ICCJ. Decizia nr. 1182/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1182/2011
Dosar nr. 36558/3/2007
Şedinţa publică de la 17 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 12902 din 11 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC E.V.L. SRL Constanţa în contradictoriu cu pârâta SC C.T. SRL Iaşi ca neîntemeiată.
În fundamentarea acestei cereri s-a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta, obligarea acesteia la respectarea unui drept de folosinţă asupra spaţiului situat în Bucureşti, sector 2, reintegrarea în acest spaţiu, obligarea de a permite accesul în spaţiu şi de nu a întreprinde acte sau fapte de natură a-i tulbura posesia şi folosinţa imobilului.
Reclamanta şi-a motivat poziţia procesuală prin aceea că a încheiat cu SC V. SA contractul de închiriere nr. 559 din 20 septembrie 2004 modificat prin actele adiţionale nr. 1 şi 2 prin care a obţinut închirierea unui spaţiu cu destinaţia de depozit, până la data de 31 decembrie 2015.
Pârâta SC C.T. SRL a obţinut proprietatea asupra imobilului în litigiu ca urmare a vânzării silite la licitaţie, aşa cum rezultă din procesul verbal de adjudecare din 15 martie 2007, ulterior procedând la intabularea acestuia prin încheierea nr. 786.083 din 16 aprilie 2007 a Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară â€" Biroul de Carte Funciară.
Reclamanta a încheiat contractul de închiriere în anul 2004 şi actele adiţionale cu SC V. SA deşi aceasta din urmă se afla în insolvenţă şi abia la data de 31 iulie 2007 a cerut notarea dreptului său de închiriere.
Prin încheierea nr. 93485 din 31 iulie 2007 Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a notat dreptul de închiriere al reclamantei asupra imobilului, însă prin Decizia civilă nr. 904 din 27 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost anulată încheierea anterioară şi pe fond respinsă cererea de notare a contractului de închiriere nr. 559 din 20 septembrie 2004.
În final, s-a apreciat că reclamanta nu deţine un titlu valabil, opozabil societăţii pârâte, contractul de închiriere neavând dată certă, el fiind numai un contract sub semnătură privată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 277 din 9 iunie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC E.V.L. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 12.902 din 11 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, fiind preluate în esenţă argumentele expuse anterior.
Împotriva deciziei comerciale nr. 277 din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC E.V.L. SRL, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 3, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în principal casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei iar în subsidiar modificarea în tot a deciziei atacate cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat faptul că hotărârea criticată cuprinde aspecte nereale, respectiv că prima instanţă ar fi reţinut puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 904/2009 a Curţii de Apel Bucureşti cât priveşte inopozabilitatea contractului de închiriere.
A fost analizată excepţia puterii de lucru judecat fără a fi invocată de vreuna din părţi sau din oficiu, aspect care echivalează cu o încălcare a dreptului la apărare, a principiului contradictorialităţii şi a accesului la un proces echitabil.
Aceleaşi critici se regăsesc şi în privinţa aprecierii instanţei de apel, niciodată pusă în discuţia părţilor, vizând lipsa de interes a reclamantei.
Dincolo de dispoziţiile exprese ale Legii nr. 64/1995 şi nr. 85/1996 care dau analiza nulităţii unui act aparţinând unei societăţi supuse procedurii insolvenţei în competenţa exclusivă a judecătorului sindic nu a existat nici un element pe baza căruia să se ajungă la concluzia că actul adiţional a depăşit limitele unei administrări normale.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse de recurenta-reclamantă, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Din verificarea întregii documentaţii existente, rezultă că între SC E.V.L. SRL şi falita SC V. SA a fost încheiat contractul de închiriere nr. 559 din 20 septembrie 2004, ulterior modificat prin cele două acte adiţionale, având ca obiect închirierea unor spaţii de depozitare în suprafaţă de 505 mp, până la data de 31 decembrie 2015.
Conform procesului verbal de licitaţie din data de 16 februarie 2007, administratorul judiciar al debitorului SC V. SA, desemnat prin încheierea nr. 2325 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, judecătorul sindic, a fost declarat adjudecatar al imobilului constând din teren în suprafaţă de 43.293,56 mp şi clădiri în suprafaţă construită de 20.777 mp proprietatea debitorului, ofertantul SC C.T. SRL Iaşi.
Procesul-verbal de adjudecare din 15 martie 2007 atestă că vânzarea s-a făcut cu plata integrală a preţului, că imobilul a fost vândut liber de sarcini în condiţiile art. 53 din Legea nr. 85/2006 şi în acord cu prevederile art. 120 alin. (2) din aceiaşi lege el constituie titlul de proprietate pe baza căruia se face înscrierea în Cartea Funciară.
În corecta stabilire a situaţiei de fapt şi de drept au fost avute în vedere şi efectele juridice ale deciziei civile nr. 904 din 27 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a fost admis recursul declarat de petenta SC B.T. SRL împotriva deciziei civile nr. 1549/A din 21 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară â€" Biroul de Carte Funciară Sector 2 şi SC E.V.L. SRL, cu finalitatea de a fi respinsă cererea de notare a contractului de închiriere nr. 559 din 20 septembrie 2004 încheiat între SC E.V.L. SRL şi SC V. SA.
Cu această ocazie s-a stabilit că este necesară verificarea valabilităţii contractului de locaţiune. Chiar dacă în raport de dispoziţiile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 7/1996 notarea în cartea funciară poate avea ca obiect şi înscrierea drepturilor personale, atâta timp cât dreptul invocat de intimată nu este opozabil noului dobânditor, ca efect al mai multor dispoziţii legale, respectiv art. 50 din Legea nr. 85/2006 şi art. 1441 C. civ., nu se poate proceda la înscrierea în cartea funciară a unui drept de locaţiune în contra dobânditorului.
Nu poate fi primită nici critica recurentei în legătură cu încălcarea dreptului la apărare, a principiului contradictorialităţii sau a accesului la un proces echitabil, prin aceea că reclamanta a fost legal reprezentată pe tot cursul soluţionării litigiului de natură comercială, a formulat cereri şi a pus concluzii atât pe fondul şi apelul cauzei nefiindu-i îngrădit nici un drept procesual.
Este de necontestat că art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepţie, asigurarea şi recunoaşterea, aplicarea universală şi efectivă a obligaţiei de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecată în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. În soluţionarea cauzei, instanţa de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echităţii juridice, ţinând cont de toate garanţiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate şi al egalităţii armelor în procesul civil.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantei SC E.V.L. SRL Constanţa împotriva deciziei nr. 277 din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
În baza art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga reclamanta la plata sumei de 1057 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.V.L. SRL Constanţa împotriva deciziei nr. 277 de la 9 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă reclamanta la plata sumei de 1057 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1177/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1183/2011. Comercial → |
|---|
