ICCJ. Decizia nr. 1172/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1172/2011
Dosar nr.641/30/2009
Şedinţa publică de la 17 martie 201.
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Timiş sub numărul 641/30/2009, reclamantele SC G. SRL şi SC I.R.L.I.F.N. SA au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.T.A. SA Bucureşti prin SC A.T.A. SA Bucureşti, sucursala Timişoara, obligarea acesteia la plata sumei de 37.325 Euro, reprezentând suma asigurată de societatea pârâtă, conform poliţei de asigurare nr. 1567906 din 15 noiembrie 2005 şi obligarea acesteia, pe lângă plata sumei de 37.325 Euro, şi la plata sumei de 33.480 Euro reprezentând daune interese, constând în contravaloarea ratelor achitate din luna iulie 2007 şi calculate până la 28 februarie 2009, pentru autoturismul BMW, autoturism pe care reclamanta SC G. SRL a fost nevoită să îl achiziţioneze, având în vedere că pârâta nu a înţeles să dea curs cererii lor de despăgubire, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.350 Euro/lună, calculată de la data introducerii prezentei completări de acţiune şi până la achitarea integrală a debitului restant, reprezentând contravaloarea ratelor pentru autoturismul menţionat mai sus; obligarea pârâtei la plata sumelor din cererea principală şi din completarea de cerere, în lei, la cursul BNR din data plaţii; obligarea pârâtei şi la plata dobânzii comerciale legale, la rata scontului bancar, pentru sumele solicitate atât prin cererea principală, cât şi a celor solicitate prin completarea de cerere, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 244/PI din 1 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 641/30/2009, s-a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantele SC G. SRL Timişoara şi SC I.R.L. I.F.N. SA, în contradictoriu cu pârâtele SC A.T.A. SA Bucureşti şi SC A.T.A. SA Bucureşti, sucursala Timişoara, şi a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamanta SC I.R.L. I.F.N. SA a sumei de 37.325 Euro, în echivalent în lei, la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de sumă asigurată, conform poliţei de asigurare nr. 1567906 din 15 noiembrie 2005.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins capătul de cerere nr. doi (cererea precizatoare) privind obligarea pârâtelor la plata către reclamanta SC G. SRL Timişoara a sumei de 33.480 Euro cu titlu de daune interese, ca neîntemeiat şi au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata către reclamanta SC I.R.L. I.F.N. SA a sumei de 4823,79 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin contractul de leasing financiar nr. 10645AUTF din 26 octombrie 2005, reclamanta SC I.R.L. SA, în calitate de finanţator, a pus la dispoziţia reclamantei SC G. SRL, în calitate de utilizator, autoturismul marca AUDI A & C& 2.0 TDI, serie saşiu, capacitate cilindrica 2000 cmc, cu număr de înmatriculare, pe o durată de 48 luni, cu un avans de 5100 Euro+TVA, o rată de leasing de 600,96 Euro+TVA pe lună şi cu o rată reziduală de 6800 Euro+TVA.
Autoturismul a fost asigurat pentru furt, conform art.6.3 din contractul de leasing, pe cheltuiala asigurătorului, contract de asigurare încheiat între reclamanta SC I.R.L. SA, în calitate de asigurat şi SC A.T.A. SA, în calitate de asigurător, pentru suma de 37.325 Euro, conform poliţei nr. 1567906.
În data de 25 martie 2007, în jurul orei 3 noaptea, autoturismul a fost furat din localitatea Canneto sullOglio, Italia, din curtea imobilului, ca urmare a spargerii locuinţei numitului G.A., asociat în cadrul SC G. SRL şi care folosea autoturismul. Ca urmare a acestei situaţii, numitul G.A., a declarat la politia locală furtul a doua zi după eveniment, fapt consemnat în procesul-verbal MNCS29 2007 VD 900110, întocmit de Carabinierii din Regiunea Lombardia, staţia Canneto sullOglio iar în data de 27 martie 2007 a completat declaraţia specifică pentru furt total la asigurătorul SC A.T.A. SA.
Asigurătorul a refuzat plata primei de asigurare invocând, ca şi cazuri de excludere, cele prevăzute de art. 4 lit. v) şi x) din condiţiile generale ale contractului de asigurare, cazuri pe care prima instanţă nu le-a apreciat ca fiind incidente în cauză.
