ICCJ. Decizia nr. 120/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 120/2011
Dosar nr. 3980/1/2010
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 848 din 30 martie 2009 Tribunalul Comercial Mureş a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, în numele Municipiului Sighişoara, reprezentat de primar I.D.D., a respins acţiunea reclamantei SC D.P. SA Bucureşti şi cererea acestei privind acordarea cheltuielilor de judecată şi a obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei 180.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Sentinţa mai sus menţionată a fost atacată cu apel de reclamanta SC D.P. SA Bucureşti.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul, obligând-o pe apelantă să plătească intimatului Consiliul Local al Municipiului Sighişoara suma de 59500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, aşa cum rezultă din Decizia nr. 5/A din 19 ianuarie 2010.
Reclamanta a declarat recurs împotriva hotărârii instanţei de apel pe care şi l-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi în considerarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, dacă vor fi identificate motive corespunzătoare, casarea integrală a acesteia şi trimiterea spre rejudecare instanţei competente, cu cheltuieli de judecată.
A arătat de asemenea că în ipoteza menţinerii soluţiei instanţei de apel pe fondul cauzei, se impune a se constata că onorariul avocaţial aprobat intimatei la fond şi apel, este nepotrivit de mare, nerezonabil, inechitabil şi abuziv raportat la munca depusă şi condiţiile efective ale desfăşurării procesului, împrejurare faţă de care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Analizând cererea de recurs Curtea constată că motivele pentru care a fost exercitată această cale de atac privesc situaţia de fapt, vizând netemeinicia deciziei, din dezvoltarea acestora nerezultând în ce constă nelegalitatea deciziei atacate.
Astfel, prin motivele de recurs a cerut ca instanţa de apel să verifice argumentaţiile din motivele de apel depuse în 12 octombrie 2009 şi notele scrise depuse în 7 decembrie 2009 pentru a se constata că instanţa de apel a trunchiat substanţial conţinutul susţinerilor din apel, invocând contradicţia între considerente şi dispozitiv referitoare la taxa judiciară de timbru.
A arătat în continuare că instanţa de apel a dat o hotărâre netemeinică, interpretând greşit actele deduse judecăţii precum şi consecinţele legale ce decurgeau din respectivele acte, nevalorificând corect actele existente, atunci când a afirmat că beneficiara aportului şi-a asumat riscuri în deplină cunoştinţă de cauză privind imposibilitatea realizării obiectului de activitate constând în parc tematic de distracţii D.P. şi că toate probele furnizate susţin contrariul aprecierilor instanţelor de apel, învederând cel puţin patru surse legale din care rezultă indubitabil că societatea niciodată nu a fost în măsură să anticipeze că aportul în teren al intimatei este complet neutil societăţii potrivit scopului destinat, datorită unor prohibiţii sau restricţii legale ce făceau imposibilă exploatarea integrală a terenului aportat: Studiul de prefezabilitate, Raportul preliminar de evaluare a terenului aferent Parcului de distracţii tematic D.L., realizat de către Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Turism, Studiul de fezabilitate având drept obiectiv oportunitatea realizării investiţiei Parcul de Distraţii D.P. şi Hotărârea nr. 104 din 22 august 2001 a Consiliului Local al Municipiului Sighişoara, cu avizele favorabile de la toate comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Sighişoara, autoritatea administrativă teritorială fiind singura care ştia sau ar fi trebuit să ştie care este regimul juridic complex al terenului propriu aportat.
De asemenea recurenta a susţinut că instanţa de apel a făcut o gravă eroare de apreciere a obligaţiilor legale ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Sighişoara când a afirmat că de fapt concluziile studiilor au justificat, confirmat chiar, avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Sighişoara, fiind evident că acele avize favorabile au fost date de către comisiile de specialitate ale intimatei fără respectarea legii.
