ICCJ. Decizia nr. 1169/2011. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1169/2011
Dosar nr. 765/32/2009
Şedinţa publică din 17 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă de la 8 iulie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de petenta SC R.C.C. SRL prin administrator P.F., a repus cauza pe rol şi a stabilit termen de judecată la 21 septembrie 2010 pentru când vor fi citate părţile.
Împotriva acestei hotărâri, contestatorul P.C.C. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi, pe fond, respingerea cererii de repunere pe rol, motivele de nelegalitate invocate fiind dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de nelegalitate, se arată că motivul de a determinat suspendarea cauzei subzistă, nefiind legală încălcarea de către instanţa inferioară a unei hotărâri a instanţei superioare.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate, exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege.
Totodată, aceleaşi dispoziţii legale exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiţii decât cele statuate prin legea procesuală.
În raport de principiul consacrat prin textul de lege sus evocat, admisibilitatea unei căi de atac, şi pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Încheierea prin care Curtea de Apel Bacău a admis cererea de repunere pe rol este o încheiere preparatorie şi, ca atare, nu poate fi atacată cu recurs decât concomitent cu hotărârea asupra fondului.
În aceste condiţii, motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., sunt inadmisibile, cu atât mai mult cu cât argumentele invocate nu justifică invocarea motivelor de recurs bazate pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii, lipsa motivării, lipsa de temei legal şi încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de contestatorul P.C.C. împotriva încheierii de la 8 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatorul P.C.C. împotriva încheierii de la 8 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1152/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1174/2011. Comercial → |
---|