ICCJ. Decizia nr. 107/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 107/2011
Dosar nr. 366/118/2005
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC H.N.F. SA a chemat în judecată pe pârâtele SC T. SA şi SC N.P.E. SRL şi a investit Tribunalul Constanţa cu soluţionarea următoarelor cereri :
1. În principal:
- să constate nulitatea absolută a notificării (adresei) nr. 2859 din 15 aprilie 2005 emisă de pârâta SC T. SA privind rezilierea contractului de închiriere nr. 2485 din 14 februarie 2005, pentru cauza ilicită şi pentru fraudarea drepturilor reclamantei;
- să constate nulitatea absolută a contractului de închiriere încheiat între pârâtele SC T. SA şi SC N.P.E. SRL cu privire la imobil, pentru cauza ilicită şi pentru fraudarea drepturilor reclamantei;
- să constate existenţa dreptului de folosinţă al reclamantei asupra imobilului în suprafaţă de 87 mp situat la parterul centrului comercial T.M. din Constanţa;
- să oblige pârâtele SC T. SA şi SC N.P.E. SRL să predea imobilul către reclamantă;
- să oblige pe pârâta SC T. SA să asigure reclamantei folosinţa paşnică şi liniştită a imobilului pe parcursul duratei contractului de închiriere;
- să oblige pe pârâta SC T. SA la plata echivalentului în Ron, la data plăţii efective a sumei de 5000 Euro, cu titlu de daune-interese pentru paguba cauzată şi beneficiul nerealizat de reclamantă.
2. În subsidiar.
- să oblige pe pârâta SC T. SA la plata echivalentului în Ron, la data plăţii efective, al sumei de 60.000 Euro, precum şi la dobânda acestei sume;
- să oblige pe pârâta SC T. SA la plata echivalentului în Ron, al sumei de 5.000 Euro cu titlu de daune-interese pentru paguba cauzată şi beneficiul nerealizat.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta SC T. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.
1. Pe cale de excepţie a invocat:
- lipsa calităţii procesuale active a reclamantei în cererea de constatare a nulităţii absolute a notificării şi a contractului de închiriere încheiat între SC T. SA şi SC N.P.E. SRL.
- inadmisibilitatea cererii privind nulitatea absolută a notificării;
- inadmisibilitatea cererii privind obligarea pârâtei la plata sumei de 60.000 Euro pentru neîndeplinirea procedurii prealabile instituită prin dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.
2. Pe fondul cauzei, pârâta SC T. SA a susţinut că rezilierea a operat cu respectarea dispoziţiilor art. 7.3 din contract pentru neîndeplinirea de către reclamanta locatară a obligaţiilor contractuale asumate. Între obligaţii încălcate de reclamantă, susţine pârâta, este aceea de preluare efectivă a spaţiului, de plată a închirierii începând cu data de 1 martie 2005, după împlinirea termenului de graţie, la datele stipulate în contract în art. 4.2 lit. a) art. 5.6 şi art. 6.5, de a folosi spaţiul conform scopului închirierii, respectiv pentru desfăşurarea activităţii specifice unei farmacii de concept H.N.
Prin sentinţa civilă nr. 2343/COM din 24 aprilie 2007 Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a respins acţiunea principală formulată de reclamanta SC H.N.F. SA în contradictoriu cu pârâtele SC T. SA şi SC N.P.E. SRL A fost respinsă cererea subsidiară formulată de reclamanta SC H.N.F. SA în contradictoriu cu pârâta SC T. SA, ca nefondată precum şi cererea reconvenţională formulată de reconvenienta SC T. SA în contradictoriu cu pârâta SC H.N.F. SA ca rămasă fără obiect.
Împotriva sentinţei civile nr. 2343/COM/2007 a formulat în termen legal apel SC H.N.F. SA solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Prin întâmpinarea formulată intimata SC T. SA Constanţa a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 2343/COM/2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa.
Prin Decizia civilă nr. 207/COM/2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca nefondat apelul declarat de SC H.N.F. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2343/COM din 24 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa în contradictoriu cu SC T. SA Constanţa şi SC N.P.E. SRL Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Constanţa a reţinut dispoziţiile legale în materie.
