ICCJ. Decizia nr. 1302/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1302/2011
Dosar nr. 2342/111/2007
Şedinţa publică de la 24 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1596/COM din 14 decembrie 2007, Tribunalul Bihor a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului invocată de pârâta SC T.G.E.I. SRL şi de către intervenientul M.V.
A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M.I., cu domiciliul procesual ales în Oradea, împotriva pârâtei SC T.G.E.I. SRL, cu sediul în Oradea, jud. Bihor.
Totodată, a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul M.V., cu domiciliul în Oradea, jud. Bihor, precum şi cererea de intervenţie în interesul pârâtei formulată de intervenientul M.V. în dosarul conexat la prezenta cauză.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut în principal că sunt incidente dispoziţiile art. 117, art. 132, art. 192 alin. (2) art. 5 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 31/1990, art. 20 alin. (2) , art. 24 din contractul de societate/ statutul societăţii al T.G.I.E. SRL.
Raportat la textele de lege menţionate mai sus instanţa a constatat că atât hotărârile AGA din 11 mai 2007 cât şi cele din 5 iulie 2007 luate în cadrul SC T.G.I.E. SRL sunt lovite de nulitate absolută, deoarece nu s-au respectat dispoziţiile statutare privind modificarea actelor constitutive, respectiv pentru lipsa acordului asociatului M.I. de revocare a administratorilor şi de numirea noilor administratori; de numire a directorului general; de modificarea statutului şi a contractului de societate şi adoptarea unui nou act constitutiv al societăţii T.I.E. SRL.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 1596/COM din 14 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor, în termen legal, a declarat apel M.V. în calitate de intervenient în nume propriu şi în calitate de intervenient în interesul pârâtei SC T.G.E.I. SRL.
Prin Decizia nr. 10/C/2009â€"A pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat apelul declarat de SC T.G.E.I. SRL şi apelul declarat de M.V.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut în principal că susţinerile intimatului M.I. sunt întemeiate raportat la prevederile art. 117 coroborat cu art. 195 din Legea nr. 31/1990 care prevăd că ,,administratorii sunt obligaţi să convoace adunarea asociaţilor la sediul social, cel puţin o dată pe an sau de câte ori este necesar. ,,Convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv.
Împotriva deciziei nr. 10/C din 19 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs SC T.G.E.I. SRL şi intervenientul M.V. criticând-o pentru nelegalitate în sensul că: 1. hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.; 2. hotărârea este pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată în principal că motivele pentru care instanţa de apel a constatat nulitatea hotărârilor AGA analizate în cauză, dincolo de împrejurarea că nu au făcut obiectul memoriilor de apel, nu au fost niciodată puse în discuţia părţilor. În ceea ce priveşte dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs s-a arătat că soluţia este nelegală în raport cu interpretarea şi aplicarea greşită a art. 195 din Legea nr. 31/1990.
Intimatul M.I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La 28 ianuarie 2010 recurenta-pârâtă prin M.I. a depus la dosarul cauzei cerere de renunţare la judecată arătând că societatea nu îşi însuşeşte şi nu susţine cererea de recurs depusă în cauză de SCA M. şi Asociaţii.
La 10 iunie 2010 M.I. pentru SC T.G.E.I. SRL a invocat excepţia lipsei de interes a recursului formulat de M.V. deoarece prin intermediul altor hotărâri AGA ale aceleiaşi societăţi T.G.I.E. (Hotărârile Adunării Generale a Asociaţilor din 7-8 ianuarie 2008 şi 15-16 ianuarie 2008), s-a revocat implicit hotărârea ce face obiectul prezentului recurs.
La acelaşi termen de judecată Înalta Curte a pus în vedere reprezentanţilor recurentei pârâte să depună la dosarul cauzei contractele de asistenţă juridică încheiate cu recurenta pârâtă precum şi dovada eliberată de registrul comerţului din care să rezulte cine este reprezentantul societăţii recurente în momentul de faţă şi la momentul declarării recursului.
