ICCJ. Decizia nr. 1167/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1167/2011
Dosar nr. 37011/3/2008
Şedinţa publică de la 17 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 octombrie 2008, reclamantul I.A. a chemat în judecată pe pârâta SC A.P. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 2 din 20 august 2008 a administratorului unic al societăţii pârâte, pentru cauză ilicită şi încălcarea legii.
În motivare a arătat că în intervalul de câteva luni de la înfiinţare societatea pârâtă nu a trecut la exercitarea obiectului de activitate, în schimb a suferit mai multe modificări. Astfel, prin Decizia nr. 1 din 4 aprilie 2008 a administratorului unic s-a hotărât prima majorare de capital social, în condiţiile în care nici nu se publicase încheierea judecătorului delegat prin care se autoriza constituirea societăţii. Înainte ca prima procedură de majorare a capitalului social să se fi finalizat prin publicarea în Monitorul Oficial a noii structuri a capitalului social, în M. Of. nr. 2807 din 21 mai 2008 s-a publicat convocarea adunării generale a acţionarilor pentru data de 22/23 iunie 2008. În temeiul hotărârii adoptate în data de 23 iunie 2008 s-a parcurs procedura de majorare capital, care a fost finalizată prin Decizia nr. 2 din 20 august 2008 a administratorului unic al societăţii pârâte.
Reclamantul susţine că Decizia nr. 1 din 28 mai 2008 prin care s-a efectuat prima majorare a fost suspendată pe data de 2 iulie 2008 prin sentinţa comercială nr. 8143 a Tribunalului Bucureşti, în conformitate cu art. 133 din Legea nr. 31/1990, scopul majorării capitalului social fiind străin scopului real al majorării capitalului social al unei societăţi comerciale, în fapt urmărindu-se dobândirea unor active şi nu exercitarea comerţului.
Prin sentinţa comercială nr. 13218 din 17 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 37011/3/2008, s-a respins, ca nefondată, cererea reclamantului.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care reprezintă temei de drept al cererii, nu deschide calea procesuală a acţiunii în constatarea nulităţii absolute a deciziei atacate, prin care s-a constatat doar rezultatul majorării de capital efectuată prin Hotărârea AGEA nr. 1 din 23 iunie 2008 (ce face obiectul dosarului nr. 28311/3/2008, înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe), când, prin sentinţa comercială nr. 14144 din 19 decembrie 2008 acţiunea a fost respinsă, ca nefondată.
S-a mai reţinut că Decizia atacată constituie un act de punere în executare a Hotărârii AGEA nr. 1 din 23 iunie 2008, acţiunea în anularea acestei hotărâri fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin sentinţa comercială nr. 14144 din 19 decembrie 2008.
Astfel, Tribunalul a înlăturat susţinerea reclamantului în sensul că Decizia nr. 1/2008 a fost suspendată de instanţă pentru cauza ilicită, în cerere neindicându-se textul de lege ce a fost încălcat. De asemenea, prima instanţă a reţinut că Decizia atacată s-a adoptat la 28 mai 2008, iar sentinţa ale cărei dispoziţii s-ar fi încălcat a fost pronunţată abia la 2 iulie 2008, ceea ce exclude cauza ilicită.
Răspunzând criticilor reclamantei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 248 din 20 mai 2010 a respins apelul ca nefondat.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că nu prezintă relevanţă împrejurarea că Decizia administratorului unic nr. 1 din 28 mai 2008 era doar înregistrată la registrul comerţului şi în Registrul acţionarilor, nefiind publicată în M.Of. Legea nr. 31/1990 interzice emiterea de noi acţiuni până nu au fost complet plătite cele din emisiunea precedentă, dispoziţie ce a fost respectată în cauză.
Dispoziţiile art. 131 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 privesc opozabilitatea faţă de terţi a hotărârilor AGA, or, apelantul nu este un terţ faţă de actele menţionate, fiind acţionar în societate, convocat la respectivele adunări generale.
Deciziile consiliului de administraţie sau ale administratorului unic, date în executarea delegării exerciţiului unor atribuţii ale adunării generale a acţionărilor sunt, de asemenea, opozabile terţilor din momentul îndeplinirii formalităţilor de publicitate aferente unei hotărâri a adunării generale, în conformitate cu dispoziţiile art. 114 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Suspendarea executării deciziei administratorului unic nr. 1 din 28 mai 2008 s-a dispus de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 2 iulie 2008, adică ulterior aducerii sale la îndeplinire prin înregistrarea la registrul comerţului (la 18 iunie 2008) şi în registrul acţionarilor (la 20 iunie 2008), dar şi datei de 23 iunie 2008 la care a avut loc adunarea generală extraordinară în cadrul căreia acţionarii SC A.P. SA au adoptat hotărârea al cărui act de executare îl constituie Decizia nr. 2 din 20 august 2008.
S-a considerat că în mod judicios instanţa de fond a reţinut că Decizia nr. 2 din 20 august 2008 a fost luată de administratorul unic în executarea Hotărârii AGEA nr. 1 din 23 iunie 2008, în conformitate cu dispoziţiile art. 73 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, hotărâre a cărei suspendare a fost dispusă de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, abia la 12 septembrie 2008, prin sentinţa comercială nr. 9099, aspect pe care, de altfel, apelantul a omis să îl menţioneze.