Împotriva deciziei civile nr. 207/COM/2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa a declarat recurs SC H.N.F. SA arătând că: 1. instanţa de apel a pronunţat o hotărâre ce nu cuprinde motivele pe care se sprijină; sub acest aspect recurenta arată că instanţa de apel a încuviinţat proba cu expertiză, iar în măsura în care a analizat cauza, inclusiv prin prisma aprecierii probelor avea obligaţia să se pronunţe şi asupra raportului de expertiză pe care nici măcar nu îl aminteşte că s-a întocmit în cauză; 2. instanţa de apel a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal în sensul: 2.1. că, instanţa de apel şi-a însuşit în totalitate considerentele primei instanţe apreciind că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, respectiv nu a plătit sumele datorate intimatei-pârâte SC T. SA în termenul de 5 zile de la scadenţa acestora, astfel cum fusese stabilit şi nu a desfăşurat în spaţiul închiriat activitatea stabilită prin contractul de închiriere; 2.2 respingerii motivului de apel referitor la termenul de graţie stipulat în contractul de închiriere; 2.3 respingerii motivului de apel referitor la constatarea dreptului de folosinţă al subscrisei şi obligarea intimatelor pârâte la predarea imobilelor; 2.4 respingerii motivului de apel referitor la neacordarea daunelor interese; 2.5 respingerii cererii subsidiare.
Intimata SC T. SA Constanţa a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de SC H.N.F. SA Bucureşti.
Deşi recurenta a formulat cerere de renunţare la judecarea capetelor de cerere privind: a) constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere nr.2869 din 18 aprilie 2005 încheiat între pârâtele SC N.P.E. SRL în ceea ce priveşte suprafaţa de 87 mp care face obiectul contractului dintre reclamantă şi pârâta SC T. SA; b) constatarea existenţei dreptului de folosinţă al reclamantei asupra imobilului în suprafaţă de 87 mp situat la parterul centrului comercial T. mall din Constanţa, judeţul Constanţa; c) obligarea celor două pârâte să predea imobilul în suprafaţă de 87 mp situat la parterul centrului comercial T. mall din Constanţa; d) obligarea pârâtei SC T. SA să asigure reclamantei folosinţa paşnică şi liniştită a imobilului închiriat pe toată durata contractului de locaţiune, Înalta Curte nu a luat act de renunţare la judecata acesteia faţă de faptul că intimatele-pârâte nu şi-au manifestat punctul de vedere referitor la renunţarea judecării capetelor de cerere menţionate.
Este adevărat că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii procesuale, însă art. 246 alin. (4) C. proc. civ. condiţionează renunţarea la judecată de învoirea celeilalte părţi. Or, aşa cum am arătat deja intimatele-pârâte nu şi-au manifestat punctul de vedere în ceea ce priveşte renunţarea la judecata capetelor de cerere precizate în cererea de renunţare.
Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile aduse prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs este motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. modificarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Din dispoziţia legală menţionată rezultă că al optulea motiv de recurs urmăreşte desfiinţarea hotărârii judecătoreşti atunci când judecătorii au nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ. potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Cu alte cuvinte, interpretarea greşită a actului juridic poate determina modificarea hotărârii numai în acele împrejurări în care o atare interpretare a determinat schimbarea naturii actului juridic sau a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Din considerentele deciziei recurate reiese că instanţa de apel nu a dat altă interpretare actului juridic dedus judecăţii. Dimpotrivă, din considerentele deciziei nr. 207/COM din 5 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa rezultă că aceasta a analizat contractul de închiriere nr. 2485 din 14 februarie 2005 şi clauzele acestuia şi în funcţie de probatoriul administrat raportat la temeiul de drept s-a pronunţat.
Faţă de faptul că Decizia instanţei de apel este motivată în fapt demonstrând în mod logic deplina concordanţă dintre soluţia din cauza respectivă şi realitate reiese că instanţa de apel nu a schimbat natura ori înţelesul actului juridic dedus judecăţii.
