ICCJ. Decizia nr. 1388/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1388/2011
Dosar nr. 202/110/2009
Şedinţa publică de la 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată sub nr. 1054/110/2008 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamantul P.C.C. a chemat în judecată pe pârâţii P.F., Z.V., B.G.C. şi SC R.C.C. SA OITUZ, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună anularea Hotărârii AGA din 16 septembrie 2002.
În motivarea cererii, aşa cum a fost precizată ulterior, reclamantul a arătat că Hotărârea AGA din 16 septembrie 2002 are caracter ilicit, fiind luată de pârâţi în scopul de a transfera patrimoniul SC R.C.C. SA Oituz la SC B. SRL Dărmăneşti, societate creată de pârâţi, prin interpuşii lor N.N.D., C.E.V., C.S.S. şi V.M., asociaţi deţinători a câte 25% din părţile sociale ale SC B. SRL, cu sediul în oraşul Dărmăneşti, judeţul Bacău. La data când s-a luat această hotărâre P.F., ce deţinea funcţia de administrator al SC R.C.C. SA, a prezentat datorii fictive, cu scopul de a justifica că SC R.C.C. SA trebuie să achite o datorie inexistentă la Direcţia Generală a Finanţelor Publice. Datoria era prezentată în certificatul fiscal nr. 59693 din 9 octombrie 2002 şi era de 19.670.794 lei vechi. Suma pretinsă ca datorie, invocată de P.F. şi susţinută de Z.V. şi V.B.I. este aferentă altei societăţi şi nu SC R.C.C. SA. Astfel, pentru o datorie de 19.670.794 lei vechi, a fost înstrăinat un patrimoniu de peste 50.000.000.000 lei, adică 5.000.000 RON. Anterior acestei operaţiuni au fost introduse în contabilitatea SC R.C.C. SA facturi de transport false pentru cumpărarea a 6 mijloace de transport, cu o valoare de 2.838.150.000 lei vechi şi motoare electrice în valoare de 5.355.000.000 lei vechi care nu au fost niciodată utile societăţii.
Pârâţii s-au asociat astfel în acţiunea lor de fraudare a societăţii SC R.C.C. SA creând o majoritate nelegală. Participarea lui A.O. şi V.B.I. în locul pârâtului C.B. a fost nelegală, cu atât mai mult cu cât nici pârâţii P.F. şi Z.V. nu aveau drepturi legale de vot. Pârâtul Z.V. a depus la data de 16 iunie 2000 întreg pachetul său de acţiuni de 17,15 % la societate, drept garanţie, pentru a fi numit în funcţia de director, perioadă în care deja a produs prejudicii intereselor legitime ale SC R.C.C. SA OITUZ şi nu şi-a mai recăpătat pachetul de acţiuni. Pârâtul P.F., ce deţine 14,3% din acţiuni, nu avea drept legal de vot pentru că operaţiunile la care participa vizau persoana sa şi persoane interpuse: rude până la gradul IV, aspect ce este interzis de lege - art.125 din Legea nr. 31/1990. gradul de rudenie rezultă din adresa nr. 25460 (8 august 2005) comunicată de Poliţia Bacău. Procurile lui A.O. şi V.B.I. nu sunt speciale şi nu au fost depuse la societate cu 48 ore înainte, conform art. 125.
Gradul de rudenie evident şi notoriu îi făcea pe pârâţi incompatibili să participe şi să voteze hotărâri AGA. Pârâtul P.F. ca administrator al SC R.C.C. SA Oituz era administrator şi la SC B. SRL Dărmăneşti, iar asociatul cu 25% din capital, N.N.D., era cumnatul său. Pârâtul Z.V., ca director tehnic la SC R.C.C. SA Oituz, era director tehnic şi la SC B. SRL Dărmăneşti, iar asociata cu 25% din capital, C.E.V., este cumnata lui.
Pârâtul C.B. a interpus pe A.O. şi V.B.I. pentru a-l reprezenta, dar fără o procură specială, aceştia asigurând interfaţa cu V.M. şi C.S.S., asociaţi interpuşi la SC B. SRL Dărmăneşti fiecare cu câte 25% din capital, fiind astfel încălcat art. 127 din Legea nr. 31/1990, modificată.
