ICCJ. Decizia nr. 1251/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1251/2011
Dosar nr. 4020/1/2010
Şedinţa publică din 23 martie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta CN C. SA , sucursala regională Galaţi, a chemat în judecată pe pârâta SC H. SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 211 410,41 RON reprezentând contravaloarea folosinţă pod provizoriu tip G60 pentru perioada noiembrie 2003 - martie 2006, precum şi la plata sumei de 14 302,54 RON cu titlu de dobândă comercială.
Prin Sentinţa comercială nr. 482/Fca din 4 octombrie 2007, Tribunalul Brăila, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta CN C. SA , sucursala regională Galaţi, în contradictoriu cu pârâta SC H. SA, cu consecinţa obligării pârâtei să plătească reclamantei suma de 11.906,25 RON reprezentând contravaloarea folosinţă pod tip G60 şi 1.396,60 RON reprezentând dobândă.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 886,43 RONi cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut pe baza materialului probator administrat în cauză, a concluziilor raportului de expertiză şi a recunoaşterii pârâtei că aceasta datorează reclamantei suma de 11.906,25 RON pentru folosirea podului G60, pentru perioada decembrie 2003 - martie 2007, la care se adaugă şi dobânda legală aferentă în cuantum de 1.396,60 RON.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei menţionate mai sus a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 62/A din 26 iunie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.
În motivarea acestei soluţii, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că chiar dacă Contractul nr. 9/1999 perfectat de părţile în litigiu şi-a încetat efectele, tranzacţia din data de 13 august 2004 are tot valoarea unui contract de sine - stătător, chiar dacă se face trimitere la nivelul chiriei din contractul anterior şi că dacă părţile ar fi dorit să stabilească un tarif mai mare al folosinţei temporare, ar fi stipulat expres în tranzacţie că preţul se supune tarifelor actuale (cel puţin la data încheierii tranzacţiei) conform Dispoziţiei SN C. în vigoare la data exprimării acordului de voinţă.
Recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei menţionate mai sus a fost admis prin Decizia nr. 790 din 10 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu consecinţa casării şi a trimiteri cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că prin art. 5 din Contractul nr. 9/1999 părţile au stipulat că taxele de închiriere a grinzilor metalice se stabilesc în conformitate cu Dispoziţia nr. 78/1997 a Preşedintelui SN C. cu obligaţia beneficiarului de a suporta orice modificare de tarif şi că, prin urmare, pârâta s-a obligat să suporte orice modificare de tarif. Înalta Curte a mai reţinut că din Foile Oficiale C. nr. 15/2003, 11/2004, 12/2005 rezultă că au intervenit modificări la tariful stabilit prin Dispoziţia nr. 78/1997 a Preşedintelui SN C. şi că pentru stabilirea cuantumului sumei datorate potrivit interpretării date de instanţa de recurs este necesară administrarea unei expertize contabile care să stabilească contravaloarea lipsei de folosinţă a podului provizoriu tip G60 pentru perioada decembrie 2003 - martie 2007 în raport de modificările de tarif stabilite prin Foile Oficiale C. mai sus menţionate, precum şi dobânda comercială.
În rejudecare, Curtea de Apel Galaţi, conform îndrumărilor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus efectuarea unei expertize contabile.
Prin Decizia nr. 22/A din 11 martie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinţei civile nr. 482 din 4 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Brăila, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis acţiunea reclamantei şi în consecinţă a obligat-o pe pârâtă să-i plătească acesteia suma de 652.930 RON reprezentând contravaloare pod G60 şi 70.071 RON cu titlu de dobândă.
A obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 11.709 RON reprezentând cheltuieli de judecată (fond, apel, recurs).
Verificând sentinţa apelată prin prima motivelor de apel şi prin prisma Deciziei nr. 790 din 10 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de apel a constatat că prima instanţă a făcut o apreciere incompletă a probelor administrate în cauză.
A reţinut că, raportat la considerentele Deciziei nr. 790/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi la textul art. 315 alin. (1) C. proc. civ., susţinerile intimatei apelante, în sensul că singurul contract valabil între părţi este Tranzacţia şi nu Contractul nr. 9/1999, nu pot fi primite.
