ICCJ. Decizia nr. 121/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 121/2011
Dosar nr. 21728/3/2006
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 5 iunie 2006 reclamanta SC G.R.B.G. SRL Glina a chemat-o în judecată pe pârâta SC D.D.T. SRL Bucureşti pentru ca prin hotărârea ce urma să o pronunţe instanţa să dispună evacuarea pârâtei din spaţiul comercial situat în Bucureşti, sector 1, pentru lipsă de titlu locativ, cu cheltuieli de judecată.
A arătat în cererea sa că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului menţionat mai sus, compus din teren - cotă indiviză în suprafaţă de 149 mp, şi construcţie în suprafaţă de 154, 97 mp, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3537 din 17 octombrie 2005 de către BNPA M. şi M., imobilul fiind cumpărat de la SC E.T. SRL, contractul având la bază un antecontract de vânzare-cumpărare. A arătat în continuare că vânzătoarea a dobândit imobilul care face obiectul litigiului de la SC G.C.N. SA, societate în lichidare, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3152 din 13 octombrie 2003, care a avut la bază contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4130 din 12 noiembrie 2003 de către acelaşi birou notarial prin care SC E.T. SRL a dobândit de la SC G.C.N. SA tot activul său, respectiv toate drepturile patrimoniale reale şi de creanţă, inclusiv drepturile litigioase existente în patrimoniul său, dreptul de proprietate al SC E.T. SRL fiind înscris în cartea funciară nr. 51839 din localitatea Bucureşti sector 1, conform încheierii de întabulare nr. 19526 din 14 octombrie 2005.
A mai precizat reclamanta că datorită faptului că la 15 decembrie 2005 a fost închisă procedura falimentului împotriva SC G.C.N. SA, aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia de predare a imobilului către SC E.T. SRL şi, respectiv, către SC G.R.B.G. SRL, astfel că imobilul este folosit în mod abuziv, fără niciun drept şi fără acordul reclamantei de către SC D.D.T. SRL, creându-i astfel grave prejudicii patrimoniale.
La data de 18 octombrie 2006 pârâta a formulat întâmpinare prin care a ridicat excepţia lipsei de interes în promovarea cererii de anulare parţială a actelor sale de proprietate asupra spaţiilor deţinute în Piaţa 16 Februarie, pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Odată cu întâmpinarea pârâta a formula şi cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3537 din 17 octombrie 2005 şi nr.3512 din 13 octombrie 2005 de către BNP M.A.C., arătând că societăţile pârâte au deţinut şi înstrăinat un bun imobil asupra căruia nu a avut niciodată dreptul de proprietate, respectiv spaţiul comercial situat în Bucureşti, sector 1.
La data de 23 octombrie 2006 reclamanta a formulat cerere precizatoare şi completatoare solicitând să se constate nulitatea absolută - în limita dreptului său de proprietate a contractului de concesiune autentificat sub nr. 773 din 7 aprilie 2004 de către BNP C.S.S., încheiată între Municipiul Bucureşti prin Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti în calitate de concedent şi SC D.D.T. SRL în calitate de concesionar, pentru lipsa obiectului, lipsa cauzei şi cauză ilicită.
La data de 19 martie 2007 reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că a înţeles să transforme cererea de evacuare într-o cerere de revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. prin care a solicitat să fie obligată pârâta SC D.D.T. SRL şi pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, sector 1, celelalte capete de cerere rămânând neschimbate. Cererea a fost motivată pe dispoziţiile art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 480 C. civ.