S-a mai arătat că Adunarea Generală a Acţionarilor din 16 septembrie 2002 este lovită de nulitate absolută, ca urmare a încălcării normelor imperative privind convocarea acestei adunări generale, dar şi a hotărârilor luate, care sunt contrare intereselor SC R.C.C. SA Oituz precum şi a Legii nr. 31/1990 modificată, nefiind îndeplinită procedura de publicare în Monitorul Oficial a Convocării şi a Hotărârii AGA. Nu a fost respectată tematica convocării, toate materialele care vizează activele societăţii şi operaţiunile financiar-contabile prezentate de pârâtul P.F. sunt nule de drept, pentru că exclud pe cenzori, ele reflectând doar punctul de vedere personal şi subiectiv a lui P.F., ce excede prevederilor legale, sancţiunea fiind nulitatea absolută, nefiind îndeplinite cerinţele art. 111, art. 125 din Legea nr. 31/1990, modificată.
S-a mai arătat că nu au fost îndeplinite condiţiile de fond şi de procedură privind convocarea AGA şi întocmirea procesului verbal al adunării generale. AGA nu a împuternicit pe nimeni să vândă patrimoniul, activele, creanţele şi fondul de comerţ de la SC R.C.C. SA Oituz. Convocarea nu s-a făcut cu 30 zile înainte de data publicării convocării în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, încălcând prevederile art. 117 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, modificată. Operaţiunile economice de la SC R.C.C. SA Oituz, ce au fost puse la cale de pârâţi, nu au fost vizate sau controlate, analizate, verificate de cenzori, aşa cum prevede legea, mandatul cenzorilor fiind expirat la data de 14 iulie 2001, responsabilitatea numirii altor cenzori sau reînnoirea mandatului fiind în sarcina directă a pârâtului P.F., administrator al SC R.C.C SA Oituz. Scopul acestor operaţiuni a fost ilicit, iar apoi transformarea SC R.C.C. SA Oituz din societate pe acţiuni în societate cu răspundere limitată a fost stopată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin Decizia Civilă nr. 123/C/Ap din 21 iunie 2005, dosar nr. 758/C/Ap/2005 al Curţii de Apel Braşov şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 1577 din 10 mai 2006 în dosarul nr. 13216/1/2005, prin care s-a respins încercarea de a transforma SC R.C.C. SA Oituz în societate cu răspundere limitată - S.R.L.
Pârâţii, prin întâmpinare, au solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 12/2008 a Tribunalului Bacău a fost respinsă acţiunea, ca fiind tardiv formulată, în considerentele sentinţei reţinându-se că din moment ce s-a dispus dizolvarea SC R.C.C. SA Oituz, societatea îşi continuă existenţa juridică numai pentru operaţiuni de lichidare.
Împotriva sentinţei de mai sus a formulat apel reclamantul, iar prin Decizia civila nr. 7/2008 a Curţii de Apel Bacău, a fost admis apelul, desfiinţată sentinţa apelată şi trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Bacău.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 202/110/2009 a Tribunalului Bacău şi a fost administrată proba cu interogatoriu solicitată de reclamant.
Prin sentinţa comercială nr. 122 din 23 martie 2009 a Tribunalului Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi s-a respins acţiunea, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în ceea ce priveşte excepţia calităţii de reprezentant a avocatului T.M., pentru SC R.C.C. SA, invocată de reclamant la termenul din 23 februarie 2009, având în vedere că împuternicirea avocaţială este şi pentru această societate, instanţa a respins excepţia, ca nefondată.
Referitor la fondul acţiunii, conform art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, s-a reţinut că numai acţionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra şi au cerut să se insereze acest lucru în procesul verbal al şedinţei pot introduce acţiunea în anularea ori nulitatea hotărârii.
În consecinţă, acţionarii care au votat în favoarea hotărârii lovite de nulitate ori care s-au abţinut de la vot nu au calitatea de a introduce acţiunea în nulitate, o altă soluţie echivalând cu încurajarea propriei turpitudini.
