ICCJ. Decizia nr. 1238/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1238/2011
Dosar nr. 557/118/2007
Şedinţa publică din 23 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 5845 din 22 august 2003 la Tribunalul Constanţa, reclamanta RA E.D.P.P. Constanţa a solicitat obligarea pârâtei S.C.H. SA Constanta să execute toate lucrările de remediere a deficienţelor constatate cu ocazia recepţiei finale Ia Blocul de locuinţe din zona Faleză Sud Constanţa, tronsoanele I şi IV, precum şi la daune cominatorii de 1.000.000 ROL pentru fiecare zi de întârziere, de Ia data pronunţării hotărârii şi până la executarea integrală a tuturor remedierilor, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 347/COM din 14 februarie 2008, Tribunalul Constanta a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta SC S.C.H. SA.
A admis, în parte, acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta SC S.C.H. SA şi a obligat pârâta să efectueze la Blocul de locuinţe din zona Faleză Sud Constanţa, tronsoanele I şi IV, lucrările de remediere a deficienţelor, astfel cum au fost stabilite prin raportul de expertiză tehnică întocmit de către expertul C.G. şi să plătească reclamantei suma de 1.030 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii şi, ca nefondată, cererea de intervenţie principală formulată de intervenientă.
Existând identitate între persoana reclamantei şi titularul dreptului afirmat şi, pe de altă parte, între persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii, instanţa de fond a constatat ca fiind neîntemeiate şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ridicate de pârâtă.
Pe fondul cauzei, faţă de probele administrate, instanţa de fond a constatat că acţiunea reclamantei este fondată sub primul capăt de cerere, în cauză fiind dovedită existenţa unor deficienţe în executarea Blocului de locuinţe din zona Faleză Sud Constanţa, tronsoanele I şi IV, constând în lucrări neefectuate ori realizate necorespunzător, iar obligaţia de remediere a acestora, astfel cum au fost stabilite prin raportul de expertiză tehnică întocmit de către expertul C.G., incumbă pârâtei SC S.C.H. SA, în virtutea clauzelor Contractului nr. 1/3319 din 18 iulie 1994, modificat şi completat prin Actele adiţionale nr. 1/1999 şi nr. 1/2001 şi a prevederilor art. 969 şi ale art. 1073 C. civ.
A apreciat ca nefondat şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, apreciind că nu-şi găsesc aplicarea întrucât executarea obligaţiei stabilite în sarcina pârâtei SC S.C.H. SA este posibilă în natură, pe cale silită, în modalitatea efectuării de către creditoare a prestaţiei de a face, pe contul celei dintâi.
A constatat nefondată şi a respins cererea de intervenţie principală, reţinând că intervenienta nu a indicat şi probat izvorul răspunderii solidare a reclamantei şi pârâtei faţă de asociaţie pentru plata cheltuielilor şi pentru efectuarea lucrărilor de finisare şi nu a dovedit nici că plăţile atestate de facturi şi ordine de plată reprezintă costuri determinate de nesocotirea unor obligaţii ce incumbau reclamantei şi pârâtei antreprenor.
Împotriva sentinţei mai sus menţionate, în termenul legal, au declarat apel pârâta SC S.C.H. SA şi intervenienta Asociaţia de proprietari care au criticat soluţia primei instanţe ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin Decizia civilă nr. 19/COM din 24 februarie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul formulat de S.C.H. SA Bragadiru.
A admis apelul declarat de intervenienta în nume propriu Asociaţia de Proprietari.
A schimbat în parte hotărârea în sensul că, admiţând în parte acţiunea, a obligat-o pe pârâtă să efectueze lucrările de remediere a deficienţelor constatate neexecutate prin raportul de expertiză efectuat de inginer C.G.
A admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Asociaţia de Proprietari şi le-a obligat pe reclamantă şi pe pârâtă, în solidar la plata către intervenientă a 46.167 RON cu titlu de daune.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
A dispus darea în debit a apelantei interveniente cu suma de 309 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.
