ICCJ. Decizia nr. 1152/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1152/2011
Dosar nr.8548/1/2010
Şedinţa publică din 16 martie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21 octombrie 2010 pe rolul acestei instanţe, petenta SC S.I. SRL - prin administrator judiciar C.M.U.V.I.P.U.R.L. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1289 din 20 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2146/112/2008, prin care s-a respins recursul său declarat împotriva deciziei nr. 145/2009 a Curţii de Apel Cluj.
În motivarea cererii, contestatoarea susţine că prin Decizia atacată instanţa a respins recursul fără a analiza toate motivele de modificare ori de casare invocate prin cererea de recurs.
Se arată că recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., iar instanţa de recurs a omis să se pronunţe pe critica ce a vizat interpretarea greşită a actului dedus judecăţii, constând în contractul de credit nr. 208/9198 din 30 iunie 2006, lăsându-se antrenată într-o altă direcţie, aceea a analizării certificatului de confirmare de fonduri (scrisoare de confort) nr. 10828 din 30 iunie 2006, omiţând să analizeze actul dedus judecăţii, respingerea contractului de credit nr. 208/9198 din 30 iunie 2006 şi prevederile intrinseci ale acestuia.
Susţinând pe larg rolul scrisorii de confirmare, contestatoarea conchide că aceasta şi-a produs efectele pentru care a fost emisă în termenul iniţial de valabilitate de 120 zile şi nu a expirat şi nici nu a fost nevoie de prelungirea ei, rolul acesteia fiind acela de a confirma prevederile contractului de credit, nicăieri – în cuprinsul scrisorii de confort – neprevăzându-se necesitatea prezentării la bancă a contractului de finanţare cu Agenţia Sapard în termenul de valabilitate al acestuia de 120 zile.
Se mai arată că, contractul de credit dedus judecăţii reprezintă un contract ferm, iar în cuprinsul lui nu se face nicio menţiune cu privire la tragerea creditului într-un anumit termen şi ori cu privire la completarea, corelarea sau condiţionarea acestuia de scrisoarea de confort.
Reluând pe larg aspecte ce ţin de fondul cauzei, contestatoarea apreciază că este inadmisibil ca să fie luate în considerare drept argumente în motivarea unei hotărâri simple afirmaţii ale unei părţi, privind elemente tehnice.
În ce priveşte situaţia financiară a societăţii, contestatoarea consideră că instanţa a acceptat drept dovezi şi le-a tratat ca atare simplele afirmaţii ale băncii, în absenţa unei expertize contabile, ceea ce constituie o greşeală de judecată dar şi uşurinţa şi superficialitatea cu care a fost analizată cauza.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea contestaţiei în anulare.
Analizând actele şi lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că cererea petentei, având ca obiect contestaţia în anulare este nefondată pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa nr. 195 din 27 martie 2009, Tribunalul Bistriţa a admis acţiunea formulată de reclamanta SC S.I. SRL Feldru împotriva pârâtei B.C.R., sucursala Năsăud, şi a dispus obligarea acesteia la executarea contractului de credit nr. 208/9198 din 30 iunie 2006, în sensul de a pune la dispoziţia societăţii creditul de investiţii acordat, iar în caz de refuz pârâta să plătească reclamantei câte 2.000 lei cu titlu de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere.
Apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei a fost admis prin Decizia nr. 145 din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, care a schimbat sentinţa în tot, în sensul că a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.
Prin Decizia nr. 1289 din 20 aprilie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins recursul declarat de aceeaşi reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel.
În considerentele deciziei, instanţa de recurs a reţinut că este nefondată critica recurentei ce a vizat statuarea instanţei de apel cu privire la sumele cuprinse în contractul de creditare, respectiv faptul că obiectul acestuia reprezintă un credit de investiţii acordat societăţii de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în cadrul Programului SAPARD, iar nu în cadrul Programului Fermierul dată fiind distincţia clară între procedurile de accesare a fondurilor structurale SAPARD şi procedura de constituire a surselor proprii de finanţare prin accesare de credite bancare.
S-a constatat că instanţa de apel a apreciat în mod corect că nu s-a făcut distincţie între calitatea băncii de emitent al scrisorii de confort în prima procedură şi aceea de instituţie financiară selectată în derularea creditelor din fondul constituit la dispoziţia Ministerului Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în cadrul celei de-a doua proceduri.
Cu privire la situaţia scrisorii de confort, instanţa de recurs a reţinut că una din condiţiile ce se cereau a fi îndeplinite cumulativ pentru acordarea creditului de către bancă – din surse proprii sau din fondul constituit la dispoziţia Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale – era aceea a existenţei scrisorii de confort, însă din probele administrate în cauză s-a constatat că valabilitatea acesteia expirase la 28 octombrie 2006.
De asemenea, instanţa a mai motivat că metodologia pentru accesarea fondurilor este stabilită de Ministerul Agriculturii, fiind valabilă numai pentru faza de avizare a documentaţiilor de către direcţiile pentru agricultură judeţene, însă acordarea efectivă a creditului se face numai de către băncile selectate, utilizând procedurile de lucru stabilite prin normele proprii de creditare, astfel cum rezultă din prevederile pct. 3.2 lit. a) din Convenţia de lucru nr. J 475 din 7 iunie 2006 încheiată între MAPDR şi pârâtă.
Faţă de cele ce preced rezultă în mod indubitabil că instanţa de recurs nu a omis a analiza vreunul din motivele de recurs invocate.
Împrejurarea că instanţa de recurs nu şi-a însuşit punctul de vedere al recurentei nu este de natură a face întemeiată contestaţia în anulare, mai ales în contextul în care instanţa de recurs este strict limitată la exercitarea contractului de legalitate pentru motive strict şi limitativ reglementate.
În acelaşi raţionament al dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza finală C. proc. civ. omisiunea cercetării unui motiv de recurs presupune completa lui ignorare, iar nu eventuala conciziune, insuficienţa argumentelor ori o abordare contrară punctului de vedere al recurentei pentru că altfel s-ar ajunge la situaţia nepermisă de C. proc. civ., aceea de a se deschide calea unui recurs la recurs.
Mai este de adăugat faptul că recurenta a invocat incidenţa prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă în argumentare a dezvoltat critici cu privire la natura sumelor cuprinse în contractul de creditare, susţinând contrar celor reţinute prin Decizia instanţei de apel că acestea fac obiectul unui credit de investiţii acordat de către MAPDR în „Programul Fermierul", iar instanţele au analizat şi au explicitat tocmai această situaţie a contractului de credit în discuţie, considerând motivul de recurs ca nefondat.
În atare situaţie, Înalta Curte constată că instanţa de recurs nu a omis a cerceta vreunul din motivele de recurs, motiv pentru care va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC S.I. SRL Feldru - prin administrator judiciar C.M.U.V.I.P.U.R.L. Bistriţa împotriva deciziei nr. 1289 din 20 aprilie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 2146/112/2008.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1151/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1169/2011. Comercial → |
|---|
