ICCJ. Decizia nr. 1498/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1498/2011
Dosar nr. 7538/1/2010
Şedinţa publică de la 7 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa comercială nr. 10192 din 25 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. 14769/3/2009 a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC C.C.T. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S.S. SRL, prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a Contractului de servicii nr. X din 12 iunie 2008 încheiat între reclamantă şi pârâtă şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus obligarea reclamantei la plata către pârâtă a 5.000 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, contractul de servicii nr. X din 12 iunie 2008, a cărui nulitate absolută se solicită a fi constatată, a fost încheiat în urma câştigării de către prestatorul Asociaţia T.C.&B.G.&G.& C.C.T.&I.&G.S.&T. a licitaţiei organizate de către Agenţia Naţională de cadastru şi Publicitate Imobiliară (ce va fi denumită în continuare A.N.C.P.I.), în temeiul O.U.G. nr. 34/2006, licitaţie finalizată prin încheierea contractului principal de servicii nr. Y din 7 aprilie 2008.
A mai reţinut instanţa că în chiar contractul principal s-a prevăzut posibilitatea, la art. 20, ca prestatorul să subcontracteze părţi din contract, aşadar apare ca total nefondată susţinerea reclamantei potrivit cu care prin contractul nr. X/2008 s-ar fi schimbat calitatea părţilor contractante. Faţă de faptul că nici una dintre părţile contractului nr. X/2008 nu este autoritate contractantă, este evident că simplul fapt că prin intermediul său au fost subcontractate lucrări care constituie obiectul unui contract de achiziţii publice nu este de natură să îi confere acelaşi caracter şi nici să o transforme pe reclamantă în achizitor de servicii publice.
Se mai reţine că din niciun text de lege nu reiese că lucrările care au constituit obiectul contractului iniţial de servicii nr. Y din 7 aprilie 2008 şi care au fost ulterior parţial subcontractate nu pot face obiectul decât al unor contracte de achiziţii publice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC C.C.T. SRL Bucureşti.
Prin încheierea de şedinţă din data de 3 februarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins cererea privind necompetenţa funcţională a secţiei comerciale formulată de apelanta reclamantă SC C.C.T. SRL Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că faţă de obiectul contractului nr. X/2008 rezultă că acesta este un contract comercial încheiat între două persoane juridice de drept privat, neintrând sub incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006, care reglementează contractele încheiate între o autoritate a statului şi un operator economic.
Prin Decizia comercială nr. 394 din 28 iunie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul reclamantei. A obligat apelanta la plata sumei de 8.500 RON cheltuieli de judecată către intimată.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că în condiţiile în care contractul nr. X din 12 iunie 2008 are natura unui contract subsecvent contractului principal nr. Y din 7 aprilie 2008 încheiat între Autoritatea contractantă (A.N.C.P.I.) şi Asociaţia din care face parte şi reclamanta, acesta este guvernat de propriile reguli stabilite în temeiul art. 969 din C. civ., fără ca acestuia să i se aplice de plano dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006. Dacă procedurile de achiziţii publice sunt cele prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006, iar sancţiunile pentru încălcarea acestei legi sunt cele prevăzute în chiar dispoziţiile sale, în ce priveşte contractul subsecvent încheiat între persoane juridice de drept privat, acestuia nu îi pot fi aplicate aceleaşi rigori (speciale, cuprinse în O.U.G. nr. 34/2006), deoarece pârâta nu a încheiat contractul cu o Autoritate Contractantă [în sensul art. 3 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006 care defineşte expresia de ";contractant"; arătând că este ";acel ofertant care a devenit, în condiţiile legii, parte într-un contract de achiziţii publice";, ceea ce nu e cazul pârâtei]. Împrejurarea că acest contract are natura unui subcontract în raport cu contractul principal, încheiat în urma unei proceduri de achiziţie publică, nu îl transformă şi pe acesta în contract de achiziţie publică. Pârâta nu are calitatea de autoritate contractantă în sensul art. 8 [lit. a) - e)] din O.U.G. nr. 34/2006, dreptul său de a presta serviciile prevăzute în contractul nr. X/2008 nu a fost acordat de o autoritate competentă şi nici nu rezultă