ICCJ. Decizia nr. 1279/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1279/2011
Dosar nr. 531/59/2004
Şedinţa publică de la 24 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamantul B.M.L. prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 30 iunie 2010, a solicitat lămuriri, precizări cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului deciziei comerciale nr. 89/A/2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 520/59/2004. Cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 2811 C. proc. civ.
Reclamantul B.I. la data de 6 septembrie 2010, a depus, pe rolul aceleiaşi instanţe, cerere prin care a solicitat redeschiderea dosarului, arătând, în esenţă, că Decizia a fost luată fără verificarea actelor oficiale justificative; că nu s-a făcut verificarea regularităţii actelor de sesizare de către instanţa de apel; că nu există un control judecătoresc asupra expertizelor depuse la dosar, expertize care au fost întocmite fără acte justificative în ceea ce priveşte suma de 4.249.399.878 lei reprezentând incorporările imobilului din litigiu, apreciind că întrucât lipseşte verificarea regularităţii actelor de sesizare, Decizia nr. 89/A/2005, în ceea ce priveşte suma de 4.249.399.878 lei, nu se bucură de autoritate de lucru judecat. S-a mai arătat că suma reprezentând incorporările imobilului din litigiu este foarte mare.
Reclamantul intimat B.M.L. a formulat note de şedinţă, prin care a solicitat lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului deciziei civile nr. 89/A din 25 aprilie 2005, criticând în esenţă, modalitatea în care s-a ajuns la suma de 4.249.399.878 lei reprezentând imobilizările incorporale, expertizele efectuate, precum şi faptul că instanţa de apel nu a clarificat, cele arătate şi sesizate în actul de dare în folosinţă, în sensul că la nr. 238 Socodor se află imobilul înscris în C.F. 2131 topo 565-566/b, imobil nestipulat în actul de dare în folosinţă; imobilul cuprins in C.F. 2267 topo 564 - Socodor nu are număr de casă şi nu este alcătuit din corpul A+B cum se arată în Anexa nr. 1. Arată că în realitate corpul A (magazia) are o suprafaţă de 262 mp la parter şi mai are două nivele, suprafaţa totală fiind astfel de 786 mp. In actul adiţional 150 din 15 aprilie 1993 s-a renunţat la corpul B care nu face obiectul contractului, nefiind proprietatea comunei Socodor, precizând că nici magazia nu a fost proprietatea comunei. Imobilul a fost contractat prin actul nr. 212 din 18 mai 1991 de către persoana fizică I.D. pe de o parte şi Primăria Socodor.
La data de 17 noiembrie 2010, reclamantul B.I. a formulat cerere de lămurire a dispozitivului deciziei comerciale nr. 89/A/2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 531/59/2004, solicitând lămuriri cu privire la suma de 4.249.399.878 lei din dispozitivul hotărârii arătate, în sensul de a se preciza ce acoperă, respectiv ce investiţii reprezintă această sumă.
Reclamantul B.I. a formulat precizări cu privire la cererea de lămurire a dispozitivului deciziei comerciale nr. 89/A/2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 531/59/2004, invocând erori şi omisiuni privind calculul efectuat de către expert; că Decizia a fost luată fără verificarea actelor oficiale justificative; că nu s-a făcut verificarea regularităţii actelor de sesizare de către instanţa de apel.
Curtea de Apel Timişoara prin încheierea din data de 20 septembrie 2010 a respins cererea reclamantului B.M.L., iar prin încheierea din 6 decembrie 2010 a respins cererea reclamantului B.I., ambele cereri privind lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 89/2005 pronunţată în dosarul nr. 520/2004 al Curţii de Apel Timişoara.
În motivarea acestor încheieri, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că instanţa nu se poate referi la aspecte ce au făcut obiectul judecăţii propriu-zise, ci doar la eventuale precizări privind dispozitivul hotărârii ce face obiect al cererii de lămurire.
