ICCJ. Decizia nr. 1298/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1298/2011
Dosar nr. 20704/212/2008
Şedinţa de la 24 martie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, la data de 24 septembrie 2008, sub numărul 20704/212/2008, creditorul SC C.R.T. SA a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să fie somat debitorul P.M. să plătească creditorului următoarele sume: 142,43 RON preţ servicii telefonie mobilă, 585,54 RON penalităţi convenţionale în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere pentru perioada cuprinsă între data scadenţei fiecărei facturi şi data de 31 august 2008, contravaloarea penalităţilor convenţionale în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 142,43 RON curse în continuare, respectiv pentru perioada 1 septembrie 2008 şi data îndeplinirii obligaţiei de plată, 163,96 RON reprezentând daune interese rezultate din încetarea contractului înainte de expirarea perioadei şi suma de 98,80 RON cheltuieli de judecată.
Judecătoria Constanţa prin Sentinţa civilă nr. 15350 din 9 octombrie 2009 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată de debitoarea P.M. şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Giurgiu.
În susţinerea acestei soluţii instanţa a reţinut că art. 5 C. proc. civ. nu este incident pentru determinarea competenţei instanţei, având în vedere că domiciliul debitorului se află în raza de competenţă teritorială a unei alte judecătorii şi nu este competentă nici în funcţie de art. 10 pct. 4 C. proc. civ., deoarece pe de o parte, locul unde obligaţia a luat naştere se afla în afara razei acesteia, iar pe de altă parte locul plăţii nefiind determinat, se aplică regula generală prevăzută de art. 1104 alin. (2) C. civ., competentă devenind astfel instanţa de la domiciliul debitorului.
Recursul declarat de creditoarea SC C.R.T. SA împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 873/COM din 5 mai 2010, reţinând, în esenţă, că în cauză nu se poate reţine incidenţa art. 10 pct. 1 sau 4 C. proc. civ., atâta timp cât înţelegerea părţilor nu statuează explicit asupra locului prevăzut în contract pentru executarea - fie şi parţială - a obligaţiei şi nici asupra locului plăţii.
Judecătoria Giurgiu prin Sentinţa civilă nr. 5960 din 5 noiembrie 2010, la rândul său, s-a declarat necompetentă să judece litigiul şi ca urmare şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Constanţa. Totodată a constatat că între cele două judecătorii s-a ivit un conflict negativ de competenţă şi în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ. a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
Pentru a hotărî astfel Judecătoria Giurgiu a constatat că declinarea de competenţă în favoarea Judecătoriei Giurgiu s-a realizat în condiţii de nelegalitate, declinarea nefiind solicitată de către debitor ci invocată din oficiu de instanţă, fiind nesocotite consecinţele caracterului dispozitiv al prevederilor art. 5 C. proc. civ.
Înalta Curte constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul art. 22 ( 3) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Giurgiu competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
În speţă obiectul cauzei îl reprezintă o somaţie de plată, după procedura specială prevăzută de O.G. nr. 5/2001, act normativ care nu prevede o competenţă teritorială specială, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 5 C. proc. civ. care a instituit regula de drept comun, potrivit căreia, cererea se adresează instanţei de la domiciliul pârâtului.
Aşadar, conform art. 5 (1) şi art. 10 pct. 4 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Giurgiu, în raza căruia îşi are domiciliul debitoarea P.M. şi în circumscripţia căruia a luat naştere obligaţia, făcându-se şi aplicarea regulii generale prevăzută de art. 1104 alin. (2) C. civ. conform căruia plata se face la domiciliul debitorului dacă prin convenţie nu s-a stipulat locul unde ea urmează să se facă.
Totodată se reţine că problema competenţei teritoriale în prezenta cauză a fost tranşată prin Decizia civilă nr. 873/com din 5 mai 2010 de către Tribunalul Constanţa, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin hotărâre irevocabilă, cu autoritate de lucru judecat în favoarea Judecătoriei Giurgiu.
Aşa fiind, în raport de art. 22 alin. (5) C. proc. civ. Înalta Curte stabileşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1498/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1291/2011. Comercial → |
|---|
