ICCJ. Decizia nr. 117/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 117/2011
Dosar nr. 222/33/2010
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 martie 2008 reclamanta SC S & M.G. SRL Cluj Napoca a chemat-o în judecată pe pârâta SC T.A.C. SRL Oradea solicitând să se constate nulitatea absolută a înscrisului intitulat promisiune de vânzare-cumpărare nr. 01 din 25 iulie 2006, pretins încheiat între reclamantă în calitate de vânzător pe de o parte şi pârâtă în calitate de cumpărător pe de altă parte, având ca obiect imobilul Modelăria de lemn, situat pe platforma CUG Cluj Napoca, cu cheltuieli de judecată.
A arătat în cererea sa că această promisiune de vânzare-cumpărare a fost încheiată şi semnată din partea reclamantei de către O.E.G. în calitate de administrator al societăţii, fără a avea însă consimţământul şi aprobarea asociatului unic, depăşind cu rea credinţă limitele mandatului dat de către acesta, astfel că acest contract a ascuns intenţia de a aduce reclamantei o pagubă, fiind un act juridic intenţional, fondat pe o cauză ilicită sau fraudă, ambele având ca numitor comun reaua credinţă a părţilor contractante.
Tribunalul Comercial Cluj a respins acţiunea reclamantei, obligând-o pe aceasta să plătească în favoarea pârâtei suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, aşa cum rezultă din sentinţa comercială nr. 2296/C/2008 din 13 octombrie 2008, reţinând că în speţă nu este vorba despre o existenţă a unei nulităţi absolute nefiind prejudiciat niciun interes public prin încheierea acelei convenţii, în speţă fiind vorba despre o nulitate relativă a contractului şi că vânzarea bunului altuia nu este interzisă de lege, cel mult putând fi ridicată problema nulităţii relative a contractului pe motivul lipsei acordului de voinţă al proprietarului bunului ce face obiectul înstrăinării şi cum instanţa nu poate schimba natura juridică a litigiului, acţiunea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, în speţă nefiind vorba despre nulitatea relativă a convenţiei.
A mai reţinut instanţa că dacă convenţia a fost semnată din partea vânzătorului de către o persoană ce nu avea calitate să o reprezinte, acel contract nu îi era opozabil reclamantei, faţă de ea neproducându-şi efectele şi că în situaţia în care mandatarul şi-a depăşit puterile acordate va trebui să-i dea socoteală mandantului, conform contractului încheiat între părţi.
Împotriva sentinţei instanţei de fond, reclamanta a declarat apel, care a fost respins de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 30/2010 din 2 martie 2010.
Instanţa de apel a reţinut în considerente că întreaga construcţie juridică formulată de către reclamanta apelantă pleacă de la o confuzie evidentă între efectele contractului de vânzare-cumpărare şi ale antecontractului de vânzare-cumpărare care dă naştere unui drept de creanţă, în speţă nefiind vorba despre vânzarea bunului altuia, deoarece actul este semnat de către reprezentantul legal al proprietarului bunului şi poartă ştampila societăţii comerciale SC S & M.G. SRL Cluj Napoca, ci, o problemă de depăşire a limitelor mandatului care priveşte strict raportul dintre administratorul statutar şi societatea comercială, fără a aducea atingerea actului încheiat cu terţii printr-o pretinsă depăşirea a acestui mandat ale cărui limite nu au fost făcute cunoscute terţilor prin îndeplinirea condiţiilor de publicitate, iar cu privire la preţ instanţa a apreciat că prin antecontract s-a transferat un simplu drept de creanţă, în niciun caz dreptul de proprietate, preţul de 135.000 Euro nefiind un preţ derizoriu, chiar dacă este mai mic decât valoarea de circulaţie a bunurilor la momentul încheierii contractului, fiind o sumă consistentă raportat la dimensiunile mediului de afaceri din Municipiul Cluj-Napoca la acea vreme.
