ICCJ. Decizia nr. 903/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.903/2011
Dosar nr. 4142/30/2010
Şedinţa publică din 1 martie 2011
Prin Sentinţa civilă nr. 699/P.I. din 15 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Timiş s-a respins cererea formulată de reclamanta SC B.M. SRL Timişoara în contradictoriu cu pârâta SC P.B. SA Bucureşti - Sucursala Timişoara, având ca obiect deblocarea contului societăţii, ca rămasă fără obiect, luându-se act că partea a renunţat la judecarea capătului de cerere privind plata daunelor morale, fiind respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa Sentinţa nr. 699/P.I. din 15 iunie 2009 prima instanţă a reţinut că, datorită iniţiativei băncii pârâte de a debloca contul reclamantei, cererea a rămas fără obiect. Cu toate acestea, s-a apreciat că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată este neîntemeiată, deoarece pârâta a procedat la deblocarea provizorie a contului reclamantei, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării Sentinţei civile nr. 432 din 25 februarie 2010 a Tribunalului Timiş prin care s-a deschis procedura insolvenţei reclamantei.
Apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinţei nr. 699/P.I. din 15 iunie 2010 din 25 februarie a fost admis prin Decizia civilă nr. 177 din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată în primă instanţă. Totodată, prin Decizia nr. 177 din 26 octombrie 2010 s-a dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 2.616 RON cu titlu de taxe judiciare datorate pentru faza procesuală anterioară.
În considerentele Deciziei nr. 177 din 26 octombrie 2010 instanţa de apel a reţinut că pârâta s-a aflat în culpă procesuală, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., îndeplinindu-şi obligaţiile pe parcursul procesului, deşi avea această posibilitate anterior promovării acţiunii, în urma solicitărilor reclamantei în acest sens.
În privinţa dispoziţiei de obligare a reclamantei la plata sumei aferente taxei judiciare de timbru datorate în primă instanţă, curtea a făcut aplicarea prevederilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997.
Astfel, a reţinut că cererea reclamantei privind acordarea daunelor morale are caracter patrimonial şi se timbrează la valoare, partea fiind citată în acest sens pentru primul termen de judecată, iar prima instanţă trebuia să facă aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi să anuleze cererea ca insuficient timbrată, de vreme ce nu a mai fost susţinută, fără ca avocatul să aibă mandat pentru aceasta, precum şi în condiţiile în care cuantumul nu a fost contestat. Totodată s-au reţinut şi prevederile art. 35 din Ordinul nr. 760/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 conform cărora atunci când se micşorează valoarea pretenţiilor formulate, după înregistrarea acţiunii, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea iniţială, fără a se ţine seama de reducerea ulterioară, iar dacă în momentul înregistrării acţiunea a fost taxată corespunzător obiectului iniţial, dar a fost modificată ulterior, ea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluţionată în limitele în care taxa judiciară de timbru a fost plătită.
Împotriva Deciziei nr. 177 din 26 octombrie 2010 reclamanta a declarat recurs, solicitând modificarea ei în parte, în sensul anulării ca netimbrat al celui de-al doilea capăt al acţiunii, cu înlăturarea dispoziţiei de dare în debit şi obligarea pârâtei la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta-recurentă arată că în mod nelegal nu s-a dispus suportarea de către pârâtă a tuturor cheltuielilor de judecată, deşi s-a reţinut culpa procesuală a acesteia, ocazionate cu plata taxelor de timbru, inclusiv cu privire la cele cu care a fost dată în debit.
De asemenea este criticată aplicarea art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, cu privire la care arată că greşit s-a reţinut existenţa în faţa primei instanţe a unei cereri de renunţare la judecată, în condiţiile în care primează achitarea taxelor de timbru, iar eroarea în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor procedurale nu îi este imputabilă.
Prin întâmpinarea înregistrată la 17 februarie 2011, intimata a solicitat respingerea recursului.
