ICCJ. Decizia nr. 130/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 130/2011
Dosar nr. 1826/97/2009
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2011
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 164/CA/2010 din 9 februarie 2010, Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea precizată de reclamantulB.G., a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 7876 lei reprezentând suma cuvenită pentru 25 zile concediu de odihnă neefectuate în anul 2008.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că în conformitate cu art.3 din contractul de mandat acesta avea dreptul la 30 de zile lucrătoare concediu de odihnă aferente anului 2008 şi că au fost neefectuate 27 de zile în anul 2007, că pentru cele 27 de zile de concediu de odihnă eferente anului 2007 pârâta a făcut dovada efectuării, rămânând a fi obligată pârâta să-i plătească reclamantului doar cele 30 de zile de concediu neefectuat pentru anul 2008.
De asemenea, a reţinut instanţa de fond, că cererea reclamantului pentru obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei pentru perioada 1 martie 2009 â€" 25 noiembrie 2009 nu se justifică deoarece de la acea dată reclamantul a beneficiat de pensie de invaliditate, situaţie care nu poate fi imputată pârâtei.
Apelul reclamantuluiB.G. declarat împotriva sentinţei instanţei de fond a fost respins de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, prin Decizia nr. 69/A din 4 iunie 2010, conform căreia aceasta a reţinut că în mod corect a apreciat instanţa de fond că cererea reclamantului vizând despăgubirile pentru prejudiciul cauzat prin neachitarea indemnizaţiei lunare stabilit conform art. 3 pct. 1 din contract nu este datorată, întrucât acesta a suferit internări, după care a fost şi pensionat pentru invalidate şi nu ar fi avut capacitatea de a executa contractul de mandat datorită stării de sănătate, situaţia în care pârâta nu avea obligaţia să-i acorde reclamantului drepturile prevăzute de art. 3 din contractul de mandat.
De asemenea, a reţinut instanţa că raporturile juridice dintre părţi supuse controlului judiciar îşi au izvorul în contractul de mandat încheiat între pârâtă şi reclamant, care a fost revocat de AGA prin Hotărârea nr. 11 din 10 octombrie 2008, hotărârea nefind contestată, deşi a fost comunicată reclamantului, acesta acceptând încetarea contractului în mod expres atunci când a solicitat pârâtei să pună în aplicare dispoziţiile art. 16 din contract prin încadrarea sa pe un post corespunzător pregătirii profesionale, situaţie faţă de care a apreciat că modul de încetare a contractului de mandat nu are caracter abuziv şi că în aceste condiţii reclamantul nu este îndreptăţit să primească despăgubiri.
La 23 august 2010 reclamantul a formulat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, pe care a considerat-o nelegală şi a solicitat în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate şi implicit admiterea în tot a acţiunii formulate.
A arătat că prin Decizia instanţei de apel s-a reţinut că nu a fost atacată hotărârea AGA nr. 11 din 10 octombrie 2008 situaţie faţă de care s-a considerat acceptată revocarea mandatului, nemaiputând ulterior să mai considere această invocare ca fiind abuzivă, motivare pe care o consideră nelegală întrucât în contract nu este condiţionată plata despăgubirilor de o astfel de acţiune din partea sa, mai ales că schimbarea reclamantului din funcţie a avut ca pretext neîndeplinirea criteriilor de performanţă sesizate de organele de control şi faptul că ulterior a fost pensionat nu are nicio însemnătate asupra modului în care i-a încetat activitatea, instanţa neelucidând asupra corectitudinii revocării sale din funcţie, neanalizând în niciun fel situaţia de fapt care a stat la baza deciziilor luate, cele două instanţe neanalizând probele administrate în cauză.
Analizând cererea de recurs Curtea constată că motivele pentru care a fost exercitată această cale de atac privesc situaţia de fapt şi probatoriile administrate în cauză şi vizează netemeinicia deciziei, din dezvoltarea acestora nerezultând în ce constă nelegalitatea deciziei atacate.
Conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Art. 306 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de către instanţa de judecată şi că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 3021 alin. (1) lit. c) acelaşi cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor şi cum recurenta nu s-a conformat acestor exigenţe legale, având în vedere, deopotrivă, şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi că motivele dezvoltate de recurentă nu pot fi încadrate în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neputând fi acoperită nulitatea recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Curtea va admite excepţia invocată şi va constatanulitatea cererii de recurs dedusă judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantulB.G. împotrivadeciziei nr. 69/A/2010 din 4 iunie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 13 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1292/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1302/2011. Comercial → |
|---|
