ICCJ. Decizia nr. 1643/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1643/2011
Dosar nr. 3149/85/2009
Şedinţa publică din 18 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea adresată Tribunalului Sibiu înregistrată la data de 4 septembrie 2009, la nr. 3149/85/2009, reclamantul B.S.G. a chemat în judecată pe pârâţii SC C. SRL Sibiu, K.J.D., B.S.I. şi B.S.M., solicitând să se constate nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor SC C. SRL nr. 1 din 7 martie 2009; să se dispună înregistrarea menţiunilor corespunzătoare la O.R.C. Sibiu şi să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune de părţi sociale, autentificat sub nr. 4971 din data de 6 decembrie 2007 de către B.N.P. C.H., Satu Mare, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa comercială nr. 42/CC, pronunţată la data de 16 martie 2010, a respins excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, invocată de pârâţii B.S.I. şi B.S.M. prin întâmpinare; a admis acţiunea formulată de reclamantul B.S.G. , în contradictoriu cu pârâţii SC C. SRL Sibiu, K.J.D., B.S.I. şi B.S.M.; a constatat nulitatea absolută a Hotărârii adunării generale a asociaţilor SC C. SRL nr. 1 din 7 martie 2009; a dispus înregistrarea menţiunilor corespunzătoare la O.R.C. Sibiu; a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune de părţi sociale, autentificat sub nr. 4971 din 6 decembrie 2007 de către B.N.P. C.H., Satu Mare, şi a obligat pe pârâţii B.S.I. şi B.S.M. să plătească reclamantului suma de 1.039,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată şi pârâtei SC C. SRL suma de 500 lei, cu acelaşi titlu.
Spre a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, cu privire la excepţia lipsei de interes, invocată de pârâţii B.S.I. şi B.S.M. prin întâmpinare, că interesul reclamantului este justificat de faptul că încheierea contractului de cesiune de părţi sociale a făcut ca raportul privind cotele de participare între asociaţi să se schimbe, aspect de natură a influenţa deciziile în conducerea societăţii, iar, pe fondul cauzei, a apreciat contractul de cesiune de părţi sociale ca fiind lovit de nulitate absolută, conform art. 948 alin. (2) C. civ., în lipsa consimţământului asociaţilor SC C. SRL prin hotărârea adunării generale.
Cu referire la Hotărârea adunării generale a asociaţilor SC C. SRL din data de 7 martie 2009, prin care s-a luat act de transferul părţilor sociale ca urmare a încheierii contractului de cesiune de părţi sociale, tribunalul a reţinut că, întrucât acesta nu este valabil încheiat, nici menţionata hotărâre nu este valabilă, fiind lovită de nulitate în întregul ei, constatând, totodată, că reclamantul a fost convocat cu respectarea prevederilor art. 195 din Legea nr. 31/1990.
Secţia comercială a Curţii de Apel Alba Iulia, prin Decizia comercială nr. 129/A/2010, pronunţată la data de 29 octombrie 2010, a admis apelul declarat de pârâţii B.S.I. şi B.S.M. împotriva sentinţei tribunalului pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că a respins acţiunea comercială formulată de reclamant împotriva pârâţilor SC C. SRL Sibiu, K.J.D., B.S.I. şi B.S.M. şi a obligat pe intimatul – reclamant B.S.G. să plătească apelanţilor suma de 40 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut ca fiind corectă constatarea tribunalului, în sensul că prin convocarea reclamantului cu scrisoare recomandată s-au respectat prevederile art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, considerând că intimatul reclamant nu poate invoca, în apărarea sa, faptul că asociatul K.J. nu a fost legal convocat la adunarea generală în discuţie.
Cu referire la contractul de cesiune în litigiu, instanţa de apel a apreciat că acesta este legal întocmit, fiind de natură să transmită părţile sociale în lipsa unei adunări generale de aprobare a cesiunii, faţă de regula consacrată de art. 202 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, ce nu poate fi înlăturată prin faptul că în art. 7 din actul constitutiv s-a prevăzut, în legătură cu cesiunea părţilor sociale, că aceasta „este posibilă cu respectarea prevederilor legale aplicabile în această materie prin hotărâre a Adunării Generale a Asociaţilor", textul acestui articol putând avea în vedere doar ipoteza transmiterii către terţi a părţilor sociale, prevăzută de alin. (2) al art. 202, din care s-au inspirat redactorii actului constitutiv.
