ICCJ. Decizia nr. 1275/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1275/2011
Dosar nr. 46084/3/2008
Şedinţa publică de la 24 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 4180 din 13 martie 2009 pronunţată de Secţia a VI-a Comercială a Tribunalului Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiată. A admis excepţia lipsei de interes. A respins acţiunea formulată de reclamanta SC R.E. SRL, în contradictoriu cu pârâţii SC S.M.E. SRL prin lichidator judiciar F.I.S.P.R.L. şi SC E.S. SRL, pentru lipsa interesului.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond, cu privire la excepţia inadmisibilităţii, a reţinut că, în cadrul acestui litigiu nu se atacă o procedură de atribuire a contractului de achiziţie publica şi nici o decizie a autorităţii contractante, reclamanta invocând tocmai lipsa acestor cerinţe menţionate de OUG nr. 60/2001. In acest context, faptul ca pârâtele nu deţin calitatea de autorităţi contractante nu determină inadmisibilitatea prezentei acţiuni.
Calificarea litigiului ca fiind de natură comercială, in mod irevocabil, prin Decizia civilă nr. 590 din 29 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a contencios administrativ şi fiscal, conduce la concluzia inaplicabilităţii dispoziţiilor art. 81 alin. (2) din OUG nr. 60/2001, astfel încât atât excepţia inadmisibilităţii, cât şi cea a lipsei calităţii procesuale pasive întemeiate pe aceste dispoziţii legale sunt neîntemeiate.
Referitor la excepţia lipsei de interes, tribunalul a reţinut că reclamanta solicită constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune încheiat între SC S.M.E. SRL şi SC E.S. SRL având ca obiect contractul de cesiune nr. 22268 din 9 iulie 1999 încheiat între Primăria Generală a Municipiului Bucureşti şi SC S.M.E. SRL.
Contractul de cesiune nr. 22268 din 9 iulie 1999 a avut ca obiect proiectarea, construirea şi exploatarea unui depozit controlat de deşeuri solide urbane în comuna Vidra, satul Sinteşti, judeţul Ilfov, durata de derulare a raporturilor contractuale fiind stabilită pentru o perioadă de 20 ani.
În temeiul clauzei 8.1 a acestei convenţii, au fost cesionate către SC S.M.E. SRL drepturile şi obligaţiile SC C.I. SA.
Contractul de cesiune atacat nu a fost depus la dosar, deşi au fost acordate mai multe termene în acest sens în cadrul dosarului nr. 36829/3/2007, însă existenţa acestuia nu poate fi pusă la îndoială, rezultând din cuprinsul procesului-verbal de şedinţă al adunării generale a asociaţilor SC S.M.E. SRL din 7 aprilie 2005 şi din susţinerile părţilor.
Reclamanta, invocând nulitatea absolută a acestei convenţii, are obligaţia să facă dovada interesului său în promovarea prezentei acţiuni, interes care să fie legitim, născut şi actual, personal şi direct.
In speţă, reclamanta nu probează folosul practic pe care l-ar putea obţine prin punerea în mişcare a procedurii judiciare.
Calitatea de creditor în cadrul procedurii insolvenţei ce face obiectul dosarului nr. 44004/3/2007 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nu este suficientă in justificarea condiţiei interesului.
SC R.E. SRL, deşi invocă fraudarea intereselor sale, nu explică în concret în ce mod a fost prejudiciată prin contractul de cesiune supus contestaţiei judiciare.
In acelaşi timp, reclamanta nu poate susţine apărarea unui interes general, în contextul invocării principiului liberei concurenţe, revenindu-i sarcina probării unui interes personal şi direct.
Contractul de asociere în participaţiune intervenit în PMB şi SC C.I. SA reprezintă un act juridic cu executare succesivă, această statuare fiind întemeiată pe modul în care a fost reglementat conţinutul său, pe durata contractului, Primăriei revenindu-i obligaţia de a livra deşeuri, iar asociatului secund, obligaţia de a depozita în schimbul unui tarif ce urma a fi plătit de Primăria Municipiului Bucureşti.