dintr-o procedură de achiziţie publică directă. Reclamanta nu se putea transforma din achizitor în autoritate contractantă, iar pârâta în achizitor (în contractul subsecvent). Contractul subsecvent dedus judecăţii nu se poate confunda cu contractul principal (nr. Y din 7 aprilie 2008 încheiat între A.N.C.P.I. şi Asociaţia din care face parte şi reclamanta) deoarece cele două acte juridice sunt diferite şi au regimuri juridice diferite. Instanţa s-a pronunţat asupra cererii privind nulitatea absolută a contractului, în sensul că a respins cererea, ca neîntemeiată, conform art. 129 alin. ultim C. proc. civ., cu referire la art. 261 pct. 3, 5 şi 6 C. proc. civ. Calitatea reclamantei de societate comercială ce face parte din Asociaţia achizitor T.C.&B.G.&G.& C.C.T.&I.&G.S.&T., în raporturile cu Autoritatea Contractantă (A.N.C.P.I.) din contractul principal nr. Y din 7 aprilie 2008 nu conduce automat la concluzia că toate contractele subsecvente contractului de achiziţie publică principal, au aceeaşi natură juridică de contracte de achiziţie, deoarece s-ar ajunge la situaţia în care pârâta să se supună unor clauze contractuale derivând dintr-un contract în care nu este parte. Niciuna dintre părţile contractante din contractul nr. X/2008 nu este ";autoritate contractantă";, în raporturile juridice susţinute în cauză, o atare calitate având doar A.N.C.P.I., care este şi beneficiarul final al serviciilor prestate, dar care este parte doar în contractul principal, nu şi în contractul subsecvent, de prestări servicii. În contractul nr. X/2008, părţile sunt denumite chiar de ele însele achizitor (reclamanta) şi presator (pârâta), astfel că susţinerea că una dintre ale ar fi autoritate contractantă, în sensul O.U.G. nr. 34/2006, este vădit nefondată.
Critica privind faptul că toate serviciile contractate prin contractul a cărui nulitate se solicită nu puteau face decât obiectul unui contract de achiziţie publică s-a reţinut că este nefondată deoarece art. 3 din O.U.G. nr. 34/2006 care enumeră cele trei categorii de contracte de achiziţie publică se aplică exclusiv contractului de achiziţie publică (nr. Y din 07 aprilie 2008) încheiat în temeiul procedurii de achiziţie publică în urma câştigării licitaţiei publice, iar nu şi contractului dintre reclamantă şi pârâtă.
Motivul de apel în sensul că instanţa nu s-ar fi pronunţat pe excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a părţilor s-a reţinut că este nefondat, deoarece, pe de o parte, din punct de vedere procedural, reclamanta nu poate invoca ";excepţii procesuale";, acestea fiind acele apărări pe care doar pârâtul le poate invoca pentru paralizarea demersului declanşat de reclamant, iar pe de altă parte, chestiunea capacităţii de folosinţă în cadrul încheierii actului juridic a cărui nulitate se solicită a fost analizată de instanţă, care a apreciat că pârâta avea capacitatea de folosinţă, din perspectiva principiului specialităţii capacităţii de folosinţă, de a încheia contractul.
Aspectele legate de existenţa pe rolul instanţelor a unui dosar ce are ca obiect obligarea reclamantei, la cererea pârâtei din cauza de faţă, a contravalorii serviciilor prestate, sunt nerelevante, deoarece instanţa de faţă nu ar fi putut analiza şi judeca drepturi de creanţă ce fac obiectul altor cauze aflate pe rolul instanţelor, singurul petit dedus judecăţii în cauza de faţă fiind cel privind nulitatea contractului nr. X/2008.
Împotriva încheierii din 3 februarie 2010 şi a deciziei a declarat recurs reclamanta invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi a încheierii, admiterea excepţiei lipsei necompetenţei funcţionale a secţiei comerciale a tribunalului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Municipiului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, că:
- Judecata în primă instanţă a litigiului s-a făcut cu încălcarea normelor de procedură cu referire la competenţa funcţională a instanţei ca urmare a calificării greşite a actului a cărui nulitate s-a solicitat. În mod nelegal a fost respinsă excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei comerciale a Tribunalului Bucureşti, deoarece litigiul are ca izvor un contract de drept administrativ şi deci trebuia soluţionat după procedura Legii nr. 554/2004, de către Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti.
- Hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de ordine publică ale O.U.G. nr. 34/2006, norme care definesc, printre altele, principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică şi încheierea acestor contracte, ele având natura unor contracte administrative.