Nu este lipsit de relevanţă de a sublinia în acest context că literatura de specialitate a statuat că recurentul va trebui să arate în motivarea căii de atac în ce constă schimbarea naturii ori înţelesului actului juridic, simpla afirmaţie în acest sens nefiind suficientă pentru ca instanţa de recurs să dea curs acestui motiv şi în consecinţă să admită recursul. Din motivarea căii de atac recurentul nu arată concret în ce constă schimbarea naturii sau înţelesul actului juridic ci a afirmat în principal că instanţa de apel nu a amintit de raportul de expertiză întocmit în cauză. Or, aprecierea probelor administrate în cauză şi interpretarea lor este o chestiune de fapt care nu poate fi criticată în recurs conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Referitor la al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reţine că este neîntemeiat faţă de dispoziţia legală invocată şi motivele de nelegalitate arătate de recurentă.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Doctrina a statuat că hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii înseamnă că instanţa a recurs la aplicarea dispoziţiilor legale verifică dacă instanţa de apel fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greşit.
Din această perspectivă precum şi din criticile deciziei recurate subsumate celui de-al doilea motiv de recurs şi nu în ultimul rând din considerentele deciziei recurate Înalta Curte reţine că în Decizia instanţei de apel s-a reţinut în mod corect că intimata-pârâtă SC T. SA şi-a rezervat dreptul exclusiv de a rezilia unilateral contractul de închiriere nr. 2485 din 14 februarie 2005, acesta fiind desfiinţat de plin drept fără a fi nevoie de notificare sau de îndeplinirea vreunei alte formalităţi prealabile în cazul în care locatorul nu şi-a îndeplinit cel puţin una din obligaţiile prevăzute în art. 7.3 lit. a)-d) din convenţia părţilor.
Din probele administrate în cauză rezultă că în mod corect instanţa de apel a reţinut că recurentei îi revenea obligaţia efectuării demersurilor în vederea obţinerii avizului favorabil de la Colegiul Farmaciştilor şi că neîndeplinirea obligaţiei principale contractuale principale aceea de a desfăşura activitatea de farmacie s-a datorat inexistenţei avizului favorabil.
De asemenea se reţine din interpretarea clauzelor contractuale că până la data de 5 aprilie 2005 recurenta-reclamantă trebuia să achite chiria pentru luna mai, în cuantumul stabilit, or aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligaţii, aşa încât neîndeplinirea obligaţiei contractuale atrage, în temeiul art. 7.3 din convenţie sancţiunea rezilierii de plin drept a contractului. Părţile au prevăzut un termen de graţie de la data predării spaţiului până la 1 martie 2005 fără plata chiriei, iar în art. 3.4 au stipulat că plata chiriei începe a fi datorată de la data expirării termenului de graţie acordat (1 martie 2005) sau de la data intimizărilor şi începerii activităţii comerciale dacă aceasta este anterioară perioadei de graţie.
Referitor la criticile privind constatarea dreptului de folosinţă, neacordarea daunelor interese şi respingerii cererii subsidiare, Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate faţă de faptul că rezilierea contractului de închiriere nr. 2485/2005 are ca efect desfiinţarea acestuia pentru viitor astfel că dreptul de folosinţă a recurentei-reclamante ce a făcut obiectul contractului de închiriere a încetat ca şi obligaţia corelativă a intimatei-pârâte SC T. SA de a-i preda spaţiul şi de a-i asigura liniştita posesie. Obligarea intimatei-pârâte SC T. SA la plata daunelor-interese este condiţionată de îndeplinirea condiţiilor angajării condiţiilor contractuale. Or, aşa cum am arătat rezilierea contractului de închiriere nr. 2485/2005 s-a produs în condiţiile prevederilor contractuale [art. 7.3 lit. a) â€" d)] astfel că nu poate fi reţinută vinovăţia intimatei-pârâte SC T. SA Ca urmare a efectului rezilierii în mod corect s-a respins prin cererea subsidiară (plata sumei de 60.000 Euro â€" sumă menţionată în cererea iniţială, 477.768.806 rol â€" sumă menţionată în cererea de recurs, reprezentând chirie achitată pentru o perioadă de două luni anterioare rezilierii) cunoscut fiind faptul că, contractul reziliat va înceta să mai producă efecte în viitor, dar efectele produse până la data rezilierii rămân neatinse. Cu alte cuvinte, părţile nu vor trebui să fie repuse în situaţia anterioară ci vor păstra fiecare prestaţiile ce li s-au efectuat, încetând doar pentru viitor săvârşirea ori primirea unor asemenea prestaţii.
Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în funcţie de situaţia de fapt.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC H.N.F. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 207/COM din 5 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei SC T. SA Constanţa suma de 9520 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1069/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1071/2011. Comercial → |
|---|