În cauză, din cuprinsul procesului verbal al AGA a SC R.C.C. SA din 16 septembrie 2002, rezultă că reclamantul a participat la şedinţa din 16 septembrie 2002 şi a fost de acord cu vânzarea patrimoniului unităţii pentru a fi achitate datoriile către bugetul statului şi către ceilalţi creditori, fiind împuternicită conducerea unităţii să urgenteze formalităţile pentru vânzare, plata datoriilor către stat şi alţii, prin negociere directă. Deşi reclamantul ar fi avut posibilitatea, acesta nu a invocat în şedinţă criticile de fond şi de formă cu privire la luarea hotărârii AGA, pe care le invocă în prezenta acţiune, reclamantul criticând doar faptul că cheltuielile sunt mai mari decât veniturile, ceea ce a fost de natură a prejudicia societatea.
În şedinţa din 16 septembrie 2002 nu s-au arătat care erau datoriile societăţii şi nici către cine urmau să fie vândute activele societăţii, iar administrarea (conducerea) societăţii la acel moment era asigurată de către administratorul unic, P.F. Din nicio probă nu rezultă că reclamantul ar fi fost indus în eroare pentru a fi de acord cu hotărârea luată, prin prezentarea unor datorii fictive, ci dimpotrivă, din cuprinsul deciziei penale nr. 389/270/2006 a Tribunalului Bacău (fila 40 dosar nr.1054/110/2008) rezultând că în contabilitatea societăţii au fost înregistrate corect documentele contabile. Totodată, reclamantul a invocat după mai mulţi ani inducerea sa în eroare, mai întâi în anul 2005, printr-o plângere penală, iar apoi în anul 2008, prin prezenta acţiune comercială, respectiv după mai mult de 4 ani şi 6 luni de la data hotărârii.
De asemenea, nu rezultă că s-ar fi urmărit o cauză ilicită prin luarea hotărârii, raportat la motivele invocate de către reclamant, din moment ce nu s-a arătat în hotărâre către cine să fie vândut patrimoniul societăţii. De altfel, mare parte din criticile formulate de reclamant vizează aspecte ulterioare luării hotărârii din 16 septembrie 2002, respectiv privind modul cum a fost adusă la îndeplinire această hotărâre prin vânzările realizate către terţe persoane. Or, cauzele de nulitate trebuie să fie concomitente încheierii actului juridic şi nu ulterioare, hotărârea din 16 septembrie 2002 urmărind, în principiu, un scop licit, respectiv acoperirea unor datorii ale societăţii. Modalităţile prin care a fost pusă în aplicare hotărârea nu privesc modul şi cauza pentru care s-a luat hotărârea, ci executarea acesteia şi tocmai de aceea nu pot constitui motive de nulitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul P.C.
Prin Decizia nr. 2/CC din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele.
Societatea R.C.C. SA a fost constituită din acţionarii: P.C. - cu o participare de 14,30%; P.F. - cu o participare de 14,30%; P.V. - cu o participare de 14,30%; C.B. - cu o participare de 28,50%; Z.V. - cu o participare de 14,30% şi D.D. - cu o participare de 14,30%, aşa cum rezultă din actul constitutiv autentificat sub nr. 1349 din 6 mai 1998 (filele 71-78).
Ulterior, structura acţionariatului s-a modificat, astfel că la data de 16 septembrie 2002, potrivit informaţiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău, necontestate de părţi, acţionarii şi cotele de participare erau: P.C. â€" 17,16%, P.V. - 17,16%, C.B. - 34,23%, Z.V. - 17,15% şi P.F. - 14,30%.
Aşa cum rezultă din convocatorul din 29 august 2002 (fila 33 dosar), s-a convocat adunarea generală a acţionarilor în data de 16 septembrie 2002, ora 15,00, la sediul societăţii, iar prin convocator s-a stabilit ca ordine de zi:
1. Analiza situaţiei economico-financiare şi administrative a societăţii;
2. Diverse. Totodată s-a stabilit şi data pentru a doua adunare generală în cazul în care la prima convocare nu s-ar fi întrunit condiţiile legale.