La 24 ianuarie 2011 M.I. a depus înscrisuri prin care a invocat excepţia puterii de lucru judecat faţă de sentinţa comercială nr. 128/2009, Decizia nr. 1/C/2010, decizie irevocabilă pronunţată la 03 noiembrie 2010 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Au fost depuse în copie înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de cererea de renunţare, la judecata cauzei, excepţia lipsei calităţii de reprezentant, excepţia lipsei de interes, excepţia puterii lucrului judecat şi nu în ultimul rând faţă de criticile aduse hotărârii recurate Înalta Curte reţine următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 2 iunie 2009 Curtea de Apel Oradea a reţinut că potrivit actului adiţional la actul constitutiv al SC T.G.E.I. SRL şi M.V. are calitatea de administrator al societăţii, astfel că instanţa de apel a apreciat că în această calitate poate formula cereri în instanţă în numele societăţii.
Faţă de faptul că prin încheierea din 2 iunie 2009 s-a reţinut că şi M.V. are calitatea de administrator al SC T.G.E.I. SRL, încheiere ce nu a fost atacată, iar cererea de renunţare a fost făcută doar de M.I., deci nu de toţi membrii Consiliului de direcţie, Înalta Curte apreciază că cererea de renunţare la judecata recursului formulată de SC T.G.E.I. SRL prin M.I. este neîntemeiată.
Este adevărat că disponibilitatea procesuală se realizează şi prin posibilitatea părţilor ca, în cursul procesului să efectueze actul de dispoziţie concretizat în renunţare la judecată, însă doctrina a statuat în acest context că instanţa de judecată atunci când i se înfăţişează acte de dispoziţie ale părţilor este datoare să verifice dacă aceste acte nu urmăresc un scop ilicit, fiind potrivnice legilor, interesului statului sau al părţilor.
Or, în cauza de faţă din moment ce prin încheierea din 2 iunie 2009 i s-a recunoscut calitatea de administrator al SC T.G.E.I. SRL şi lui M.V. reiese că cererea de renunţare trebuia semnată de toţi membrii Consiliului de direcţie.
De fapt sub pretextul acestei renunţări la judecata cererii de recurs formulată de SC T.G.E.I. SRL se pune în discuţie calitatea de reprezentant legal al lui M.V. care şi această chestiune a fost tranşată prin încheierea din 2 iunie 2009 a Curţii de Apel Oradea potrivit căreia M.V. în baza actului adiţional la actul constitutiv al acestei societăţi are calitatea de administrator, iar în această calitate poate formula cereri în instanţă.
În acelaşi context Înalta Curte reţine că potrivit actului adiţional la contractul de societate şi statutul societăţii comerciale mixte româno-suedeze T.G.E.I. SRL domnul M.V. primeşte dreptul de a reprezenta societatea în diverse raporturi ale acesteia cât şi toate celelalte drepturi ce decurg din părţile sociale pe care le deţine în această societate.
Nu este lipsit de relevanţă de a sublinia că potrivit art. 75 din Legea nr. 31/1990, dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, afară de stipulaţie contrară în actul constitutiv. Or, aşa cum am arătat deja potrivit actului adiţional la contractul de societate şi statutul societăţii s-a stabilit că M.V. are dreptul de a reprezenta T.G.E.I. SRL în diverse raporturi ale acesteia cât şi toate celelalte drepturi ce decurg din părţile sociale pe care le deţine la această societate.
Referitor la excepţia lipsei de interes invocată de intimatul M.I. Înalta Curte reţine că este neîntemeiată faţă de faptul că prin adoptarea altor hotărâri AGA ale aceleiaşi societăţi din 7-8 ianuarie 2008 şi 15-16 ianuarie 2008 nu se poate discuta de o revocare implicită a hotărârilor AGA din 2007.
În prezenta cauză, după cum recunoaşte expres intimatul M.I., hotărârile AGA din 2008 nu sunt contrare, ci dimpotrivă au avut ca obiect aceleaşi probleme discutate în Hotărârile Adunării Generale a Asociaţilor ce fac obiectul prezentului recurs. Or, din moment ce nu sunt contrare, reiese că ele nu pot avea ca efect juridic anihilarea efectelor juridice ale celor două hotărâri din 2007. Cu alte cuvinte, este vorba de o succesiune în timp a unor hotărâri AGA cu acelaşi conţinut, şi nu despre hotărâri AGA diferite în conţinut, de natură să ridice probleme cu interpretarea sau aplicarea lor.
