ICCJ. Decizia nr. 1305/2011. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALÄ.

Decizia nr. 1305/2011

Dosar nr. 195/2/2010

Şedinţa publică de la 24 martie 2011

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 11 ianuarie 2010 S.N.I.F. SA Bucureşti a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei comerciale nr. 1744/R din 11 decembrie 2009 a Curţii de Apel, secţia a VI-a comercială, precizând ca temei de drept al acestei căi de atac extraordinare, art. 322 şi urm. C. proc. civ., arătând că întrucât Decizia atacată nu i-a fost comunicată urmează ca motivarea revizuirii să fie făcută ulterior, cererea fiind înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.

La data de 11 februarie 2010 revizuenta a motivat cererea arătând că există două hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate şi a menţionat sentinţa nr. 589/COM din 30 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, pronunţată în dosarul nr. 1928/118/2006, irevocabilă prin Decizia nr. 2070 din 11 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform căreia instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.N.I.F. SA, contrar deciziei irevocabile nr. 1744/R din 11 decembrie 2009 a Curţii de Apel, secţia a VI-a comercială, în dosar nr. 26428.1/3/2007 prin care s-a respins excepţia calităţii procesuale pasive a S.N.I.F. SA, susţinând că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică.

De asemenea a arătat că sentinţa nr. 589 din 30 ianuarie 2007 poate fi interpretată şi ca autoritate de lucru judecat conform art. 1200 pct. 4 C. civ., drept pentru care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, părţile urmând a se supune acestei hotărâri.

Ca urmare a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei comerciale nr. 1744/R din 11 decembrie 2009 a Curţii de Apel, secţia a VI-a comercială, în temeiul art. 327 alin. (1) şi art. 328 alin. (2) C. proc. civ.

Prin Decizia comercială nr. 659 din 29 aprilie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, constatând că în conformitate cu art. 322 pct. 7 alin. (2) teza a II a C. proc. civ., atunci când una dintre instanţele de recurs este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă şi a admis excepţia necompetenţei sale materiale, în temeiul art. 158 raportat la art. 159 pct. 2 şi art. 322 pct. 7 alin. (2) teza a II a C. proc. civ. declinând competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La data de 11 noiembrie 2010 revizuenta a formulat o completare şi precizare la motivele de revizuire arătând că înţelege să-şi întemeieze de asemenea cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ., întrucât a constatat că la fila 78 din dosarul nr. 26428.1/3/2007 al Curţii de Apel, secţia a VI-a comercială, există o împuternicire avocaţială cu nr. 346775/2009 depusă de avocat S.M. de la SCA G., A. şi asociaţii, fără semnătura şi ştampila revizuentei, în fapt neexistând un contract de asistenţă juridică încheiat între aceştia, împrejurare faţă de care instanţa nu şi-a exercitat rolul său activ conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., revizuentei fiindu-i încălcat dreptul legitim la apărare în judecarea recursului.

A mai arătat că Parchetul de lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a confirmat începerea urmăririi penale în legătură cu contractele de asistenţă juridică încheiate de SCA G., A. şi asociaţii şi că în baza Ordinului Ministrului Agriculturii nr. 764 din 16 decembrie 2009 societatea revizuentă este în plin proces de privatizare.

Intimata SC K.E. SRL Bucureşti a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire întrucât motivele invocate în revizuire nu pot face obiectul prevederilor art. 322 pct. 6 şi 7 C. proc. civ.

Cererea de revizuire va fi analizată în raport de dispoziţiile art. 322 pct. 6 şi 7 C. proc. civ.

Conform art. 322 pct. 6 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată în instanţa de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă statul ori ale persoanei juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere, cererea de revizuire în această situaţie urmând a fi îndreptată în temeiul art. 323 alin. (1) C. proc. civ. la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere.

Decizia comercială irevocabilă nr. 1744/R din 11 decembrie 2009 a cărei anulare o cere recurenta în temeiul art. 322 pct. 6 C. proc. civ. a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, astfel că în conformitate cu art. 323 alin. (1) C. proc. civ. revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ. urmează a fi soluţionată de instanţa care a dat hotărârea atacată, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi în consecinţă cererea de revizuire va fi disjunsă şi trimisă spre competentă soluţionare acestei din urmă instanţe.

Cu privire la motivul cererii de revizuire invocat în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se reţine că revizuirea în această situaţie se poate cere dacă există hotărâri definitive, potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite , în una şi aceea şi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Revizuenta a indicat ca hotărâri potrivnice Decizia nr. 1744/R din 11 decembrie 2009 a Curţii de Apel, secţia a VI-a comercială, şi sentinţa nr. 589/COM din 30 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2070 din 11 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

Sentinţa comercială nr. 2128 din 9 aprilie 2009 a fost pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, în litigiul prin care creditoarea SC H.C.G. a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei S.N.I.F. SA Bucureşti în condiţiile în care aceasta din urmă îi datora suma de 304.553 lei.

La acest dosar au fost conexate alte dosare în care creditorii SC U.M.C. SRL, SC A.T.C. SRL, SC B.T.T. SA, SC G.B.C. SRL şi SC K.E. SRL au solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă a debitorului S.N.I.F. SA Bucureşti în temeiul art. 31 alin. (3) din Legea nr. 85/2006.

