ICCJ. Decizia nr. 1288/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1288/2011
Dosar nr. 9961/1/2010
Şedinţa publică de la 24 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 4693 din 4 aprilie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea precizată formulată de reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primar General în contradictoriu cu pârâta SC M.P.P.D. SRL Bucureşti ca neîntemeiată şi a obligat reclamantul la plata sumei de 29.750 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa a considerat întemeiată excepţia de neexecutare a contractului deoarece reclamantul nu şi-a executat obligaţia asumată prin art. 5.12 din contract, iar neexecutarea nu se datorează pârâtei.
Apelul formulat de reclamant a fost admis, s-a dispus desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, prin Decizia comercială 533/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a rezolvat cauza fără a intra în cercetarea fondului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC M.P.P.D. SRL Bucureşti şi prin Decizia nr. 2365 din 27 iunie 2006 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins recursul pârâtei ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel instanţa de recurs a reţinut că în raport de exigenţele dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. nu se poate analiza din oficiu legalitatea deciziei în raport de aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ.
După casare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 14139 din 18 decembrie 2008 a admis excepţia inadmisibilităţii cererii privind invocarea excepţiilor soluţionate irevocabil prin încheierile din 1 noiembrie 2006, 13 decembrie 2006, 7 februarie 2007.
A respins excepţia tardivităţii cererii precizatoare formulată de reclamant la 4 decembrie 2008 ca neîntemeiată.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primarul general în contradictoriu cu pârâta SC M.P.P.D. SRL.
A obligat pârâta la plata sumei de 195.235,10 lei contravaloare debit principal pentru perioada octombrie 2003-ianuarie 2006.
A respins celelalte pretenţii ca neîntemeiate.
S-a reţinut de prima instanţă că acţiunea este întemeiată pentru suma precizată anterior conform obligaţiilor strict delimitate în clauzele contractuale care prevăd un venit minim garantat în vederea realizării scopului asocierii. Referitor la penalităţile pretinse s-a reţinut că nu s-a precizat un mod de calcul cu indicarea corectă a debitului, a perioadei avută în vedere.
Împotriva sentinţei au declarat apel ambele părţi.
Prin Decizia comercială nr. 337 din 13 septembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul pârâtei SC M.P.P.D. SRL Bucureşti, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul respingerii în integralitate a acţiunii. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. A respins apelul formulat de reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primar General. A obligat reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primar General la plata către apelanta pârâtă SC M.P.P.D. SRL Bucureşti a sumei de 35.424,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că apelanta pârâtă a achitat în plus faţă de suma datorată, motiv pentru care nu sunt aplicabile prevederile art. 4.7 din contract referitoare la plata penalităţilor de întârziere în achitarea debitului datorat C.L.M.B. şi că este întemeiată concluzia expertului în sensul că sumele reprezentând repartizările din profit, datorate de către apelanta pârâtă în temeiul art. 4.1 din contractul de asociere în participaţiune nr. 2225/1996 nu intră în sfera de aplicare a T.V.A.
S-a reţinut că apelul declarat de către pârâta SC M.P.P.D. SRL este întemeiat faţă de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, expertul contabil ţinând cont de modul de îndeplinire a obligaţiilor contractuale de către părţi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primar General invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei comerciale recurate, iar pe fond admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, obligarea societăţii pârâte la plata sumei de 195.235 lei reprezentând contravaloare debit principal pentru perioada octombrie â€" decembrie 2003 şi la plata sumei de 1.665.529,31 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 15 noiembrie 2003 â€" 30 aprilie 2006.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurentul a susţinut, în esenţă, următoarele:
- Instanţa de apel s-a substituit voinţei părţilor, încălcând prevederile art. 969 şi art. 1073 C. civ., dând o altă interpretare contractului decât cea a voinţei părţilor. Instanţa de apel nu a ţinut seama de clauza privind plata penalităţilor de întârziere.