Pronunţarea nulităţii contractului de cesiune nu ar produce nici un folos practic reclamantei, întrucât în acest caz ar renaşte vechiul raport juridic dintre Primăria Municipiului Bucureşti şi SC S.M.E.
Repunerea părţilor în situaţia anterioară nu poate fi dispusă întrucât, aşa cum s-a statuat în mod constant, atât în doctrină, cât şi în practica judiciară, în ipoteza actelor cu executare succesivă, nulitatea produce efecte numai pentru viitor (ex nunc), SC E.S. SRL neputând fi obligată la restituirea veniturilor încasate.
Apelul declarat de reclamanta SC R.E. SRL împotriva acestei sentinţe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 144 din 2 martie 2010.
În argumentarea acestei soluţii, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a admis excepţia lipsei de interes pe considerentul neîntrunirii condiţiilor interesului, respectiv acelea de a fi legitim, născut şi actual, personal şi direct pentru a solicita desfiinţarea convenţiei încheiate între SC S.M.E. SRL şi SC E.S. SRL.
În ceea ce priveşte lipsa actului de cesiune ca instrument probatoriu instanţa admis excepţia având în vedere pe de o parte excepţiile de la principiile efectelor nulităţii actului juridic, considerate aplicabile unui act cu executare succesivă în sensul că nici veniturile încasate şi nici prestaţiile nu mai pot fi obiectiv restituite iar pe de altă parte capacitatea juridică a SC S.M.E. SRL care o împiedică pe aceasta să mai dobândească drepturi şi să-şi asume obligaţii câtă vreme la 18 februarie 2008 s-a deschis procedura simplificată a insolvenţei.
Instanţa de fond a constatat că nu este posibilă nici returnarea veniturilor şi nici restituirea prestaţiilor.
Pe de altă parte instanţa a dispus în mai multe rânduri atât prezentarea înscrisului cât şi amendarea părţilor pentru neîndeplinirea acestei obligaţii.
În consecinţă s-a apreciat că se poate susţine că instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 174 C. proc. civ. considerând dovedite pretenţiile reclamantului cu privire la conţinutul înscrisului şi ca atare în acest sens tribunalul a soluţionat acţiunea ca fiind lipsită de interes.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC R.E. SRL Bucureşti întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În susţinerea motivului prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel s-a limitat în considerente, la o reluare a motivelor primei instanţe fără a-şi motiva propria hotărâre astfel cum impun exigenţele art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, recurenta consideră că hotărârea recurată nu a fost motivată în fapt şi în drept şi referindu-se la aplicarea dispoziţiilor art. 174 C. proc. civ. de către prima instanţă, instanţa de apel nu arată în concret care au fost pretenţiile reclamantei care au fost considerate ca fiind dovedite în raport de conţinutul înscrisului şi reţinute de către instanţa de fond.
În motivarea pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. recurenta a arătat că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că reclamanta(recurenta în cauză) nu justifică un interes în promovarea acţiunii, având în vedere că în considerente nu a reţinut nici un motiv propriu în raport de care a apreciat că hotărârea apelată este legală.
Recurenta susţine că respingerea cererii principale ca fiind lipsită de interes este rezultatul unei aplicări greşite a legii, manifestată sub forma unei grave greşeli de judecată determinată de incorecta stabilire a situaţiei de fapt.
În ceea ce priveşte interesul reclamantei în promovarea acţiunii, recurenta susţine că instanţa de apel în mod greşit a respins apelul, fără nici o motivare, menţinând hotărârea instanţei de fond, întrucât justifică un interes direct şi personal prin folosul practic pe care l-ar putea obţine prin anularea actului de cesiune, prin reîntoarcerea, în principal, în patrimoniul debitoarei a unui activ patrimonial al acesteia şi, în subsidiar, a veniturilor obţinute din exploatarea acestui activ patrimonial al S.M.E.
Totodată, susţine recurenta, justifică un interes în anularea actului de cesiune şi urmare a faptului că acesta a fost încheiat în scop exclusiv de a frauda creditorii, aspect ce rezultă cu prisosinţă tocmai din faptul că veniturile obţinute din cesiunea contractului de asociere cu Primăria nu se regăsesc în patrimoniul debitoarei.