A reţinut şi că nu este întemeiată nici susţinerea că majorarea pretenţiilor în apel contravine prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Curtea de apel a constatat că, în speţă, cererea apelantei prin care a solicitat contravaloarea lipsei de folosinţă a podului pentru perioada aprilie 2007 – aprilie 2009 şi dobânda comercială BNR aferentă acestei perioade nu are caracterul unei cereri noi, cum a susţinut intimata, ci se încadrează în prevederile art. 294 alin. (2) C. proc. civ.
A apreciat că nici apărarea intimatei că nu datorează TVA nu poate fi primită, deoarece contravine textului art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, conform căruia taxa pe valoare adăugată este plătită de persoana impozabilă care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii. Curtea de apel a reţinut că părţile litigante nu sunt excluse de la plata taxei pe valoare adăugată, în condiţiile prevăzute de art. 150 alin. (7) din Codul fiscal. De altfel, prin Sentinţa civilă nr. 468 din 18 mai 2004 a Tribunalului Brăila, intimata pârâtă a fost obligată şi plata taxei pe valoare adăugată. În cauza respectivă singurele apărări ale intimatei pârâte au fost în sensul că nu datorează sumele pretinse de apelanta reclamantă, astfel cum rezultă din considerentele Deciziei civile nr. 154/A din 5 octombrie 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta SC H. SA Brăila, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi, în principal, casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei pronunţate de tribunal, ca temeinică şi legală, iar în subsidiar, admiterea în parte a recursului, cu privire la capătul de cerere referitor la creanţa majorată direct în apel de intimată şi modificarea deciziei curţii de apel, în sensul de a obliga-o pe pârâtă doar la plata sumei de 321.902,64 RON, diferenţa perioadei decembrie 2003 – martie 2007, compusă din 270.236,58 RON – cu titlu de lipsă de folosinţă pod tip G60; 51.396,76 RON – reprezentând TVA aferent sumei de 270.236,58 RON şi 37.780,44 RON - cu titlu de dobândă şi taxe de timbru aferente.
Ca un prim motiv de recurs, pârâta susţine că Decizia atacată încalcă dispoziţiile art. 292 şi art. 294 C. proc. civ., apreciind eronat că cererea apelantei formulate în apel prin care a solicitat contravaloarea lipsei de folosinţă a podului pentru perioada aprilie 2007 – aprilie 2009 şi dobânda aferentă acestei perioade nu are caracterul unei cereri noi, ci se încadrează în prevederile art. 294 alin. (2) C. proc. civ.
În cel de-al doilea motiv de recurs, pârâta reiterează apărări de fond, arătând în esenţă că nu s-ar fi putut cuveni intimatei un preţ majorat, în situaţia în care contractul dintre părţi nu putea fi modificat în mod unilateral, astfel încât preţul determinat era cel convenit în contract, respectiv cel stabilit prin Dispoziţia 78/1997.
Mai arată că pretenţiile reclamantei la diferenţa de preţ sunt în întregime nejustificate, având în vedere că s-a încheiat o Tranzacţie care reprezintă un contract distinct, acesta fiind singurul contract valabil încheiat între părţi şi nu Contractul nr. 9/1999, contract care nu mai este în vigoare, iar în ceea ce priveşte cea de-a doua clauză din contract, prin care se menţiona posibilitatea majorării preţului, fără a se acorda posibilitatea negocierii acestuia şi manifestării acordului de voinţă cu privire la acceptarea respectivului cuantum, aceasta este sancţionată cu nulitatea, fiind încălcate prevederile art. 969 şi 1411 C. civ.; prin urmare, această clauză ar fi fost nulă, în situaţia în care contractul ar fi fost nulă, în situaţia în care contractul ar fi fost în vigoare.
În fine, prin formularea celui de-al treilea motiv de recurs, pârâta consideră că instanţa de apel a aplicat greşit legea în ceea ce priveşte plata TVA-ului aferent sumelor solicitate de către intimată cu titlu de lipsă de folosinţă.
În temeiul art. 3021 C. proc. civ., intimata reclamantă a invocat nulitatea recursului pârâtei, susţinând că recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., fără ca motivele de recurs să fie dezvoltate în concret potrivit temeiului de drept invocat.
Înalta Curte, examinând excepţia invocată a respins-o ca neîntemeiată, apreciind că motivele invocate permit încadrarea în textul legal pe care se întemeiază, fiind în acelaşi timp apărări relevante în soluţionarea recursului.
