ICCJ. Decizia nr. 1241/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1241/2011
Dosar nr. 6179/110/2008
Şedinţa publică din 23 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamantul L.M. a chemat în judecată pe pârâţii O.I., SC T. SRL Bacău, SC S.C. SRL Bacău şi SC E. SRL Bacău, solicitând constatarea nulităţii absolute a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor SC E. SRL din 2 martie 2006, a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 43 din 4 ianuarie 2007 şi a celui autentificat sub nr. 220 din 15 martie 2007, prin care s-a înstrăinat suprafaţa de 537,68 m2 teren proprietatea societăţii comerciale.
Prin Încheierea din 14 noiembrie 2008, Tribunalul Bacău a dispus cererea privind anularea contractelor, iar reclamantul a precizat obiectul acţiunii ca fiind constatarea nulităţii absolute a hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor din 2 martie 2006.
Prin cererea de intervenienţă în interesul pârâtei, O.I. solicită alături de societatea comercială pârâtă respingerea acţiunii.
Tribunalul a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtei şi a respins ca nefondată acţiunea Sentinţei civile nr. 40 din 22 decembrie 2009.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că acţiunea promovată de reclamantă este imprescriptibilă, obiectul acesteia fiind constatarea nulităţii absolute a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor SC E. SRL din 2 martie 2006, însă convocarea viciată pe care o invocă reclamanta nu este sancţionată de lege cu nulitatea absolută, după cum nerespectarea de către administrator a dispoziţiilor privind conflictul de interese atrage răspunderea patrimonială a acestuia.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia 5/CC din 15 iunie 2010 a admis apelul reclamantului şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a admis acţiunea, a anulat hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor a SC E. SRL din 2 martie 2006 şi a respins cererea de intervenţie în interesul pârâtei.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că încălcarea modului de convocare a adunării generale cu lipsa convocării acesteia, nu cu vicierea acesteia, art. 195 din Legea 31/1990 şi art. 15 din Actul constitutiv stabilind 3 modalităţi de convocare nerespectate pentru şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor din 2 martie 2006. Totodată a reţinut că dispoziţiile art. 948 C. civ. care nu sunt incidente în cauză, hotărârea Adunării Generale neavând un caracter contractual, iar existenţa sau inexistenţa registrului de procese verbale a adunării generale, nu afectează valabilitatea hotărârii.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâta şi intervenientul au declarat recurs.
Susţinerile recurentei SC E. SRL întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. nu au fost însuşite de reprezentantul părţii, I.E. IPURL care, prin Adresa 781 din 15 martie 2011 menţionează această situaţie, astfel încât, în condiţiile art. 161 alin. (2) C. proc. civ. instanţa va anula cererea.
Recursul intervenientului O.I. este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe cererea apelantului care a solicitat să se constate existenţa cauzelor de nulitate absolută a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor şi raportat la data publicării acesteia în M. Of. (22 mai 2006) şi data introducerii acţiunii (17 octombrie 2008) acţiunea apare ca fiind prescrisă. Excepţia prescripţiei a fost invocată şi instanţa trebuia să se pronunţe asupra ei, cu atât mai mult cu cât motivele invocate de reclamant urmăreau protejarea intereselor particulare.
Mai susţine recurentul că interesul societăţii nu este de a intra în procedura insolvenţei aşa încât lipseşte de interes demersul reclamantului în acţiunea de faţă iar interesele sale nu au fost vătămate. Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor a produs efecte fiind luată cu majoritatea prevăzută de Actul constitutiv şi s-a desfăşurat prin convocarea efectuată prin comunicarea asociaţilor şi publicarea într-un ziar de largă circulaţie.
În privinţa actului de vânzare încuviinţat de Adunarea Generală a Acţionarilor, aceasta era oportun întrucât activitatea societăţii era blocată, iar lichidităţile obţinute prin vânzarea bunului au avut ca efect îndeplinirea scopului pentru care societatea comercială a fost înfiinţată.
Recurentul mai susţine că greşit s-a respins cererea de intervenţie cu toate că apelul nu critica soluţia admiterii în principiu luată la instanţa de fond.
Recursul intervenientului este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Prevederile art. 195 din Legea 31/1990 stabilesc, derogator de la dispoziţiile generale, procedura convocării adunării generale a asociaţilor, care, în lipsa unor alte norme în actul constitutiv, se va realiza prin scrisoare recomandată, trimisă cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea aceasteia, arătându-se ordinea de zi.
În actul constitutiv, capitolul V art. 15, asociaţii au stabilit convocarea adunărilor în condiţiile prevăzute de Legea 31/1990, astfel încât în mod obligatoriu, pentru a îndeplini cerinţele legii, asociatul trebuia convocat prin scrisoare recomandată trimisă cu cel puţin 10 zile înainte de data adunării generale.
Procedând altfel, au fost încălcate normele legale care dau dreptul asociaţilor să se informeze asupra stării societăţii comerciale pentru a şi exprima un vot conform intereselor sale şi ale societăţii. În această măsură normele ce reglementează convocarea adunărilor generale sunt de interes general şi astfel cum judicios a considerat instanţa de apel, vizează ordinea publică.
În această măsură, a interesului general ocrotit de lege, ca niciodată să nu se acţioneze discreţionar de către un asociat sau acţionar majoritar, se consideră încălcată norma imperativă de drept cu consecinţa imprescriptibilităţii acţiunii în constatarea nulităţii actului întocmit cu respectarea ordinii de drept prestabilită.
Asupra oportunităţii hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor atacată, instanţele judecătoreşti nu au căderea de a se pronunţa, actele dispuse prin acestea fiind dependente de scopul şi interesele societăţii comerciale şi de abilităţile comerciantului sau alte conjuncturi ce nu pot fi cenzurate de instanţele de judecată.
Pe de altă parte, cererea de intervenţie admisă în principiu la instanţa de fond, a atribuit calitate procesuală persoanei ce a formulat-o, faţă de care instanţa este obligată a se pronunţa.
Alăturată apărărilor pârâtei, cererea de intervenţie accesorie tinde a apăra intersele acesteia prin propriile dovezi şi argumente expuse în faţa instanţei, care are obligaţia de a se pronunţa.
De aceea, chiar dacă nu a făcut expres obiectul cererii de apel instanţa avea îndatorirea a soluţiona cauza sub toate aspectele de fond şi de procedură, cu atât mai mult a se pronunţa asupra unei cereri formulate în interesul uneia dintre părţi. Astfel, critica deciziei atacate asupra depăşirii limitelor învestirii este nefondată.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 3021 lit. d) raportat la art. 161 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata nulitatea recursului declarat de pârâtă împotriva Deciziei nr. 5 din 15 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău şi în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul intervenientului împotriva aceleiaşi hotărâri judecătoreşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de pârâta SC E. SRL Bacău, prin lichidator judiciar I.E. IPURL Bacău, împotriva Deciziei nr. 5 din 15 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială.
Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenientul O.I. declarat împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1238/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1332/2011. Comercial → |
|---|
