ICCJ. Decizia nr. 1274/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1274/2011
Dosar nr. 7095/3/2008
Şedinţa publică de la 24 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. 7731/121/2007 reclamanta SC P.I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a hotărârilor Adunării Generale a Asociaţilor pârâtei din 31 ianuarie 2006 şi 20 aprilie 2006.
Prin sentinţa comercială nr. 2 din 18 ianuarie 2008 Tribunalul Galaţi a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a comercială, unde a fost înregistrată sub nr. 7095/3/2008.
În cauză au formulat cereri de intervenţie intervenientele SC P.K.R.E. România SRL, SC A.S.C.I. SRL şi SC G. SRL; solicitând să se constate valabilitatea hotărârilor contestate şi să fie respinsă cererea reclamantei.
Prin încheierea pronunţată în Camera de consiliu din data de 10 iunie 2008, cererile de intervenţie au fost respinse ca inadmisibile.
Prin sentinţa civilă nr. 11332 din 28 octombrie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis cererea formulată de reclamanta SC P.I. SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC B.D.L.P. SRL Bucureşti. A constatat nulitatea absolută a hotărârilor Adunării Generale a Asociaţilor SC B.D.L.P. SRL Bucureşti din 31 ianuarie 2006 şi 24 iunie 2006.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că în ambele hotărâri au fost încălcate dispoziţiile legale imperative referitoare la convocarea asociaţilor în adunarea generală, condiţiile de cvorum şi de vot. Hotărârile au fost adoptate în lipsa asociatului SC P.I. SRL Bucureşti care nu a fost convocat în modalitatea prevăzută de Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel intervenientele SC P.K.R.E. România SRL Voluntari, SC A.S.C.I. SRL Bucureşti şi SC G. SRL Galaţi.
Prin Decizia comercială nr. 261 din 21 aprilie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins excepţia tardivităţii apelului declarat de apelantele SC P.K.R.E. România SRL Voluntari şi SC G. SRL Galaţi ca neîntemeiată.
A respins ca nefondate apelurile declarate de apelantele SC P.K.R.E. România SRL Voluntari, SC A.S.C.I. SRL Bucureşti şi SC G. SRL Galaţi.
A obligat apelantele la plata către intimata SC P.I. SRL Bucureşti a sumei de 24.216,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie prezintă unele particularităţi în privinţa căii de atac indiferent de soluţia pronunţată. Dacă cererea este respinsă ca inadmisibilă terţul are fie posibilitatea atacării încheierii odată cu fondul, fie posibilitatea de a-şi valorifica pretenţiile pe cale principală, fără a exista riscul respingerii cererii ulterioare pentru autoritate de lucru judecat, deoarece în procesul în care a intervenit nu s-a judecat nimic în privinţa cererii sale. Termenul de declarare a căii de atac exercitată de terţul intervenient este cel prevăzut pentru hotărârea finală care trebuia comunicată şi intervenientelor, chiar dacă ei nu figurează în dispozitiv. S-a reţinut că neexistând dovada comunicării excepţia tardivităţii este nefondată.
Cu privire la modul în care au fost soluţionate cererile de intervenţie, Curtea a apreciat că tribunalul a dispus judicios respingerea acestora ca inadmisibile. Cererea de intervenţie în interes propriu se face sub forma cererii de chemare în judecată, având natura juridică a acesteia. Cererea de intervenţie principală formulată de SC G. SRL nu respectă cerinţele prevăzute de art. 50 alin. (1) C. proc. civ. Deşi a fost calificată atât la fond cât şi prin motivele de apel ca fiind o cerere de intervenţie principală, aceasta nu are un petit şi nu este formulată nicio pretenţie concretă. În privinţa cererii SC P.K.R.E. România SRL şi SC A.S.C.I. SRL s-a reţinut că a fost respinsă în mod corect ca inadmisibilă, întrucât instanţa nu putea soluţiona intervenţia principală a acestora, care urmăreau câştigarea procesului pentru ele în contradictoriu atât cu reclamantul cât şi cu pârâtul şi, totodată, intervenţia accesorie a aceloraşi interveniente prin care pretindeau că susţin apărările pârâtei SC B. SRL. S-a reţinut că cererea de intervenţie accesorie este inadmisibilă, întrucât pârâta SC B. SRL a recunoscut că hotărârile contestate au fost adoptate în condiţii de nelegalitate.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că soluţia pronunţată de tribunal este legală şi temeinică, câtă vreme ambele hotărâri adoptate de pârâtă au încălcat dispoziţiile legale imperative referitoare la convocarea asociaţilor, la condiţiile de cvorum şi vot.