A obligat intimatele la plata către apelanta intervenientă a sumei de 3.861 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
A admis cererea privind majorarea onorariului expertului a obligat intimatele SC S.C.H. SA Bragadiru şi RA E.D.P.P. Constanţa, în solidar la plata sumei de 600 RON reprezentând onorariu expert în favoarea C.G.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Faţă de succesiunea actelor administraţiei publice locale, succesoarea în drepturi şi obligaţii a RA „C.U.”, şi implicit a ICRAL Constanţa, în ceea ce priveşte executarea Contractului ferm nr. 22/1998 şi a Contractului nr. 1/3319 din 18 iulie 1994 este RA E.D.P.P. Constanţa, în calitate de administrator al fondului locativ al Municipiului Constanţa, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocată de apelanta pârâtă fiind neîntemeiată.
În atare situaţie, curtea de apel a considerat că aserţiunea apelantei potrivit cu care lipsa calităţii procesuale a RA E.D.P.P. Constanţa a fost statuată în mod irevocabil într-o altă cauză, în care s-a stabilit că succesoarea RA „C.U.” este SCIL C.U., nu poate fi primită atâta timp cât, în prezent, administratorul fondului locativ al oraşului este RA E.D.P.P. Constanţa, aceasta din urmă fiind în măsură să invoce eventuale deficienţe ale lucrărilor de construcţie executate.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a SC S.C.H. SA, apelanta a susţinut că antreprenorul prevăzut în Contractul nr. 22/1988 este I.A.C.H.P., care, la rândul ei, începând cu anul 1990, a suferit o serie de transformări şi divizări, luând naştere mai multe societăţi, printre care şi apelanta, fără a se putea demonstra că ea este succesoarea pe linia contractului pentru Blocul de locuinţe din zona Faleză Sud.
Curtea de apel a constatat că în mod corect instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, calitatea acesteia fiind justificată în cauză de existenţa raportului obligaţional generat de Contractul nr. 1/3319 din 18 iulie 1994 încheiat între RA E.D.P.P. Constanţa şi antreprenorul SC S.C.H. SA Constanţa.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, apelanta a susţinut că termenul de prescripţie de 3 ani, stabilit de art. ll alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 pentru viciile unei construcţii, începe să curgă în cauză cel mai târziu de la data de 15 mai 1996, dată la care s-a fixat termenul pentru remedierea unor lucrări prin Procesul verbal la terminarea lucrărilor nr. 1334 din 15 martie 1996, fiind împlinit astfel la data de 30 mai 1999.
Or, instanţa de apel a reţinut că, astfel cum corect a motivat instanţa de fond, termenul de 3 ani defipt de art. II alin. (2) nu constituie un termen de prescripţie, ci un termen legal de garanţie, expirarea lui marcând momentul obiectiv al începutului prescripţiei dacă în cauză nu-şi găseşte aplicarea un alt termen de garanţie, legal sau convenţional.
De asemenea, curtea de apel a constatat că excepţia de neexecutare a contractului invocată de apelanta pârâtă este nefondată. Apelanta a susţinut că RA E.D.P.P. Constanta nu a efectuat plata în avans a 50% din valoarea lucrărilor ce trebuia executate, astfel că ea nu avea obligaţia de a finanţa lucrările şi nici de a le efectua în aceste condiţii.
Curtea de apel a constatat că lucrările ce fac obiectul acţiunii reprezintă remedieri ale unor deficienţe şi lucrări neterminate care cad în sarcina executantului în temeiul art. 23 lit. k) din Legea nr. 10/1995. Ori, potrivit acestor dispoziţii, executantul are obligaţia de remediere, pe propria cheltuială, a defectelor calitative apărute din vina sa, atât în perioada de execuţie, cât şi în perioada de garanţie stabilită potrivit legii, situaţie în care apelanta nu are posibilitatea de a justifica neîndeplinirea obligaţiilor sale contractuale prin neexecutarea obligaţiei de plată de către beneficiar.
Cu privire la rezilierea contractului în temeiul art. 15 din Contractul nr. 22/1988, Curtea de apel a constatat că apelanta nu a dovedit că a operat o reziliere a contractului încheiat cu RA „C.U.”, antecesoarea reclamantei RA E.D.P.P. Constanţa, contract ce stă la baza răspunderii sale în prezenta cauză.
Pe fondul cauzei, faţă de dispoziţiile legale aplicabile şi în temeiul art. 969 şi 1073 C. civ., Curtea de apel a constatat că în mod coret instanţa de fond a reţinut răspunderea contractuală a apelantei pârâte, dispunând obligarea acesteia la efectuarea lucrărilor de remediere a deficienţelor.