Art. 114 din Legea nr. 31/1990, cu modificările aduse prin Legea nr. 441/2006, reglementează posibilitatea delegării de competente de la AGEA către administratori sau directorat, după caz, această delegare putând fi realizată fie printr-o prevedere în acest sens în actul constitutiv, fie prin hotărâre specială AGEA luată în acest scop.
Deciziile luate de administratori ori de către directorat în exercitarea unor atribuţiuni delegate nu se convertesc în hotărâri ale AGEA, chiar dacă, sub aspectul publicităţii legale şi al controlului legalităţii şi conformităţii lor cu actele constitutive legiuitorul le asimilează hotărârilor, prin prevederea inserată în art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.
Aşadar, legiuitorul a înţeles să asimileze regimul juridic al deciziilor luate de organele de gestiune în exercitarea atribuţiilor delegate de AGEA cu cel al hotărârilor luate de AGEA.
Anumite nevoi ale societăţii comerciale pot impune necesitatea măririi capitalului social şi pot reflecta dorinţa acţionarilor de a dezvolta activitatea societăţii sau de a înlătura unele dificultăţi. Hotărârea adunării generale este o manifestare de voinţă a societăţii şi exprima voinţa socială a acţionarilor, fiind un act de voinţă internă, ce nu poate obliga decât pe acţionari, organele societăţii şi funcţionării acesteia. Fiind un act juridic sui generis, poate fi supusă unui control de legalitate, în condiţiile art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, dar nu şi unui control de oportunitate, instanţa de judecată neputând interveni în funcţionarea societăţii în locul organelor sale.
Prin introducerea art. 1361 în Legea nr. 31/1990, invocat, de asemenea, de reclamantul-apelant, s-a urmărit că, în măsura în care unii acţionari dovedesc că hotărârea adunării generale (în speţa de faţă, prin asimilare, Decizia administratorului unic de majorare a capitalului social) încalcă interesele legitime ale societăţii, ale unora dintre acţionari şi/sau este luata cu rea-credinţă, instanţa de judecată să poată pronunţa nulitatea absolută a respectivei hotărâri. Revine, însă, acelor acţionari (cum este cazul reclamantului) sarcina de a proba asemenea încălcări şi de a răsturna prezumţia de bună-credinţă instituită de art. 1899 alin. (2) C. civ., ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamantul, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel se pretinde că în mod neîntemeiat au fost încălcate dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., întrucât nu i s-au încuviinţat probele solicitate, iar pe de altă parte s-a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 207 din Legea nr. 31/1990, având în vedere lipsa oricărei activităţi a societăţii şi a oricărei preocupări pentru realizarea obiectului de activitate, nu se poate justifica în nici un fel nevoia de a procura fonduri financiare prin mărirea capitalului social.
Consideră recurentul că ceea ce a supus controlului judecătoresc a fost măsura în care Decizia de majorare a capitalului social a respectat scopul legal şi statutar al unei majorări fiind o chestiune de legalitate.
Recursul este nefondat.
În cadrul apelului reclamantul-recurent a adus critici generale privind soluţia primei instanţe, solicitând în final, ca probe în apel doar proba cu înscrisuri, fără să specifice la ce înscrisuri se referă şi fără a mai solicita şi proba cu expertiză.
În acest context, invocarea în recurs a dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. nu poate fi reţinută, cât timp instanţa de apel a soluţionat cauza răspunzând, punctual, criticilor din apel.
Decizia administratorului unic al intimatei SC A.P. SA nr. 2 din 20 august 2008, ce face obiectul litigiului de faţă, nu este una de sine stătătoare, ci este o decizie care nu face decât să finalizeze hotărârea de majorare a capitalului social decisă de AGEA A.P. SA prin hotărârea din 23 iunie 2008. Este ceea ce a reţinut, în mod just, şi instanţa de apel: În temeiul hotărârii adoptate de AGEA în data de 23 iunie 2008 s-a parcurs procedura de majorare a capitalului social, care a fost finalizată prin Decizia administratorului unic nr. 2 din 20 august 2008 â€" fila nr. 5, paragraful al treilea din Decizia instanţei de apel.
Soarta juridică a deciziei administratorului unic nr. 2 din 20 august 2008 este deci dependentă de aceea a hotărârii AGEA din 23 iunie 2008 â€" motivele de nulitate invocate de I.A. putând eventual viza hotărârea AGEA de majorare a capitalului social, iar nu Decizia ulterioară a administratorului unic, care nu face decât să se conformeze hotărârii AGEA;
- recurentul I.A. a atacat, cu acţiune în nulitate, şi hotărârea AGEA din 23 iunie 2008 privind majorarea capitalului social;
- acţiunea în nulitate promovată de I.A. împotriva hotărârii AGEA din 23 iunie 2008 a fost respinsă irevocabil de instanţele judecătoreşti, situaţie în care, ar fi lipsită de orice interes (şi de sens juridic) anularea deciziei administratorului unic nr. 2 din 20 august 2008 în prezentul dosar, dat fiind că oricum majorarea de capital îşi produce efecte depline în temeiul hotărârii AGEA din 23 iunie 2008 â€" hotărâre a cărei legalitate a fost certificată de instanţele judecătoreşti prin respingerea irevocabilă a cererii de anulare formulată de I.A.