Împotriva deciziei mai sus menţionate reclamanta a formulat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 312 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi a acţiunii introductive, cu cheltuieli de judecată.
Prin cererea de recurs, care a fost semnată de avocat fără mandat de redactare a motivelor de recurs, reclamanta a susţinut doar motive de netemeinicie, prezentând numai situaţia de fapt, din dezvoltarea motivelor nerezultând niciun motiv care să vizeze nelegalitatea hotărârii, astfel încât, chiar dacă recurenta a indicat temeiul de drept al recursului, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. nu s-a putut face încadrarea dezvoltărilor recursului într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, după ce recurenta a prezentat situaţia de fapt şi soluţiile date în instanţa de fond şi apel, aceasta a făcut critici asupra modului cum au apreciat cele două instanţe probatoriile din dosar referitoare la constatarea nulităţii absolute a promisiunii de vânzare-cumpărare, susţinând că Decizia atacată este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii raportată la situaţia de fapt, respectiv neîndeplinirea tuturor condiţiilor de fond şi de formă pentru valabilitatea promisiunii de vânzare-cumpărare, atât SC T.A.C. SRL Oradea cât şi administratorul S & M.G. SRL cunoscând limitele atribuţiilor administratorului impuse prin actele constitutive.
A arătat în continuare că promisiunea de vânzare-cumpărare care face obiectul litigiului este nulă absolut pentru lipsa preţului real şi serios, şi că nu a fost respectată forma autentică, condiţie impusă ad validitatem, astfel că SC S & M.G. SRL Cluj Napoca nu a exprimat niciodată un consimţământ valabil cu privire la promisiunea de vânzare-cumpărare.
Conform art. 137 C. proc. civ. Înalta Curte se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei invocată din oficiu, privind nulitatea recursului, constatând următoarele:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii semnătura recurentului.
Analizând cererea de recurs se constată că aceasta a fost semnată de către avocatul R.S. care nu a avut mandat pentru redactarea motivelor de recurs şi că această lipsă a semnăturii reprezentantului legal nu a fost complinită conform încheierii de şedinţă de la data de 28 octombrie 2010, împuternicirea avocaţială transmisă prin fax şi aflată la fila 23 din dosarul cauzei, împuternicind avocatul doar pentru reprezentare şi asistenţă juridică nu şi pentru declararea şi redactarea motivelor de recurs, astfel că cererea de recurs se constată a fi nulă.
Pe de altă parte, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Art. 306 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de către instanţa de judecată şi că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Raportând aceste dispoziţii legale la motivele invocate în recurs se constată că acestea se referă doar la insuficienţa analizării probatoriilor, recursul necuprinzând motive de nelegalitate, recurenta neindicând în recursul său niciun temei de drept care a fost încălcat de instanţă, neindicând nici dispoziţia legală în baza căreia a fost declarat.
Aşa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 3021 alin. (1) lit. c) acelaşi cod cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor şi cum recurenta nu s-a conformat acestor exigenţe legale, având în vedere, deopotrivă, şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art.306 alin.2 C. proc. civ. şi că motivele dezvoltate de recurentă nu pot fi încadrate în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neputând fi acoperită nulitatea recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia invocată şi va constata nulitatea cererii de recurs.
Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii,va fi obligată la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Având în vedere că intimata pârâtă SC T.A.C. SRL Oradea a solicitat cheltuieli de judecată în dovedirea cărora a depus la dosarul cauzei chitanţa nr. 588 din 6 ianuarie 2011 şi factura nr. 019706/11 seria AGCLJ din 5 ianuarie 2011, în copii conform cu originalul (fil. 24 şi 25 dosar recurs), Curtea urmează a admite cererea şi a obliga recurenta-reclamantă căzută în pretenţii, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2503 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC S & M.G. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 30/2010 din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta să plătească intimatei SC T.A.C. SRL ORADEA suma de 2503 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 116/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1172/2011. Comercial → |
|---|