Curtea de apel a constatat că o parte din lucrările neefectuate de către apelanta pârâtă nu au fost executate de către proprietarii apartamanetelor prin intermediul Asociaţiei de Proprietari, situaţie în care obligaţia de remediere se va limita la acele lucrări ce nu au fost executate, astfel cum acestea au fost evidenţiate prin suplimentul la raportul de expertiză efectuat în apel.
Curtea de apel a apreciat că cererea de intervenţie principală este fondată în parte.
Reclamanta RA E.D.P.P. Constanţa, în calitate de vânzător al apartamentelor situate în Blocul de locuinţe din zona Faleză Sud, avea obligaţia de a asigura, odată cu predarea bunurilor şi utila folosinţă a acestora. Existenţa unor lucrări rămase neexecutate sunt recunoscute chiar de vânzător, astfel cum rezultă din clauza finală a contractului de vânzare-cumpărare, situaţie în care se consideră că răspunderea sa operează nu numai pentru vicii ascunse ci şi pentru viciile aparente, constate şi asumate la momentul încheierii contractului.
Prin urmare, Curtea de apel a constatat că cererea de intervenţie este întemeiată pe răspunderea comună, legală a investitorului şi a executantului pentru nerespectarea obligaţiilor mai sus menţionate, aceştia fiind ţinuţi în solidar, conform dispoziţiilor art. 42 C. com., la suportarea prejudiciului încercat de către intervenientă.
În ceea ce priveşte întinderea prejudiciului, a reţinut că intervenienta a făcut dovada că a excutat lucrări de remediere în valoare totală de 46.167 lei, astfel cum rezultă din constatările şi evaluările făcute de expertul tehnic şi din înscrisurile (contracte, facturi, chitanţe) depuse la dosarul cauzei. Instanţa de apel a înlăturat contravaloarea lucrărilor de hidroizolaţie efectuate la scara D a blocului, lucrări pentru care intervenienta nu a prezentat înscrisuri, nefăcând astfel dovada că aceste lucrări au fost executate de Asociaţia de Proprietari. De asemenea, a avut în vedere răspunsul la obiecţiuni în ceea ce priveşte suprafaţa betonată din subsolul scării D care este doar de 40,41 m2, cu o valoare de 1.748 RON.
Împotriva Deciziei curţii de apel au declarat recurs reclamanta RA E.D.P.P. Constanţa şi pârâta SC S.C.H. SA Bragadiru.
Recurenta reclamantă îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului împotriva Deciziei Curţii de apel, cu consecinţa respingerii apelului formulat de către apelanta intervenientă Asociaţia de Proprietari în ce o priveşte pe recurenta reclamantă şi menţinerii ca temeinică şi legală a Sentinţei tribunalului.
Critica deciziei recurate de către reclamantă vizează interpretarea greşită a legii şi contradictorialitatea între argumentele instanţei de apel cu privire la obligarea în solidar a RA E.D.P.P. Constanţa şi a intimatei pârâte SC S.C.H. SA Bragadiru la plata de daune către intervenienta Asociaţia de Proprietari.
Recurenta susţine că instanţa de apel a reţinut obligaţiile constructorului prevăzute de Legea nr. 10/1995 la art. 23, le-a enumerat, însă a omis să le pună în aplicare şi să constate că vina pentru lucrările deficitare şi pentru problemele ulterioare ce au apărut la imobil reprezintă culpa exclusivă a intimatei pârâte SC S.C.H. SA Bragadiru.
Arată că, în mod similar, deşi instanţa reţine că şi investitorul, respectiv RA E.D.P.P. Constanţa cât şi cumpărătorul construcţiei, respectiv intervenienta Asociaţia de Proprietari prin membrii săi, deci implicit şi constructorul au obligaţii cu privire la sistemul calităţii în construcţii, disculpă în mod nejustificat intervenienta, care a folosit imobilul în tot acest timp. Pe de altă parte, consideră că expertiza nu a fost concludentă în soluţionarea cauzei, întrucât dovezile prezentate de asociaţie nu au relevat în totalitate pretenţiile intimatei-interveniente.
