ICCJ. Decizia nr. 1144/2011. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALÄ.

Decizia nr. 1144/2011

Dosar nr. 3538/120/2009

Şedinţa publică de la 16 martie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 403, pronunţată la data de 26 martie 2010, în dosarul nr. 3538/120/2009, Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC H. SRL, în contradictoriu cu pârâţii SC M.P. SRL Târgovişte şi S P. România SRL; a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 924212 din 6 noiembrie 2007, încheiat între reclamantă şi pârâta SC M.P. SRL; a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi a obligat pârâţii, în solidar, la plata sumei de 4885 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu expert, către reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe, cât şi împotriva încheierilor de şedinţă din data de 3 noiembrie 2009 şi, respectiv, din 15 decembrie 2009, au declarat apel, în termen, pârâta SC M.P. SRL Târgovişte şi, respectiv, pârâta S P. România SRL Bucureşti.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ-fiscal, prin Decizia nr. 87, pronunţată la data de 22 septembrie 2010, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţii SC M.P. SRL împotriva încheierii din data de 03 noiembrie 2009 şi a sentinţei nr. 403 din 26 martie 2010, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi S P. România SRL Bucureşti împotriva încheierii din 15 decembrie 2009 şi sentinţei nr. 403 din 26 martie 2010, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC H. SRL.

Împotriva deciziei nr. 87 din 22 septembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ-fiscal, a declarat recurs, în termen, pârâta SC M.P. SRL Târgovişte.

Cum recurenta nu a timbrat anticipat recursul, aceasta a fost legal citată pentru termenul din 16 martie 2011 (fila 11 dosar recurs) cu menţiunea de a timbra recursul cu 1971,86 lei taxă judiciară de timbru şi 5,15 lei timbru judiciar, obligaţie căreia nu s-a conformat.

Or, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit prevederilor art. 9 din Ordonanţa nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi/sau timbrul judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de judecată din 16 martie 2011, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală â€" personală sau ca obiect â€" de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art.20 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului pârâtei.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul declarat de pârâta SC M.P. SRL Târgovişte împotriva deciziei nr. 87 din 22 septembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ-fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1144/2011. Comercial