Astfel, potrivit art. 4 lit. v) din condiţiile generale ale contractului de asigurare Nu sunt cuprinse în asigurare şi deci nu se acordă despăgubiri pentru cazul în care asiguratul nu depune la asigurător sau la poliţie, concomitent cu avizarea furtului autovehiculului, originalele certificatului de înmatriculare şi a cărţii de identitate a autovehiculului, emise înainte de producerea furtului precum şi toate rândurile de chei originale ale autovehiculului, precum şi toate comenzile aferente care au fost declarate de către asigurat la încheierea asigurării.â€.
În speţă, aşa cum rezultă în mod explicit din declaraţiile martorilor, autoturismul a fost parcat în curtea unei proprietăţi private, din localitatea Canneto sullOglio, Italia iar administratorul reclamantei SC G. SRL, G.I.I., a lăsat rândul de chei al autoturismului pe care le folosea cât şi certificatul de înmatriculare al acestuia la birourile de la parterul imobilului situat la adresa de mai sus, unde îşi desfăşura de regulă activitatea atunci când se deplasa în Italia.
Este neîndoielnic faptul că utilizatorul autoturismului, G.I.I. a luat toate măsurile de precauţie în condiţiile în care a parcat autoturismul în interiorul unei curţi împrejmuite cu gard iar actele acestuia cât şi cheile le-a depus în birourile de la parterul imobilului, el acţionând ca un bonus pater familias, adică ca un om normal, avizat, prudent.
Pe de altă parte, interpretarea rigidă făcută de asigurător duce uneori la situaţii de excludere absurde, aşa cum reclamantele au arătat, întemeiat, prin răspunsul la întâmpinare, referitor la ipoteza în care utilizatorul autoturismului asigurat este tâlhărit şi îi este sustras autoturismul, fiind în afara oricărei culpe în ce priveşte nedepunerea bunurilor prevăzute de art. 4 lit. v).
Potrivit art. 4 lit. x) din condiţiile generale ale contractului de asigurare Nu sunt cuprinse în asigurare şi deci nu se acordă despăgubiri în cazul în care, în legătură cu realitatea producerii daunei, a fost iniţiată o cercetare penală .
Asigurătorul a susţinut că a avut suspiciuni cu privire la modul în care a fost sustras autoturismul asigurat, astfel că şi-a rezervat dreptul să refuze plata despăgubirilor până la soluţionarea cauzei penale aflate în derulare, însă prima instanţă a constatat faptul că prin adresa nr. 31/36-2 din data de 25 mai 2007, comunicată asigurătorului şi reclamantei SC I.R.L. SA de către politia locala din Canneto sullOglio, se confirmă cele întâmplate cu autoturismul asigurat cât şi faptul că cercetările privind furtul maşinii s-au încheiat cu rezultat negativ, deoarece autorii furtului sunt necunoscuţi, exprimându-şi părerea favorabilă pentru autorizarea despăgubirii daunei.
Prima instanţă a constatat că din cercetările efectuate de organele de poliţie din localitatea Canneto sullOglio, comunicate asigurătorului şi reclamantei SC I.R.L. SA la data de 5 decembrie 2007, prin adresa nr. 31/36-3, rezultă că necunoscuţii au sustras autoturismul prin forţarea unei ferestre a locuinţei situate la parter, în interiorul proprietăţii private îngrădită a familiei G., hoţii necunoscuţi, după ce au făcut un orificiu cu un burghiu pe rama din lemn a ferestrei, au folosit un fier, l-au manevrat în aşa fel încât să deschidă fereastra şi, după ce au cercetat minuţios zona parterului locuinţei, au găsit cheile de la autoturism, cu care l-au pornit şi au fugit.
Aceste constatări, coroborate cu depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, care nu au exprimat elemente subiective, au făcut dovada faptului că autoturismul a fost sustras de persoane necunoscute, cu excluderea unei culpe a utilizatorului acestuia.
Prima instanţă a mai reţinut faptul că apărările făcute de asigurător, prin întâmpinare, cu privire la nerespectarea unor clauze contractuale din contractul de leasing de către reclamante, nu au putut fi primite, deoarece asigurătorul este terţ faţă de acest contract, raportul juridic născut între asigurător şi reclamanta SC I.R.L. SA având ca fundament doar contractul de asigurare, cu drepturile şi obligaţiile însuşite de părţi.