S-a mai reţinut că atât petentul B.M.L., cât şi petentul B.I., au solicitat lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului deciziei civile nr. 89/A din 25 aprilie 2005, criticând în esenţă, modalitatea în care s-a ajuns la suma de 4.249.399.878 lei reprezentând imobilizările incorporate, expertizele efectuate, precum şi faptul că instanţa de apel nu a clarificat, cele arătate şi sesizate în actul de dare în folosinţă, în sensul că la nr. 238 Socodor se află imobilul înscris în C.F. 2131 topo 565-566/b, imobil nestipulat în actul de dare în folosinţă; imobilul cuprins in C.F. 2267 topo 564 - Socodor nu are număr de casă şi nu este alcătuit din corpul A+B cum se arată în Anexa nr. 1. Arată că în realitate corpul A (magazia) are o suprafaţă de 262 mp la parter şi mai are două nivele, suprafaţa totală fiind astfel de 786 mp. în actul adiţional 150/15 aprilie 1993 s-a renunţat la corpul B care nu face obiectul contractului, nefiind proprietatea comunei Socodor, precizând că nici magazia nu a fost proprietatea comunei. Imobilul a fost contractat prin actul nr. 212 din 18 mai 1991 de către persoana fizică I.D. pe de o parte şi Primăria Socodor.
S-a apreciat că aspectele privitoare la cuantumul sumei sunt rezultat al probelor administrate în cauză, probele însele fiind considerate criticabile, instanţa nu se poate pronunţa asupra acestor chestiuni care au intrat sub puterea de lucru judecat, iar Decizia nr. 89/2005 a Curţii de Apel Timişoara a fost analizată şi in recurs, pronunţându-se Decizia comercială nr. 259/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a respins recursul declarat de reclamant, rămânând astfel irevocabilă.
Astfel, instanţa de apel a apreciat că, criticile aduse de petenţi privesc chiar hotărârea în sine, şi nu sunt doar nişte aspecte ce pot fi lămurite pe calea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 281/1 C. proc. civ.
Nemulţumirile exprimate de petent şi cererea de redeschidere a dosarului de faţă nu pot fi analizate, nefiind întemeiate pe vreo dispoziţie legală aplicabilă, în această fază procesuală, tinzând să critice, în subsidiar şi modul de aducere la îndeplinire a hotărârii pe calea executării silite, fapt ce ar putea fi analizat pe calea unei contestaţii la executare şi nicidecum printr-o lămurire de dispozitiv, formulată la 5 ani după pronunţarea deciziei în apel.
Împotriva încheierilor din 20 septembrie 2010 şi 6 decembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs reclamantul B.M.L., iar împotriva încheierii din 6 decembrie 2010 pronunţată de aceeaşi instanţă a declarat recurs reclamantul B.I.
1. Recursul reclamantului B.M.L.
În motivarea recursului său, privind încheierea din data de 20 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a considerat lipsa rolului activ al instanţei prin neaplicarea articolelor incidente în speţă ale Constituţiei, ale tratatelor şi protocoalelor la care România este parte.
Recurentul a mai susţinut că instanţa a constatat greşit că a depus la data de 6 septembrie 2010 o precizare care nu există la dosar întrucât nu a fost depusă, iar redeschiderea dosarului nu a fost cerută de către B.M.L.
Prin cererea de lămuriri, susţine recurentul, nu dreptul de creanţă se contestă ci modul de aplicare al dispozitivului legat de înţelesul acestuia.
De asemenea, susţine că nu a solicitat evacuarea pârâtei, iar din dispozitiv nu reiese clar ce obligaţii are pârâtul legat de conservarea, întreţinerea imobilului altuia şi obligaţia restituirii imobilului de către cel în favoarea căruia a fost instituită retenţia, după plata sumei datorate de către proprietar.
În ce priveşte încheierea din data de 6 decembrie 2010 recurentul arată că încheierea este din data de 22 noiembrie 2010 şi pronunţată în şedinţa publică din 6 decembrie 2010; la apelul nominal s-a constatat greşit că se prezintă intimatul B.I. personal; B.M. nu a fost citat; la data de 22 noiembrie 2010 Curtea de Apel Timişoara a emis citaţia pentru termenul din 6 decembrie 2010; încheierea recurată a avut termen de judecată la data de 6 decembrie2010, termen la care numai B.M.L. a fost prezent, altcineva nu.