În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. s-a dispus obligarea apelantelor la plata cheltuielilor de judecată către intimata SC P.I. SRL, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs intervenientele SC G. SRL Galaţi, SC P.K.R.E. România SRL Voluntari şi SC A.S.C.I. SRL Bucureşti.
Intervenienta SC G. SRL Galaţi a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul înlăturării obligării apelantelor interveniente la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, că:
- Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, reclamantul nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. În acest sens s-a invocat cauza Velcea şi Mazăre împotriva României.
- În speţă nu se poate discuta despre rezonabilitate ca şi criteriu de acordare a cheltuielilor de judecată dat fiind cuantumul acestora.
- Însuşi dreptul intern, prin textul art. 274 C. proc. civ. statuează criteriile în baza cărora instanţa de judecată trebuie să aprecieze asupra cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate.
- Se impune a fi apreciat drept neîntrunit şi criteriul necesităţii avansării cheltuielilor de judecată în cuantumul solicitat de vreme ce procesul a fost câştigat în fond, iar instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe.
Intervenientele SC P.K.R.E. România SRL Voluntari şi SC A.S.C.I. SRL Bucureşti au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii apelului şi pe fondul cauzei, admiterea cererii intervenientelor aşa cum a fost formulată.
În situaţia menţinerii soluţiei pe fond intervenientele au solicitat reducerea cheltuielilor de judecată acordate în apel, în cuantum de 24.216 lei, intimatei SC P.I. SRL Bucureşti până la o sumă rezonabilă faţă de complexitatea cauzei.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurentele au susţinut, în esenţă, că.
- Instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu privire la aspectul interesului intervenientelor fără a cuprinde motivele pe care se sprijină şi în mod greşit nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
- Art. 274 alin. (3) C. proc. civ. permite instanţei de judecată să micşoreze onorariile avocaţilor când sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită.
- Solicitarea echivalentului a aproape 5.800 Euro în condiţiile în care avocatul care a solicitat aceste cheltuieli părţii adverse s-a prezentat la un singur termen de judecată este un abuz de drept prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa.
- În ceea ce priveşte soluţionarea cererii de intervenţie, instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a legii, art. 49-56 C. proc. civ. Interesul recurentelor este născut şi actual, legitim şi personal şi el este justificat prin faptul că pe rolul Curţii de Apel Galaţi există dosarul nr. 2486/121/2006 între aceleaşi părţi suspendat la cererea intimatelor din prezentul proces, ce susţine interesul comun al intimatei reclamante şi intimatei pârâte în fraudarea intereselor recurentelor. Prin hotărârea dispusă de Tribunalul Galaţi în dosarul mai sus menţionat instanţa reţine că nu s-a făcut dovada vicierii consimţământului SC B.D.L.P. SRL Bucureşti la semnarea contractului de schimb, acesta fiind legal semnat de B.A. în baza voinţei asociaţiilor exprimată prin hotărârea AGEA din 20 aprilie 2006.
- Recurentele îşi justifică interesul şi pe excepţia de la principiul relativităţii actului juridic civil. Prin executarea celor două hotărâri a căror anulare/nulitate se solicită s-au produs efecte şi faţă de recurentele interveniente.
Pe fondul cauzei s-a susţinut că cererea intervenientelor este întemeiată prin faptul că cele două hotărâri sunt valabile. Hotărârile sunt luate de asociaţii SC B.D.L.P. SRL Bucureşti cu unanimitate de voturi, sunt acte care au fost depuse de domnul B.A. în faţa celor doi notari publici şi poartă ştampila în original a SC P.I. SRL.
Intimata SC B.D.L.P. SRL a formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.
Intimata SC P.I. SRL Bucureşti a formulat întâmpinări prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând grupat motivele de recurs formulate de interveniente prin prisma dispoziţiilor legale se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursurile declarate.
În ce priveşte cererile de intervenţie în interes propriu, iar în subsidiar în interesul pârâtei instanţa de apel şi-a motivat soluţia pe aspectul interesului, nefiind întrunite cerinţele necesare pentru reţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat. Stabilind că intervenientele nu au justificat un interes propriu şi un folos practic direct, care să aibă o strânsă legătură cu obiectul cauzei, instanţa a interpretat legal prevederile art. 49-56 C. proc. civ.
Susţinerea recurentelor interveniente că interesul ar fi născut, actual, legitim şi personal, justificat de încercarea reclamantei şi a pârâtei de a le frauda interesele prin formularea acţiunii ce face obiectul dosarului nr. 2486/121/2006, precum şi pe excepţia de la principiul relativităţii actului juridic civil nu este de natură a atrage schimbarea soluţiei şi respectiv reţinerea unui interes propriu într-o asemenea acţiune având ca obiect anularea hotărârilor AGA, care are un caracter societar. Acţiunea în anulare a hotărârii AGA presupune ocrotirea interesului prioritar al societăţii, ca efect al emiterii unei hotărâri AGEA contrare legii şi/sau actului constitutiv.