Prima instanţă a constatat că, în cauză, riscul asigurat prin poliţa nr. 1567906, respectiv furtul total al autoturismului asigurat marca AUDI A & C& 2.0 TDI, serie saşiu, capacitate cilindrica 2000 cmc, cu număr de înmatriculare, s-a produs, iar asigurătorul trebuie să plătească asiguratului SC I.R.L. SA prima de asigurare în sumă de 37.325 Euro, conform clauzelor contractuale şi art. 9 din Legea nr. 136/1995.
Cu privire la petitul privind obligarea pârâtelor, în solidar, la plata către reclamanta SC G. SRL a sumei de 33.480 Euro cu titlu de daune interese, prima instanţă l-a apreciat ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente.
Deşi reclamanta SC G. SRL nu a precizat care este temeiul de drept ce ar presupune acordarea de daune interese de către pârâte, din exprimarea în completarea la cererea introductivă, care face referire la faptul că a fost nevoită să încheie un nou contract de leasing datorită refuzului asigurătorului de a achita suma asigurată către asigurat, ar rezulta ideea de culpă delictuală, însă în acelaşi timp, reclamanta a folosit terminologia de daune interese, ce ar presupune o culpă contractuală.
Prima instanţă a reţinut că în cauză nu există obligaţii născute între reclamanta SC G. SRL şi pârâte, nici de natură contractuală şi nici de natură delictuală, care să fundamenteze suma daunele interese solicitate.
S-a constatat că prin contractul de asigurare încheiat între reclamanta SC I.R.L. SA, în calitate de asigurat şi SC A.T.A. SA, în calitate de asigurător, conform poliţei nr. 1567906, reclamanta SC G. SRL nu apare în nici o calitate, singurul raport juridic faţă de SC A.T.A. SA fiind acela de plătitor al ratelor de asigurare, conform art. 6.3 din contractul de leasing.
Prin urmare, SC G. SRL are doar obligaţia de a plăti primele de asigurare în numele beneficiarului SC I.R.L. SA, neavând la îndemână nici o acţiune directă sau indirectă faţă de asigurătorul SC A.T.A. SA, în ipoteza în care acesta nu-şi execută contractul.
În cazul din speţă, al furtului autoturismului ce a făcut obiectul contractului de leasing, reclamanta SC G. SRL are la îndemână doar o acţiune directă faţă de finanţatorul SC I.R.L. SA, în virtutea obligaţiei acestuia de a-i garanta utilizatorului folosinţa liniştită a bunului, în condiţiile în care acesta a respectat toate clauzele contractuale, conform art. 9 lit. e) din OG nr. 51/1997, respectiv de a solicita obligarea SC I.R.L. SA să-i pună la dispoziţie un alt autoturism identic cu cel care a fost sustras, finanţatorul având la îndemână o acţiune în regres contra asigurătorului, pentru recuperarea acestui prejudiciu.
În cauză nu s-a putut reţine existenţa unei fapte ilicite a asigurătorului, în temeiul art. 998 â€" 999 C. civ., pentru a fundamenta pretenţia reclamantei SC G. SRL deoarece refuzul asigurătorului SC A.T.A. SA de a achita prima de asigurare finanţatorului SC I.R.L. SA, se bazează exclusiv pe dispoziţii contractuale, care nu pot avea şi valenţa unei fapte ilicite faţă de utilizator, tocmai datorită mecanismului specific raporturile juridice date de contractul de leasing şi contractul de asigurare conex primului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC A.T.A. SA, sucursala Timişoara.
Prin Decizia nr. 159/A de la 14 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, s-a respins apelul pârâtei SC A.T.A. SA, sucursala Timişoara, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Critica apelantei pârâte vizând lipsa calităţii procesuale active a reclamantei SC I.R.L. I.F.N.SA, în calitate de finanţator, datorată lipsei mandatului special pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată şi reprezentării interesului reclamantei, nu este întemeiată.
Reclamanta SC I.R.L. I.F.N.SA, în calitate de finanţator, în cadrul contractului de leasing nr. 10645/2005 şi titular al poliţei de asigurare CASCO, încheiată cu pârâta SC A.T.A. SA, are calitate procesuală activă pentru a exercita dreptul la despăgubire în cazul producerii evenimentului asigurat prin contractul de asigurare a autovehiculului. În realitate, pârâta apelantă nu invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active a acestei reclamante, pe temeiul absenţei exerciţiului dreptului la acţiune, ci a lipsei calităţii de reprezentant a reclamantei SC G. SRL Timişoara, pentru a promova cererea de chemare în judecată în numele şi în interesul juridic al reclamantei SC I.R.L. I.F.N.SA, iar în continuare, a lipsei calităţii de reprezentant a avocatului desemnat de către cele două reclamante să susţină interesele acestora în justiţie prin formularea cererii în dezdăunare, ce face obiectul prezentei cauze.