Este adevărat că prin convocator nu s-a precizat dacă adunarea generală este ordinară sau extraordinară, însă din conţinutul ordinii de zi şi faţă de dispoziţiile art. 111 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data desfăşurării AGA, instanţa de apel a reţinut că adunarea generală din 16 septembrie 2002 a avut caracterul unei adunări generale ordinare.
Referitor la convocarea adunării generale a acţionarilor s-a reţinut că potrivit art. 117 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, convocarea se poate face şi prin afişare la sediul societăţii, însoţită de convocator. Existenţa convocatorului, chiar nesemnat de acţionari, prezumă că administratorul a optat pentru acest mod de convocare, dispoziţiile din actul constitutiv neinterzicându-le. Pe de altă parte, regulile privind convocarea protejează interesele personale ale acţionarilor, convocarea realizată cu încălcarea acestor reguli fiind lovită de nulitate relativă.
În acest context, în condiţiile în care reclamantul a participat la AGA şi a votat în favoarea măsurilor dispuse, acesta nu poate invoca faptul că ar fi fost vătămat prin convocarea realizată cu încălcarea regulilor prevăzute de lege.
Aşa cum rezultă din procesul-verbal al AGA din 16 septembrie 2002 la adunarea generală au participat acţionarii P.F., Z.V., P.V. şi P.C., reprezentând 65,77% din capitalul social.
De asemenea, la adunarea generală au participat şi numiţii V.B. şi A.O., care l-au reprezentat pe acţionarul C.B. Potrivit art. 9 din Actul constitutiv, acţionarii pot fi reprezentaţi de alte persoane, în baza unor procuri speciale. Cum în cauză nu s-ar fi făcut dovada că cei doi participanţi au reprezentat pe acţionarul C.B., instanţa de apel a verificat legalitatea AGA, fără a reţine prezenţa acestuia la adunare.
Având în vedere că toţi acţionarii prezenţi au votat în favoarea măsurilor propuse adunării generale, instanţa de apel a reţinut că hotărârea s-a luat cu cvorumul legal, prevăzut de art. 112 din Legea nr. 31/1990.
Susţinerea apelantului că acţionarul Z.V. nu ar avea drept de vot deoarece şi-a depus acţiunile ca garanţie pentru exercitarea funcţiei de director la societate nu a fost reţinută. Astfel, dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 31/1990, invocate de apelant, nu sunt incidente în cauză, acestea se referă la constituirea, de către societate, a propriilor acţiuni ca garanţie. În cauză, acţionarul Z.V. a exercitat funcţia de director la societate şi i s-a impus â€" potrivit susţinerilor apelantului â€" să depună pachetul de acţiuni drept garanţie pentru exercitarea funcţiei. Această garanţie are drept efect indisponibilizarea acţiunilor - acestea neputând fi tranzacţionate â€" însă nu împiedică acţionarul să-şi exercite drepturile izvorâte din Actul Constitutiv şi lege.
În ceea ce priveşte acţionarul P.F., apelantul-reclamant a susţinut că acesta nu ar fi avut drept de vot, conform art. 126 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. Art. 126 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în vigoare la data de 16 septembrie 2002, se referă la obligaţia de abţinere a acţionarului care, într-o anumită operaţiune, are un interes contrar societăţii. Încălcarea acestei obligaţii de către acţionar nu afectează valabilitatea hotărârii AGA ci, potrivit alin. (2) din acelaşi articol, este răspunzător de daune, în condiţiile prevăzute de această dispoziţie legală.
În ceea ce priveşte pretinsele acţiuni de inducere în eroare efectuate de către administratorul societăţii, privind datoriile pe care acesta le-ar fi avut, apelantul-reclamant a invocat chiar pasivitatea sa, deoarece, potrivit art. 1331 şi art. 332 din Legea nr. 31/1990, în vigoare la data desfăşurării adunării generale, orice acţionar avea dreptul să se informeze asupra gestiunii societăţii, iar acţionarii care deţin cel puţin 10% din acţiuni â€" şi apelantul deţinea 17,16% - pot solicita instanţei desemnarea unui expert care să verifice anumite operaţiuni din gestiunea societăţii.
