ICCJ. Decizia nr. 1132/2011. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1132/2011
Dosar nr. 3921/105/2009
Şedinţa publică din 15 martie 2011
Prin acţiunile juridice conexate formulate de reclamantele SC F.P. SA şi B.I.L. s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC P. SA Sinaia, constatarea nulităţii Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor societăţii pârâte din data de 1 iulie 2009, iar în măsura în care motivele de nulitate invocate nu sunt de ordine publică, să se dispună anularea acestei hotărâri, menţionarea la Oficiul Registrului Comerţului a hotărârii care se va pronunţa, precum şi radierea eventualelor menţiuni efectuate în baza acestei hotărâri, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că prin hotărârea atacată s-a dispus reducerea capitalului social al pârâtei cu un număr de acţiuni deţinute de SC F.P. SA, în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001 în mod nelegal, deoarece aceste dispoziţii nu sunt incidente în speţă, precum şi cu încălcarea dreptului de vor al acestei reclamante şi adoptarea hotărârii cu un cvorum nelegal.
Aşadar, litigiul dedus judecăţii priveşte modalitatea de efectuare a acestei reduceri, reclamanţii contestând diminuarea numai a cotei de participaţie a SC F.P. SA, care deţinea înaintea hotărârii contestate 15,4295% din capitalul social al pârâtei.
Prin Sentinţa nr. 3 din 17 februarie 2010 Tribunalul Prahova a admis cererile conexate formulate de cele două reclamante, a constatat nulitatea Hotărârii AGEA din 1 iulie 2009, a dispus ca hotărârea judecătorească irevocabilă să fie menţionată în registrul comerţului şi publicată în M. Of. şi a respins cererea reclamantei SC F.P. SA de radiere a eventualelor menţiuni ulterioare, ca neprobată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că reducerea capitalului social nu s-a realizat cu cvorumul prevăzut de art. 115 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, respectiv de 2/3 din drepturile de vot deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi, ci cu majoritatea simplă.
Pornind de la scopul pentru care s-a înfiinţat F.P. prin HG nr. 1481/2005 şi în raport de prevederile aplicabile din Legea nr. 247/2005, s-a mai reţinut că, prin anularea numai a acţiunilor acestuia este diminuată şi cota de participare la capitalul social al pârâtei a persoanelor fizice şi juridice care au calitatea de acţionari, titulari ai acţiunilor la acest fond.
Apelul declarat de pârâta SC P. SA împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 84 din 16 septembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, care a reţinut în considerente următoarele:
Hotărârea AGEA este lovită de nulitate absolută pentru nerespectarea cvorumului cu care reducerea capitalului social s-a dispus, prin încălcarea art. 113 alin. (1) lit. g) şi art. 115 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, pe deplin aplicabile speţei, conform normei de trimitere de la art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea s-a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (3) teza II invocate de apelantă pentru justificarea reducerii numai a cotei de participare a SC F.P. SA, deoarece acesta nu se poate considera că reprezintă statul, o autoritate a administraţiei publice locale sau o organizaţie cooperatistă, fiind o societate comercială pe acţiuni constituită conform dispoziţiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005, HG nr. 1481/2005 şi ale Legii nr. 31/1990 şi are personalitate juridică de la data înmatriculării sale la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Acest organism nu este în subordinea nici unei instituţii sau autorităţi publice şi se află sub controlul Adunării Generale a Acţionarilor, ca orice societate comercială.
Totodată, prin obstrucţionarea votului reclamantei s-au încălcat dispoziţiile imperative ale art. 101 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în raport cu care orice acţiune plătită dă dreptul la un vot în adunarea generală, nefiind incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) din lege.
Împotriva acestei decizii pârâta SC P. SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
1. Încălcarea şi aplicarea greşită a art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prin prisma cvorumului de 2/3 prevăzut la art. 113 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 31/1990.
Recurenta susţine că, fiind vorba despre dispoziţii imperative ale unei norme de drept speciale, derogatorii de la cele generale prevăzute de Legea nr. 31/1990, adoptarea hotărârii de reducere a capitalului social este obligatorie, indiferente de cvorumul adunării.
2. Aprecierea eronată a faptului că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sub aspectul constatării că SC F.P. SA nu se poate considera că reprezintă statul, deşi, în opinia sa el este continuator în drepturi şi obligaţii al Statului Român şi este deţinut majoritar de către acesta.
Se arată că, întrucât acţionarul în cauză nu avea un titlu valabil asupra bunului pe care l-a adus ca aport la capitalul social, legiuitorul a prevăzut corect măsura reducerii participaţiei acestuia în capitalul social, proporţional cu valoarea bunului pierdut în faţa adevăraţilor proprietari.
3. Aplicarea greşită a art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Recurenta susţine că SC F.P. SA avea un interes evident în adunarea generală, contrar celui al societăţii, care are la rândul său interesul de a reduce capitalul său social cu valoarea unui imobil care nu se mai găseşte în patrimoniul său.
Arată de asemenea, că dreptul de vot nu i-a fost ridicat, ci, în situaţia dată acţionarul trebuia să se abţină de la exerciţiul acestuia.