Instanţa de apel a reţinut că SC G. SRL Timişoara a formulat cerere în nume propriu, pe de o parte, aşa cum rezultă din însuşi cuprinsul acţiunii civile, întemeiat pe clauzele contractului de leasing încheiat cu cea de a doua reclamantă, în special din cuprinsul art. 2.1.8. şi art. 2.2.19. din acest contract, dar şi din faptul achitării primelor de asigurare de către aceeaşi reclamantă, SC G. SRL Timişoara, în calitate de utilizator a autovehiculului.
Pe de altă parte, reclamanta SC G. SRL Timişoara a fost mandatată de către cea de a doua reclamantă, SC I.R.L. I.F.N.SA, în temeiul aceluiaşi contract de leasing financiar, dar şi a mandatului aflat la fila 71 din dosarul primei instanţe, să efectueze toate demersurile necesare în vederea recuperării oricăror sume de bani, ca urmare a daunelor produse autoturismului asigurat şi sustras. Mai mult, finanţatorul SC I.R.L. I.F.N.SA a informat instanţa de judecată, conform adresei de la fila 75 dosar tribunal, că a înţeles să mandateze utilizatorul SC G. SRL, inclusiv pentru activităţi relative la efectuarea formalităţilor de convocare la conciliere, introducerea de cereri la instanţele de judecată competente şi exercitarea oricăror drepturi procesuale, în vederea recuperării oricăror sume de bani, ca urmare a daunei produse prin furtul autoturismului asigurat.
În ceea ce priveşte critica invocată pe fondul raporturilor juridice obligaţionale, de către aceleiaşi pârâtă apelantă, cu referire la intervenţia primei instanţe asupra clauzelor contractului de asigurare în mod nepermis şi a schimbării sensului şi înţelesului neechivoc al acestora, cu privire specială asupra capitolului III art.4 din contractul de asigurare, instanţa de apel a constat netemeinicia acestei critici.
Astfel, clauza contractuală respectivă prevede obligaţia finanţatorului sau a utilizatorului ca odată cu avizarea furtului, să depună la asigurător documentele constând în certificatul de înmatriculare sau, după caz, autorizaţia de circulaţie provizorie, cartea de identitate a autovehiculului în original şi toate rândurile de chei originale a autovehiculului.
S-a reţinut că, într-adevăr, finanţatorul şi utilizatorul sunt părţi contractante legate de această clauză contractuală, dar numai în măsura în care o astfel de obligaţie poate fi îndeplinită în mod obiectiv. Or, în cauză s-a dovedit că fapta de furt nu s-a mărginit doar la sustragerea autovehiculului din curtea imobilului, ci şi la sustragerea săvârşită în interiorul imobilului, având ca obiect furtul cheilor originale ale autovehiculului, astfel încât utilizatorul nu a avut posibilitatea obiectivă de a preda rândurile sale de chei. Prin urmare, nepredarea acestor chei ale autovehiculului nu poate constitui cauză de exonerare de răspundere contractuală a asigurătorului. Instanţa de apel a mai reţinut că utilizatorului nu i se poate imputa nici un fel de vinovăţie cu privire la sustragerea cheilor autovehiculului odată cu furtul acestuia din urmă. În mod obişnuit conducătorul autovehiculului păstrează cheile autovehiculului, în intervalul de timp cât nu foloseşte autovehiculul, la locuinţa sa sau în alt loc în care se poate afla la un moment dat. Dacă în aceste împrejurări sunt sustrase cheile autovehiculului şi, alăturat acestei acţiuni, se produce şi furtul aceluiaşi autovehicul, nu se poate constata nici culpa şi nici reaua credinţă a utilizatorului autovehiculului. De altfel, organele de anchetă ale statului italian, care au cercetat infracţiunea de furt a autovehiculului, nu au indicat nici un fel de suspiciuni cu privire la conduita culpabilă sau intenţională contributivă la săvârşirea furtului de către utilizator.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta-recurentă SC A.T.A. SA, sucursala Timişoara, aducându-i următoarele critici:
1. Recurenta-pârâtă apreciază că reclamanta SC G. SRL nu a avut un mandat corespunzător de la reclamanta SC I.R.L. I.F.N. SA, mandatul acordat neprivind şi dreptul de a formula pretenţii reprezentând contravaloare despăgubire, privind doar demersurile necesare pentru a recupera prejudiciul produs de la societatea de asigurări.