Prin încheierea de şedinţă de la data de 1 octombrie 2007 a fost scoasă din cauză pârâta SC D.D.T. SRL, ca urmare a fuziuni prin absorbţie cu SC S.P.S. SRL, fiind introdusă în cauză în calitate de pârâtă SC S.P.S. SRL.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia lipsei de interes invocată de reclamantă faţă de cererea reconvenţională, ca neîntemeiată, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă SC G.R.B.G. SRL în contradictoriu cu pârâta reclamantă SC S.P.S. SRL şi SC E.T.SRL, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC G.R.B.G. SRL Glina în contradictoriul cu Municipiul Bucureşti ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis cererea reconvenţională, constatând nulitatea absolută parţială a contractelor de vânzare-cumpărare autentificare sub nr. 3537 din 17 octombrie 2005 şi 3512 din 13 octombrie 2005 de BNP M.A.C., a respins cererea de chemare în garanţie a Municipiului Bucureşti prin Consiliul Locala l Sectorului 1, ca rămasă fără obiect, a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei SC S.P.S. SRL 2400 lei cheltuieli de judecată, şi a dispus trimiterea unei copii a volumului I al dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 împreună cu hotărârea pronunţată, pentru cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că titlul pârâtei provine de la Administraţia Locală şi este în concordanţă cu considerentele sentinţei civile nr. 4874 din 21 decembrie 2001 a Judecătoriei Buftea, irevocabilă, din care rezultă că imobilul din Piaţa 16 Februarie s-a aflat în proprietatea Administraţiei Locale şi nu în proprietatea SC G.C.N. SA, acesta fiind un impediment legal în a considera că în patrimoniul SC G.C.N. SA au intrat spaţii comerciale ce figurau în Piaţa 16 Februarie şi aplicând principiile juridice nemo dat quod non habet şi nemo ad alium transferre potest quam ipse habet rezultând că reclamanta nu are titlul legal, titlul pârâtei fiind mai bine caracterizat şi provenind de la adevăratul proprietar, respectiv administraţia publică locală.
În consecinţă a constatat nule contractele de vânzare-cumpărare autentificare sub nr. 3537 din 17 octombrie 2005 şi 3512 din 13 octombrie 2005 de BNP M.A.C., întrucât bunul nu făcea parte din patrimoniul vânzătoarei la momentul înstrăinării, fiind încheiat prin fraudă, justificându-se astfel şi interesul pârâtei în a se constata nulitatea unor titluri juridice ce aveau drept consecinţă diminuarea patrimoniului său, dacă ar fi fost valabile.
În acest context, a reţinut instanţa de fond că nu se justifică calitatea procesuală pasivă a Municipiului Bucureşti, deoarece, a transmis-o convenţional pârâtei prin contract, cererea de chemare în garanţie rămânând fără obiect.
A mai reţinut instanţa că încheierile de carte funciară au prejudiciat interesele legitime ale pârâtei existând indicii de neglijenţă în serviciu, în cazul registratorului de la Tribunalul Bucureşti.
Apelurile declarate de SC G.R.B.G. SRL şi SC E.T.SRL împotriva sentinţei instanţei de fond au fost admise de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 399 din 30 iunie 2010, potrivit căreia a fost anulată hotărârea atacată şi trimisă cauza spre rejudecare instanţei competente, respectiv Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
În soluţionarea apelului instanţa a avut în vedere faptul că faţă de obiectul şi cauza acţiunii, în materia competenţei materiale sunt aplicabile dispoziţiile legale cu caracter general înscrise în art.1 coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, potrivit căreia procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect au o valoare de până la 500.000 lei se judecă în primă instanţă de judecătorie, şi cum valoare obiectului pricinii a fost stabilită de către reclamantă, care a şi timbrat în raport de această valoare, şi necontestată de către intimată, cauza este de competenţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC G.R.B.G. SRL Glina şi pârâta SC S.P.S. SRL.
Reclamanta SC G.R.B.G. SRL şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 1, art. 2 pct. 1 lit. b) şi ale art. 181 C. proc. civ., solicitând să se constate că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, instanţa de apel în mod greşit apreciind competenţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, neobservând că tribunalul şi-a verificat din punct de vedere material competenţa atât la momentul introducerii cererii cât şi ulterior, când urmare efectuării celor două expertize evaluatorii au determinat cu exactitate obiectul cererii principale în cuantum de 995.848 lei, astfel că revine Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, competenţa de a soluţiona material prezenta cauză, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului.
