ICCJ. Decizia nr. 978/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 978/2011
Dosar nr. 1182/2/2010
Şedinţa publică de la 3 martie 2011
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 282 din 20 noiembrie 2009, tribunalul arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis acţiunea formulată de reclamanta SC V.I.M. SRL împotriva pârâtei SC A.C.T.I. ROMÂNIA SRL şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 287.879,79 lei; a respins, totodată, cererea reconvenţională formulată de pârâtă ca neîntemeiată.
În considerentele sentinţei arbitrale, tribunalul arbitral a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 334.681,75 lei, cu titlu de pierdere înregistrată în urma achiziţionării unei cantităţi de cereale, în condiţiile în care pârâta nu şi-a respectat obligaţiile contractuale de a livra întreaga cantitate de cereale contractată. Prin cererea reconvenţională, pârâta a solicitat să se constate desfiinţarea de drept a contractelor încheiate cu reclamanta, ca urmare a aplicării clauzei de denunţare unilaterală. Din probatoriul administrat, s-a reţinut că pârâta nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, apreciindu-se că şi pârâta recunoaşte această situaţie, prin nelivrarea întregii cantităţi de produse contractate. Reţinând culpa pârâtei, tribunalul arbitral a obligat-o pe această parte la plată, cuantumul sumei fiind stabilit prin expertiza efectuată în cauză.
Tribunalul arbitral a apreciat netemeinicia cererii reconvenţionale şi a respins excepţia de caducitate a arbitrajului ca tardivă, în raport de dispoziţiile art. 35 alin. (6) din Regulile de procedură arbitrală.
Sentinţa arbitrală a fost contestată de pârâta SC A.C.T.I. ROMÂNIA SRL pe calea acţiunii în anulare, prin care s-a solicitat admiterea acţiunii în anulare, desfiinţarea sentinţei arbitrale şi, rejudecând cauza pe fond, respingerea acţiunii principale şi admiterea cererii reconvenţionale, criticile sale vizând excepţia de caducitate a arbitrajului, acordarea a ce nu s-a cerut (suma stabilită prin sentinţa arbitrală fiind mai mare decât cea stabilită prin raportul de expertiză) şi nemotivarea respingerii cererii reconvenţionale.
Prin sentinţa comercială nr. 71 din 14 mai 2010, judecătorul din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de pârâtă, cu următoarele considerente: cu privire la caducitatea arbitrajului, judecătorul a reţinut incidenţa prevederilor art. 3533 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora caducitatea poate fi invocată doar în condiţiile în care partea a notificat adversarul şi tribunalul arbitral cu privire la acest aspect până la primul termen de înfăţişare; în speţă, petenta pârâtă nu a invocat în termenul procedural caducitatea arbitrajului, motiv pentru care s-a reţinut legalitatea sentinţei arbitrale sub acest aspect. Cu privire la critica vizând acordarea a ceea ce nu s-a cerut, judecătorul a reţinut că reclamanta intimată a formulat iniţial pretenţii superioare sumei acordate prin sentinţă, astfel că nu se poate reţine ca fiind temeinică această critică. În sfârşit, judecătorul a apreciat, raportat la cea de-a treia critică, că în considerentele sentinţei arbitrale se regăsesc considerentele care au condus la respingerea cererii reconvenţionale.
Sentinţa pronunţată în cauză a fost recurată a către pârâta SC A.C.T.I. ROMÂNIA SRL, aceasta solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare. În subsidiar, a solicitat modificarea sentinţei în sensul anulării sentinţei arbitrale, respingerii cererii principale şi admiterii cererii reconvenţionale.
Pârâta a criticat sentinţa pronunţată de judecătorul Curţii de Apel, sub următoarele aspecte: s-a omis a se prezenta motivele care au stat la baza respingerii cererii reconvenţionale, judecătorul reluând doar motivele arbitrilor şi care justificau doar cererea principală, nu şi cererea reconvenţionale. A mai invocat şi interpretarea greşită a contractului, nefiind analizată critica sa vizând neîndeplinirea de către reclamantă a uneia din obligaţiile ce îi reveneau.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind sentinţa ca fiind legală şi temeinică, tribunalul arbitral motivând soluţia de respingere a cererii reconvenţionale.
