ICCJ. Decizia nr. 819/2011. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 819/2011

Dosar nr.9473/1/2010

Şedinţa publică din 23 februarie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 607/2006 la Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi contencios administrativ, reclamanta SC A.93.S. SA Iaşi a chemat în judecată pe pârâta SC L. SRL Iaşi şi a solicitat evacuarea acesteia din spaţiul ce constituie obiectul contractului de închiriere nr. 2 din 1 august 2004 motivat de faptul că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de plată a chiriei.

Pârâta SC L. SRL Iaşi a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii precizând că a achitat contravaloarea chiriei.

Totodată, pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care solicită obligarea reclamantei la plata sumei de 57.198.301 ROL reprezentând contravaloarea energiei electrice pe care a achitat-o în contul reclamantei în perioada 14 iulie 2004 – 28 octombrie 2005.

Faţă de cererea reconvenţională, reclamanta SC A.93.S. SA a depus întâmpinare prin care invocă lipsa calităţii sale procesuale pasive motivat de faptul că cea obligată în contractul de furnizare a energici electrice este S.C. V.W. S.R.L Iaşi.

La data de 5 mai 2006, SC V.W. SRL Iaşi a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei SC A.93.S. SA în ceea ce priveşte cererea reconvenţională susţinând că această societate intervenientă datorează pârâtei reconveniente contravaloarea energiei electrice.

La termenul de judecată din 26 mai 2006 instanţa de fond a admis în principiu cererea de intervenţie formulată de intervenientă SC V.W. SRL în interesul pârâtei reconveniente SC A.93.S. SA.

Prin Sentinţa comercială nr. 81/ COM din 30 aprilie 2008, Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a dispus următoarele:

A respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei calităţii de reprezentant legal a numitei Ş. P., excepţii invocate de pârâta-reclamantă SC L. SRL.

A admis cererea formulată de reclamanta-pârâtă SC A.93.S. SA şi a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul comercial în suprafaţă de 140 m2 situat în municipiul Iaşi. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A.93.S. SA Iaşi şi a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC L. SRL, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC A.93.S. SA.

A admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta SC V.W. SRL, în favoarea pârâtei SC A.93.S. SA Iaşi.

În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., pârâta-reclamantă SC L. SRL a fost obligată să plătească reclamantei-pârâte SC A.93.S. SA suma de 3.510.30 ROL cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa Sentinţă nr. 81/ COM din 30 aprilie 2008 instanţa de fond a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei calităţii de reprezentant legal a numitei Ş. P., instanţa a constatat că aceste excepţii sunt neîntemeiate.

Ş. P. avea calitatea de reprezentant legal să semneze cererea de chemare în judecată, întrucât era administratorul SC A.93.S. SA la data înregistrării cererii la instanţă, respectiv 10 februarie 2006, iar actele de procedură pe tot parcursul procesului civil au fost semnate de către d-na Ş. P..

Nici excepţia privind inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată în sensul că reclamanta ar fi trebuit să investească instanţa în constatarea rezilierii de drept a contractului, potrivit pactului comisoriu de gradul II, nu este întemeiată, cadrul procesual este ales de reclamantă.

Între părţile din cauza dedusă judecăţii a fost încheiat contractul de închiriere nr. 2 din 1 august 2004 pentru durata cuprinsă între 1 iulie 2004 – 31 decembrie 2012, având ca obiect închirierea unui spaţiu de 140 m2, amplasat la parterul imobilului aflat în proprietatea reclamantului. Art. 2 din contract constată că preţul chiriei, pe care pârâtul se obligă să îl plătească pentru folosinţa spaţiului a fost stabilit de comun acord la 2.000.000 ROL/lună, prin art. 3 pârâtul obligându-se să îl plătească până cel mai târziu în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni contractuale, pe baza facturii emise de reclamant. Sancţiunea ce va interveni în cazul neexecutării acestei obligaţii la termen de către pârât a fost prevăzută de părţi în art. 3 din contract, constând în „desfiinţarea de drept a contractului".

Verificând facturile depuse la dosar, instanţa a constatat că, în unele cazuri, reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a emite factura fiscală în cursul lunii la sfârşitul căreia se împlinea termenul de scadenţă pentru plata chiriei de către pârât.