- Natura litigiului a fost în mod greşit stabilită ca una comercială, instanţa raportându-se la art. 969 C. civ. şi această cauză s-a judecat greşit de Secţia comercială a Tribunalului Bucureşti. Prin respingerea excepţiei încheierea şi decizia pronunţată încalcă atât norma de ordine publică cuprinsă în O.U.G. nr. 34/2006, art. 3 şi 8, cât şi cea referitoare la competenţa soluţionării acestor litigii, normă ce se coroborează cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004, [dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. d) şi f) şi art. 10 din Legea nr. 554/2004] şi art. 5 C. civ.
- Curtea a plecat de la o interpretare eronată dată anexei la contractul cadru de achiziţie publică. Subcontractarea este o anexă la contractul cadru principal de achiziţie publică încheiat între autoritatea contractantă A.N.C.P.I. şi reclamantă, astfel că ea este guvernată tot de dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 şi Legii nr. 554/2004.
- Simpla afirmaţie că cele două părţi din subcontractarea ce face obiectul judecăţii ar fi persoane de drept privat nu echivalează cu motivarea hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti. Natura contractului dedus judecăţii şi, ca atare, competenţa de soluţionare a cauzei este dată pe de o parte, de serviciile publice ce fac obiectul contractării în procedura achiziţiei publice de către A.N.C.P.I., servicii care sunt la rândul lor subcontractate către intimata SC S.S. SRL Bucureşti, subcontractare, anexă la contractul cadru, contract principal, iar pe de altă parte de caracterul de persoană juridică de drept public al A.N.C.P.I., aceasta fiind contractantul, respectiv achizitorul şi beneficiarul de servicii publice.
- Motivarea este una contradictorie, încălcând şi principiul recunoscut chiar de ea atunci când califica cele două contracte, respectiv accesorium sequitur principale. Iniţial Curtea reţine pe baza propriilor constatări că susţinerea recurentei din acţiunea cu care a fost învestit tribunalul este întemeiată, ulterior revine şi arată că părţile s-au ";autodeclarat că ar fi autorităţi contractante";, deşi din interpretarea clauzelor contractului dedus judecăţii în temeiul art. 977 C. civ. raportat la art. 962 C. civ. rezultă contrariul. În referire la lipsa capacităţii de folosinţă specială a părţilor la data încheierii subcontractării, după ce a reţinut la pct. 1 din motivele de apel că tribunalul a făcut analiza lipsei capacităţii de folosinţă specială la data întocmirii actului juridic prin prisma legii generale, Curtea revine şi motivează că instanţa de fond a făcut această constatare, din perspectiva principiului specialităţii capacităţii de folosinţă de a încheia contractul şi asta doar pentru pârâtă.
- Instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura lui ori înţelesul acestuia, deoarece subcontractarea are ca obiect serviciile publice ce au făcut obiectul licitaţiei publice organizată de autoritatea contractantă A.N.C.P.I. în temeiul O.U.G. nr. 34/2006.
Intimata SC S.S. SRL Bucureşti a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Analizând grupat motivele de recurs formulate împotriva deciziei recurate şi încheierii din 3 februarie 2010 care face parte integrantă din hotărâre Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Excepţia necompetenţei materiale a fost soluţionată corect de instanţa de apel reţinându-se natura comercială a cauzei faţă de obiectul contractului nr. X/2008, care este un contract comercial încheiat între două persoane juridice de drept privat, ce nu intră sub incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 şi procedurii Legii nr. 554/2004 [art. 2 alin. (1) lit. d) şi f) şi art. 10].
O.U.G. nr. 34/2006 prin art. 1 reglementează procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, a contractului de concesiune de lucrări publice, a contractului de concesiune de servicii, precum şi modalităţile de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor emise în legătură cu aceste proceduri, nu şi a contractelor ulterioare, subsecvente contractului principal atribuit în baza procedurilor de achiziţie publică, contract care permitea subcontractarea.
În ce priveşte contractul subsecvent contractului principal nr. Y/2008 încheiat între Autoritatea contractantă (A.N.C.P.I.) şi Asociaţia din care face parte şi reclamanta, se reţine că acestuia nu-i pot fi aplicate dispoziţiile speciale cuprinse în O.U.G. nr. 34/2006 privind încheierea sa valabilă şi nici sancţiunile prevăzute de această lege în caz de încălcare a dispoziţiilor pe care le cuprinde, deoarece pârâta nu a încheiat contractul cu o autoritate contractantă în sensul dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006.
Acest contract este guvernat de propriile reguli stabilite în temeiul art. 969 şi urm. C. civ.