Pârâta SC S.P.S. SRL a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, pentru soluţionarea pe fond a apelului, susţinând că hotărârea atacată este nelegală, instanţa de apel interpretând eronat dispoziţiile art. 1 raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 13 alin. (1) C. proc. civ., întrucât obiectul acţiunii este revendicarea unui imobil despre care atât reclamanta cât şi pârâta afirmă că face parte din fondul de comerţ, astfel că acţiunea nu este esenţialmente de natură civilă, a arătat în continuare că având în vedere calitatea părţilor şi particularităţile cauzei, este evident că în compararea de titluri instanţa trebuie să aibă în vedere transmiterea întregului fond de comerţ către SC G.C.N. SA care la rândul său a înstrăinat acelaşi fond de comerţ către reclamantă în cadrul procedurii de faliment, fiind evident că natura cauzei şi particularităţile acesteia sunt esenţialmente comerciale, motive pentru care competenţa de soluţionare în primă instanţă aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia comercială. Şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (5) ipoteza 1 C. proc. civ., precum şi pe dispoziţiile Legii nr. 15/1990 şi HG nr. 765/1990.
Recursurile formulate de reclamanta SC G.R.B.G. SRL Glina şi pârâta SC S.P.S. SRL vor fi analizate sub aspectul soluţionării motivelor invocate de acestea cu privire la competenţa materială a instanţei de judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanţă toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege, în competenţa altor instanţe.
Art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., reglementează competenţa de soluţionare a tribunalului care judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă al cărui obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei..... .
Art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., prevede că tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială al cărui obiect are o valoare de peste 1 miliard lei.... iar potrivit art. 13 alin. (1) C. proc. civ., cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află imobilele.
Analizând obiectul litigiului, faţă de dispoziţiile legale invocate, Curtea constată că instanţa a fost învestită în a soluţiona o acţiune în revendicarea unui imobil, fiind invocate titluri de proprietate constituite în baza unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate între persoane juridice (societăţi comerciale) respectiv contractele de vânzare-cumpărare autentificare sub nr. 3537 din 17 octombrie 2005 şi 3512 din 13 octombrie 2005 de BNP M.A.C., având ca obiect vânzarea cumpărare imobilului situat în Bucureşti sector 1, compus din teren â€" cotă indiviză în suprafaţă de 149 mp, şi construcţie în suprafaţă de 154, 97 mp, înscrise în CFI, contractele fiind esenţialmente civile.
Se constată că litigiul de faţă nu priveşte un act obiectiv de comerţ, că actele juridice în cauză nu sunt acte subiective de comerţ şi nici acte mixte de comerţ şi, pe cale de consecinţă, competenţa de soluţionare a litigiului vizând constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare de mai sus, nu aparţine instanţei comerciale, ci instanţei civile.
În acest context se constată că în mod corect instanţa de apel a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei civile dar, aceasta a greşit atunci când a raportat obiectul litigiului la art. 1 alin. (1) C. proc. civ., neobservând că faţă de constatările rapoartelor de expertiză tehnică şi tehnică topografică, efectuate în cauză, valoarea de circulaţie a terenului a fost evaluată la 80054 Euro, iar valoarea de circulaţie a construcţiei a fost evaluată la 188.000 Euro, astfel că obiectul litigiului depăşeşte limita de 5 miliarde lei, împrejurare faţă de care se aplică dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., competenţa materială revenind tribunalului şi nu judecătoriei, ca instanţă civilă.
Constatând că Decizia recurată este dată cu încălcarea art. 2 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (6) C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa Decizia atacată, urmând a se trimite cauza spre competentă soluţionare Secţiei civile a Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta SC G.R.B.G. SRL Glina şi de pârâta SC S.P.S. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 399 din 30 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică în parte în sensul că trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti secţia civilă.
Menţine restul dispoziţiilor.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 13 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 120/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 123/2011. Comercial → |
|---|