În mod corect, instanţa de apel a reţinut că cererea de intervenţie principală astfel cum a fost calificată la fond cât şi prin motivele de apel de SC G. SRL nu respectă cerinţele prevăzute de art. 50 alin. (1) C. proc. civ., aceasta nu are un petit şi nu este formulată nicio pretenţie concretă.
În privinţa cererii SC P.K.R.E. România SRL Voluntari şi SC A.S.C.I. SRL Bucureşti corect s-a reţinut de instanţa de apel că nu se putea soluţiona intervenţia principală a acestora, care urmăreau câştigarea procesului pentru ele, în contradictoriu atât cu reclamanta cât şi cu pârâta şi totodată, intervenţia accesorie a aceloraşi interveniente prin care pretindeau că susţin apărările pârâtei SC B.D.L.P. SRL. Pârâta a recunoscut că hotărârile contestate au fost adoptate în condiţii de nelegalitate, astfel că cererea de intervenţie accesorie de constatare a valabilităţii celor două hotărâri este evident inadmisibilă.
Intervenientul subsidiar, contrar celui principal, nu e parte independentă care să aibă un interes deosebit de cel al părţilor din proces, ci e numai în ajutorul acelei părţi al cărei câştig de cauză îl foloseşte. În cauză atât reclamanta cât şi pârâta urmăresc constatarea nulităţii celor două hotărâri AGEA, astfel că cererea de intervenţie accesorie este inadmisibilă.
În ce priveşte critica ce vizează soluţia dată de instanţă acţiunii principale se reţine că intervenientele nu pot formula în căile de atac decât critici referitoare la soluţia dată cererii lor, nu şi critici privitoare la soluţia dată cererii principale.
Cu privire la critica recurentelor referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, se constată că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Instanţa de apel, ca urmare a respingerii apelurilor intervenientelor în mod corect a acordat cheltuielile de judecată în cuantumul solicitat, reprezentând onorariu avocat în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a părţilor care au pierdut procesul.
De la regula potrivit căreia partea care a câştigat procesul urmează a-şi recupera integral cheltuielile de judecată efectuate, alineatul al treilea al art. 274 C. proc. civ. prevede o excepţie, în sensul că judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Instanţa de apel a constatat că, cheltuielile făcute de intervenienţi, în apel, ca urmare a judecăţii generate de recurente, sunt justificate şi a acordat corect onorariul de avocat în cuantumul solicitat de intimată.
În speţă nu se poate reţine un abuz din partea reclamantei şi a avocatului care a reprezentat partea în apel, onorariul fiind unul rezonabil şi necesar care permite clientului accesul la asistenţa calificată şi are corespondent în serviciile de consultanţă şi reprezentare acordate.
Dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. au menirea de a sancţiona exercitarea abuzivă a dreptului de a obţine despăgubiri însă, în speţă pretinsul abuz de drept de care fac vorbire recurentele prin motivele de recurs nu există.
 De altfel, critica ce vizează faptul că onorariul este în vădită disproporţie în raport cu valoarea procesului şi complexitatea sa şi cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie şi nu de nelegalitate, încât nu pot fi supuse controlului instanţei de recurs.
Referitor la jurisprudenţa CEDO invocată de recurenta SC G. SRL se reţine că nu a fost încălcată întrucât cheltuielile efectuate în proces de reclamantă constituie cheltuieli necesare, reale şi rezonabile, aşa cum s-a expus mai sus, fiind fără relevanţă faptul că procesul a fost câştigat în fond, iar instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe sub aspectul aprecierii criteriului necesităţii acordării cheltuielilor de judecată.
Pentru considerentele expuse se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursurile intervenientelor ca nefondate.
Reţinând culpa procesuală a recurentelor, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte, urmează să oblige recurentele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 26399,60 lei către intimata SC P.I. SRL, reprezentând onorariu avocat.
Cererea recurentelor de micşorare a onorariului de avocat nu este fondată. Se apreciază că aceste cheltuieli sunt cheltuieli necesare, reale şi rezonabile, având în vedere serviciile de consultanţă şi reprezentare îndeplinite de avocatul intimatei şi complexitatea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de intervenientele SC G. SRL Galaţi, SC P.K.R.E. România SRL Voluntari şi SC A.S.C.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 261 din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondate.
Obligă recurentele interveniente SC G. SRL Galaţi, SC P.K.R.E. România SRL Voluntari şi SC A.S.C.I. SRL Bucureşti la plata sumei de 26.399,60 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC P.I. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1273/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1275/2011. Comercial → |
|---|