Contractul subsecvent dedus judecăţii nu se poate confunda cu contractul principal deoarece cele două acte juridice sunt diferite şi au regimuri juridice diferite.
Faptul că acest contract are natura unui subcontract în raport cu contractul principal încheiat în urma unei proceduri de achiziţie publică, sau că o parte din lucrările contractate de A.N.C.P.I. prin contractul de servicii nr. Y/2008 au fost subcontractate de către pârâtă prin contractul nr. X/2008, nu înseamnă că acest din urmă contract a fost transformat în contract de achiziţie publică şi asimilat actelor administrative.
Pârâta nu are calitatea de autoritate contractantă în sensul art. 8 din O.U.G. nr. 34/2006. Dreptul său de a presta serviciile prevăzute în contractul nr. X/2008 nu a fost acordat de o autoritate contractantă şi nici nu rezultă dintr-o procedură de achiziţie publică directă.
Instanţa de apel a analizat corect chestiunea capacităţii de folosinţă, din perspectiva normei generale aplicabile în materia capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, prevăzută de art. 34 din Decretul nr. 31/1954 raportat la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi din perspectiva principiului specialităţii capacităţii de folosinţă de a încheia contractul, motivarea nefiind contradictorie.
Critica potrivit căreia hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de ordine publică din O.U.G.. nr. 34/2006 este nefondată deoarece recurenta nu identifică care este norma de ordine publică ce a fost încălcată prin încheierea contractului nr. X/2008, iar prin raportare la art. 3, 6 şi 8 contractului nu i se aplică O.U.G. nr. 34/2006. Prin urmare, nulitatea absolută bazată pe această normă nu poate fi reţinută, nefiind încălcate nici dispoziţiile art. 5 C. civ. invocate de recurentă.
Instanţa de apel a reţinut corect că nu se pot aplica clauzele contractuale convenite de două părţi ale contractului de achiziţie publică (art. 20 din contractul nr. Y/2008) unei persoane care este terţ de acest contract (pârâta), conform principiului relativităţii efectelor contractului prevăzut de art. 973 C. civ.
Nici faptul că a existat o anexă (acord) de subcontractare ce a fost depus la dosarul de achiziţie publică nu face ca acestui contract să i se aplice dispoziţiile privind achiziţiile publice.
Niciuna din părţile contractante din contractul nr. X/2008 nu este ";autoritate contractantă"; în raporturile juridice susţinute în cauză, o atare calitate având A.N.C.P.I. care este şi beneficiarul final al serviciilor prestate, dar care este parte doar în contractul principal nu şi în contractul subsecvent de prestări şi ca atare contractului subsecvent de prestări servicii nu i se aplică regulile contractului de achiziţie publică.
Critica privind faptul că toate serviciile contractate prin contractul a cărui nulitate se solicită nu putea face decât obiectul unui contract de achiziţie publică corect a fost respinsă de instanţa de apel, deoarece art. 3 din O.U.G.. nr. 34/2006 care enumeră cele 3 categorii de contracte de achiziţie publică se aplică exclusiv contractului de achiziţie publică nr. Y/2008 încheiat în temeiul procedurii de achiziţie publică în urma câştigării licitaţiei publice, iar nu şi contractului dintre reclamantă şi pârâtă.
Potrivit obiectului său de activitate pârâta putea presta serviciile pe care şi le-a asumat în raport cu reclamanta.
Faptul că reclamanta a înţeles, în temeiul acordului de subcontractare dat de societăţile comerciale care au constituit Asociaţia să subcontracteze acele servicii prin încheierea unui nou contract cu pârâta, nu constituie prin el însuşi un motiv de nulitate absolută în condiţiile inexistenţei unei interdicţii legale de subcontractare.
Ca atare instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia pe raportul juridic dintre părţi născut ca urmare a contractului nr. X/2008, neschimbând natura şi înţelesul acestuia cu privire la obiectul serviciilor subcontractate.
Înalta Curte reţine că hotărârea recurată cuprinde în considerente argumentele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia dată şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, oferind posibilitatea verificării temeiniciei şi legalităţii ei.
Motivarea este clară, concisă, conducând în mod logic şi convingător la soluţia dată, respectând prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 8, 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
Făcând aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga recurenta reclamantă la 7983,94 RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C.C.T. SRL Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 394 din 28 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Obligă recurenta SC C.C.T. SRL Bucureşti la plata sumei de 7983,94 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC S.S. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1500/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1298/2011. Comercial → |
|---|