S-a mai reţinut că este fără relevanţă, în prezenta cauză, modul în care administratorul societăţii şi-a exercitat funcţia, remediul într-o astfel de situaţie nefiind anularea hotărârii AGA, alte instituţii din Legea nr. 31/1990 şi din alte ramuri de drept pot asigura realizarea drepturilor persoanelor vătămate prin exercitarea unei administrări contrare actului constitutiv şi dispoziţiilor legale.
Referitor la susţinerile apelantului-reclamant că societatea nu ar mai avea organe de conducere din 26 mai 2005 aceasta, chiar reală, nu poate afecta o hotărâre a AGA din 2002, o astfel de situaţie punând în discuţie doar reprezentarea societăţii, aceasta cu atât mai mult cu cât prin sentinţa comercială nr. 1369 din 31 octombrie 2007, irevocabilă prin Decizia nr. 1321 din 17 decembrie 2009, societatea comercială intimată este dizolvată.
Instanţa de apel a mai reţinut că celelalte susţineri din motivele de apel şi precizările ulterioare se referă la aspecte ulterioare hotărârii AGA şi care nu au incidenţă în cauză, neconstituind motive de nulitate a hotărârii AGA.
Astfel, modul în care a fost înstrăinat activul societăţii pârâte, este un aspect ulterior hotărârii AGA, chiar dacă înstrăinarea activului s-a hotărât de AGA. De asemenea, publicarea hotărârii AGA în Monitorul Oficial şi înscrierea ei în registrul comerţului nu pot constitui cauze de nulitate, aceste împrejurări afectând opozabilitatea hotărârii şi nu legalitatea ei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantu-recurent P.C.C., aducându-i următoarele critici.
1. La instanţa de apel nu a avut parte de o judecată corectă, deoarece, pe de o parte, membrii completului de judecată nu s-au abţinut, iar pe de altă parte, cererea de recuzare formulată de reclamant a fost respinsă, judecătorii care au soluţionat această cerere precizând, în mod nelegal, în încheierea din 18 februarie 2010, că hotărârea lor este irevocabilă, deşi aceasta nu este irevocabilă, putând fi atacată cu recurs, odată cu fondul, conform art. 34 alin. (2) C. proc. civ.
2. Deşi completul a fost recuzat la data de 16 februarie 2010, iar cererea de recuzare a fost soluţionată la data de 18 februarie 2010, completul de judecată a hotărât deja pe data de 16 februarie 2010 şi a emis Decizia recurată la data de 23 februarie 2010, fără să repună cauza pe rol, să citeze părţile şi să acorde un termen legal de judecată.
Aceste aspecte contravin prevederilor legale, respectiv dispoziţiilor art. 1 şi art. 24 din Constituţie, art. 3 C. civ., art. 6 din CEDO, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 1, 4, 5, 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
3. Motivarea instanţei de apel este contradictorie, deoarece, pe de o parte, instanţa de apel i-a respins cererea de administrare a unor noi probe, iar pe de altă parte, a reţinut că afirmaţiile reclamantului nu sunt probate, aspect de dovedeşte denegarea de nedreptate.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut aspecte scoase din context, trunchiate şi denaturate.
4. În mod greşit a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii de reprezentant al SC R.C.C. SA Oituz, a avocatului T.M., deoarece, de la data de 26 mai 2005 această societate nu a mai avut o administrare legală, P.F. fiind administrator al societăţii în perioada 26 mai 2001 - 26 mai 2005.
Recurentul-reclamant a apreciat că el este reprezentantul legal al societăţii, desemnat în urma AGEA din 9 iulie 2009, convocată ca urmare a sentinţei civile nr. 150/2009 a Tribunalului Bacău.
Recurentul mai apreciază că nici din punct de vedere al Legilor nr. 514/2003 şi respectiv nr. 51/1995, avocatul nu putea să reprezinte societatea.
