ICCJ. Decizia nr. 113/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 113/2011
Dosar nr. 15573/3/2008
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 28 mai 2008 reclamanta SC N.W. România SRL Bucureşti a chemat-o în judecată pe C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti şi a solicitat ca instanţa să pronunţe o hotărâre prin care s-o oblige pe pârâtă la plata sumei de 4.052.789,27 lei cu titlu de preţ al lucrărilor de dezinfecţie efectuate de reclamantă în perioada 20 mai 2006 â€" 6 iulie 2006, la plata sumei de 1.218.417,10 lei reprezentând dobânda legală pentru suma datorată precum şi a sumei de 1.449.953,98 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând rata inflaţiei şi cheltuieli de judecată.
A arătat în acţiunea sa că a efectuat servicii de dezinfecţie a mijloacelor de transport rutier în vederea combaterii virusului gripei aviare ca urmare a instaurării carantinei pe raza mai multor judeţe în care au fost descoperite focare de gripă aviară, lucrările fiind efectuate pe bază de cerere de ofertă plus caiet de sarcini şi acceptarea ofertei, urmată de comenzi ferme din partea C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti, aşa cum atestă procesele verbale încheiate între reprezentanţii celor două părţi.
A mai arătat că a îndeplinit toate condiţiile legale privitoare la substanţele folosite şi modalitatea de administrare a acestor cât şi cu privire la echipamentele şi materialele folosite şi că, a respectat punctul J DECONTAREA PRESTAŢIILOR din caietul de sarcini după care, a trimis pârâtei facturile însoţite de documentele justificative în funcţie de numărul de autovehicule dezinfectate pentru ca pârâta să efectueze plata.
Reclamanta a menţionat că pârâta a recunoscut în repetate rânduri existenţa datoriei, că au avut loc negocieri cu privire la preţurile iniţiale care au fost reduse condiţionat de efectuarea plăţii în termen de 120 de zile de la încheierea minutei nr. 1 din 31 octombrie 2007, că ulterior încheierii acestei minute pârâta a înaintat Ministerului Transportului un raport prin care a prezentat rezultatul negocierilor solicitând suplimentarea bugetului pentru efectuarea plăţilor sumelor datorate ca urmare a serviciilor de dezinfecţie prestate şi că Ministerul Transporturilor a înaintat Guvernului o notă prin care a solicitat emiterea unei hotărâri de guvern care să permită punerea la dispoziţia ministerului a fondurilor cu care să acopere cheltuielile efectuate de C.N.A.D.N.R., acest lucru reprezentând o recunoaştere implicită a datoriei pe care pârâta o are faţă de reclamantă.
Având în vedere că preţul nu a fost achitat, reclamanta a învederat faptul că în lipsa banilor a fost constrânsă să cesioneze o parte din creanţă, rămânând de achitat către aceasta doar suma de 4.052.789,27 lei, restul urmând a fi recuperat de către foştii creditori ai acesteia ca rezultat al cesiunii.
În motivarea în drept a cererii a invocat dispoziţiile art. 969, art. 970 C. civ., art. 36 şi art. 43 C. com. şi OG nr. 9/2000.
La termenul de judecată din 28 mai 2008 reclamanta şi-a majorat cuantumul sumei solicitate cu titlu de dobândă legală precizând a fi suma de 1.214.195,89 lei şi a micşorat suma reprezentând inflaţia la 1.241.905,06 lei.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive susţinând că obligaţia de asigurarea fondurilor necesare derulării activităţilor de prevenire şi combatere a gripei aviare revenea Ministerului Transporturilor aşa cum rezultă din OUG nr. 140/2005 şi OUG nr. 11/2006, pârâta având doar calitatea de terţ care a îndeplinit instrucţiunile prevăzute de actele normative menţionate cu privire la instituirea barierelor artificiale pentru dezinfecţie în anumite puncte limită de judeţ. A mai ridicat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii întrucât actele normative mai sus menţionate stabilesc în mod imperativ destinaţia fondurilor, nefiind posibilă solicitarea reclamantei de a o obliga pe pârâtă să modifice destinaţia acestor fonduri, pârâta neavând obligaţia să suporte din fonduri proprii efectele unei acţiuni guvernamentale.