Dacă în aceste situaţii pârâtul este îndreptăţit să invoce neexecutarea obligaţiei corelative de către cealaltă parte, în cazul facturilor emise pentru lunile mai, iunie, iulie, septembrie, octombrie, noiembrie 2005, cu privire la care reclamantul a respectat condiţiile stabilite în contract, pârâtul nu a produs probe care să dovedească executarea în termen a obligaţiei sale de plată a chiriei lunare. Apărarea societăţii pârâte că aceste facturi i-au fost comunicate cu recomandata nr. 2194 din 23 decembrie 2005 sau sub semnătură la 31 octombrie 2005 nu poate fi primită atât timp cât pe documentele contabile respective figurează semnătura de primire a delegatului pârâtului, pe nume Ş.P. identificat cu act de identitate.

De altfel, precizând că o parte din aceste facturi fiscale i-au fost comunicate sub semnătură la data de 31 octombrie 2005 şi că plata lor a fost făcută la 4 ianuarie 2006, pârâtul recunoaşte implicit efectuarea plăţii chiriei cu nerespectarea termenului prevăzut prin contract.

Astfel, luând ca exemplu luna septembrie 2005, instanţa a constatat că societatea reclamantă şi-a îndeplinit obligaţia de emitere a facturii fiscale pentru această lună, fapt precizat expres la rubrica „Denumirea probelor sau a serviciilor", la data de 1 septembrie 2005, factură ce a fost comunicată pârâtului sub semnătură de primire la aceeaşi dată, acesta nefăcând dovada plăţii chiriei până cel mai târziu în ultima zi lucrătoare a lunii septembrie, potrivit art. 3 din contract, şi nici a existenţei vreunei cauze de natură a înlătura răspunderea sa contractuală.

Este evident că societatea pârâtă nu şi-a respectat obligaţiile de plată a chiriei lunare la termenul de scadenţă, sancţiunea ce intervine în această situaţie fiind desfiinţarea de drept a contractului, după cum au convenit părţile în contractul de închiriere.

Având în vedere cele arătate anterior şi faptul că, prin art. 17 din contract, părţile au stabilit că, în cazul desfiinţării de drept a contractului, pârâtul îşi va demonta şi ridica bunurile în termen de maxim 5 zile de la data când contractul încetează a-şi mai produce efectele, instanţa a apreciat că stabilirea unui termen scurt de evacuare a bunurilor societăţii pârâte din spaţiul închiriat, de numai 5 zile, echivalează cu intenţia părţilor de a nu mai fi parcursă procedura punerii în întârziere, motiv pentru care sancţiunea desfiinţării de drept a contractului reprezintă un pact comisoriu de gradul IV, ce are ca efect desfiinţarea necondiţionată a contractului de îndată ce a expirat termenul de executare, fără îndeplinirea obligaţiei de către pârât, împrejurarea că acesta şi-a respectat ulterior respectiva obligaţie neavând relevanţă.

Înscrierea acestui pact comisoriu de gradul IV în convenţia părţilor nu mai face necesară intervenţia instanţei de judecată pentru rezilierea contractului, ea putând face numai verificările pe care însăşi clauzele convenţionale le permit.

Pentru aceste considerente şi apreciind că cererea de evacuare a societăţii pârâte din spaţiul închiriat nu este condiţionată de constatarea, în prealabil, a intervenirii rezilierii contractului de închiriere amintit mai sus de către instanţa judecătorească, Tribunalul, în baza disp. art. 969 C. civ., ce consacră principiul obligativităţii efectelor contractului între părţi, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârât şi a admis prezenta cerere, dispunând evacuarea societăţii pârâte.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A.93.S. SA Iaşi în cererea reconvenţională, instanţa a reţinut că nu are calitate procesuală pasivă în cererea reconvenţională, deoarece în calitate de proprietar al spaţiului comercial în discuţie, reclamanta pârâtă nu a beneficiat de energia electrică plătită în plus de către SC L. SRL şi nu a existat alt temei legal sau convenţional pentru plata contravalorii energiei electrice.

Faţă de aceste precizări cererea reconvenţională a fost respinsă. De energia electrică, achitată în plus de pârâta - reclamantă, a beneficiat intervenientul accesoriu, în perioada indicată în cererea reconvenţională, iar societatea intervenientă, în calitate de locatar, a deţinut spaţiul respectiv.

Pentru aceste considerente, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A.93.S. SA Iaşi, s-a respins cererea reconvenţională şi s-a admis cererea de intervenţie accesorie.