Pârâta a solicitat suspendarea executării sentinţei arbitrale, solicitare respinsă în şedinţa din camera de consiliu din data de 30 septembrie 2010.
Nu au fost administrate probe noi în această fază procesuală.
Analizându-se cauza, din perspectiva criticilor formulate şi a apărărilor invocate, se apreciază că recursul este fondat. Se reţine greşita soluţionare a cauzei de către judecător, din perspectiva prevederilor art. 364 lit. g) C. proc. civ., respectiv cu privire la lipsa motivelor care au condus tribunalul arbitral la soluţia de respingere a cererii reconvenţionale. În mod greşit a apreciat judecătorul că pot fi evidenţiate în cuprinsul sentinţei arbitrale considerente care să justifice soluţia consemnată în dispozitiv cu privire la cererea reconvenţională.
Se observă, în primul rând că tribunalul arbitral nici măcar nu prezintă cererea reconvenţională, nemenţionând, de exemplu, motivul pentru care pârâta a solicitat constatarea desfiinţării contractelor dintre părţi (aplicarea clauzei de denunţare unilaterală), or susţinerile aceleiaşi părţi cu privire la îndeplinirea condiţiilor de aplicare a acestei clauze, la îndeplinirea propriilor obligaţii contractuale şi la neglijarea (neîndeplinirea) obligaţiilor pe care şi le asumase reclamanta.
În al doilea rând, în mod simetric, neexistând măcar o expunere vagă, generală a cererii reconvenţionale, nu există nicio motivare din care să rezulte că arbitrii s-ar fi aplecat şi ar fi analizat cererea pârâtei. În tot cuprinsul sentinţei arbitrale nu se regăsesc decât vagi motivări (şi acelea în ce priveşte cererea principală) şi o singură referire la o pretinsă recunoaştere a pârâtei a faptului neexecutării contractelor, o recunoaştere dedusă în mod trunchiat din expunerea pârâtei în cererea reconvenţională care prezenta neexecutarea contractelor din culpa exclusivă a reclamantei dedusă din nerespectarea obligaţiilor asumate de aceasta. Nu există, însă, nici un argument al arbitrilor prin care să fie înlăturate susţinerile pârâtei referitoare la culpa reclamantei în îndeplinirea obligaţiilor contractuale, ori cele referitoare la îndeplinirea condiţiilor de aplicare a clauzei de denunţare unilaterală care justifica, din perspectiva pârâtei, nefinalizarea contractelor.
În consecinţă, se apreciază că în mod nelegal judecătorul acţiunii în anulare a respins critica întemeiată pe dispoziţiile art. 364 lit. g C. proc. civ., reţinându-se de către completul de recurs că sentinţa arbitrală nu cuprinde motivele respingerii cererii reconvenţionale.
În concluzie, reţinându-se incidenţa prevederilor art. 364 lit. g) C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi admis, cu consecinţa modificării sentinţei pronunţate în acţiunea în anulare în sensul admiterii acţiunii în anulare şi anulării sentinţei arbitrale pronunţate în cauză.
Întrucât examenul judecătorului în cadrul acţiunii în anulare s-a limitat la verificarea incidenţei textelor legale care constituie temeiul de drept al acestei acţiunii, având în vedere dezideratul asigurării dreptului la apărare, cel al asigurării dublului grad de jurisdicţie, precum şi necesitatea administrării unor probatorii pe fondul cauzei, se apreciază că se impune trimiterea cauzei pentru judecata în fond a litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Admite recursul declarat de pârâta SC A.C.T.I. ROMÂNIA SRL Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 71 din 14 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Modifică sentinţa recurată în sensul că admite acţiunea în anulare.
Anulează sentinţa arbitrală nr. 282 din 20 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Arbitraj Internaţional şi trimite pentru judecarea în fond a litigiului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 962/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 979/2011. Comercial → |
|---|