Prin încheierea de şedinţă din data de 28 mai 2008 Tribunalul a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a apreciat că motivele invocate în susţinerea inadmisibilităţii acţiunii constituie apărări pe fondul cauzei.
Pârâta a mai susţinut prin întâmpinare că între părţi nu a fost încheiată nicio convenţie, în litigiul de faţă nefiind vorba despre o răspundere contractuală.
Prin sentinţa comercială nr. 6621 din 28 mai 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiată, a admis acţiunea reclamantei, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 4.052.789,27 lei contravaloarea lucrări de dezinfecţie, 1.214.195,89 lei dobândă legală, 1.241.905,06 lei rata inflaţiei şi 70.403,12 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar .
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin acceptarea de către reclamantă a ofertei pârâtei de efectuarea operaţiunilor de dezinfecţie, între părţi s-au născut raporturi contractuale, contractul în sens de negotium juris fiind încheiat în momentul realizării acordului de voinţă, impunându-se părţilor întocmai ca şi legea conform art. 969 alin. (1) C. civ., astfel că pârâta este parte în contractul având ca obiect prestarea serviciilor de dezinfecţie şi debitoarea obligaţiei de plată a serviciilor de dezinfecţie, fiind lipsit de relevanţă faptul că dispoziţiile OUG nr. 140/2005 şi OUG nr. 11/2006 prevăd ca sursa din care se asigură sumele necesare derulării acţiunilor de prevenire şi combatere a gripei aviare este Fondul de Intervenţie la dispoziţia Guvernului, context în care a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiată.
Constatând că pârâta nu a contestat contravaloarea serviciilor, dimpotrivă acestea fiind recunoscute în mod expres de către pârâtă atât prin minuta nr. 1 din 31 octombrie 2007 (fila 174 dosar fond) cât şi prin nota transmisă Cabinetului Ministerului Transporturilor (fila 177 dosar fond) şi având în vedere existenţa contractului aşa cum s-a precizat mai sus, în raport de prevederile art. 969 C. civ. care instituie principiul forţei obligatorii a contractului şi ale art. 46 C. com. care prevăd că obligaţiile comerciale se dovedesc cu facturi acceptate, precum şi în raport de dispoziţiile art. 1073 C. civ. conform cărora creditorul are dreptul să dobândească îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar are dreptul la dezdăunări, Tribunalul a apreciat ca întemeiată cererea şi admiţând-o, a obligat-o pe pârâtă la plata sumelor solicitate de reclamantă, aşa cum au fost precizate ulterior.
De asemenea în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. pârâta a fost obligată şi la plata cheltuielilor de judecată.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei instanţei de fond a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 176 din 29 martie 2010 prin care a fost desfiinţată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre soluţionare Secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti.
Constatând că prin adresa nr. DI/3255 din 18 mai 2006 pârâta C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti a transmis oferta de achiziţii servicii pentru dezinfecţia mijloacelor de transport rutier în vederea combaterii virusului gripei aviare, adresă însoţită de caietul de sarcini din cuprinsul căruia rezultă că pârâta a fost mandatată să asigure instituirea punctelor de dezinfecţie în condiţiile de necesitate, a mijloacelor de transport rutier, în zonele stabilite prin decizii ale comandamentului Antiepizootic Central, urmând să achiziţioneze serviciile de dezinfecţie cu respectarea OUG nr. 60/2001, contractul părţilor este un contract de achiziţii publice căruia îi sunt aplicabile prevederile OUG nr. 60/2001 în vigoare la data încheierii contractului şi ulterior OUG nr. 34/2006, împrejurare faţă de care natura litigiului este de drept administrativ în conformitate cu art. 286 alin. (1) â€" (3) şi art. 287 alin. (1) â€" (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
A mai reţinut instanţa de apel că nu este ţinută de cele cuprinse în încheierea interlocutorie pronunţată la data de 27 octombrie 2008 prin care a fost stabilită în sarcina Secţiei comerciale competenţa de soluţionare a litigiului, întrucât legiuitorul nu a urmărit prin art. 268 alin. (3) C. proc. civ. să lege instanţa printr-o încheiere greşită, susceptibilă să determine o hotărâre supusă desfiinţării şi revenind asupra soluţiei pronunţată prin încheierea interlocutorie mai sus menţionată, dar analizând excepţia şi ca motiv distinct de apel a constatat competenţa secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, în soluţionarea acestei cauze.