Prin Decizia comercială nr. 68 din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, a respins apelul declarat de SC L. SRL Iaşi împotriva Sentinţei nr. 81/ COM din 30 aprilie 2010 pe care a păstrat-o.

În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut:

Cu privire la calitatea numitei Ş.P., Curtea de apel a constatat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că aceasta este administrator la SC A.93.S. SA la momentul promovării acţiunii, iar faptul că a semnat actele de procedură pe tot parcursul procesului nu are relevanţă în atribuirea calităţii de reprezentant legal al unei societăţi comerciale.

Curtea de apel a constatat că pârâta - apelantă SC L. SRL a invocat, pentru prima dată în calea de atac a apelului lipsa calităţii de reprezentant a numitei Ş.P. pentru reclamanta SC A.93.S. SA, invocând dispoziţiile art. 161 C. proc. civ.

Prin formularea întâmpinării, curtea de apel a apreciat că reprezentantul legal H.M. şi-a însuşit acţiunea şi s-a acoperit lipsa calităţii de reprezentant invocată de către apelantă.

A apreciat că nefondată este şi critica privind neprecizarea în concret referitoare la obligaţia intervenientului accesoriu.

Intervenţia accesorie a fost reglementată în vederea ocrotirii intereselor terţilor, interese ce se pot afirma şi realiza deopotrivă prin sprijinirea poziţiei procesuale a uneia dintre părţi.

Între intervenientul accesoriu care a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei şi pârâtul din respectiva cauză nu există raporturi juridice directe, iar efectele procesuale produse faţă de intervenientul accesoriu se referă doar la opozabilitate.

De altfel, apelanta nici nu avea interesul în invocarea acestui motiv de apel, ci, eventual, doar intervenientul accesoriu.

Cu privire la cererea reconvenţională, curtea a constatat că aceasta a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă şi că această cerere a fost soluţionată în strânsă legătură cu intervenţia accesorie.

Curtea de apel a mai reţinut că sentinţa apelată cuprinde argumentele de fapt şi de drept pe care se întemeiază respingerea cererii reconvenţionale din hotărâre.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanţa de fond s-a pronunţat numai cu privire la cele efectuate de părţi în acţiunea principală şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., a respins cererea reconvenţională, instanţa de fond în mod corect nu s-a mai pronunţat pe aceste cheltuieli deoarece numai partea care cade în pretenţii poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

S-a apreciat că este neîntemeiată şi excepţia autorităţii de lucru judecat, nefiind îndeplinită condiţia triplei identităţi, cu referire la obiectul cauzei.

În condiţiile în care însăşi apelanta recunoaşte că între părţi nu a existat o înţelegere scrisă de compensare a obligaţiilor (poziţie exprimată de apărătorul acestora, la interpelarea instanţei de fond, în şedinţa din 26 mai 2006) şi nici unul din înscrisurile depuse nu poate fi considerat un început de dovadă scrisă, în mod corect instanţa de fond a reţinut culpa pârâtei în neexecutarea obligaţiilor contractuale.

Celelalte facturi, chiar dacă au semnătura de primire a reprezentantului pârâtei, nu sunt relevante faţă de obiectul acţiunii - evacuare - deoarece fie nu se specifică luna pentru care s-a facturat chiria, fie au fost emise cu nerespectarea dispoziţiilor art. 3 din contractul de închiriere.

Constatând că pârâta a folosit spaţiul închiriat, dar nu şi-a respectat obligaţia contractuală de plată a chiriei, curtea de apel a apreciat că în mod legal instanţa de fond a dispus evacuarea acesteia.

Împotriva Deciziei nr. 68 din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel a declarat recurs pârâta SC L. SRL Iaşi, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului şi respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă formulează astfel următoarele critici:

Instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 161, art. 67, art. 83, art. 108, art. 133 C. proc. civ.

Referitor la calitatea de reprezentant legal al numitei Ş. P., solicită să constate că în mod greşit, atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut că aceasta era administrator la SC A.93.S. SA la momentul promovării acţiunii continuând pe tot parcursul procesului să semneze actele de procedură în mod legal.

Aşa cum se poate observa şi din actele depuse la dosar, mandatul de administrator al numitei Ş. P. încetase înainte de promovarea acţiunii, respectiv în 28 februarie 2005, iar din anul 2003, aceasta avea încheiat contract de muncă pe durată nedeterminată cu SC V.W. SRL.