2. Recursul reclamantului B.I.
Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ., în argumentarea căruia reclamantul a susţinut că menţiunea făcută de instanţă că a fost prezent la şedinţă este o eroare întrucât nu a fost prezent.
Totodată, susţine recurentul, este o afirmaţie nereală că a solicitat admiterea cererii arătând că nu a contestat suma investiţiei ceea ce ar fi fost în contradictoriu cu cererile anterioare, mai mult susţine că nici la data de 6 decembrie 2010 nu a fost prezent astfel că nu putea solicita în contradictoriu cu cererile sale.
De asemenea, susţine recurentul, prin cererea de îndreptare eroare materială întemeiată pe dispoziţiile art. 281 şi art. 2811 C. proc. civ. a solicitat îndreptarea erorilor privind calitatea experţilor; instanţa de apel în dispozitivul deciziei a încălcat grav interesele personale prin calculul sumei de 4.249.399.878 lei pentru că creanţa nu îndeplineşte calitatea să fie certă, lichidă şi exigibilă.
Instanţa de apel nu a lămurit ce fel de investiţii s-au încorporat în dispozitivul deciziei recurate.
Recursurile sunt nefondate.
Având în vedere că ambele recursuri privesc aceleaşi critici referitoare la aplicarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la o analiză unitară a celor două recursuri.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., indicat de ambii recurenţi, poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Prima ipoteză a articolului menţionat nu a fost criticată, cu alte cuvinte nu s-a demonstrat că lipseşte fundamentul juridic şi faptic pe care se bazează soluţia instanţei de apel.
Pentru cea de-a doua ipoteză încălcarea sau aplicarea greşită a legii s-a pus în discuţie încălcarea dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ.
Recurenţii au solicitat prin cererile adresate instanţei de apel ca, în bazaart. 2811alin. (1) C. proc. civ., să se lămurească dispozitivul deciziei comerciale nr.89/A/2005, în sensul de a se da lămuriri, precizări cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului hotărârii privind suma de 4.249.399.878 lei.
 Art. 2811alin. (1) C. proc. civ. prevede că în situaţia în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.
Prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de instanţă prin hotărârea a cărei lămurire se doreşte. Această procedură a fost pusă la dispoziţia părţii interesate atunci când, din culpa instanţei, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăţi la executare.
Rezultă că instanţa de judecată poate dispune lămurirea unei hotărârii când aceasta nu cuprinde suficiente date care să permită executarea ei, părţile având alegerea folosirii procedurii reglementată de textul de lege enunţat sau pe calea unei contestaţii la executare, ceea ce nu este cazul în speţă întrucât dispozitivul este clar.
Din examinarea criticilor formulate de recurenţi, Înalta Curte constată că acestea se referă la hotărârea în sine, aspecte care nu pot fi lămurite pe calea acestei proceduri, adică a unor cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ.
Pe de altă parte, recurenţii au invocat pe calea recursului aspecte ce privesc fondul cauzei, probleme ce au fost tranşate cu autoritate de lucru judecat, prin Decizia nr. 259/2007 pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Referitor la procedura de citare a părţilor se constată că aceasta a fost legal îndeplinită, criticile fiind nefondate.
Cât priveşte celelalte critici referitoare la aspectele privind erorile şi omisiunile privind calitatea experţilor; calculul experţilor; omiterea de către Curtea de Apel Timişoara de a verifica actele oficiale justificative; menţiunea prezenţei la şedinţă a părţilor; toate acestea sunt aspecte ce exced cadrului procesual al recursului, astfel încât, nu pot face obiectul analizei în această cale de atac a recursului.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge recursul declarat de reclamantul B.M.L. împotriva încheierilor din data de 20 septembrie 2010 şi respectiv 6 decembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva încheierii din 6 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1187/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1280/2011. Comercial → |
|---|