Împotriva deciziei comerciale nr. 176 din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta a declarat recurs pe care l-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi în principal casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la instanţa de apel. În subsidiar recurenta a cerut admiterea recursului, modificarea în întregime a deciziei atacate în sensul menţinerii sentinţei nr. 6621 din 28 mai 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
A susţinut în motivele de recurs că prin încheierea de la 27 octombrie 2008 instanţa de apel a respins excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a secţiei comerciale motivând că prin acţiunea formulată s-a solicitat contravaloarea unor servicii prestate în baza unui contract comercial astfel că litigiul dintre părţi este comercial şi urmează a fi soluţionat de instanţa comercială iar ulterior acestui termen instanţa a admis excepţia pe care anterior o respinsese şi asupra căreia nu putea reveni, cauza fiind soluţionată fără a pune în discuţia părţilor problema necompetenţei materiale sau funcţionale la termenul la care s-au pus concluzii pe fond.
În şedinţa din data de 14 octombrie 2010 recurenta a completat recursul arătând că motivul pentru care a formulat această cerere este unul de ordine publică şi are în vedere modificarea OG nr. 34/2006 art. 286 alin. (1)1 potrivit căruia procesele şi cererile privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia comercială a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante astfel că nu mai există absolut niciun motiv pentru care dosarul de faţă să fie considerat unul de contencios administrativ.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea pronunţată poate fi modificată când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Raportând motivele de recurs la texul de lege mai sus menţionat, Curtea constată că hotărârea atacată este la adăpost de orice critică, fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 268 alin. (3) C. proc. civ.în sensul posibilităţii revenirii instanţei de apel asupra soluţiei date prin încheierea interlocutorie din 27 octombrie 2008, în interpretarea corectă a dispoziţiilor OUG nr. 60/2001 aplicabil în speţă, în vigoare la data încheierii contractului şi, ulterior ale OUG nr. 34/2006, raportate la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi ca urmare a analizei motivului de apel referitor la competenţa instanţei de contencios administrativ faţă de natura litigiului.
Faptul că natura de drept administrativ a litigiului care atrage competenţa instanţei de contencios administrativ a constituit motiv de apel, justifică legalitatea deciziei atacate şi sub aspectul nereţinerii culpei instanţei de apel în stabilirea competenţei instanţei de contencios administrativ, faţă de motivul invocat de recurenta reclamantă în sensul că pe acest aspect nu a formulat concluzii în apel. În acest sens se constată că în încheierea de şedinţă din data de 22 martie 2010 s-a consemnat că apelanta pârâtă a reiterat motivul de apel referitor la natura administrativă a litigiului iar reclamanta, fiind prezentă, avea posibilitatea să susţină şi să pună concluzii asupra acestui motiv, astfel că susţinerea recurentei cum că nu a fost pusă în discuţie problema necompetenţei materiale şi funcţionale la termenul la care s-au pus concluzii nu este justificată, urmând a fi respinsă.
În ceea ce priveşte motivul de ordine publică invocat de recurentă prin completarea motivelor de recurs, Curtea constată că raporturile juridice între părţi s-au constituit sub imperiul OUG nr. 60/2001 şi ulterior OUG nr. 34/2006 în forma care reglementa competenţa instanţei de judecată de contencios administrativ.
În condiţiile în care art. 286 din OUG nr. 34/2006 a fost completat ulterior, aşa cum rezultă din OUG nr. 76/2010 din 30 iunie 2010, prin introducerea alin. (1)1 având cuprinsul indicat de recurentă, într-o asemenea ipoteză, se vor aplica dispoziţiile legale care au guvernat raporturile juridice la momentul naşterii lor în temeiul principiului tempus regit actum, de neretroactivitate a legii în vigoare la data judecăţii, astfel că nu vor fi incidente dispoziţiile art. 286 alin. (1)1 din OUG nr. 34/2006, motivul invocat prin completarea recursului urmând a fi respins.
Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC N.W. România SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 176 din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 111/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 115/2011. Comercial → |
|---|