Potrivit dispoziţiilor art. 108 C. proc. civ. nulitatea absolută poate fi invocată în orice stare a pricinii, chiar şi direct în apel, iar faptul că această excepţie a fost ridicată pentru prima dată în apel este motivată şi de faptul că la acel moment a descoperit înscrisuri potrivit cărora, aceasta fusese revocată din funcţia de administrator din anul 2005.

Soluţia instanţei este nelegală şi în ceea ce priveşte motivele de respingere a cererii reconvenţionale ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Astfel, pe toată perioada contractului, intimata SC A. SA a încasat de la intervenientă contravaloarea energiei electrice pe care ar fi trebuit să o compenseze cu chiria lunară ce era datorată de recurentă, ţinând cont de faptul că aceasta suporta costul acestor utilităţi, dovedit cu facturile depuse la dosar.

Consideră că Decizia curţii de apel este nelegală şi în ceea ce priveşte respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat întrucât intimata datora recurentei SC L. SRL contravaloarea energiei electrice conform facturilor emise în perioada 2003-2005, iar aceasta s-a adresat instanţei cu o acţiune în pretenţii aferente perioadei 2003-2004 care a făcut obiectul dosarului şi prin sentinţa nr. 3240/2007, judecătoria a admis acţiunea reclamantei SC L. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC A.93.S. SA, aceasta fiind obligată la plata sumei de 4.779 RON contravaloare energie electrică.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea motivelor de recurs, în raport de actele dosarului, precum şi de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele.

În ce priveşte primul motiv de recurs se observă că nu este întemeiat, întrucât instanţa de apel a reţinut corect că deşi numita Ş.P. a primit actele de procedură pentru SC A.93.S. SA, nu era obligatoriu a fi asimilată calităţii de reprezentant legal al acestei societăţi şi, de altfel, administratorul legal al societăţii a recunoscut şi şi-a asumat toate actele procedurale efectuate de societate, acoperind astfel orice aspecte de nelegalitate în privinţa reprezentării legale. De asemenea, întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, în apel de SC A.93.S. SA a fost semnată de M.H., în calitate de reprezentant legal, curtea de apel apreciind în mod judicios că reprezentantul legal M.H. şi-a însuşit acţiunea şi a fost complinită lipsa calităţii de reprezentant legal al intimatei, aşa cum a fost invocată de către apelanta SC L. SRL Iaşi.

În ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la greşita respingere a cererii reconvenţionale, ca fiind îndreptate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, se reţine că şi acesta este neîntemeiat, atât timp cât ambele instanţe au constatat corect lipsa calităţii procesuale pasive a SC A.93.S. SA, deoarece spaţiul în discuţie a fost închiriat către cele două societăţi comerciale, SC V.W. SRL şi SC L. SRL, iar SC A.93.S. SA, în calitate de proprietar al spaţiului nu a beneficiat de energia electrică plătită în plus de către SC L. SRL, de această energie electrică beneficiind intervenientul, care a deţinut spaţiul respectiv în perioada indicată în cererea reconvenţională.

În fine, nici cel de-al treilea motiv de recurs, privind greşita respingere a excepţiei autorităţii lucrului judecat, invocate în susţinerea cererii reconvenţionale, nu este întemeiat deoarece instanţa de apel a apreciat corect că nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi cu referire la obiectul cauzei, de vreme ce într-un alt litigiu, acţiunea reclamantei SC L. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC A.93.S. SA a fost admisă, pârâta fiind obligată la plata sumei de 4.779 RON contravaloare energie electrică, dar în acel litigiu era vizată perioada 25 martie 2003 – 31 mai 2004, pe când cererea reconvenţională din prezenta cauză se referă la perioada 14 iulie 2004 – 28 octombrie 2005. Totodată, în hotărârea pronunţată în celălalt litigiu s-a menţionat că începând cu data de 1 august 2004, SC L. SRL a procedat la încheierea unor contracte distincte, cu reclamanta şi intervenienta accesorie, iar pe de altă parte, respectivele contracte nu mai prevedeau obligaţiile locatarilor de a achita utilităţile.

În consecinţă, reţinându-se că recurenta-pârâtă SC L. SRL nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1) – 9) C. proc. civ. să conducă la casarea ori modificarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută, ca fiind legală şi se va respinge recursul declarat în cauză de pârâta SC L. SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC L. SRL Iaşi prin administrator C.C. împotriva Deciziei nr. 68 din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 23 februarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 819/2011. Comercial