ICCJ. Decizia nr. 1292/2011. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1292/2011
Dosar nr. 5548/1/2010
Şedinţa publică de la 24 martie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2128 din 4 iunie 2010 a constatat nul recursul declarat de reclamanta SC C. SA DEVA prin lichidator judiciar S.P.A.I.E.I.P.U.R.L. DEVA în urma aplicării prevederilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ. care obligă părţile să argumenteze în fapt şi în drept motivele de nelegalitate invocate în recurs, neîndeplinirea acestei dispoziţii fiind supusă sancţiunii nulităţii.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare SC C. SA DEVA prin lichidator judiciar S.P.A.I.E.I.P.U.R.L. DEVA întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor invocate contestatoarea susţine că anularea cererii de recurs în temeiul dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ. este greşită, pentru că temeiurile de drept ale cererii de recurs invocate au fost dispoziţiile art. 304 punctele 8 şi 9 C. proc. civ.
Chiar dacă ar fi indicat motivele de recurs în mod greşit, susţine contestatoarea, instanţa de recurs ar fi trebuit să facă aplicabilitatea prevederilor art. 306 C. proc. civ.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ. invocat de contestator vizează două situaţii: a) când dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, b) când instanţa respingând recursul său admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Rezumând susţinerile contestatoarei, în raport de motivul de contestaţie invocat conform căreia instanţa de recurs nu a analizat motivele de recurs invocate va fi înlăturat întrucât soluţia Înaltei Curţi prin care s-a constatat nulitatea recursului a avut în vedere prevederile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.. Prin urmare nu se poate reţine că dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau că există omisiune. În condiţiile în care contestaţia în anulare nu constituie un mijloc de reformare a deciziei pronunţată de instanţa de recurs nici celelalte motive prin care s-au reluat argumentele de fond care au fost prezentate Înaltei Curţi drept motive de recurs nu vor fi reţinute întrucât soluţia nu a vizat o astfel de analiză de vreme ce s-a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 3021 lit. c) C. proc. civ. pentru nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile promovării recursului.
În realitate, prin argumentele aduse în susţinerea motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 C. proc. civ., contestatoarea urmăreşte examinarea recursului, solicitând în alte cuvinte să se treacă peste nulitatea constată ca urmare a neîndeplinirii cerinţelor legale de promovare şi susţinere a căii de atac extraordinare a recursului.
Aşa fiind, contestaţia în anulare va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC C. SA DEVA prin lichidator judiciar S.P.A.I.E.I.P.U.R.L. DEVA împotriva deciziei nr. 2128 din 4 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 129/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 130/2011. Comercial → |
---|