Prin sentinţa mai sus menţionată a fost anulată ca netimbrată cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă formulată de SC A.T.C. SRL, a fost admisă excepţia de tardivitate a formulării contestaţiei invocată de creditorul SC K.E. SRL, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a prescripţiei dreptului la acţiune invocată de debitoare, a fost respinsă cererea creditoarei SC K.E. SRL pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, a fost admisă contestaţia debitoarei la cererea creditoarei SC B.T.T. SA Bucureşti şi a fost respinsă cererea creditoarei SC B.T.T. SA Bucureşti.

Recursul declarat împotriva acestei sentinţe a fost soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 1744/R din 11 decembrie 2009, potrivit căreia au fost respinse excepţiile invocate de către debitoare, cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive, excepţia puterii lucrului judecat, excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită întrucât acestea au fost soluţionate de instanţa de fond în sensul respingerii lor, debitoarea nerecurându-le, a fost admis recursul declarat de creditoarea SC K.E. SRL, modificată în parte sentinţa atacată în sensul admiterii cererii creditoarei SC K.E. SRL Bucureşti, cauza fiind trimisă aceleiaşi instanţe în vederea deschiderii procedurii insolvenţei.

Prin sentinţa civilă nr. 589 COM din 30 ianuarie 2007 Tribunalul Constanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.N.I.F. SA Bucureşti ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, respingând acţiunea formulată de SC K.E. SRL Bucureşti împotriva S.N.I.F. SA Bucureşti prin care a solicitat obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 99.270,94 lei contravaloare servicii prestate şi 4.133.102 cu titlu de penalităţi de întârziere, instanţa reţinând că raporturile contractuale nu sunt între părţile litigante ci, între reclamantă şi S.N.I.F. SA Bucureşti.

Sentinţa a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 2070 din 11 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost ridicată de debitoare şi în litigiul declanşat împotriva ei de către SC K.E. SRL Bucureşti pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, excepţia fiind soluţionată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, prin sentinţa 2128 din 9 aprilie 2009 în sensul respingerii acesteia, constatând că raporturile comerciale descrise în cererea de deschiderea procedurii s-au derulat cu o sucursală a societăţii debitoare, respectiv cu sucursala Constanţa a S.N.I.F. SA Bucureşti, însă o cerere de deschidere a procedurii nu poate fi îndreptată împotriva unei sucursale, soluţia rămânând irevocabilă prin Decizia comercială nr. 1744/R din 11 decembrie 2009 a Curţii de Apel, secţia a VI-a comercială.

Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost analizată şi prin sentinţa comercială nr. 2128 din 9 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, instanţa reţinând că prin sentinţa civilă nr. 589 din 30 ianuarie 2007 Tribunalul Constanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.N.I.F. SA Bucureşti, acţiunea în pretenţii formulată de creditoarea SC K.E. SRL Bucureşti fiind respinsă ca îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, neexistând autoritate de lucru judecat întrucât cererile nu au acelaşi temei juridic (acţiune în pretenţii şi acţiune în valorificarea dreptului prin procedura specială prevăzută de Legea nr. 85/2006).

În soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei nr. 2128 din 9 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, intimata S.N.I.F. SA Bucureşti, revizuentă în cauza de faţă, a ridicat din nou excepţia puterii lucrului judecat invocând sentinţa nr. 589/COM din 30 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia nr. 198/COM din 17 septembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, irevocabilă prin Decizia nr. 2070 din 11 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, excepţie care a fost respinsă şi de Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 1744/R din 11 decembrie 2009 cu motivarea că a fost soluţionată de prima instanţă, debitoarea nerecurând-o.

Raţiunea reglementării art. 322 pct. 7 constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au pronunţat soluţii contrare, în dosare diferite având însă acelaşi obiect, cauză şi părţi în ipoteza când dispozitivul cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire.

Posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată de împrejurarea ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat prima hotărâre sau să nu se fi soluţionat cu puterea lucrului judecat, în caz contrar, existând riscul nesocotirii puterii lucrului judecat din cea de-a doua hotărâre şi schimbării finalităţii urmărită de legiuitor prin calea de atac a revizuirii.

Din considerentele expuse mai sus se constată că instanţele care au soluţionat acţiunea iniţiată de creditoare pe calea procedurii speciale a Legii nr. 85/2006 au soluţionat irevocabil şi excepţia puterii lucrului judecat ridicată de debitoare prin invocarea primei hotărâri, respectiv sentinţa nr. 589 din 30 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, în sensul respingerii ei, context în care nu se poate reţine contrarietatea de hotărâri invocată de revizuentă prin cererea de revizuire de faţă întrucât prin cea de-a doua hotărâre s-a invocat şi soluţionat puterea de lucru judecat pe care instanţa de revizuire nu-l poate nesocoti.

Constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. cu privire la existenţa unor hotărâri potrivnice faţă de împrejurarea că instanţa a cărei hotărâre se cere a fi anulată pe această cale de atac, a soluţionat irevocabil excepţia autorităţii puterii lucrului judecat privitor la prima hotărâre, care se doreşte a fi menţinută, Curtea va respinge ca nefondată cererea de revizuire motivată pe acest temei de drept.

Faţă de motivele invocate în temeiul art. 322 pct. 6 C. proc. civ., raportate la art. 323 alin. (1) C. proc. civ. va trimite cauza spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de revizuienta S.N.I.F. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 1744/R din 11 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

Disjunge cererea de revizuire formulată de aceeaşi parte în temeiul art. 322 pct. 6 C. proc. civ. şi trimite cererea spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1305/2011. Comercial