Recurenta-pârâtă îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicită în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, respectiv celei din Bucureşti, iar în cazul în care nu se va dispune casarea, solicită modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului său. În subsidiar, în cazul în care instanţa apreciază că societatea sa trebuie obligată la plată, solicită modificarea deciziei atacate şi obligarea societăţii sale doar la suma de maxim 4443,34 RON, respectiv 2450 RON + 235 RON + 996,34 RON + 437 RON + 325 RON, sume pe care le-a arătat în obiecţiunile la expertiză.
Recurenta pârâtă susţine în esenţă că instanţa de apel nu a ţinut cont de unele acte depuse de către intervenientă la dosar, pe care pârâta le-a criticat sub aspectul veridicităţii lor şi nu a reuşit să răspundă la obiecţiunile formulate la expertiză, neţinând cont de o serie de păreri ale expertului, care în opinia sa erau corecte.
Cât priveşte judecarea fondului pricinii, consideră că instanţa de apel a interpretat greşit actele deduse judecăţii, astfel încât soluţia pronunţată este greşită (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) şi, totodată, a aplicat greşit legea (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
În acest sens, arată că în mod greşit instanţa a respins excepţiile pe care le-a invocat şi nu a avut în vedere că potrivit contractului lucrările trebuiau plătite, iar reclamanta RA E.D.P.P. Constanţa nu i-a achitat nimic din contravaloare acestor lucrări, motiv pentru care pârâta trebuia obligată la efectuarea acestora, numai după primirea contravalorii lor.
În fine, în dezvoltarea motivelor de recurs, mai susţine în plus că instanţa a dispus obligarea sa la plata sumei de 46.167 RON către intervenienta Asociaţia de Proprietari, dar a arătat că pentru 18.626 RON nu s-au prezentat facturi sau înscrisuri, iar în ce priveşte obligarea sa la efectuarea lucrărilor de remediere a deficienţelor, expertiza nu a stabilit niciodată ce lucrări nu au fost executate.
În ce priveşte recursul reclamantei se constată următoarele:
Susţinerea recurentei conform căreia vina pentru lucrările deficitare şi pentru problemele ulterior apărute la imobil se datorează exclusiv intimatei-pârâte, iar reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale precum şi pe cele care îi reveneau potrivit Legii nr. 10/1995, împrejurare în care nu se justifică angajarea răspunderii solidare a investitorului şi executantului, nu este întemeiată.
Din examinarea actelor şi a dispoziţiilor legale incidente în speţă rezultă fără dubiu culpa ambelor recurente, a căror răspundere pentru neexecutarea obligaţiilor faţă de Asociaţia de Proprietari a fost corect angajată în solidar, conform dispoziţiilor art. 42 C. com. aşa cum judicios a reţinut şi instanţa de apel.
Astfel, se constată că recurenta-reclamantă RA E.D.P.P. Constanţa în calitate de investitor-vânzător avea obligaţia de a vinde construcţia după terminarea completă a acesteia, respectiv după efectuarea recepţiei finale şi să răspundă de viciile lucrului vândut.
În cauză, vânzătorul RA E.D.P.P. Constanţa a început vânzarea apartamentelor înainte de a fi executate lucrările de finisare a blocului, nu a remis cartea tehnică beneficiarului deşi această obligaţie conform art. 17 alin. (2) din Legea nr. 10/1995 incumbă investitorului şi cunoştea viciile lucrului vândut, împrejurare ce rezultă din Procesul verbal de recepţie finală.
De altfel, existenţa unor lucrări rămase neexecutate este recunoscută chiar de vânzător, astfel cum rezultă din clauza finală a contractului de vânzare-cumpărare, iar recurenta-reclamantă, în calitate de vânzător al apartamentelor avea obligaţia de a asigura odată cu predarea bunurilor şi utila folosinţă a acestora.
Potrivit art. 21 lit. e) din Legea nr. 10/1995, reclamanta RA E.D.P.P. Constanţa, în calitate de investitor, avea obligaţia de a acţiona în vederea soluţionării neconformităţilor şi a defectelor apărute pe parcursul execuţiei lucrărilor, iar pârâta SC S.C.H. SA avea obligaţia, conform art. 23 lit. i), j) şi k) din aceeaşi lege de a recepţiona doar construcţiile ce corespund cerinţelor de calitate şi pentru care a predat investitorului documentele necesare întocmirii cărţii tehnice a construcţiei, de a aduce la îndeplinire, la termenele stabilite, măsurile dispuse prin actele de control sau prin documentele de recepţie ale lucrărilor de construcţii, de a remedia, pe proprie cheltuială, defectele calitative apărute din vina sa, atât în perioada de execuţie, cât şi în perioada de garanţie stabilită potrivit legii.