A susţinut în continuare că instanţa de apel a interpretat greşit semnificaţia Studiului de prefezabilitate neputând fi acceptată aprecierea instanţei cum că la data constituirii societăţii aportul în natură nu era o certitudine întrucât reprezentarea intimatei în capitalul social al recurentei a fost de 95% la înfiinţarea societăţii şi de 99,99% după majorarea capitalului social cu terenul intimatei, existând un control deplin asupra implementării planurilor de afaceri în legătură cu terenurile acesteia şi că actele din care rezultă starea de fapt şi de drept prin raportare la dispoziţiile art. 1352 C. civ. au fost interpretate greşit, concluzionând eronat în sensul inexistenţei obligaţiei de garanţie pentru vicii, fiind evident că bunul aportat era impropriu folosinţei conform destinaţiei şi imposibil de utilizat, rămânând pierderile generate de cheltuielile efectuate în legătură directă cu terenul aportat, ceea ce justifică solicitarea de daune interese.
A criticat Decizia instanţei de apel şi în sensul că raportul de expertiză efectuat în cauză nu a fost valorificat, fiind ignorată o probă fundamentală pentru soluţionarea acestui caz, instanţa pronunţând o hotărâre nefundamentată juridic, cu încălcarea şi aplicarea greşită raportată la situaţia existentă, a dispoziţiilor art. 18 din Actul constitutiv autentificat cu nr. 2632 din 23 iunie 2001 şi art. 127 din Legea nr. 31/1990, neprecizând însă în ce a constat această încălcare sau aplicare greşită şi nu a coroborat Hotărârea CA nr. 1 din 17 aprilie 2003 prin care s-a probat schimbarea obiectului de activitate al societăţii, cu Hotărârea Consiliului Local nr. 42 din 17 aprilie 2003 a CLS prin care s-a aprobat retragerea CLS din societate şi cu dispoziţiile art. 127 din Legea nr. 31/1990, retragerea intimatei din societate efectuându-se odată cu retragerea întregului teren aportat, fără ca intimata să contribuie, proporţional cu reprezentarea sa în capitalul social al societăţii, la suportarea pierderilor generate de cheltuielile deja angajate de societate în directă legătură cu terenul, ca urmare a diverselor contracte de prestări servicii sau pentru alte demersuri obligatorii pentru realizarea proiectului Parcului tematic de distracţii D.P.
În legătură cu cheltuielile de judecată, recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost nefundamentată întrucât durata prestării serviciului de asistenţă juridică nu poate fi acceptată, fiind prelungită datorită excepţiilor ridicate de către intimată şi a timpului îndelungat care s-a pierdut fără a se găsi un expert contabil care să accepte realizarea expertizei, la aceasta adăugându-se şi conexare a două dosare existente între aceleaşi părţi, fiind invocată şi jurisprudenţa CEDO.
Conform art. 137 C. proc. civ. Înalta Curte se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei invocată din oficiu, privind nulitatea recursului, constatând următoarele:
Conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Art. 306 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de către instanţa de judecată şi că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Aşa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 3021 alin. (1) lit. c) acelaşi cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor şi cum recurenta nu s-a conformat acestor exigenţe legale, având în vedere, deopotrivă, şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi că motivele dezvoltate de recurentă nu pot fi încadrate în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neputând fi acoperită nulitatea recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia invocată şi va constata nulitatea cererii de recurs dedusă judecăţii.
Conform art. 274 C. proc. civ. partea care cade în pretenţii, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Intimatul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI Sighişoara a formulat cerere prin care a solicitat cheltuieli de judecată în sumă de 49600 lei anexând factura fiscală în copie xerox, împrejurare faţă de care Curtea, constatând că dovada efectuării cheltuielilor nu au fost depuse în original, va respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC D.P. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 5/A din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Respinge cererea formulată de intimata pârâtă CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SIGHISOARA privind cheltuielile de judecată.
Irevocabilă
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 13 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 119/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 121/2011. Comercial → |
|---|