În ce priveşte hotărârea adunării generale a asociaţilor SC C. SRL din data de 7 martie 2009, raportând-o validităţii actului de cesiune, în logica acţiunii formulată de reclamant, instanţa de apel a constatat că aceasta este legal adoptată, respingând, ca neîntemeiate, susţinerile intimatului privitoare la interesul său în promovarea acţiunii ca o apărare de fond legată de acceptarea cesiunii, nu ca excepţie, precum şi cele referitoare la faptul că prin actul de cesiune s-ar fi rupt echilibrul de părţi sociale existent la momentul constituirii societăţii, întrucât niciun text de lege nu impune menţinerea structurii unitare a capitalului pe tot parcursul societăţii, cesiunea între asociaţi nefiind de natură să aducă atingere gravă „affectio societatis".
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs intimatul - reclamant B.S.G., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 202 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, nesocotind prevederile actului constitutiv; a interpretat eronat art. 9 din statutul societăţii, prin care asociaţii au înţeles să deroge de la aceste dispoziţii legale, a încălcat şi/sau a aplicat greşit legea „în ceea ce priveşte nulitatea Adunării Generale din data de 7 martie 2009", „în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes" şi „în ceea ce priveşte nelegalitatea convocării" – recurentul neprecizând relevanţa afirmaţiilor vizând fondul cauzei, faţă de Decizia atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică, apreciind neîntemeiate criticile aduse de recurent acestei hotărâri.
Recursul este nefondat.
Astfel, în conformitate cu art. 202 alin. (1) din Legea societăţilor comerciale, „părţile sociale pot fi transmise între asociaţi" în mod liber, deci fără a fi necesar acordul adunării generale, iar potrivit art. 7 alin. ultim, prima teză din actul constitutiv al SC C. SRL, „cesiunea şi transmiterea părţilor sociale între asociaţi şi către terţe persoane este posibilă cu respectarea prevederilor legale aplicabile în această materie prin hotărâre a Adunării Generale a Asociaţilor".
Este de observat că, chiar dacă actul constitutiv poate prevedea restricţii cu privire la transmiterea părţilor sociale între asociaţi sau chiar interdicţia transmiterii acestora, în speţă, textul convenţional face trimitere la „dispoziţiile legale aplicabile în această materie", respectiv la art. 202 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, care consacră principiul liberei transmisiuni a părţilor sociale între asociaţi, întrucât o astfel de transmisiune nu afectează caracterul intuitu personae al societăţii, corect reţinut ca fiind aplicabil de către instanţa de apel, în lipsa unei reglementări derogatorii.
Raportând textul convenţional celui de al doilea alineat al precitatului articol, referitor la transmiterea părţilor sociale către terţe persoane din afara societăţii, la care, deopotrivă, acest text face trimitere, instanţa de apel a concluzionat că intenţia comună a asociaţilor a fost aceea de a supune, doar această transmisiune, aprobării prin hotărâre a adunării generale a asociaţilor, singura interpretare în care cele două texte supuse analizei pot coexista, aşa încât nu se pot reţine criticile nesocotirii sau eronatei interpretări a art. 7 din actul constitutiv, referitor la cesiunea părţilor sociale, greşit indicat de recurent ca fiind art. 9.
Deşi a invocat încălcarea şi/sau greşita aplicare a legii, „în ceea ce priveşte nulitatea hotărârii adunării generale din data de 7 martie 2009" şi „în ceea ce priveşte nelegalitatea convocării", recurentul nu precizează care sunt dispoziţiile legale încălcate, respectiv, greşit aplicate, iar critica nelegalităţii soluţiei date excepţiei lipsei de interes nu se justifică, întrucât din considerentele deciziei atacate rezultă, cu claritate, că instanţa de apel nu a avut în vedere o astfel de excepţie spre a o soluţiona.
Aşa fiind, constatând că în cauză nu sunt incidente cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de intimatul reclamant împotriva deciziei instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B.S.G. împotriva deciziei comerciale nr. 129/A/2010 din 29 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1106/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1779/2011. Comercial → |
|---|
