest aspect.
În fine, în ce priveşte cererea reclamantului, formulată în rejudecarea apelului, de acordare a unor despăgubiri în cuantum de 8.195.390,34 RON, analizându-se hotărârea primei instanţe se constată că acţiunea reclamantului a fost admisă exclusiv în ce priveşte acordarea despăgubirilor aferente intervalului 1 martie 2006 - 31 decembrie 2007; ca atare, majorarea pretenţiilor prin solicitarea unor despăgubiri aferente anului 2008, reprezintă nu doar o cerere nouă formulată în apel, în sensul art. 294 alin. (1) C. proc. civ., ci şi o ignorare a limitelor rejudecării cauzei; reclamantul nu este îndreptăţit a formula nicio pretenţie, chiar încadrându-se în dispoziţiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ., cât timp apelul declarat de reclamant a fost anulat ca netimbrat, iar această soluţie are autoritatea de lucru judecat, reclamantul nemaifiind îndrituit a „cere", în sensul art. 294 alin. (2) C. proc. civ.
Faţă de acest probatoriu administrat în primă instanţă, instanţa de apel a constatat că Tribunalul Arad a înlăturat concluziile expertizelor, reţinând că, până la data încetării prin ajungere la termen a contractului de asociere, proprietarul nu este îndreptăţit a pretinde despăgubiri pentru lipsirea de folosinţă, iar în ce priveşte perioada ulterioară, pârâtul datorează despăgubiri echivalente taxei de ocupare a domeniului public.
Această concluzie a primei instanţe a fost apreciată, în rejudecarea apelului, ca fiind temeinică şi legală, întrucât faptul că pârâtul a ocupat fără drept o suprafaţă de teren de 2.646 m2 aflată în domeniul public al autorităţii locale a intrat sub autoritatea lucrului judecat, iar despăgubirile pretinse de autoritatea locală pentru această ocupare abuzivă pot fi evaluate prin raportare la taxa de ocupare a domeniului public, fără a se confunda cu aceasta, nejustificându-se o altă modalitate de evaluare a despăgubirilor; propunerea pârâtei, de evaluare a acestor despăgubiri la nivelul redevenţei datorate de concesionarul actual nu poate fi primită, pentru considerentele expuse în hotărâre.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâtul S.S. Arad, invocând art. 304 pct. 9 şi solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii instanţei de apel în sensul admiterii apelului S.S. şi respingerea acţiunii în pretenţii formulată de Municipiul Arad ca inadmisibilă, raportat la dispoziţiile art. 112, art. 132 şi art. 137 C. proc. civ. şi art. 28 din OG 92/2003.
În subsidiar, în măsura în care se respinge excepţia de inadmisibilitate a cererii astfel cum a fost formulată şi precizată, în temeiul art. 998 şi art. 999 C. civ., solicită admiterea în parte a pretenţiilor şi stabilirea în mod real a prejudiciului cauzat raportat la câştigul nerealizat prin neîncasarea redevenţei.
În ce priveşte temeiul juridic al despăgubirilor solicitate, recurentul susţine în esenţă că în mod greşit instanţele au obligat S.S. la plata taxei pentru ocuparea domeniului public, având în vedere că taxa pentru ocuparea domeniului public se stabileşte potrivit art. 28 din OG 92/2003 în baza unei decizii emise de organul fiscal care constituie titlu de creanţă privind obligaţia de plată.
În temeiul art. 137 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 112, art. 132 C. proc. civ. şi art. 28 din OG. nr. 92/2003, invocă excepţia inadmisibilităţii cererii privind obligarea la plata taxei pentru ocuparea domeniului public, în condiţiile în care Municipiul Arad a solicitat iniţial despăgubiri din 2002 raportat la contractul de asociere şi ulterior, prin cererea de probaţiune a solicitat taxa pentru ocuparea domeniului public pe perioada 2001-2005. Or, în baza acestor cereri (din care doar cererea introductivă îndeplineşte cerinţele art. 112 C. proc. civ.), atât Tribunalul Arad, cât şi Curtea de Apel Timişoara au acordat reclamantului ce nu a cerut, respectiv taxa de ocupare a domeniului public şi penalităţi de întârziere de 0,1 pe zi pentru perioada 1 aprilie 2006 - 31 decembrie 2007, admiţând în parte acţiunea principală a Municipiului Arad şi obligând S.S. la plata sumei de 4.109.634,90 RON .
De altfel, temeiul juridic al pretenţiilor solicitate de Municipiul Arad nu a fost soluţionat de instanţa de apel în rejudecare, menţionându-se voalat că se poate reţine o răspundere civilă delictuală prevăzută de dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ., fără a se verifica dacă sunt îndelinite condiţiile impuse: fapta ilicită, prejudiciu şi legătura de cauzalitate, - acestea nefiind în mod evident îndeplinite.