În aceea ce priveşte excepţia puterii de lucru judecat invocată de intimatul M.I. în raport de hotărârile nr. 128/COM/2009, nr. 1/C/2010 şi cea pronunţată la 3 noiembrie 2010 de Înalta Curte în dosarul nr. 4808/111/2008 se reţine că este neîntemeiată deoarece în speţă nu este îndeplinită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză. Concret, nu există identitate de obiect faţă de faptul că este vorba de hotărâri AGA distincte: în prezenta cauză obiectul îl constituie anularea unor hotărâri AGA adoptate în 2007, în timp ce în dosarul nr. 4808/111/2008 scopul urmărit de M.I. l-a constituit anularea unor hotărâri AGA din 2008.
Art. 1201 C. civ. prevede că, este lucru judecat atunci când a doua cerere de judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
Art. 166 C. proc. civ. dispune că, excepţia puterii lucrului judecat se poate ridica de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţei de recurs.
Faţă de situaţia de fapt şi de dispoziţiile legale menţionate reiese că în speţă este evident faptul că excepţia puterii de lucru judecat este neîntemeiată deoarece aşa cum am arătat deja nu este îndeplinită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte reţine că este întemeiat pentru următoarele considerente:
Nulitatea hotărârilor AGA în discuţie a fost pronunţată de către prima instanţă în raport de pretinsa nerespectare a dispoziţiilor legale şi statutare care reglementează condiţiile de cvorum şi majoritate pentru luarea deciziilor în AGA.
Deşi prin memoriile de apel hotărârea pronunţată de prima instanţă (Tribunalul Bihor) a fost criticată tocmai pe acest aspect, respectiv al nelegalei interpretări şi aplicări a acestor dispoziţii legale, instanţa de apel nu a analizat motivele de apel şi a procedat la pronunţarea deciziei recurate în raport de pretinsa nelegalitate a convocărilor celor două AGA, aspecte care nu au fost puse în discuţia părţilor şi oricum depăşeau cadrul procesual impus de art. 295 C. proc. civ.
Potrivit textului de lege menţionat instanţa de apel avea obligaţia de a verifica legalitatea hotărârii Tribunalului Bihor în limitele cererii de apel, apelantul fiind cel care stabileşte cadrul procesual în care se efectuează controlul de legalitate. Or, în aceste condiţii este evident că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea principiului disponibilităţii.
Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2).
Din economia acestui text de lege, dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, rezultă că se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. toate neregularităţile procedurile care atrag sancţiunea nulităţii, precum şi nerespectarea unor principii fundamentale ale procesului civil a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
Nu este lipsit de relevanţă de a sublinia în acest context că literatura de specialitate a statuat că vătămarea avută în vedere de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. se raportează atât la drepturile şi/sau prerogativele recunoscute de legea părţilor, cât şi la consecinţele negative ale neregularităţii actului procedural asupra soluţionării juste a litigiului.
Faţă de cele arătate reiese că Decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea regulilor care guvernează procesul civil, ceea ce a cauzat recurenţilor o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură astfel îndeplinit.
Având în vedere considerentele arătate raportate la textele legale aplicabile menţionate odată cu dezlegarea aspectelor legate de cererea de renunţare la judecata recursului şi a excepţiilor lipsei calităţii de reprezentant, lipsei de interes, puterii de lucru judecat invocate de intimatul M.I. şi nu în ultimul rând având în vedere şi dispoziţiile art. 304 pct. 5, art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de renunţare la judecata recursului declarat de SC T.G.E.I. SRL Oradea; va respinge excepţiile invocate; va admite recursul declarat de pârâta SC T.G.E.I. SRL Oradea şi intervenientul M.V. împotriva deciziei nr. 10/C/2009 din 19 iunie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal; va casa Decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
După casare instanţa de apel va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată [art. 315 alin. (3) C. proc. civ.].
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de renunţare la judecata recursului declarat de SC T.G.E.I. SRL Oradea.
Respinge excepţiile invocate.
Admite recursul declarat de pârâta SC T.G.E.I. SRL Oradea şi intervenientul M.V. împotriva deciziei nr. 10/C/2009 din 19 iunie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 130/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1303/2011. Comercial → |
|---|