Prin întâmpinarea înregistrată la 19 ianuarie 2011 intimata B.I.L. a solicitat respingerea recursului, arătând în apărare că instanţa de apel a reţinut în mod corect încălcarea dispoziţiilor legale imperative, de ordine publică, privind majoritatea calificată cu care se adoptă o hotărâre de reducere a capitalului social, că Hotărârea AGEA contestată a fost adoptată cu încălcarea dreptului de vot al unuia dintre acţionarii semnificativi, respectiv a SC F.P. SA, precum şi faptul că Decizia a aplicat în mod corect prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Prin întâmpinarea înregistrată la 11 februarie 2011 de intimata SC F.P. SA s-a solicitat respingerea recursului întrucât acţionariatul SC P. Sinaia SA este în întregime privat, motiv pentru care corect s-a reţinut inaplicabilitatea prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, şi de asemenea neincidenţa prevederilor art. 127 din Legea nr. 31/1990, F.P. fiind în mod abuziv exclus de la vot, prin încălcarea art. 101, 120 şi 94 din Legea nr. 31/1990, precum şi art. 224 alin. (2) din Legea nr. 297/2004.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
Prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare din data de 1 iulie 2009, acţionarii SC P. SA Sinaia, prezenţi în proporţie de 93,2839%, cu o majoritate de 50,9534% au hotărât reducerea capitalului social al societăţii cu suma de 530.055,50 RON, prin anularea unui număr de 5.300.555 acţiuni nominative cu o valoare de 0,10 RON, deţinute de reclamanta SC F.P. SA, pe motivul incidenţei art. 21 din Legea nr. 10/2001, urmare a restituirii în natură foştilor proprietari a imobilului „V.P”, cu o valoare de gestiune la data restituirii de 530.955,50 RON.
Conform art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, după emiterea deciziei de restituire în natură a imobilelor, organele de conducere ale societăţilor comerciale prevăzute la alin. (1) şi (2) vor proceda, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, la reducerea capitalului social cu valoarea bunului imobil restituit şi la recalcularea patrimoniului. Cota de participaţie a statului sau a autorităţii administraţiei publice ori, după caz, a organizaţiei cooperatiste se va diminua în mod corespunzător cu valoarea bunului imobil restituit.
Se observă, în primul rând, că norma citată este una de trimitere expresă la Legea nr. 31/1990 asupra procedurii de urmat în privinţa reducerii capitalului social.
Astfel, corect s-a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 113 alin. (1) lit. g) din lege care prevăd că modificarea actului constitutiv al unei societăţi comerciale, inclusiv reducerea capitalului social, se hotărăşte în Adunarea Generală Extraordinară, precum şi dispoziţiile art. 115 alin. (2) din lege conform cărora astfel de hotărâri se adoptă cu o majoritate de cel puţin două treimi din drepturile de vot deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi.
Sub acest aspect, hotărârea atacată, care a fost adoptată cu majoritate simplă, în condiţii de cvorum nelegale se sancţionează cu nulitatea absolută, iar motivul de recurs care critică această chestiune nu este fondat.
SC F.P. SA s-a înfiinţat la data de 28 decembrie 2005 prin HG nr. 1481/2005, în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (3) şi a Actului constitutiv, parte integrantă a hotărârii, raportat la art. 9 alin. (9) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, fiind înregistrat ca acţionar al SC P. SA Sinaia cu o deţinere de 5.832.482 acţiuni, reprezentând 15,429% din capitalul social, prin transferul de drept al acestui pachet de acţiuni de la AVAS.
Potrivit art. 3 din Titlul VII, Cap.I al Legii nr. 247/2005, scopul înfiinţării SC F.P. SA este determinat strict prin lege şi constă în realizarea plăţii prin echivalent a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada de referinţă a actelor normative prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 şi a celor aferente pretenţiilor rezultate din aplicarea art. 32 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
SC F.P. SA a fost înfiinţat ca un organism de plasament colectiv în valori mobiliare, sub formă de societate de investiţii financiare de tip închis, cu personalitate juridică, funcţionând cu respectarea reglementărilor juridice aplicabile entităţilor definite la art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi ale Legii nr. 31/1990, privind societăţile comerciale. Iniţial, societatea a fost deţinută în întregime de statul român, până la transmiterea acţiunilor din proprietatea statului, către persoane fizice şi juridice, potrivit art. 7, fie prin transfer direct către persoanele despăgubite, fie către persoanele care subscriu în cadrul ofertei publice de vânzare lansate conform prevederilor Legii nr. 297/2004.
De asemenea, SC F.P. SA este o societate comercială pe acţiuni, nefiind în subordinea vreunei instituţii sau autorităţi publice, ci sub controlul deplin al adunării generale a acţionarilor, întocmai ca orice societate comercială.
În consecinţă, în mod corect au reţinut instanţele de fond, contrar criticii din recurs, că reclamantei nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prin reducerea numai a cotei sale de participaţie la capitalul social, întrucât, din perspectiva celor mai sus reţinute, nu se poate considera că F.P. face parte din entităţile prevăzute la art. 21, respectiv că reprezintă statul, o autoritate a administraţiei publice locale sau o organizaţie cooperatistă.
În ceea ce priveşte aplicarea art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 se va reţine că, potrivit considerentelor anterior expuse, este nelegală reducerea capitalului social doar cu cota de participare a unuia dintre acţionari, aşa încât, cum măsura îi vizează pe toţi acţionarii, se adoptă prin votul tuturor, nemaipunându-se problema abţinerii pentru interese contrare cu cele ale societăţii.
Faţă de cele reţinute, întrucât criticile aduse prin motivele de recurs nu pot conduce la pronunţarea unei hotărâri de casare sau modificare a deciziei din apel, nefiind fondate, întrucât instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a legii, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de pârâta SC P. SA Sinaia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA Sinaia împotriva Deciziei nr. 84 din 16 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1130/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1142/2011. Comercial → |
---|