În acest sens, consideră că nici avocatul nu a avut un mandat special pentru a exercita dreptul de chemare în judecată şi reprezentarea intereselor proprii ale reclamantei SC I.R.L.I.F.N. SA
2. Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor contractuale prevăzute în contractul de asigurare CASCO.
Clauzele contractului de asigurare nu au fost denunţate de reclamantă ca fiind abuzive, astfel că trebuia să se facă aplicarea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 4 lit. v) din contractul de asigurare, în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor.
Potrivit acestor clauze, finanţatorul sau utilizatorul erau obligaţi ca, odată cu avizarea furtului, să depună la asigurator certificatul de înmatriculare, autorizaţia de circulaţie provizorie, cartea de identitate a autovehiculului, în original, precum şi toate rândurile de chei originale ale autovehiculului.
Semnând contractul fără obiecţiuni finanţatorul şi-a asumat riscul de a se expune unor astfel de situaţii neputând fi exonerat de către instanţă, pe motiv de caz fortuit.
Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., raportat la art. 159 şi următoarele C. civ.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
1. Prima critică nu poate fi reţinută.
După cum a reţinut şi instanţa de apel, la fila nr. 71 din dosarul primei instanţe se află o împuternicire dată de reclamanta SC I.R.L. I.F.N.SA reclamantei SC G. SRL, prin care o mandatează să facă toate demersurile necesare în vederea recuperării unor sume de bani, ca urmare a daunei produse autoturismului marca Audi A6C62.0TDI serie şasiu, asigurat prin poliţa de asigurare tip CASCO 1567906 din 15 noiembrie 2005.
Prin urmare, şi mandatul de împuternicire avocaţială priveşte şi pe reclamanta SC I.R.L.I.F.N. SA.
De altfel, împuternicirea respectivă a fost confirmată şi prin adresa din 5 august 2009 a reclamantei SC I.R.L. I.F.N. SA către instanţa de apel, adresa aflată la fil.75 din dosarul primei instanţe.
Critica recurentei-pârâte cu privire la faptul că avocatul reclamantelor nu ar fi avut mandat pentru introducerea cererii de chemare în judecată, nu poate fi reţinută, deoarece demersurile necesare în vederea recuperării oricăror sume de bani ca urmare a daunei produse autoturismului asigurat prin poliţa tip CASCO din 15 noiembrie 2005, presupun inclusiv dreptul de a formula cereri de chemare în judecată, tocmai ca urmare a refuzului nejustificat al recurentei-pârâte de a acorda despăgubirile cuvenite în baza contractului.
2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută.
Instanţa de apel, ca de altfel şi prima instanţă au făcut o corectă interpretare a clauzelor contractuale înscrise în poliţa de asigurare, respectiv în art. 4 lit. V).
Astfel, utilizatorul şi-a îndeplinit obligaţia de a păstra documentele originale ale autoturismului şi cheile originale în altă parte decât în autoturism, acesta fiind pus în imposibilitatea obiectivă de a le returna datorită unui fapt neimputabil acestuia, aşa după cum rezultă din ancheta poliţiei italiene, respectiv din cauza faptului că acestea au fost furate de către hoţi necunoscuţi.
A accepta punctul de vedere al recurentei-pârâte înseamnă a lipsi de eficienţă tocmai contractul de asigurare, finanţatorul şi utilizatorul încheind poliţa de asigurare în scopul de a se proteja împotriva unor astfel de evenimente.
Din felul în care instanţa de apel a reţinut starea de fapt, aspect asupra căruia instanţa de recurs nu mai poate exercita un control judiciar, rezultă faptul că utilizatorului nu i se poate imputa niciun fel de vinovăţie cu privire la faptul că i-au fost sustrase cheile autoturismului, deci acesta nu le-a lăsat, cât timp nu a folosit autovehiculul, în interiorul acestuia, ci le-a pus la păstrare în alt loc.
Prin urmare, evenimentul asigurat s-a produs, iar recurenta-pârâtă trebui să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale, aşa după cum, în mod legal, au reţinut atât instanţa de apel cât şi prima instanţă.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.T.A. SA, sucursala Timişoara, împotriva deciziei nr. 159/A de la 14 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 117/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1175/2011. Comercial → |
|---|