Susţinerea recurentei potrivit căreia, în măsura în care instanţa a reţinut că atât investitorul, cumpărătorul construcţiei şi implicit constructorul au obligaţii cu privire la sistemul calităţii în construcţii, în mod nejustificat a fost disculpată intervenienta, de asemenea nu este întemeiată. O astfel de susţinere vizând menţinerea imobilului în bună funcţionare în ce-o priveşte pe intervenientă putând fi opusă acesteia numai după predarea imobilului către proprietari în condiţiile legii, însă, cum acest lucru nu s-a întâmplat în mod corect, s-a stabilit răspunderea reclamantei şi pârâtei de a suporta în solidar prejudiciul produs intervenientei, în raport de dispoziţiile art. 42 C. com.
În ce priveşte recursul pârâtei se constată următoarele:
Susţinerile legate de veridicitatea contestată a unor acte depuse la dosar de intervenientă, precum şi de modul în care instanţa a înţeles să ia în considerare obiecţiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză pot privi eventual netemeinicia Deciziei curţii de apel şi nu nelegalitatea ei, aşa încât având în vedere dispoziţiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ. nu pot face obiectul examinării în recurs.
Nici susţinerea privind instanţa de fond competentă teritorial să soluţioneze prezentul litigiu nu poate fi analizată în recurs atât timp cât ea nu a fost argumentată în dezvoltarea motivelor de recurs şi nu a fost invocată şi în faţa instanţei de apel, nefăcând obiectul examinării acestei instanţe.
Cât priveşte excepţiile: lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi prescripţiei dreptului la acţiune se constată că aceste excepţii au primit o judicioasă dezlegare din partea Curţii de apel, fiind corect respinse.
Astfel, în ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei s-a constat că în executarea Contractului ferm nr. 22/1998 şi a Contractului nr. 1/3319 din 18 iulie 1994, reclamanta RA E.D.P.P. Constanţa a avut calitatea de administrator al fondului locativ al Municipiului Constanţa.
Privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, calitatea acesteia a fost demonstrată ca fiind parte în raportul obligaţional generat de Contractul nr. 1/3319 din 18 iulie 1994.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune s-a constatat că faţă de data încheierii procesului verbal de recepţie finală, respectiv 6 iulie 2001, acţiunea reclamantei formulată la data de 20 august 2003, a fost introdusă în cadrul termenului general de prescripţie aplicabil în speţă, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
În ce priveşte excepţia de neexecutare a contractului se observă că în mod corect a fost, de asemenea respinsă, deoarece atât timp cât potrivit art. 23 lit. k) din Legea nr. 10/1995 lucrările privind remedierea unor deficienţe şi lucrări neterminate cad în sarcina executantului, care are această obligaţie, pe cheltuială proprie, atât în perioada de execuţie, cât şi în perioada de garanţie stabilită potrivit legii, acesta nu are posibilitatea de a-şi justifica neîndeplinirea obligaţiilor sale contractuale prin neexecutarea obligaţiei de plată de către beneficiarul lucrărilor.
În fine, susţinerile prin care recurenta-pârâtă contestă cuantumul despăgubirilor în sumă de 46.167 RON către intervenienta Asociaţia de Proprietari. motivat de faptul că nu s-au prezentat decât parţial facturi sau că expertiza nu a stabilit niciodată că lucrările în cauză au fost executate, vor fi înlăturate întrucât aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, se constată că intervenienta a făcut dovada executării remedierilor în sumă de 46.167 RON, astfel cum rezultă din actele dosarului şi evaluarea expertului tehnic, iar contravaloarea remediilor pentru care nu s-au prezentat dovezi nu a fost acordată de instanţa de apel.
În consecinţă, reţinându-se că recurentele nu au exprimat în recurs nicio critică întemeiată, în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., care să conducă la casarea sau modificarea Deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi vor fi respinse recursurile declarate în cauză de reclamantă şi pârâtă, ca fiind nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta RA E.D.P.P. Constanţa şi de pârâta SC S.C.H. SA Bragadiru împotriva Deciziei civile nr. 19/COM din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 23 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2704/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1241/2011. Comercial → |
|---|