Recursul este fondat şi va fi admis potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.
Cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat întrucât părţile, prin Tranzacţia nr. 2932 din 10 august 2004, au înţeles să se raporteze doar la modalitatea de calcul stabilită prin Contractul nr. 9/1999, care nu mai era în vigoare, în lipsa unui etalon.
Aspectele legate de majorarea preţului au fost de altfel pe deplin tranşate prin Decizia nr. 790 din 10 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a reţinut că pârâta s-a obligat să suporte orice modificare de tarif stabilit prin Dispoziţia nr. 78/1997, astfel de modificări au intervenit aşa cum rezultă din Foile Oficiale C. nr. 15/2003, 11/2004 şi 12/2005, iar Înalta Curte a apreciat că se impune doar administrarea probei cu expertiza contabilă care să stabilească contravaloarea lipsei de folosinţă a podului pe perioada decembrie 2003 – martie 2007, precum şi dobânda comercială.
Expertiza a fost efectuată, părţile nu au formulat obiecţiuni şi, totodată, s-a constatat că între părţi a mai existat un proces, finalizat prin Sentinţa nr. 468 din 18 mai 2004, urmare căruia pârâta a fost obligată, printre altele şi la plata contravalorii folosinţei în baza aceluiaşi mod de calcul ca în speţa de faţă.
Nici cel de-al treilea motiv de recurs, potrivit căruia pârâta susţine că nu datorează TVA nu este fondat, instanţa de apel reţinând corect că o astfel de apărare nu poate fi primită, fiind în dezacord cu dispoziţiile art. 150 alin. (1) Cod Fiscal
Sunt însă întemeiate susţinerile recurentei pârâte conţinute în primul motiv de recurs, ceea ce va atrage admiterea recursului pârâtei sub acest aspect de vreme ce, într-adevăr, în mod eronat curtea de apel a apreciat că formularea cererii privind contravaloarea lipsei de folosinţă a podului pentru perioada aprilie 2007 – aprilie 2009, plus dobânda aferentă nu echivalează cu o nouă cerere în apel.
Se constată astfel că ne aflăm în prezenţa unei cereri distincte faţă de cele formulate în primă instanţă, care vizează raporturi juridice aferente unei alte perioade de fapt şi care nu a fost pusă în discuţia părţilor cu ocazia judecării cauzei în primă instanţă.
În această împrejurare, se reţine că prin pronunţarea deciziei atacate, instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 292 şi art. 294 alin. (1) C. proc. civ. şi, drept urmare, va fi modificată în parte Decizia acestei instanţe prin excluderea de la obligare la plată a pârâtei pentru pretenţiile ce au făcut obiectul noii cereri formulate în apel şi menţinerii obligării acesteia la plată conform raportului de expertiză efectuat în apel, respectiv a contravalorii lipsei de folosinţă a podului G60 în sumă de 321.922 RON şi a dobânzii comerciale aferente, - perioada vizată şi care a făcut obiectul judecăţii şi instanţei de fond, fiind noiembrie 2003 – martie 2007, pentru perioada mai 2007 – aprilie 2009, în accepţiunea instanţei de recurs, apreciindu-se că nu există temei legal pentru a fi acordate.
În consecinţă, se va admite recursul pârâtei şi se va modifica în parte Decizia atacată, în sensul că va fi obligată pârâta la plata sumei de 321.922 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a podului G60 şi la plata sumei de 41.874 RON cu titlu de dobândă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligată intimata reclamantă CN C. SABucureşti, sucursala regională Galaţi, la plata sumei de 23.670 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă SC H. SA Brăila.
Vor fi menţinute în rest dispoziţiile deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC H. SA Brăila împotriva Deciziei nr. 22/A din 11 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi. secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Modifică în parte Decizia atacată, în sensul că obligă pârâta SC H. SA Brăila la plata sumei de 321.922 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a podului G60 şi la plata sumei de 41.874 RON cu titlu de dobândă.
Obligă intimata CN C. SA Bucureşti, sucursala regională Galaţi, la plata sumei de 23.670 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta SC H. SA Brăila.
Menţine în rest dispoziţiile deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1246/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1252/2011. Comercial → |
|---|