Instanţa de apel a răspuns, punctual, tuturor criticilor din cadrul motivelor de apel, reţinând legal că.
În temeiul art. 131 LSC, hotărârea AGEA este obligatorie pentru toţi acţionarii de la data adoptării ei.
Hotărârea AGEA din 23 iunie 2008 este aceea care a decis majorarea capitalului social, Decizia administratorului unic nr. 2 din 20 august 2008 nefăcând altceva decât să pună în aplicare hotărârea AGEA, finalizând operaţiunea.
În mod judicios instanţa de fond a reţinut că Decizia nr. 2 din 20 august 2008 a fost luată de administratorul unic în executarea Hotărârii AGEA nr. 1 din 23 iunie 2008, în conformitate cu dispoziţiile art. 73 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, hotărâre a cărei suspendare a fost dispusă de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, abia la 12 septembrie 2008, prin sentinţa comercială nr. 9099 â€" deci ulterior adoptării hotărârii ce face obiectul prezentului litigiu.
În mod legal, primele două instanţe au înlăturat afirmaţiile recurentului referitoare la pretinsa cauză ilicită, acestea neavând niciun suport.
Potrivit art. 967 alin. (2) C. civ., cauza este prezumată până la dovada contrarie; art. 1899 alin. (2) C. civ. dispune că buna-credinţă se presupune totodată şi sarcina probei cade asupra celui ce alege reaua-credinţă. În contra dispoziţiilor art. 1169 C. civ., niciuna dintre împrejurările invocate de recurent nu este de natură să răstoarne cele două prezumţii legale. Dimpotrivă, argumentele recurentului pun în lumina reaua-credinţă a acestuia, atitudinea şicanatorie şi înclinaţia sa de a inventa zeci de litigii inutile cu societăţile din grupul nostru.
Astfel:
- Hotărârea AGEA nr. 1 din 23 iunie 2008 (finalizată şi executată prin Decizia administratorului juridic nr. 2/2008) a fost adoptată cu respectarea dreptului de preferinţă al tuturor acţionarilor subscrisei, în conformitate cu prevederile art. 216 din Legea nr. 31/1990, recurentul însuşi exercitându-şi acest drept şi subscriind acţiuni emise în cadrul operaţiunii de majorare de capital. Recurentul şi-a exercitat dreptul de subscriere în cadrul majorării capitalului social aprobate prin hotărârea AGEA din 23 iunie 2008 şi şi-a păstrat intactă cota de participare în cadrul societăţii, de 24,95%, majorându-şi însă numărul de acţiuni deţinute de la 336.889 acţiuni la 1.247.737 acţiuni, corespunzător subscrierii efectuate;
- Deşi a fost legal convocat la adunarea generală din 23 iunie 2008, recurentul-reclamant nu a fost prezent la adunare, nu a luat parte la dezbateri şi nu a exercitat drepturile de vot aferente acţiunilor deţinute care i-ar fi permis, în raport de dispoziţiile art. 115 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, să blocheze adoptarea hotărârii AGEA de majorare a capitalului social din 23 iunie 2008;
- În realitate, criticile formulate de recurent privesc oportunitatea economică a majorării de capital social aprobate prin Hotărârea AGEA nr. 1 din 23 iunie 2008 şi finalizate prin Decizia administratorului unic nr. 2/2008. După cum a reţinut şi instanţa de apel, aceste critici exced prevederilor art. 132 din Legea nr. 31/1990 şi nu pot face obiectul cenzurii instanţei de judecată, ci numai al cenzurii adunării generale a societăţii;
- Toate motivele de nulitate a deciziei administratorului unic nr. 2/2008 invocate de I.A. au făcut deja obiectul controlului de legalitate al instanţelor, cu prilejul respingerii irevocabile a cererii de anulare a hotărârii AGEA din 23 iunie 2008. Administratorii au obligaţia legală de a executa hotărârile adunării generale, ceea ce administratorul unic al SC A.P. SA a şi făcut, prin Decizia nr. 2/2008, ce face obiectul prezentului litigiu.
De asemenea, în mod legal instanţa de apel a înlăturat afirmaţiile recurentului referitoare la pretinsa cauză ilicită, aceasta neavând nici un suport.
Toate motivele de nulitate a deciziei administratorului unic nr. 2/2008 invocat de recurent au făcut deja obiectul contractului de legalitate al instanţelor, cu prilejul respingerii irevocabile a cererii de anulare a hotărârii AGEA din 23 iunie 2008.
De altfel, administratorii au obligaţia legală de a executa hotărârile adunării generale.
Faţă de cele arătate, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva deciziei nr. 248 de la 20 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1166/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1171/2011. Comercial → |
|---|