- Penalităţile sunt solicitate ca urmare a faptului că societatea pârâtă nu şi-a achitat debitul principal pentru lunile octombrie 2003, noiembrie 2003 şi decembrie 2003. Societatea pârâtă a început să-şi achite obligaţiile contractuale reprezentând debit principal, abia din luna ianuarie a anului 2004, dată de la care nu mai sunt solicitate sume cu titlu de debit principal, ci numai penalităţi care au curs şi curg în continuare pentru debitul principal neachitat din perioada octombrie â€" decembrie 2003.
- În ce priveşte TVA-ul, instanţa de judecată a încălcat prevederile art. 969 şi art. 1073 C. civ., eludând actul adiţional nr. 5/2004 încheiat la contractul de asociere dintre părţi prin care la art. 1 se menţionează faptul că la toate sumele datorate de către SC S. România SRL municipalităţii, conform contractelor de asociere nr. 1121/1994 şi nr. 2225/1996 se aplică TVA.â€.
SC OMV P.M. SRL a depus note de şedinţă arătând că dizolvarea fără lichidare â€" prin absorbţie a SC M.P.P.D. SRL Bucureşti de către SC OMV P.M. SRL începând cu 1 octombrie 2010 atrage modificarea citativului. S-au anexat acte în acest sens.
Recursul nu este fondat.
Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii declarării recursului, conform art. 137 C. proc. civ., se constată din actele şi lucrările cauzei că recursul a fost introdus în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 301 C. proc. civ., încât se va respinge această excepţie invocată de intimată.
 Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primit întrucât instanţa şi-a fundamentat soluţia pe raportul juridic dintre părţi născut ca urmare a încheierii contractului de asociere nr. 2225/1996 şi actului adiţional nr. 5/2004 şi s-a pronunţat în raport de acesta când a admis apelul pârâtei şi a respins apelul reclamantului, neschimbând natura şi înţelesul clauzelor contractuale, care au fost interpretate conform voinţei părţilor.
Interpretând clauzele referitoare la TVA (art. 1 din Actul adiţional nr. 5/2004) şi la penalităţi de întârziere (art. 4.7 din contractul de asociere), instanţa de apel nu s-a substituit şi nu a denaturat voinţa părţilor.
Reţinând că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de plată, aşa cum este stipulată prin art. 4.1, art. 4.2 din contract, motiv pentru care nu sunt aplicabile prevederile art. 4.7 din contract referitoare la plata penalităţilor de întârziere, instanţa de apel a aplicat corect prevederile art. 969 C. civ. şi art. 1073 C. civ.
Este întemeiată şi soluţia instanţei în sensul că sumele reprezentând repartizările din profit datorate de pârâtă, în temeiul art. 4 din contractul de asociere în participaţiune nr. 2225/1996, nu intră în sfera de aplicare a TVA.
Prin art. 1 al actului adiţional nr. 5/2004 părţile au convenit că la toate sumele datorate de către SC S. România SRL municipalităţii, conform contractelor de asociere nr. 1121/1994 şi nr. 2225/1996 se aplică cota de TVA, conform reglementărilor legale în vigoare.
Însă, potrivit legiSIaţiei fiscale în vigoare pe parcursul perioadei în litigiu, sumele de bani repartizate din profit nu pot fi considerate bunuri sau servicii în sensul art. 126 Cod fiscal Din prevederile art. 127 alin. (10) Cod Fiscal şi din Normele Metodologice de aplicare ale Codului fiscal rezultă că operaţiunile de decontare între asociaţi nu intră în sfera de aplicare a TVA. Ca urmare pârâta în calitate de asociat în cadrul asocierii în participaţiune nu poate fi obligată să plătească celuilalt asociat, Municipiul Bucureşti, TVA-ul aferent cotei de asociere datorate.
Pentru considerentele expuse, se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii declarării recursului.
Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primar împotriva deciziei comerciale nr. 337 din 13 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1285/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1304/2011. Comercial → |
|---|