În apărare arată că în mod corect s-a reţinut lipsa culpei sale procesuale în ceea ce priveşte blocarea şi respectiv deblocarea ulterioară a contului SC B.M. SRL Timişoara, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia în prima instanţă reclamanta nu a renunţat expres la judecată, pe considerentul că nu mai susţine al doilea capăt de cerere, intimata arată că, fiind reprezentată de avocat conform legii, acesta a avut mandat valabil, astfel că nefiind timbrat acest capăt de cerere consecinţa finală din punct de vedere juridic rămâne aceiaşi, de anulare.
De aceea, apreciază că instanţa de apel a reţinut în mod corect aplicabilitatea art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se va reţine că este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta SC B.M. SRL Timişoara a solicitat obligarea pârâtei SC P.B. SA Bucureşti - Sucursala Timişoara, să-i deblocheze contul bancar şi să-i plătească daune morale de 5.000 RON, cu cheltuieli de judecată.
Cererea patrimonială privind daunele morale nu a fost timbrată, deşi reclamantei i s-a pus în vedere această obligaţie odată cu citaţia, pentru primul termen de judecată.
Ulterior, pârâta a procedat la deblocarea contului reclamantei, situaţie în care, la termenul din 15 iunie 2010 mandatarul ales în persoana avocatului reclamantei a declarat în şedinţă publică faptul că nu înţelege să mai susţină cererea privind daunele morale, fără a deţine o procură specială în acest sens, conform art. 69 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia „Recunoaşterile privitoare la drepturile în judecată, renunţările, cum şi propunerile de tranzacţie nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale".
Potrivit art. 246 alin. (1) C. proc. civ. „Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă".
Întrucât o atare manifestare de voinţă expresă şi neechivocă nu a existat din partea reclamantului, iar mandatarul acestuia nu a avut procură specială în acest sens, hotărârile prin care s-a luat act de renunţarea la judecarea cererii privind daunele morale sunt date cu încălcarea dispoziţiilor legale enunţate.
Prin urmare, prima instanţă trebuia să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi să anuleze ca netimbrat acest capăt de cerere.
Instanţa de apel, învestită cu motive de apel cu privire la această chestiune trebuia ca, în urma constatării aplicării greşite de către prima instanţă a prevederilor art. 246, raportat la art. 69 alin. (1) C. proc. civ. să modifice sentinţa şi în sensul anulării ca netimbrate a cererii de daune morale.
În raport de cele reţinute se constată că greşit a fost reţinută şi incidenţa art. 35 din Ordinul nr. 760/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, deoarece o cerere netimbrată şi pentru care nu există renunţare la judecată valabilă, nu poate fi soluţionată, decât în sensul anulării pentru netimbrare.
Cu privire la motivul de recurs vizând cheltuielile de judecată se reţine că, în raport de împrejurarea că dispoziţia de obligare a reclamantei la plata taxei de timbru pentru cererea de daune morale urmează a fi înlăturată potrivit celor mai sus reţinute şi reţinând că în primă instanţă reclamanta a solicitat doar plata cheltuielilor ocazionate cu onorariul avocaţial, urmează ca acest motiv să fie respins.
În baza considerentelor expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de reclamantă, cu consecinţa modificării în parte a Deciziei nr. 177 din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara şi a Sentinţei civile nr. 699/P.I. din 15 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Timiş, în sensul înlăturării dispoziţiei de obligare a reclamantei la plata sumei de 2.616 RON taxă judiciară de timbru pentru prima instanţă şi respectiv, a anulării ca netimbrată a cererii pentru acordarea daunelor morale. Se vor menţine celelalte dispoziţii ale Deciziei nr. 177 din 26 octombrie 2010 şi Sentinţei nr. 699/P.I. din 15 iunie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC B.M. SRL Timişoara şi în consecinţă:
Modifică în parte Decizia nr. 177 din 26 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, şi Sentinţa civilă nr. 699/P.I. din 15 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, în sensul că înlătură dispoziţia de obligare a apelantei-reclamante la plata sumei de 2.616 RON taxă judiciară de timbru pentru prima instanţă şi anulează ca netimbrată cererea pentru acordarea daunelor morale.
Menţine restul dispoziţiilor Deciziei nr. 177 din 26 octombrie 2010 şi Sentinţei nr. 699/P.I. din 15 iunie 2010.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1466/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 819/2011. Comercial → |
|---|