În ce priveşte cuantumul sumei la care a fost obligat, recurentul susţine că din modul de calcul al despăgubirilor, conform raportului de expertiză contabilă la noile obiective, întocmit de expert C.V. în baza HCML 144 din 20 iunie 2005, valoarea despăgubirilor aferente suprafeţei de 2646 m2 este de 60.540,48 RON, iar intervenientul concesionar SC T. SA, prin înscrisul cu nr. 440 din 19 februarie 2007, depus la termenul din 19 februarie 2007, a cuantificat prejudiciul cauzat concedentului Municipiul Arad prin neîncasarea redevenţei în cuantum de 544,40 dolari SUA pe lună.
Recurentul mai arată că în prezentul dosar s-a încălcat art. 6 paragraful 1 CEDO cu privire la dreptul la un proces echitabil.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea motivelor de recurs, în raport de actele dosarului şi de dispoziţile legale incidente în speţă, se constată următoarele:
În ce priveşte excepţia de inadmisibilitate a cererii de despăgubiri, invocată de pârâtul S.S. în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 112, art. 132 C. proc. civ., dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ. şi art. 28 din OG 92/2003 se constată că nu este întemeiată, întrucât, în speţă, s-a reţinut judicios că nu este vorba despre o modificare a cererii iniţiale, ci despre o precizare a pretenţiilor, conform raportului de expertiză, precizarea fiind făcută cu respectarea dispoziţiilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ. De altfel excepţia invocată nici nu îmbracă forma unei excepţii propriu-zise, fiind mai degrabă o apărare de fond neîntemeiată.
Astfel, se constată că în mod corect, atât Tribunalul Arad cât şi Curtea de Apel Timişoara au acordat despăgubiri la nivelul taxei de ocupare a domeniului public, făcându-se clar distincţia cuvenită între redevenţa ce reprezintă un preţ al ocupării imobilului agreată convenţional şi taxa de ocupare a domeniului public, fără drept, aşa cum este cazul în speţă.
Totodată, s-a răspuns şi argumentului legat de o îmbogăţire nejustificată a proprietarului imobilului, ce ar încasa din aceeaşi exercitare a atributelor dreptului de proprietate o sumă cu titlu de redevenţă şi o altă sumă cu titlu de taxă de ocupare a domeniului public, că o astfel de împrejurare nu poate fi pusă în discuţie de autorul unei fapte ilicite, în analizarea executării unei obligaţii contractuale, faţă de care recurentul pârât este terţ.
Contrar susţinerilor recurentului se observă că temeiul juridic al pretenţiilor reclamantului intimat a fost analizat de instanţa de apel în rejudecare, aceasta concluzionând corect că după înlăturarea concluziilor expertizelor, în mod temeinic şi legal prima instanţă a apreciat că până la data încetării prin ajungere la termen a contractului de asociere proprietarul nu este îndreptăţit în a pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului, dar în ce priveşte perioada ulterioară pârâtul datorează despăgubiri echivalente cu taxa de ocupare a domeniului public, - în lipsa unui contract de locaţiune, aceasta fiind singura modalitate de a calcula prejudiciul de care este lipsit bugetul local prin ocuparea (abuzivă) a suprafeţei de 2646 m2 din Piaţa S..
În fine, în ce priveşte cuantumul sumei la care a fost obligat recurentul, se constată că nici susţinerea sub acest aspect nu este întemeiată, întrucât acesta a fost soluţionat de către curtea de apel, în raport de îndrumările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3327 din 11 decembrie 2009, în sensul că „suprafaţa de 2646 m2 este cea care trebuie luată în discuţie şi că de această suprafaţă depinde modul de calcul şi cuantumul sumei care a fost solicitată (...) şi de dispoziţiile art. 314 şi art. 315 C. proc. civ.
Astfel, la rejudecarea apelului, pretenţiile reclamantului au fost raportate la suprafaţa de teren de 2646 m2 şi deşi reclamanta a solicitat faţă de sumele acordate de prima instanţă, în sumă totală de 4.109.634,90 RON aferente perioadei 1 martie 2006 - 31 decembrie 2007 şi suma de 8.195.390,34 RON aferentă anului 2008, curtea de apel judicios a apreciat că această cerere reprezintă o nouă cerere în apel, ce ignoră nu numai limitele rejudecării cauzei, dar şi inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ., în măsura în care apelul declarat de reclamant a fost anulat ca netimbrat, iar soluţia pronunţată sub aspectul cuantumului pretenţiilor formulate a intrat în puterea lucrului judecat.
În consecinţă, reţinându-se că recurentul pârât nu a formulat în recurs nicio critică întemeiată, care în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. să conducă la casarea sau modificarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi va fi respins recursul declarat în cauză de pârâtul S.S. Arad, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul S.S. Arad împotriva Deciziei civile nr. 81/ A din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1020/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1106/2011. Comercial → |
|---|