5. Hotărârea AGA din 16 februarie 2002 este contrară legii şi este lovită de nulitate absolută.
Astfel, convocarea AGA s-a făcut la 29 august 2002 fără să se fi respectat termenul de minim 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990.
De asemenea, în Monitorul Oficial al României nu a fost făcută nicio publicare a vreunei convocări pentru AGA din 16 septembrie 2002 şi nici într-un ziar, iar în convocator nu au fost înscrise menţiunile obligatorii prevăzute de art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Din conţinutul convocării nu rezultă în nici un fel problema vânzării patrimoniului societăţii, nu rezultă nivelul datoriilor.
Hotărârea AGA a fost luată cu încălcarea art. 9 din statutul societăţii, care impunea participarea acţionarilor care să deţină minim 75% din capital, or, prin neparticiparea acţionarului B.G.C., ce deţinea 34,23% din capital, nu a fost realizat acest cvorum.
Recurentul-reclamant mai susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 126 din Legea nr. 31/1990, deoarece, asociaţii P.F., Z.V. şi B.G.C. aveau interese contrare cu cele ale societăţii iar persoana şi administrarea efectuată de ei, era în discuţie.
Prin urmare, şi sub acest aspect nu a fost îndeplinit cvorumul, aceştia neavând voie să voteze, astfel încât, în situaţia expusă, cvorumul a fost de doar 34,32% din capitalul social.
La data de 20 septembrie 2010 la dosarul cauzei a fost depusă o întâmpinare din partea SC R.C.C. SA Oituz, prin administrator P.C., prin care s-a solicitat admiterea recursului.
La data de 15 noiembrie 2010 intimaţii P.F., Z.V. şi B.G.C. au depus la dosarul cauzei o întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
1. Prima critică nu poate fi reţinută, chiar dacă în încheierea din 18 februarie 2010, prin care s-a soluţionat cererea de recuzare formulată de recurentul reclamant împotriva membrilor completului de judecată, s-a menţionat faptul că aceasta este irevocabilă, deoarece, ulterior, prin încheierea din 4 martie 2010, a fost admisă cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamant, menţionându-se că în loc de irevocabilă se va trece cu recurs odată cu fondul.
De altfel, calea de atac este dată de lege şi nu de judecător, or, potrivit art. 34 alin. (2) C. proc. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul.
2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută.
Cererea de recuzare a fost formulată, iniţial, oral, în faţa instanţei de judecată, or, tocmai în vederea soluţionării cererii de recuzare şi pentru ca apelantul-reclamant să aibă posibilitatea să formuleze concluzii scrise, a fost amânată pronunţarea la data de 23 februarie 2010.
Cum, prin încheierea din 18 februarie 2010, a fost respinsă cererea de recuzare, iar în dosarul de fond a fost declarate închise dezbaterile, aşa după cum rezultă din încheierea pronunţată în data de 16 februarie 2010, în mod legal instanţa de apel s-a pronunţat pe fondul apelului, nefiind obligată de nicio dispoziţie legală să repună cauza pe rol, să acorde un termen şi să citeze părţile.
Recurentul-reclamant nu arată în ce sens contravine această situaţie dispoziţiilor art. 1 şi art. 24 din Constituţie, art. 3 C. civ. şi art. 6 din CEDO, astfel că nu se poate răspunde acestei critici.
3. Nici cea de-a treia critică nu poate fi reţinută.
Instanţa de apel a făcut o motivare amplă a soluţiei pronunţate şi a răspuns tuturor criticilor formulate de apelantul reclamant.
Cererea de probatorii a fost pusă în discuţia părţilor, iar instanţa de apel a respins această cerere, apreciind că nu sunt utile cauzei, fiind suficiente probele administrate în cauză.
Aspectul privind greşita interpretare a materialului probator de către instanţa de apel, nu poate face obiectul analizei de către instanţa de recurs, deoarece această critică vizează netemeinicia deciziei recurate, or, instanţa de recurs nu poate analiza decât criticile de nelegalitate, pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin OUG nr. 138/2000.
