ICCJ. Decizia nr. 1286/2011. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1286/2011

Dosar nr. 5445/97/2009

Şedinţa publică de la 24 martie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC O.P. SRL Orăştie prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii SC V.P. SRL Orăştie, SC A.G. SA Orăştie - în calitate de succesoare în drepturi a R.A.A., S.N.I. şi S.O., să se pronunţe o hotărâre prin care:

- să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 11449 din 4 septembrie 1990 încheiat între R.A.A., în calitate de locator şi SC M.I. SRL, în calitate de locatar, datorită lipsei capacităţii juridice a acesteia din urmă, societate înfiinţată abia la data de 21 mai 1991;

- să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 11887 din 30 august 1991 încheiat între R.A.A., în calitate de locator şi SC M. SRL, datorită faptului că această societate nu exista la data respectivă;

- să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 3947 şi 3948, ambele încheiate la data de 19 august 1997, între R.A.A., în calitate de vânzător şi SC V.P. SRL, în calitate de cumpărător, deoarece aceste acte au o cauză nelicită şi au fost încheiate în frauda legii, în speţă, H.G. nr. 389/1996 modificată prin H.G. nr. 906 din 1996;

- să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 338 din 27 martie 2007, de către BNP C.A., încheiat între SC V.P. SRL, în calitate de vânzător, şi S.N.I. şi S.O., în calitate de cumpărători, acest contract fiind subsecvent contractelor sus-menţionate, toate părţile contractante fiind de rea-credinţă la încheierea contractului;

- să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul trecerii imobilelor ce fac obiectul acestor contracte, în proprietatea privată a municipiului Orăştie;

- să se dispună OCPI Orăştie, radierea dreptului de proprietate a pârâţilor S. asupra imobilului înscris în CF nr. 1393/r/1 de sub B*14 şi B*15, cu nr. top. 15-27/1, compus din apartament nr. 1, din casa înscrisă în CF nr. 1393/r cu nr. top. 15-27, constând din spaţiu comercial cu patru încăperi în suprafaţă de 194,32 mp şi pivniţă în suprafaţă de 176,12 mp;

- să se dispună OCPI Orăştie, radierea dreptului de proprietate a pârâtei SC V.P. SRL, asupra imobilului înscris în CF nr. 1393/r/1 de sub B*2, nr. top. 15.27/1, compus din apartament nr. 1, din casa înscrisă în CF nr. 1393/r cu nr. top. 15-27, constând din spaţiu comercial cu patru încăperi în suprafaţă de 194,32 mp şi pivniţă în suprafaţă de 176,12 mp;

- să se dispună OCPI Orăştie radierea dreptului de proprietate a pârâţilor S., înscris în CF nr. 1393/r/2, de sub B*9 şi B*10 asupra imobilului înscris în aceeaşi carte funciară sub A*1, nr. top. 15-27/2, compus din apartament nr. 2 din casa înscrisă în CF nr. 1393/r cu nr. top. 15-27 constând din spaţiu de producţie cu zece încăperi, în suprafaţă de 236,65 mp şi terasă 2 în suprafaţă de 72,16 mp;

- să se dispună OCPI Orăştie radierea dreptului de proprietate a pârâtei SC V.P. SRL, înscris în CF nr. 1393/r/2, de sub B*9 şi B*10 asupra imobilului înscris în aceeaşi carte funciară sub A*1, nr. top. 15-27/2, compus din apartament nr. 2 din casa înscrisă în CF nr. 1393/r cu nr. top. 15-27 constând din spaţiu de producţie cu zece încăperi, în suprafaţă de 236,65 mp şi terasă 2 în suprafaţă de 72,16 mp;

- să se dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 25.000 RON cu titlu de adune interese.

Prin Sentinţa nr. 540/C/2010 pronunţată de Tribunalul Hunedoara s-a respins excepţia lipsei interesului, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate de pârâţi, prin întâmpinare, s-a respins, în întregime, acţiunea comercială formulată şi precizată, înaintată de reclamanta SC O.P. SRL Orăştie, prin administrator judiciar - Cabinet de insolvenţă H.G., în contradictoriu cu pârâţii SC V.P. SRL Orăştie, SC A.G. SA Orăştie, S.N.I. şi S.O., având ca obiect - constatare nulitate contract, a fost obligată reclamanta la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către pârâta SC A.G. SA Orăştie şi suma de 1000 RON cheltuieli de judecată către pârâţii S.

Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de reclamanta SC O.P. SRL Orăştie a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, prin Decizia comercială nr. 103/A din 24 septembrie 2010.

Împotriva acestei decizii reclamanta SC O.P. SRL Orăştie a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs recurenta a arătat că susţinerile instanţei de apel că SC M.I. SRL ar fi existat din data de 12 iulie 1990 se bazează pe un înscris ce ar dovedi înfiinţarea acestei societăţi în baza unei legi speciale, înscris ce nu este certificat de nicio instituţie publică din ţara noastră. În mod nelegal instanţa de apel nu a luat în considerare proba reprezentată prin Adresa nr. 48897 din 18 septembrie 2009 a ORC de pe lângă Tribunalul Hunedoara, dar, în schimb şi-a bazat întreaga motivaţie prin care a respins punctele 1 şi 2 din petitul acţiunii introductive a reclamantei pe înscrisul necertificat depus de intimaţi.

Redând citate din decizia atacată, recurenta susţine că instanţa de apel, constată, nelegal, că actele adiţionale încheiate la data de 22 februarie 1994, 8 aprilie 1996 şi în anul 1997 între pârâta SC V.P. SRL şi R.A.A. sunt contracte de închiriere de sine stătătoare şi că în baza acestor contracte SC V.P. a avut vocaţie de a cumpăra imobile, întrucât SC V.P. SRL nu avea calitatea de a încheia un act adiţional pentru un contract în care nu era parte şi nu putea dobândi calitatea de chiriaş prin semnarea unui act adiţional la contracte de închiriere faţă de care are calitatea de terţ.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată.

Înalta Curte în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 3021 C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului.

Este de observat că deşi recurenta a invocat în susţinerea recursului său motivul prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ., aceasta nu a structurat şi dezvoltat motivele invocate, conform cerinţelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., criticând în esenţă, modul în care instanţa de apel a analizat probele administrate. Simpla nemulţumire a părţii, cu privire la aspectele care au format convingerea instanţei de apel, fără precizarea relevanţei pe care acestea le au faţă de fondul pricinii, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.

Revenind la motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe care l-a indicat recurenta, se constată că nicio ipoteză prevăzută de aceste texte nu a fost demonstrată, criticile de netemeinicie care au fost invocate nu pot fi analizate, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

Constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei prevăzută de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor, Înalta Curte va aplica cererii de recurs sancţiunea nulităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC O.P. S.R.L. prin administrator judiciar Cabinet de Insolvenţă H.G. împotriva Deciziei comerciale nr. 103/A din 24 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1286/2011. Comercial