ICCJ. Decizia nr. 1077/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1077/2011
Dosar nr. 3682/85/2009
Şedinţa publică de la 10 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1095/C din 9 iunie 2010, Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea comercială formulată şi precizată de reclamanta SC T. SRL Baia Mare, constatând încetat, la data de 17 septembrie 2009, contractul de leasing financiar nr. 0420 din 6 decembrie 2007 încheiat între părţi şi obligând pârâta la restituirea către reclamantă a biletelor la ordin emise în favoarea pârâtei ca şi garanţie la executarea contractului, sub sancţiunea de daune cominatorii de 100 lei pe zi calculate de la data pronunţării hotărârii şi până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 9.372,46 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că denunţarea contractului de leasing urmată de încetarea acestuia prin acordul de voinţă al părţilor este fundamentată pe alte condiţii decât cele care vizează rezilierea contractului aşa cum este statornicit în capitolul VII din contract, încetarea contractului bazându-se pe un mutuus dissensus şi nu pe o executare culpabilă a contractului din partea utilizatorului pentru a deveni astfel incidentă sancţiunea de neexecutare a obligaţiei contractuale, astfel că dând eficienţă dispoziţiilor art. 969 alin. (1) C. civ. a apreciat ca fiind îndeplinit acordul de voinţă a celor două părţi contractante pentru încetarea contractului începând cu data de 14 septembrie 2009 şi ca o consecinţă a admiterii acţiunii a fost obligată pârâta să restituire către reclamantă biletele la ordin emise de aceasta din urmă.
Pârâta SC P.L.I.F.N. SA Sibiu a formulat apel împotriva deciziei instanţei de fond, respins de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, prin Decizia comercială nr. 116/A/2010 din 15 octombrie 2010.
Analizând apelul, instanţa de apel a apreciat că hotărârea atacată este la adăpost de orice critică întrucât prin predarea-preluarea bunului făcută între părţi la 17 septembrie 2009 contractul dintre acestea a încetat, pârâta nemaiasigurând folosirea bunului reclamantei şi faţă de obiectul acţiunii reclamantei şi anume constatarea încetării contractului apare fără relevanţă stabilirea culpei sau a sancţiunilor pecuniare pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale.
Împotriva acestei decizii pârâta a formulat recurs prin care a solicitat modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii acţiunii introductive ca neîntemeiată şi nelegală, cu plata cheltuielilor de judecată şi a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A susţinut în recursul său că tribunalul a depăşit cadrul procesual atunci când a dispus că încetarea contractului a operat prin acordul părţilor fără a exista culpa părţilor pentru neexecutarea obligaţiilor întrucât în nicio adresă nu-şi exprimă consimţământul rezilierii contractului, răspunsurile pârâtei fiind o contraofertă la oferta înaintată de intimată şi că pârâta nu a fost de acord cu denunţarea unilaterală solicitată de reclamantă decât în condiţiile unei juste şi prealabile despăgubiri.
De asemenea a arătat că procesul-verbal de predare a bunului este un contract de depozit cu titlu gratuit încheiat în consideraţia art. 1531 C. civ., bunul fiind luat în custodie, depozitat, putând fi restituit oricând la solicitarea deponentului utilizator în contractul de leasing, astfel că păstrarea în custodie nu a condus la lipsa de folosinţă a acestuia de către SC T. SRL Baia Mare, utilizatorul putând să folosească bunul oricând şi-ar fi exprimat opţiunea.
Conform art. 137 C. proc. civ., Curtea se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei invocată din oficiu, privind nulitatea cererii de recurs, constatând următoarele:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Art. 306 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de către instanţa de judecată şi că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Raportând textele legale menţionate mai sus la cererea de recurs, Curtea constată că aceasta nu conţine motive de nelegalitate a deciziei atacate, recurenta susţinând nemulţumirea sa legată de soluţia pronunţată în cauză, fără a preciza în ce constă greşeala instanţei în ceea ce priveşte încălcarea sau aplicarea greşită a legii, fără a invoca dispoziţia legală încălcată sau aplicată greşit de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, simpla menţionare a art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nefiind relevantă în stabilirea legalităţii hotărârii atacate faţă de neindicarea motivelor de nelegalitate, astfel că în recursul său nu au fost dezvoltate motive care să permită încadrarea acestora în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. sau în oricare alt punct dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
De asemenea se constată că din dezvoltarea motivelor nu rezultă aplicarea greşită a art. 969 C. civ., aşa cum a susţinut recurenta în concluziile orale faţă de excepţia invocată din oficiu.
Cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 3021 alin. (1) lit. c) acelaşi cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor şi cum recurenta nu s-a conformat acestor exigenţe legale, având în vedere, deopotrivă, şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi că motivele dezvoltate de recurentă nu pot fi încadrate în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neputând fi acoperită nulitatea recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Curtea va admite excepţia invocată şi va constata nulitatea cererii de recurs.
Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată şi cum reclamanta a solicitat plata cheltuielilor de judecată anexând factura fiscală seria AVAP nr. 0039 din 8 martie 2011 reprezentând contravaloare contract de asistenţă juridică în cauza de faţă şi tichetul electronic privind deplasarea de la Baia Mare în vederea susţinerii cauzei, Curtea va admite cererea şi o va obliga pe recurentă să-i plătească intimatei SC T. SRL Baia Mare suma de 3890 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC P.L.I.F.N. SA Sibiu împotriva deciziei comerciale nr. 116/A/2010 din 15 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Obligă recurenta pârâtă să plătească intimatei reclamante SC T. SRL Baia Mare suma de 3890 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1073/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1078/2011. Comercial → |
|---|
