ICCJ. Decizia nr. 128/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 128/2011
Dosar nr. 197/122/2009
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 5 februarie 2009 reclamanta SC M.E.G. SRL, societate în insolvenţă, prin administrator judiciar A.L.I.P.U.R.L. Bucureşti a chemat-o în judecată pe pârâta SC G. SA Giurgiu, pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunţa instanţa să dispună rezoluţiunea contractului de închiriere nr. 1072 din 5 octombrie 2006 şi a actului adiţional nr. 1 din 30 mai 2007, obligarea pârâtei să restituie suma de 450.000 lei încasată în baza contractului de închiriere, rezoluţiunea contractului de transport nr. 1078 din 10 octombrie 2006, obligarea pârâtei să restituie suma de 211.000 lei încasată în baza contractului de transport, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, a respins acţiunea reclamantei, aşa cum rezultă din sentinţa comercială nr. 260 din 15 octombrie 2009, reţinând că din verificările efectuate în cauză rezultă că cele două contracte încheiate între părţi au fost derulate cu respectarea dispoziţiilor legale, plăţile făcute de reclamantă fiind corecte, astfel că nu se impune rezilierea contractelor, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară şi întoarcerii sumelor în patrimoniul reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta a formulat apel, care a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 313 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a apreciat ca fiind corectă sentinţa atacată, în sensul că reclamanta nu a uzat de clauzele asumate în mod liber în perioada de derulare a contractelor, respectiv art. 13 pct. 1 şi art. 12 pct. 1, respectiv art. 6 alin. (2), introducând acţiunea în rezoluţiune după 1 an şi 7 luni de la data încetării de drept a acestuia.
La data de 30 august 2010 reclamanta a formulat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.
După prezentarea situaţiei de fapt recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că soluţia este nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
A arătat că a făcut dovada cu înscrisuri a încheierii celor două contracte, şi că a efectuat plata chiriei şi serviciilor prestate, pârâtei revenindu-i doar obligaţia de a răsturna prezumţia de culpă şi a dovedi fie executarea obligaţiilor, fie imposibilitatea de executare dintr-o cauză ce nu-i era imputabilă, iar instanţa printr-un raţionament bazat pe prezumţii simple şi două depoziţii de martori a stabilit că pârâta şi-a executat obligaţiile.
A mai susţinut că atâta timp cât acţiunea a fost introdusă în termenul legal de prescripţie şi fără depăşirea vreunui termen de decădere, nu se poate susţine că trecerea unei perioade mai mari decât cel prevăzut în contract, echivalează cu executarea obligaţiei, iar în ceea ce priveşte contractul de prestări servicii raţionamentul instanţei nu are nici bază contractuală şi nici bază legală pentru a transforma pasivitatea în recunoaşterea obligaţiilor asumate de către debitor, după cum emiterea facturilor fiscale şi plata sumelor facturate fac dovada naşterii obligaţiei de plată şi a executării acesteia şi nicidecum a executării obligaţiilor pârâtei. A învederat în continuare că proba cu martori dispusă din oficiu era inadmisibilă, nefiind utilă şi concludentă cauzei, invocând art. 969 C. civ., singurul document care putea face dovada executării obligaţiilor fiind procesul-verbal de predare-primire, iar în ceea ce priveşte pretinsa legătură între cele două contracte şi contractul de antrepriză în construcţii, nu reflectă adevărul supoziţia primei instanţe referitoare la coroborarea depoziţiei martorilor cu derularea contractului de antrepriză, astfel că instanţa de apel nu a analizat niciuna din criticile aduse sentinţei de prima instanţă, referindu-se la aspecte care nu au fost invocate de către pârâtă, nici în primă instanţă, nici în apel şi nici de către instanţă din oficiu.
Analizând cererea de recurs Curtea constată că motivele pentru care a fost exercitată această cale de atac privesc situaţia de fapt, vizând netemeinicia deciziei, din dezvoltarea acestora nerezultând în ce constă nelegalitatea deciziei atacate şi chiar dacă a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 969 C. civ. recurenta nu a arătat în ce constă aplicarea greşită a legii, referindu-se doar la situaţia de fapt şi la administrarea probatoriilor, probleme care exced cadrului procesual în recurs.
Conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Art. 306 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de către instanţa de judecată şi că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
Aşa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 3021 alin. (1) lit. c) acelaşi cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor şi cum recurenta nu s-a conformat acestor exigenţe legale, având în vedere, deopotrivă, şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi că motivele dezvoltate de recurentă nu pot fi încadrate în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neputând fi acoperită nulitatea recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia invocată şi va constata nulitatea cererii de recurs dedusă judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC M.E.G. SRL prin administrator judiciar A.L.I.P.U.R.L. Bucureşti împotriva deciziei nr. 313 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 13 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1278/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1282/2011. Comercial → |
|---|