Un alt aspect care a condus la starea de insolvabilitate a debitoarei şi care, de asemenea, justifică interesul reclamantei în promovarea acţiunii principale, susţine recurenta, constă în faptul că actul de cesiune nu a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale.
De asemenea, arată recurenta, nulitatea actului de cesiune trebuie privită şi în raport de prevederile art. 27 alin. (2) coroborat cu art. 30 din acelaşi act normativ, care stabilesc procedurile pe care autoritatea contractantă trebuie să le urmeze pentru atribuirea unui contract de achiziţii.
Recurenta mai susţine, de asemenea, că apreciind asupra interesului reclamantei în promovarea acţiunii, în mod greşit au apreciat atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel că efectele prevăzute de dispoziţiile din Legea nr. 85/2006, în materie specială nu sunt aceleaşi şi în cazul unei promovării unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile de drept comun vizând constatarea nulităţii absolute a unui act fraudulos.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului prin respingerea excepţiei lipsei de interes cu consecinţa desfiinţării hotărârii instanţei de fon şi trimiterea dosarului Tribunalului Bucureşti în vederea continuării judecăţii pe fondul cauzei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta SC E.S. SRL, analizând punctual criticile recurentei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.; ,,când hotărârea nu conţine motivele pe care se sprijină sau conţine motive străine de natura pricinii.
Din perspectiva acestui motiv s-a criticat faptul că instanţa de apel s-a limitat în considerente, la o reluare a motivelor primei instanţe fără a-şi motiva propria hotărâre astfel cum impun exigenţele art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, recurenta consideră că hotărârea recurată nu a fost motivată în fapt şi în drept şi referindu-se la aplicarea dispoziţiilor art. 174 C. proc. civ. de către prima instanţă, instanţa de apel nu arată în concret care au fost pretenţiile reclamantei care au fost considerate ca fiind dovedite în raport de conţinutul înscrisului şi reţinute de către instanţa de fond.
Criticile recurentei sunt nefondate. Din punctul de vedere al motivului de nelegalitate invocat recurenta nu a demonstrat faptul că hotărârea nu ar conţine elementele obligatorii prevăzute de art. 261 alin. (5) C. proc. civ. şi nici care sunt motivele contradictorii sau străine de natura pricinii care ar duce la nelegalitatea deciziei criticate.
Este indiscutabil faptul că instanţa de apel poate să-şi însuşească motivarea primei instanţe, dacă situaţia de fapt şi apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speţă cu privire excepţia lipsei de interes a reclamantei. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuţie faptele, instanţa de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluţia primei instanţe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.
Nici criticile vizând greşita aplicare a legii de către instanţa de control judiciar privind admiterea excepţiei lipsei de interes al reclamantei nu pot fi reţinute întrucât atât instanţa de apel cât şi instanţa de fond au reţinut în mod corect că reclamanta nu probează folosul practic pe care l-ar obţine prin punerea în mişcare a procedurii judiciare.
Susţinerile recurentei conform cărora justifică un interes direct şi personal prin folosul practic pe care l-ar putea obţine prin anularea actului de cesiune, prin reîntoarcerea, în principal, în patrimoniul debitoarei a unui activ patrimonial al acesteia şi, în subsidiar, a veniturilor obţinute din exploatarea acestui activ patrimonial al S.M.E., sunt nefondate.
Contractul de asociere nr. 22268 încheiat la data de 9 iulie 1999 între Primăria Generală a Municipiului Bucureşti şi SC S.M.E. SRL este un act juridic cu executare succesivă, iar în contractele cu executare succesivă sunt menţinute efectele produse de acestea.
Cu alte cuvinte, nulitatea nu ar produce nici un folos practic recurentei reclamante deoarece repunerea părţilor în situaţia anterioară nu poate fi dispusă întrucât în ipoteza actelor cu executare succesivă, nulitatea produce efecte numai pentru viitor.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, hotărârea pronunţată de instanţa de apel este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale şi conform art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.E. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 144 din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1274/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1276/2011. Comercial → |
|---|