4. Nici critica privind greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a avocatului T.M. nu poate fi reţinută.
La fila 28 din dosarul instanţei de apel se află o împuternicire avocaţială dată d-lui avocat T.M. de SC R.C.C. SA dar şi de intimaţii pârâţi P.F., Z.V. şi B.G.C.
Prin urmare d-ul avocat T.M. reprezenta cel puţin pe cei 3 pârâţi persoane fizice.
Potrivit dispoziţiilor din Legea societăţilor comerciale, într-o cerere ce vizează constatarea nulităţii unei hotărâri a AGA, trebuie citată şi societatea comercială.
De altfel, la fila 18 din dosarul instanţei de apel se află o precizare a reclamantului, prin care acesta învederează instanţei că el este reprezentantul legal al societăţii.
În încheierea din 16 februarie 2010 societatea este menţionată ca intimată-pârâtă, iar prin prezenţa reclamantului, care avea şi calitatea de reprezentant legal al acesteia, procedura a fost legal îndeplinită.
Prin urmare, faptul că pe delegaţia de reprezentare a d-lui avocat T.M. era trecut, ca mandant, şi SC R.C.C. SA, nu a vătămat în nici un fel pe reclamant, acesta având posibilitatea să-şi facă apărările, atât în calitate de acţionar-reclamant, cât şi în calitate de reprezentant al societăţii intimate.
5. Nici criticile ce vizează fondul cauzei nu pot fi reţinute.
Astfel, în mod legal a reţinut instanţa de apel că regulile privind convocarea adunării generale ordinare, prevăzute de art. 117 din Legea nr. 31/1990, protejează interesele personale ale acţionarilor, convocarea realizată cu încălcarea acestor reguli fiind lovită de o nulitate relativă, condiţionată de dovedirea vătămării intereselor personale ale acţionarului care o invocă.
Prin urmare, în acest context sunt importante prevederile art. 132 din Legea nr. 31/1990, care reglementează condiţiile în care pot fi atacate hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv.
În cauza de faţă, aşa după cum rezultă din procesul-verbal al AGA din 16 septembrie 2002 la adunarea generală au participat acţionari reprezentând 65,77% din capitalul social, inclusiv reclamantul-recurent, or, potrivit art. 132 alin. (2) din LSC, pot să atace hotărârile AGA doar acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau cei care, deşi au luat parte, au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei.
Cum recurentul-reclamant a luat parte la adunare, dar a votat pentru, el nu mai putea să atace respectiva hotărâre a AGA, cel puţin sub aspectul convocării, el nefiind vătămat, fiind prezent la adunare şi votând în cunoştinţă de cauză.
Nu pot fi reţinute nici criticile cu privire la neîndeplinirea condiţiilor de cvorum.
Astfel, este neadevărată susţinerea recurentului-reclamant că art. 9 din statutul societăţii ar impune un cvorum de 75% din capitalul social pentru validitatea deliberărilor adunării generale ordinare, din cuprinsul dispoziţiilor art. 9 al actului constitutiv (fil.116 penultimul alineat â€" dosar recurs) rezultând că cvorumul necesar este de ½ din capitalul social.
Din acest punct de vedere, în mod legal a reţinut instanţa de apel, că cvorumul cerut atât de lege (art. 112 din LSC) cât şi de art. 9 din actul constitutiv a fost respectat, chiar dacă nu s-a luat în considerare calitatea de reprezentanţii ai acţionarului B.G.C., a numiţilor V.B. şi A.O.
Nu poate fi reţinută nici critica vizând încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din LSC, deoarece, încălcarea acestei dispoziţii legale de către unul din acţionari, nu poate afecta valabilitatea unei hotărâri AGA, acţionarii respectivi putând răspunde în condiţiile art. 127 alin. (2) din LSC.
Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., recurentul-reclamant va fi obligat la 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimaţilor-pârâţi P.F., Z.V. şi B.G.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P.C.C. împotriva deciziei nr. 2/CC din 23 februarie 2010 şi a tuturor încheierilor pronunţate în dosarul nr.202/110/2009 de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 2500 lei, în favoarea intimaţilor pârâţi P.F., Z.V. şi B.G.C.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 31 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1304/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1390/2011. Comercial → |
|---|
